Viitorul democrației între principii și provocări -eseu- ‘ Democrația reprezintă una dintre cele mai importante cuceriri ale civilizației umane, oferind un cadru politic în care cetățenii au dreptul de a-și exprima voința prin vot și de a participa activ la luarea deciziilor care le influențează viața. Cu toate acestea, democrația nu este un sistem … Continuă lectura MIHAELA CD-Viitorul democrației între principii și provocări
Categorie: De neam si tara
MIHAELA CD-Actul trădării între psihologie și filozofie
Actul trădării între psihologie și filozofie -eseu- ‘ Trădarea este considerată de societate ca fiind una dintre cele mai vechi forme de ruptură morală și socială, din câte exisă. Încă din istorie, din vechile mituri și epopei, trădarea apare ca un act de sfidare a unui legământ făcut, de părăsire a unui cod al loialității … Continuă lectura MIHAELA CD-Actul trădării între psihologie și filozofie
MIHAELA CD-Bucuria de a fi părinte, o călătorie a iubirii și a descoperirii
Bucuria de a fi părinte, o călătorie a iubirii și a descoperirii -eseu- ‘ A deveni părinte este una dintre cele mai profunde, înălțătoare și transformatoare experiențe pe care le poate avea un om pe parcursul vieții sale. Este o călătorie unică, plină de emoții intense, provocări și momente de neuitat. De la primele … Continuă lectura MIHAELA CD-Bucuria de a fi părinte, o călătorie a iubirii și a descoperirii
MIHAELA CD-Vor prelua roboții lumea?
Vor prelua roboții lumea? -eseu- ‘ Ce anume înțelegem prin „a prelua lumea”? Dacă ne gândim la unul din filmele SF văzute la cinematograf, unde AI (robotul) devine conștient și decide să controleze umanitatea, acest scenariu este exclus, cel puțin pentru viitorul apropiat. La ora actuală, inteligența artificială nu este conștientă, nu are voință proprie … Continuă lectura MIHAELA CD-Vor prelua roboții lumea?
MIHAELA CD-Defăimarea, un sindrom al dezechilibrului societății
Defăimarea, un sindrom al dezechilibrului societății -eseu- ‘’Elogiul nu trece dincolo de ușa încăperii în care se discută, în timp ce calomnia își desface aripile și zboară până la urechea miniștrilor ‘’-(Voltaire) În epoca digitală, unde informațiile de tot felul se propagă instantaneu, observăm răspândirea pe scară largă a unui fenomen extrem de distructiv și … Continuă lectura MIHAELA CD-Defăimarea, un sindrom al dezechilibrului societății
Mircea Dorin Istrate-Cu pumnii strânși
Cu pumnii strânși Autor: Mircea Dorin Istrate JERTFELNICE, prin veacuri trecător Cu pumnii strânși de ură și mânie, Din calde rugi și plâns lecuitor Făcutu-ți-ai speranță, să mângăie. SMERITULE, de veacuri răbdător Cu pumnii strânși de ieri, de azi și mâine, La nimenea rămasu-mi-ai dator Pentru bucata ta, de-amară, neagră pâine. … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Cu pumnii strânși
MIHAELA CD-Zvonuri, între ficțiune și realitate
Zvonuri, între ficțiune și realitate Lumea din jurul nostru se află într-o fierbere acidă generală, de răutate și zâmbete, balansând între basm și vis, într-un amestec bizar de ficțiune și adevăr. Mapamondul parcă a luat foc și se învârte nebunește, topindu-ne în zvonuri stropite cu realitate. Cu toții vedem tendințele, în goana bolnavă după … Continuă lectura MIHAELA CD-Zvonuri, între ficțiune și realitate
MIHAELA CD-Cum distingem informația reală de manipulare și dezinformare
Cum distingem informația reală de manipulare și dezinformare -Eseu- Într-o lume multicoloră în care suntem bombardați în fiecare secundă cu informații din toate părțile, e esențial să știm ce să credem, ce să ignorăm și ce trebuie să cercetăm mai adânc. Informațiile cele mai valoroase sunt cele care îți dau mai multă claritate asupra … Continuă lectura MIHAELA CD-Cum distingem informația reală de manipulare și dezinformare
Gelu Vișan-Turul Doi Inapoi, sau De Ce a fost “executat” de Sistem Călin Georgescu și “salvat” George Simion?
Turul Doi Inapoi, sau De Ce a fost “executat” de Sistem Călin Georgescu și “salvat” George Simion? Autor: Gelu Vișan Să fim clari, cine crede altceva, chiar e copil: Sistemul l-a executat pe Georgescu, Sistemul i-a făcut dosarele penale și a vrut să-l aresteze, Sistemul a anulat alegerile, Sistemul i-a interzis să candideze, … Continuă lectura Gelu Vișan-Turul Doi Inapoi, sau De Ce a fost “executat” de Sistem Călin Georgescu și “salvat” George Simion?
MIHAELA CD-Ce înseamnă tăcerea președintelui Trump vizavi de România ?
Ce înseamnă tăcerea președintelui Trump vizavi de România ? Criza politică din România, care se desfășoară în ultimele 4 luni cu o intensitate de neimaginat, ca urmare a anularii alegerilor prezidențiale, a zguduit scena politica internațională. Reacțiile presei internaționale nu au încetat să apară, iar pozițiile liderilor politici sunt împărțite între poziții pro, contra și … Continuă lectura MIHAELA CD-Ce înseamnă tăcerea președintelui Trump vizavi de România ?
