Sectiunea creatii literare

 

Povestea florilor toamnei

Autor: Mirela Grigore

România

 

Toamna darnică și bună

s-a-mbrăcat în strai de zână

și ne mângâie domol

cu-un sonet în Si bemol.

A adus, cu mare artă,

în grădina fermecată,

flori cu-nfățișare rară,

să ne-alunge dor de vară.

Pe cărare, în grădină,

stau și joacă în lumină

gladiole parfumate,

valsul frunzelor picate.

 

Salvia îndrăgostită,

de lumină ispitită,

lângă casă s-a retras,

vântului, să-i râdă-n nas.

Tufănelele  gingașe

se prind iute, pătimașe,

lângă salvia albastră,

la un dans, chiar sub fereastră.

O echinaceea mândră

recunoaște că, în tundră,

n-o să-i placă niciodată…

De căldură-i ahtiată!

 

O steluță-, n plină toamnă,

se tot dă o mare doamnă,

însă-i tare mititică,

dar de vânt nu are frică.

Ochiul boului o roagă,

ca pe-o surioară dragă,

să-și arate discul bine

la mulțimea de albine.

O celosia privește,

cum o ceartă se ivește,

între dalia-nfocată

și un crin cu cupa spartă.

 

Brusc, în zarva din alee,

Se agită o idee

Vântul care, în surdină,

Estompează din lumină.

Florile din trena Toamnei

șușotesc pe rochia Doamnei,

se opresc, privesc spre soare,

care intră-n nor… Dispare!

Vântul se-ntețește iute

și ne-aduce de la munte

mare-alai, cântând în cor

alt sonet… în Si major!