MIHAELA CD-TREZIREA ĨN CONSTIINŢA COLECTIVĂ ŞI MARILE SCHIMBĂRI GLOBALE
TREZIREA ĨN CONSTIINŢA COLECTIVĂ ŞI MARILE SCHIMBĂRI GLOBALE Deseori auzim vorbindu-se despre trezirea în conștiința colectivă, dar rareori găsim dezbateri pe marginea sa. De aceea vă propun astăzi o discuție mai amplă în contextul marilor schimbări globale. Acest proces de deșteptare spirituală, este în fond o schimbare profundă în modul de percepere al realității, al … Continuă lectura MIHAELA CD-TREZIREA ĨN CONSTIINŢA COLECTIVĂ ŞI MARILE SCHIMBĂRI GLOBALE
Gelu Vișan-Ne-am trezit(pe jumătate) ca să ne culcăm la loc, sau Dor de Georgescu
Ne-am trezit(pe jumătate) ca să ne culcăm la loc, sau Dor de Georgescu Autor: Gelu Vișan . Am avut o șansă. O șansă uriașă. Nu am știut ce să facem cu ea. Disperarea Sistemului și forța cu care a atacat această minune, ura și frica drăcească a fost infernală. - Mie îmi este deja … Continuă lectura Gelu Vișan-Ne-am trezit(pe jumătate) ca să ne culcăm la loc, sau Dor de Georgescu
MIHAELA CD-România, meniu în farfuria altor state
România, meniu în farfuria altor state România, adormită și absorbită de falsa bunăstare oferită de fondurile europene, se trezește buimăcită cu ocazia alegerilor prezidențiale în plină lovitură de stat, neștiind cum să reacționeze, pentru că nici măcar nu realizează ce i se întâmplă. România se află într-o situație politică și geopolitică extrem de complicată, … Continuă lectura MIHAELA CD-România, meniu în farfuria altor state
VICTOR MANOLE-IUBIREA DE PACE
IUBIREA DE PACE Autor: VICTOR MANOLE Se termină când oamenii Nu știu să iubească Se termină când oamenii Nu știu cum să gândească Să iubească spațiu de suflet Să recunoască calitățile Armoniile și iubirile din cuget Să susțină visele și faptele Iubirea de pace se termină Când inima omului e falsă Ideile și … Continuă lectura VICTOR MANOLE-IUBIREA DE PACE
VICTOR MANOLE-ÎN BRAȚELE TALE ROMÂNIE
ÎN BRAȚELE TALE ROMÂNIE Autor: VICTOR MANOLE . Românie în brațele tale Eu îmi găsesc liniștea, Inima mea înflorește Ca soarele dimineața. În ochii tăi arde strălucitor Stelele cerului noaptea, Pentru tine am dor În orice timp toată viața. Fiecare respirație a mea Este un scădat de aur, … Continuă lectura VICTOR MANOLE-ÎN BRAȚELE TALE ROMÂNIE
MIHAELA CD-România scufundată în dictatură mascată, trezește-te române!
România scufundată în dictatură mascată, trezește-te române! Rețeaua soroşistă și-a extins tentaculele atât asupra Americii cât și asupra Europei. Dacă SUA a reușit să se trezească și să se salveze prin aducerea la Casa Albă a președintelui Donald Trump, Europa colcăie încă în mocirla impusă de la Bruxelles iar României îi sunt dictate cu strictețe … Continuă lectura MIHAELA CD-România scufundată în dictatură mascată, trezește-te române!
MIHAELA CD-Soarta României în contextul tulburărilor globale
Soarta României în contextul tulburărilor globale În aceste vremuri tensionate și foarte schimbătoare de la o zi la alta, România, pare a fi un copil abandonat, al nimănui. Deși ne tot batem cu pumnul în piept cu faptul că România are câteva atuuri importante precum poziția geostrategică, resursele și apartenența la NATO și UE, totuși, … Continuă lectura MIHAELA CD-Soarta României în contextul tulburărilor globale
Mircea Dorin Istrate-Ți-e greu măicuță țară
Ți-e greu măicuță țară Autor: Mircea Dorin Istrate Ți -e greu Măicuță Țară în aste crunte vremi, Când toți te fură-n voie, iar tu de-acum te temi Că furii mari te-or rupe în câte părți îmi vor Și-n alte hărți te-or pune în vecii-vecilor. Ți-e greu Măicuță Țară de-atâtea osteneli, Din … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Ți-e greu măicuță țară
VICTOR MANOLE-ȚARA MEA-I ȚARA DE DOR
ȚARA MEA-I ȚARA DE DOR Autor: VICTOR MANOLE România mea de vis Tu ești rai și paradis Ai istorie de neam în aur Și-un pământ român tezaur. Ca să supraviețuim am luptat Să cucerim acest pământ Ne-am uni mereu, mereu Și-am clădit mare imperiu. Istoria e alcătuită de sânge Și mult, mult nenoroc … Continuă lectura VICTOR MANOLE-ȚARA MEA-I ȚARA DE DOR
MIHAELA CD-Patriotismul, o datorie!
Patriotismul, o datorie! Într-o lume aflată tot mai mult sub presiunea globalizării, păstrarea identității naționale este un act de rezistență și o datorie a fiecărui popor. Națiunile lumii sunt supuse fără voia lor unui proces de uniformizare treptată, în care valorile tradiționale sunt adesea marginalizate, iar cultura autentică riscă să fie înlocuită de un amalgam … Continuă lectura MIHAELA CD-Patriotismul, o datorie!
MIHAELA CD-Să fii patriot în România!
Să fii patriot în România! Să fii patriot în România în ziua de azi este echivalent cu a fi considerat impostor, nazist, fascist, extremist, putinist, legionar și pleava societății. Trăim vremuri în care dragostea de țară este denaturată, iar cei care își doresc o Românie puternică și independentă sunt imediat catalogați ca dușmani ai … Continuă lectura MIHAELA CD-Să fii patriot în România!
Gelu Vișan-Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții! Libertate!, Libertate, Libertate!
Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții! Libertate!, Libertate, Libertate! Autor: Gelu Vișan “- Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții! Libertate!, Libertate, Libertate!” Prima dată au strigat acest slogan la Parchet. Asta i-a speriat rău pe cei care voiau să-l rețină și să ceară mandat de treizeci de zile. Astăzi, … Continuă lectura Gelu Vișan-Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții! Libertate!, Libertate, Libertate!
MIHAELA CD-CONSPIRAŢII ADEVĂRATE partea a-2-a
CONSPIRAŢII ADEVĂRATE partea a-2-a România În ce privește România, nici ea nu a fost scutită de conspirațiile oligarhilor lumii prezentate în partea-1-a, unele dintre acestea fiind mai mult sau mai puțin observabile. O parte dintre ideologiile și curentele progresisto-globaliste au fost implementate numai în anumite țări, altele nu au apucat încă să își facă efectele, … Continuă lectura MIHAELA CD-CONSPIRAŢII ADEVĂRATE partea a-2-a
MIHAELA CD-(Ne)Rușinea politicienilor români!
(Ne)Rușinea politicienilor români! Politicienii români, aceeași vechi reciclați din ultimele trei decenii sunt șocați de faptul că America ne arată obrazul, Europa nu ne bagă în seamă, iar propriul popor îi detestă, după ce și-au dat singuri cu stângul în dreptul prin lovitura de stat din 6 decembrie 2024. După vechiul model de tristă … Continuă lectura MIHAELA CD-(Ne)Rușinea politicienilor români!
MIHAELA CD-CONSPIRAŢII ADEVĂRATE -partea-1-a
CONSPIRAŢII ADEVĂRATE -partea-1-a Ceea ce în urmă cu câțiva ani părea doar un subiect conspiraționist, RĂZBOIUL GLOBAL care se dă împotriva democrației și a sănătății publice, a fost confirmat de însuși președintele Americii, Donald Trump prin acțiunile sale pe care le desfășoară din prima zi de mandat. Un mare luptător împotriva Deep State și a … Continuă lectura MIHAELA CD-CONSPIRAŢII ADEVĂRATE -partea-1-a
VICTOR MANOLE-MĂ ROG PENTRU ȚARA MEA
MĂ ROG PENTRU ȚARA MEA Autor: VICTOR MANOLE . O simt uitată, abandonată, trădată Te rog Doamne alină-i durerea Sufletului țării mele care suspină Și dă-i Doamne liniștea și lumina. Îți mulțumesc că n-ai părăsit-o I-ai vegheat siguranța și suferința, Când era în agonie mi-ai ajutat-o Și i-ai apărat limba, gena … Continuă lectura VICTOR MANOLE-MĂ ROG PENTRU ȚARA MEA
MIHAELA CD-La înmormântarea democrației
La înmormântarea democrației Democrația moare în momentul în care vocea poporului se înăbușă in aburii cenzurii de orice fel. Dar moare și în momentul în care ni se ia dreptul de a decide asupra propriului nostru corp și atunci când ni se îngrădește dreptul de libera circulație, și când ni se condiționează cu un … Continuă lectura MIHAELA CD-La înmormântarea democrației
MIHAELA CD-Forumul Economic Mondial, Oligarhia Globală și Planul pentru Controlul Mondial
Forumul Economic Mondial, Oligarhia Globală și Planul pentru Controlul Mondial ’’Atunci când nu mai există libertate, demnitatea este ultima armă!’’ (Mihaela CD) Trăim zi de zi un paradox al unei lumi nebune care pretinde să fixeze regula normalității, într-un război pe-ale cărui tancuri scrie pace, strigând din toți plămânii ’’Libertate’’ în timp ce suntem legați … Continuă lectura MIHAELA CD-Forumul Economic Mondial, Oligarhia Globală și Planul pentru Controlul Mondial
MIHAELA CD-Uniunea Europeană, o construcție în criză?
Uniunea Europeană, o construcție în criză? Uniunea Europeană traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa, confruntându-se cu mari provocări structurale, politice și economice care pun sub semnul întrebării chiar viabilitatea proiectului european. De la ascensiunea naționalismului și euroscepticismului până la crizele sanitare si economice și deciziile contestabile ale Bruxelles-ului, toate au încărcat … Continuă lectura MIHAELA CD-Uniunea Europeană, o construcție în criză?
MIHAELA CD-America dă tonul noii democrații în Europa
America dă tonul noii democrații în Europa Ȋn ultimul deceniu dar mai ales in ultimii 5 ani post-pandemie lumea întreagă a fost întoarsă pe dos iar progresiștii soroşişti au câștigat teren nu doar în America dar și în Europa și alte țări din întreaga lume. Astfel noile ideologii woke, cancel culture, anticreștine, de extremă stânga … Continuă lectura MIHAELA CD-America dă tonul noii democrații în Europa
MIHAELA CD-Jocurile politice, între balet și trucuri de magicieni
Jocurile politice, între balet și trucuri de magicieni Politica internațională a devenit un spectacol sofisticat de iluzionism și dramă, un amestec de pași de balet strategic și trucuri create cu mâinile la vedere, în timp ce adevăratul miraj se petrece în culise. Nimic nu este ceea ce pare la prima vedere, de aceea nu trebuie … Continuă lectura MIHAELA CD-Jocurile politice, între balet și trucuri de magicieni
MIHAELA CD-CU CĂRŢILE PE MASĂ-Despre alegeri și democrație
CU CĂRŢILE PE MASĂ Despre alegeri și democrație Într-o perioadă de agitație politică intensă și de transformări profunde, România se află la o răscruce de drumuri în ceea ce privește anularea alegerile și direcția democratică a țării. Este impetuos necesar să punem cărțile pe masă și să analizăm, dincolo de aparențe și de nume, realitățile … Continuă lectura MIHAELA CD-CU CĂRŢILE PE MASĂ-Despre alegeri și democrație
Ionut Tene-Democrația a murit în România!
Democrația a murit în România! Poporul român este epuizat de atâta minciună, demagogie și manipulare. Și e chemat din nou la urne, cu cinism. Decizia de azi a Curții Constituționale, de anulare a turului I de la prezidențiale, doar la câteva câteva zile de cea din 2 decembrie, care valida alegerile din primul tur de … Continuă lectura Ionut Tene-Democrația a murit în România!
MIHAELA CD-Unde ne duce LOGICA LOGICILOR…
Unde ne duce LOGICA LOGICILOR… După toate cele întâmplate în ultimele două luni în România, în nebuloasa de informații noi care apar, în loc să se clarifice lucrurile, iată că răsar după ploaie și mai multe întrebări precum niște ciupercuțe roșii cu buline albe, aparent comestibile dar posibil otrăvitoare. Dar, urmărind firul logic din încâlcitura … Continuă lectura MIHAELA CD-Unde ne duce LOGICA LOGICILOR…
MIHAELA CD-Klaus Iohannis și obsesia puterii
Klaus Iohannis și obsesia puterii Gestul neașteptat al președintelui ilegitim Klaus Johannis, care și -a anunțat cu tristețe decizia de a demisiona în următoarele două zile, a stârnit valuri de bucurie din partea poporului dar și reacții diverse din partea clasei politice. Klaus Johannis devine astfel primul președinte demisionar dar și primul președinte ilegitim fiindcă … Continuă lectura MIHAELA CD-Klaus Iohannis și obsesia puterii
MIHAELA CD-Corupția la nivel înalt în România: între promisiuni încălcate și dezamăgiri sistemice
Corupția la nivel înalt în România: între promisiuni încălcate și dezamăgiri sistemice România, minunatul plai mioritic cu izvoare limpezi și câmpii mănoase, în ciuda dezvoltării sale post-decembriste, suferă de flagelul corupției și se confruntă de mai bine de trei decenii, cu probleme de natură politică, situându-se mereu în același cerc vicios între promisiuni încălcate și … Continuă lectura MIHAELA CD-Corupția la nivel înalt în România: între promisiuni încălcate și dezamăgiri sistemice
MIHAELA CD-Rolul de azi al jurnaliștilor independenți din media alternativă în Romania și în lume
Rolul de azi al jurnaliștilor independenți din media alternativă în Romania și în lume În contextul schimbărilor socio-politice actuale, în care informația joacă un rol central, de importanță majoră în modelarea opiniei publice, nevoia de jurnaliști demni, curajoși și independenți devine tot mai evidentă. În România, precum și la nivelul întregului glob, asistăm de câțiva … Continuă lectura MIHAELA CD-Rolul de azi al jurnaliștilor independenți din media alternativă în Romania și în lume
MIHAELA CD-TREZIREA NAȚIONALĂ SI LUPTA PENTRU SUVERANITATEA ROMÂNIEI
TREZIREA NAȚIONALĂ SI LUPTA PENTRU SUVERANITATEA ROMÂNIEI ’’Doar atunci când se prăbușește stâlpul existenței, sufletul poate zări steaua adevărului.” ( Mihai Eminescu) Într-o lume tulbure măcinată de războaie și dominată de influențele globaliste malefice, în care oligarhi fără rădăcini încearcă să controleze națiunile lumii și să le suprime identitatea, România sărăcită, sleită si secătuită … Continuă lectura MIHAELA CD-TREZIREA NAȚIONALĂ SI LUPTA PENTRU SUVERANITATEA ROMÂNIEI
MIHAELA CD-Călin Georgescu și confruntarea cu sistemul: o amenințare pentru status quo?
Călin Georgescu și confruntarea cu sistemul: o amenințare pentru status quo? Călin Georgescu, un nume care a câștigat notorietate prin discursurile sale despre suveranitate, independență economică și reformă autentică, este perceput de către susținătorii săi, atât din țară cât și din străinătate, drept un adversar de temut al sistemului mafiot din România și al influenței … Continuă lectura MIHAELA CD-Călin Georgescu și confruntarea cu sistemul: o amenințare pentru status quo?
MIHAELA CD-Donald Trump și Călin Georgescu: Două figuri ale renașterii naționale împotriva globalismului
Donald Trump și Călin Georgescu: Două figuri ale renașterii naționale împotriva globalismului Într-o lume dominată de elite globaliste și de influența oligarhilor internaționali, adevărații lideri care propun o întoarcere la valorile naționale și la conservatorism sunt adesea supuși unor atacuri oribile coordonate. Două dintre cele mai relevante exemple ale acestui fenomen sunt Donald Trump, care … Continuă lectura MIHAELA CD-Donald Trump și Călin Georgescu: Două figuri ale renașterii naționale împotriva globalismului
Liliana Roibu-LACRIMA LIMBII ROMÂNE
LACRIMA LIMBII ROMÂNE Autor: Liliana Roibu Am frământat lutul cu lacrimi arse de dor, mir de rugăciuni şi roua dimineţilor, am atins umărul ţării cu mâna tremurândă, am strigat fraţii cu glasul cald, stins, faţa luminoasă a răsăritului îngână o doină în timpul ce mai doare, se înşiră mărgăritare pe malurile … Continuă lectura Liliana Roibu-LACRIMA LIMBII ROMÂNE
Mircea Dorin Istrate-Icoană-i limba noastră românească
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Icoană-i limba noastră românească AUTOR: Mircea Dorin Istrate Mă-NCHIN la tine, LIMBĂ ROMÂNEASCĂ, Ca la ICOANA cea dumnezeiască, La care muritorii veac de veac Cerutu-mi-au IERTĂRI și au SPERAT C-o să le de-a PUTERI și BIRUINȚĂ, Ce-or izvorâ din slaba lor CREDINȚĂ. Că-n chipul zugrăvit de-un om … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Icoană-i limba noastră românească
Mircea Dorin Istrate-Țara, Limba și Credința
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Țara, Limba și Credința AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Țara, Limba și Credința, românești sunt încă toate, De la moșii și strămoșii ele-avere ni-s lăsate, Fie-ne cei stâlpi de țară, drag de neam, lungă vecie, Pentru vremi ce fost-au odată, pentru cele ce-or să vie. ȚARA este astă … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Țara, Limba și Credința
Mircea Dorin Istrate- RUGĂ EMINESCULUI
RUGĂ EMINESCULUI AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Motto Tu-ai fost o stea ce-a răsărit În veacul care a murit Și când te-ai dus la cel ceresc Din întinatul pământesc, Rămas-ai STEA pentru vecii Ca leac la inimi să ne fii Noi, ce viețuim de-acuma în cea limbă românescă, Cu Măritul ce-i de-asupra, … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate- RUGĂ EMINESCULUI
Mircea Dorin Istrate- Ce e poetul?
Ce e poetul? AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Copilul picurat cu praf de stele Ce ascultat-a vechile povești, Și-n visu-i legănat atunci de ele S-a preumblat prin căile cerești, Cu-n Făt-Frumos pe-un cal înaripat S-o caute pe biata cea copilă, O preafrumoasă fată de-mpărat, Cu-n Flămânzilă și cu un Setilă, Ostatecă … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate- Ce e poetul?
Mircea Dorin Istrate- Aducere aminte
Aducere aminte AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Eu sunt pe astă lume cumpărător de stele Și pentru visul nopții iar brațe-ntregi din ele, Să aibă orișicine un vis de împlinit, De viață-mbucurată, de drag și de iubit, De-mbelșugată roadă, de multă sănătate, De câte-mi sunt pe lume mai toate adunate. Eu sunt și … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate- Aducere aminte
Mircea Dorin Istrate- Nu-i poet acela care
Nu-i poet acela care AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Nu-i poet acela care În cuvântul său nu are Din ceresc cea scânteiere, Vorba-i îndulcită-n miere, Ca să dea înfiorare Clipei ce s-o face mare. Leac la toate să îmi fie Vieții, când îmi e pustie, Inimii când lăcrimează, Gândului care visează, Și când … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate- Nu-i poet acela care
Mircea Dorin Istrate-Țineți limba nepierită
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Țineți limba nepierită AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Moșii noștri, înțelepții, pusu-ne-au în gând povață, Să-nvățăm că doar credința și cea limbă țin în viață Neamul nostru din-ceputuri, până-n ziua de apoi, Ca să fim pe huma noastră și în bine și-n nevoi. Că doar limba și credința … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Țineți limba nepierită
Mircea Dorin Istrate- Eu ăsta sunt
Eu ăsta sunt AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Eu sunt un poetaș, de modă veche, Ce-n vers tot pun istoria străveche, Și faptele tătânilor bătrâni Ce-au vrut rămân-aici pe vechi stăpâni, Dar pentru asta au dat ca ort, de bunăseamă, Nenumărate vieți, chiar vieții vamă. Și-ncă mai cânt în tril de poezie Țăranul meu … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate- Eu ăsta sunt
Mircea Dorin Istrate-Dovezi de viețuire
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Dovezi de viețuire AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Istoria străveche, aceea adevărată, Stă-n limba cea vorbită de bunii mei moșneni, În semne încifrate în lut, sau pe vreo piatră La sfânta Tărtăria, Dârjov, ori Cucuteni. Pe-atunci, în vechea lume, cuvântul era lege Și în puține semne puneai un … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Dovezi de viețuire
Mircea Dorin Istrate-Dor și doină
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Dor și doină AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Motto: Eu ,,DORUL” l-am găsit în, ,,FOAIE VERDE” Pe unde veșnicia mi l-a pus. Cuvântul DOR și DOINĂ, doar tu îl înțelegi, Române ce-n trăire ai ale tale legi, De suflet și de minte, de inimă dictate, Rotundul lor să-l … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Dor și doină
Mircea Dorin Istrate-Se îmburuienează limba
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Se îmburuienează limba AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Cele mii de mii, cuvinte din vorbirea românească Ce ei moșii noști’strămoșii, învătat-au s-o vorbească, Înfioară limba noastră, dulce fagure de miere, De-am crezut c-așa rămâne și nicicând vre-odat’ nu piere, Azi, încet, încet tot pierde, din cuvuntele-i bătrâne, Iar din … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Se îmburuienează limba
Mircea Dorin Istrate-Limba noastră-i limbă veche
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Limba noastră-i limbă veche AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Motto: Limba noastră-i limbă veche încifrată-n Tărtărie, Ce-au vorbit-o moşii noştri prin Carpaţii înstelaţi, Ea e veche ca şi timpul, plămădit din veşnicie, Giuvaier dintr-o comoară, împărţită între fraţi. Păstorindu-şi din-ceputuri turme pe-un picior de plai Din cuvinte unse-n … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Limba noastră-i limbă veche
Mircea Dorin Istrate-Omagiu limbii române
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Omagiu limbii române AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Știți voi, toți acei vorbitori ai limbii române, că ea, limba noastră, este FOCUL cel mereu VEGHETOR de CONȘTIINȚĂ al acestui neam? Ea este înfioratul CÂNT al sufetului românesc, ZIDUL ei de rezistență împotriva GLOBALIZĂRII, a pierderii IDENTITĂȚII sale, … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Omagiu limbii române
Mircea Dorin Istrate-De citesc a tale versuri
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE De citesc a tale versuri Lui Eminescu, Luceafărul limbii române. AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE De citesc a tale versuri mă-nfior cătând cu gândul Spre Măritul, care-ncuget ţi-a turnat dumnezeire Şi-n cuvânt ţi-a pus simţire, iar cel suflet miruindu-l La ’nălţat peste a noastre, să se facă nemurire. Tu, … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-De citesc a tale versuri
Mircea Dorin Istrate-A noastră limbă românească
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE A noastră limbă românească AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Cum sună limba românească, urechii care o ascultă, V-ați întrebat măcar odată, așa, din pură întâmplare? E lină, dulce și doinită, de toți ce-o simt, ușor vorbită, Iar pentru suflete și inimi, alintător-vindecătoare. În ea e mierea bucuriei și … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-A noastră limbă românească
Mircea Dorin Istrate-Ce e Limba Românească?
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Ce e Limba Românească? AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Ce e limba românească? Frumuseţi ce stau să nască Din cuvintele măestre, Ca muşcate la ferestre, Dor nestins şi alinare, Vechi blestem şi îndurare, Leac la inima răpusă, Cea speranţă-n Maica pusă, Pildă şi proverb ce spune Nesfârşita-nţelepciune, Chiuitul de … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Ce e Limba Românească?
Mircea Dorin Istrate-Limba noastră
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Limba noastră AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Motto: Limba noastră-i limbă veche încifrată-n Tărtărie, Ce-au vorbit-o moşii noştri prin Carpaţii înstelaţi, Ea e veche ca şi timpul, plămădit din veşnicie, Giuvaier dintr-o comoară, împărţită între fraţi. Păstorindu-şi din-ceputur,i turme pe-un picior de plai, Din cuvinte unse-n miere şlefuit-au … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Limba noastră
GLORIE LIMBII ROMANE-Mesajul Părintelui Zilei Limbii Romane Al Florin Tene de ZIUA LIMBII ROMANE
GLORIE LIMBII ROMANE-Mesajul Părintelui Zilei Limbii Romane Al Florin Tene de ZIUA LIMBII ROMANE GLORIE LIMBII ROMÂNE Mi-e dat să-mi rostesc gândurile să visez în Limba Română, fiecare cuvânt un fagure, ca mierea luminii în degetarul macilor, ca vârsta arborilor în cercuri, în fiecare din ele trudeşte un străbun, veghează o baladă. . Patria Limbii … Continuă lectura GLORIE LIMBII ROMANE-Mesajul Părintelui Zilei Limbii Romane Al Florin Tene de ZIUA LIMBII ROMANE
Mircea Dorin Istrate-Rugă pentru Limba Română
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Rugă pentru Limba Română AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Motto: Trecător prin ceruri ninse Cu luceferii în roi, Însfinţesc cu-a mele vise, Urma carului cu boi Doamne ce-ai făcut atâtea pentru raiu-ţi din poveste Unde neamuri nesfârşite dimpreună veşnicesc, Fă de vrei, ca toţi aceştia să vorbească romăneşte … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Rugă pentru Limba Română
ZIUA LIMBII ROMANE sărbătorită la GALA ARTELOR ediția a 5-a la MONTREAL-31 august 2024
ZIUA LIMBII ROMANE sărbătorită la GALA ARTELOR ediția a 5-a la MONTREAL Evenimentul GALA ARTELOR ediția a 5-a din 31 august 2024 MONTREAL Gala din acest an va avea loc la bine-cunoscutul DOMENIU ROMAN, coltul nostru de rai românesc, cum ne place să-i spunem, tot afară, în gradina elegant luminată cu mii de beculete, Evenimentul … Continuă lectura ZIUA LIMBII ROMANE sărbătorită la GALA ARTELOR ediția a 5-a la MONTREAL-31 august 2024
Mesajul Patronului spiritual al revistei POEZII PENTRU SUFLETUL MEU domnul AL Florin Tene cu ocazia GALEI ARTELOR ediția a 5-a la MONTREAL
Mesajul Patronului spiritual al revistei POEZII PENTRU SUFLETUL MEU domnul AL Florin Tene cu ocazia GALEI ARTELOR ediția a 5-a la MONTREAL AL FLORIN TENE Dragi prieteni de peste ocean,Vă doresc din tot sufletul succes în activitatea dumneavoastră.Ceea ce faceți dumneavoastră întrece de multe ori activitatea instituțiilor noastre de stat, plătite cu bani publici.Sunt alături … Continuă lectura Mesajul Patronului spiritual al revistei POEZII PENTRU SUFLETUL MEU domnul AL Florin Tene cu ocazia GALEI ARTELOR ediția a 5-a la MONTREAL
Mircea Dorin Istrate- Șlefuitorii de cuvinte
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Șlefuitorii de cuvinte AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE NEMURITĂ fi-va-n fila cea de carte Limba dulce-a Bunii, dusă mai departe, Ca s-o știe încă fii și nepoții, Chiar de cei de-acuma, fi-vor duși cu toții. Fiindcă limba noastră, VECHE, strămoșească Ce-i de-un neam cu mine-n glia românească, Au … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate- Șlefuitorii de cuvinte
Mircea Dorin Istrate-Se pierde limba veche
31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE Se pierde limba veche AUTOR: MIRCEA DORIN ISTRATE Mai știți, voi ce-i de-acuma, ce-i aia o FEȘTILĂ? RIȘCAȘĂ, FOTOGHINUL, o COȚCĂ de ZĂHAR? Ați mers vre-odat prin ploaie și mocirloasa TINĂ? Cerut-ați la vecină vă de-a un BOB de JAR? Mâncat-ați voi vre-odată SARMALE cu PĂSAT? O … Continuă lectura Mircea Dorin Istrate-Se pierde limba veche
Aurelia Oanca-FRUMOASĂ ȚARĂ
FRUMOASĂ ȚARĂ Autor: Aurelia Oancă O, cât ești de frumoasă scumpă țară, Cu munții-nalți ce au frunțile-n cer, Și râuri line ce prin văi coboară, Spre marea mare unde curg și pier. Pe coastele înalte își duc viața, Pădurile de brazi și de stejari, Peste câmpii ce-n soare-și scaldă fața … Continuă lectura Aurelia Oanca-FRUMOASĂ ȚARĂ
Aurelia Oancă-UN BRÂU DE FLORI
UN BRÂU DE FLORI Autor: Aurelia Oancă Un brâu de flori și panglici tricolore, Am să-mpletesc pe trupul tău cel sfânt, Cu viu parfum, nu ape inodore Și cu stindardul vieții pe pământ. Ești țara mea cu chip de zână bună, Ești casa mea și tot ce am mai bun, Ești slova scrisă-n … Continuă lectura Aurelia Oancă-UN BRÂU DE FLORI
Aurelia Oancă-STEGARII ȚĂRII
STEGARII ȚĂRII Autor: Aurelia Oancă Speranța pentru-acest pământ al țării Sunt fiii ei ca brazii de înalți, Din vechi hotare până-n largul zării, Ce sunt și fiii țării dar și frați. Purtați cu demnitate tricolorul, Slăviți în veci al țării drag simbol, În fața ei să dați mereu onorul Și-n suflet să-i sădiți … Continuă lectura Aurelia Oancă-STEGARII ȚĂRII
VICTOR MANOLE-PATRIE
PATRIE Autor: VICTOR MANOLE Patrie mamă Frumoasă floare, Patrie mamă Icoană de soare. Patrie mamă Sfântă sărmană, Patrie mamă Floarea mea albă. Patrie mamă Cea mai dragă, Patrie mamă Viața întreagă. Patrie mamă Sfântă icoană, Patrie mamă Rouă pe rană. Patrie mamă Iubită, prețuită, Patrie mamă Legătură … Continuă lectura VICTOR MANOLE-PATRIE
”Voi sunteți clopotul!” Imnul schimbării în 2024. Versuri: Ionuț Țene. Muzica: Ștefan Gherghei (Video)-model
”Voi sunteți clopotul!” Imnul schimbării în 2024. Versuri: Ionuț Țene. Muzica: Ștefan Gherghei (Video) A apărut cântecul ”Voi sunteți clopotul”, un adevărat Imn al schimbării în anul 2024, pe versuri de Ionuț Țene. Muzica și interpretarea: cantautorul clujean Ștefan Gherghei. https://www.youtube.com/watch?v=o-nBvq2Agqg&t=1s Voi sunteți clopotul! Voi sunteți clopotul,Voi sunteți clopotulÎnveșmântat în TricolorGlasul și … Continuă lectura ”Voi sunteți clopotul!” Imnul schimbării în 2024. Versuri: Ionuț Țene. Muzica: Ștefan Gherghei (Video)-model
GEORGE FILIP -FUGA SPRE…ACASĂ
FUGA SPRE…ACASĂ Autor: GEORGE FILIP -familiei mele de buni români…- …şi muza mea visează, că-i femeie, dar nu-şi doreşte nici palate, nici voiaje lungi – pe Calea cea Lactee, fără…nicicînd…întoarceri pe aici. o imploram:-hai să fugim pe lună, în doi, iubito, ne vom adapta. ea mă certa:-şi-aici e viaţă bună, … Continuă lectura GEORGE FILIP -FUGA SPRE…ACASĂ
AURELIA RÎNJEA-AICI
AICI Autor: AURELIA RÎNJEA În Ţara mea Trăieşte Dumnezeu Şi oamenii-L aduc în case Aici plânge Doina Lângă poveştile nemuritoare Pe care apele le poartă Sfinte şi vii Aici limba ce-o vorbim Poartă în ea Atâta frumuseţe Cum numai sufletul De român Poate-nţelege dorul Mai citește: Cum pot să mă înscriu în … Continuă lectura AURELIA RÎNJEA-AICI
AURELIA RÎNJEA-ROMÂNEŞTE
ROMÂNEŞTE Autor: AURELIA RÎNJEA Poezia – o casă a spiritului Vânt bun pe chipul Cuvântului – Gând În faţa altarului Nemărginirea Un Axis Mundi Stâlpii de aur Ai pământului Holografic binecuvântând Ancorele de lumină Gânduri româneşti Focul reaprins în vatră Pentru fii de neam Purtând pecetea Spiritului românesc În câmpul valorilor Universale … Continuă lectura AURELIA RÎNJEA-ROMÂNEŞTE
AURELIA RÎNJEA-DE POVESTE
DE POVESTE Autor: AURELIA RÎNJEA Românie de poveste Paşii lui Dumnezeu În Grădina de Rai Pe-un picior de plai Respiri cu flori dalbe De măr Cu sânge de Dac Cu clopot de luptă Cu Cosânzene şi Zei Cu şoimi şi veşnicie Te colind Ţara mea de poveste Cerul şi Pământul Pământul şi … Continuă lectura AURELIA RÎNJEA-DE POVESTE
AURELIA RÎNJEA-URARE
URARE Autor: AURELIA RÎNJEA Binecuvântată să fii Românie Cu fericirile Şi durerile tale Cu ce pot face eu Pentru copii tăi Pentru copiii mei Te binecuvântez Să fii mare şi demnă Să stai dreaptă în lume Respectată şi iubită Să fii răsplătită Pentru credinţa ta Pentru dulcele tău dor Pentru Doina ta … Continuă lectura AURELIA RÎNJEA-URARE
AURELIA RÎNJEA-OM ÎN RAI
OM ÎN RAI Autor: AURELIA RÎNJEA Unde eşti Ţara mea profundă Şi îngenunchiată Nu găseşti puterea Să-ţi chemi copiii acasă Spiritul tău pur Din salcia ce plânge Dunărea nu-şi mai poartă Lacrimile Nici rugile Candela tremură Sub pustiul ce bate Din toate părţile Doar Dumnezeu este cu tine Plânge Prutu-n mine Aerul … Continuă lectura AURELIA RÎNJEA-OM ÎN RAI
AURELIA RÎNJEA-PREA BUNI
PREA BUNI Autor: AURELIA RÎNJEA Românii încă mai scriu Încă mai au sufletul curat Îl rup ca pe-o pâine Şi-l dau la păsări flămânde Şi la duşmanii care ne fură Pământul şi Ţara Prea bun eşti cu ei Române bun ca o pâine Frământată de Mama Adună-ţi copiii La masa ta … Continuă lectura AURELIA RÎNJEA-PREA BUNI
George ROCA-ÎNSEMNELE STATULUI ROMÂN CONTEMPORAN
George ROCA ÎNSEMNELE STATULUI ROMÂN CONTEMPORAN În general, simbolistica însemnelor unui stat, este un subiect mai greu accesibil şi uneori chiar de neînţeles pentru cei care nu sunt de specialitate, chiar dacă patriotismul, reprezentarea artistică sau coloritul le fac atractive. Subiectul referitor la heraldică, vexilologie, sigilografie şi a altor ştiinţe … Continuă lectura George ROCA-ÎNSEMNELE STATULUI ROMÂN CONTEMPORAN
VICTOR MANOLE-MĂ ROG PENTRU ȚARA MEA
MĂ ROG PENTRU ȚARA MEA Autor: VICTOR MANOLE O simt uitată, abandonată, trădată Te rog Doamne alină-i durerea Sufletului țării mele care suspină Și dă-i Doamne liniștea și lumina. Îți mulțumesc că n-ai părăsit-o I-ai vegheat siguranța și suferința, Când era în agonie mi-ai ajutat-o Și i-ai apărat limba, … Continuă lectura VICTOR MANOLE-MĂ ROG PENTRU ȚARA MEA
Ionuț Țene-”Glasul care strigă în pustie” nu a fost în zadar. Despre filmul părintelui Ciprian Mega
”Glasul care strigă în pustie” nu a fost în zadar. Despre filmul părintelui Ciprian Mega Ionuț Țene În cadrul ”Zilelor Rezistenței” anticomuniste de la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus am avut bucuria și emoția de a vedea avanpremiera filmului ”Glasul care strigă în pustie” regizat de părintele Ciprian Mega. Despre părintele regizor am … Continuă lectura Ionuț Țene-”Glasul care strigă în pustie” nu a fost în zadar. Despre filmul părintelui Ciprian Mega
VICTOR MANOLE -ROMÂNE FRATE
ROMÂNE FRATE Autor: VICTOR MANOLE Caută continu să convingi Mereu pe toate națiunile Fii respectul pământului Prezentului și viitorului. Fără vreun haos global Fără violență și războaie Și fără pic de înșelăciune Sau cumva dureri în lume. Să nu crezi în războaie Aliniază-te cu mama pământ Fii frate o conștiință … Continuă lectura VICTOR MANOLE -ROMÂNE FRATE
VICTOR MANOLE- ROMÂNIE MAMĂ
ROMÂNIE MAMĂ Autor: VICTOR MANOLE Maica mea bună, Sfântă Genă moștenire scumpă, Sufletul meu românesc Cu mult drag te iubesc. Am mare bucurie Dragă îmi ești Românie Tu patrie și Dumnezeu Îmi sunteți crezul meu. Te ridic în slăvi patrie Ți-aduc multe osanale Că tu-mi ești pe cale Frumoasa vieții floare. Iar tricolorul … Continuă lectura VICTOR MANOLE- ROMÂNIE MAMĂ
Ionuț Țene-Cântec pentru pace!
Cântec pentru pace! Ionuț Țene . În război viața omului este o furnicăPădure ce respiră toamne cu prafuri de pușcă . Haide să facem pace!Să creștem melci pe dealuri de valuriSă spălăm iubirea cu ierburi din nori . În război se aude doar doamna cu cremeniSunetul metalic al secerișului de oameni . Haide să facem … Continuă lectura Ionuț Țene-Cântec pentru pace!
VICTOR MANOLE – PENTRU ROMÂNIA
PENTRU ROMÂNIA Autor: VICTOR MANOLE Îmi doresc România Să rămână mereu Mare Tricolorul să-i fie mândria Și armonia iubirii de soare. România îmi este dragă Dintre toate patriile și țările Pentru că este România noastră Floare albastră! Floare albastră! În România eu m-am născut E sufletul și inima mea De … Continuă lectura VICTOR MANOLE – PENTRU ROMÂNIA
Mihaela CD – Suntem urmași ai lui Brâncuși
Suntem urmași ai lui Brâncuși Autor Mihaela CD Sentimentele răvășite se așează împreună la Masa Tăcerii trăgându-și suflul sculptat în vena Brâncușiană a timpului pe aripi de dor, pe fibră de ființă, acolo unde vremea s-a oprit măsurând sărutul frugal al artistului ce urca pe Coloana Infinitului încercând să adune împreună la loc de … Continuă lectura Mihaela CD – Suntem urmași ai lui Brâncuși
Mihaela CD – Românie, mândră mireasă!
Românie, mândră mireasă! -baladă mioritică- Autor Mihaela CD Pe-un picior de plai Pe-o gură de rai Domnul așezase Tara-mi desenase In loc minunat Binecuvântat Cu multă lumină Si pace divină! România mea Dulce peruzea Vrut-au s-o doboare Mai multe popoare Trecând fără milă Suflete prin tină Să mi-o umilească Si s-o ciopârțească Tara prea … Continuă lectura Mihaela CD – Românie, mândră mireasă!
Ma simt român… de Lilian Curevici
Ma simt român... ... Autor: Lilian Curevici Ma simt român, oriunde și oricând, Chiar și în locuri mult îndepărtate, Acolo, unde-mi dau mereu cuvânt Sa spun ce cred, cum este, pe dreptate... Ma simt român-n Soroca, la cetate, Acolo piatra-mi spune românește, Ca peste Prut rămas-au sora, frate, Iar sarma rușinoasă mai trăiește. Ma simt … Continuă lectura Ma simt român… de Lilian Curevici
JURĂMÂNTUL
JURĂMÂNTUL Autor: Nicolae Petrescu Redi (lui C.D. Rosenthal, autorul tabloului „România revoluționară”) Pe-o pânză de lacrimi - bătrân izvor, pictezi o ie, un tricolor. Steagu-i purtat prin mit de o fată, stema în inimă i se arată. Ca mândrul drapel s-adie mai tare, străbunii și-au dat a lor suflare. Privindu-și salba, nălțând tricolorul, fecioara șoptește … Continuă lectura JURĂMÂNTUL
LA MULȚI ANI, IUBITĂ ȚARĂ!
LA MULȚI ANI, IUBITĂ ȚARĂ! Autor: Aurelia Oancă Peste vremuri viu străbate Un ecou de preamărire, La mulți ani, iubită țară! Sfânt lăcaș de nemurire. Trupul tău să nu mai fie Înjosit și sfârtecat, Să-nflorească iar iubire Peste plânsul înecat. Să îți fie brațul tare Prin ai tăi fii de … Continuă lectura LA MULȚI ANI, IUBITĂ ȚARĂ!
ASCULTĂ BISTRIȚA
ASCULTĂ BISTRIȚA Autor: Aurelia Oancă Îți spun povestea ta de apă lină, Sub razele de soare clipocind, În dans suav sclipirile se-alină Și-și murmură trecând al vieții gând. Oglindă pentru pomi ce sunt străjerii, Își colorează undele duios, Și-n tremur lin uitând zilele verii, Adună între maluri ce-i frumos. De stai … Continuă lectura ASCULTĂ BISTRIȚA
GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI-Al Florin Tene
CÂMPUL DE LAVANDĂ GLORIELIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI Mi-e dat să-mi rostesc gândurile să visez în Limba Română, fiecare cuvânt un fagure, ca mierea luminii în degetarul macilor, ca vârsta arborilor în cercuri, în fiecare din ele trudeşte un străbun, veghează o baladă. … Continuă lectura GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI-Al Florin Tene
UN CEAS PIERDUT
UN CEAS PIERDUT Autor: Aurelia Oancă În trecerea grăbită peste lume, Din buzunarul timpului căzut, Un ornic vechi dar cu minute bune Sta trist și gol, și-n vreme abătut. A măsurat cu pașii lui pământul Și universul tot l-a măsurat, Acum uitat, și-a poticnit și mersul Și tremură-n rotițe speriat. Nu … Continuă lectura UN CEAS PIERDUT
Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge…. -Al Florin Tene
Tara Maicii Domnului Autor: Al.Florin Țene Mi-e dor pe-un ștergar de turta arămiePusă de țărancă în țest să creascăDe trilul coborât din înalt de ciocârlieÎn Transilvania, Moldova și Țara Românească.E anotimpul când satul îl colindȘi-l înveșnicesc în vers pentru mâine,Prin centenarul acesta suferindMă întorc acasă pe-o punte de pâine.Ziua scrie cu lumină în brazde poezieHolda … Continuă lectura Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge…. -Al Florin Tene
MONUMENT DE GLORII
MONUMENT DE GLORII Autor: Aurelia Oancă Plai străbun, mărit în toate, Țara mea, pământ iubit, Azi ai vrea dar nu se poate Să te-nalți cum ne-am dorit. S-au strâns nori, s-a strâns tristețe, Peste neamul românesc, Au pierit în drum povețe, Au plecat și rătăcesc, Fiii țării, brațul tânăr, Slugi să … Continuă lectura MONUMENT DE GLORII
O RUGĂCIUNE SFÂNTĂ
O RUGĂCIUNE SFÂNTĂ Autor: Aurelia Oancă Izvor de vise și izvor de pace Este o rugă către Dumnezeu, El este mâna care-n tot ce face Clădește doar iubire-n jurul său. Închină dar o rugăciune sfântă Și-n inimă să pui tot mirul ei, Ascultă cerul care-n gând cuvântă Și nu lăsa să-ți … Continuă lectura O RUGĂCIUNE SFÂNTĂ
VEȘNICIA NEAMULUI
VEȘNICIA NEAMULUI Autor: Ana Munteanu Draghici S-a frânt un brad într-o furtuna Ce razvratite ploi adună , Când verde pana se-ndrepta spre cer Să dăruiasca veșnicia din mister ... Cetina ,în țărână spulberată , Sortită nepasarii ,în picioare-a fost călcată , Dar a rămas în suflete pădure Nealterataă de a trădării secure . La întâlnirea … Continuă lectura VEȘNICIA NEAMULUI
TIMPUL ŞI TRICOLORUL
TIMPUL ŞI TRICOLORUL Autor PICA MARIA BOSTINA Timpul pleacă, altul vine, Trecutul lacrimi întoarce, În grădina-mi multe gânduri Lacrimile iar îmi stoarce! Doar când soarele apare Gândurile reaşează, Despletindu-le-n fire, Şi-n suflet le ordonează! Multe-s griji, şi multe alte Calendarului din zi, Orelor de peste noapte Cu speranța de-a trăi! Cine este atotputernic Peste … Continuă lectura TIMPUL ŞI TRICOLORUL
1 milion de vizualizări! Vă mulțumim! Noi vă aducem România mai aproape!
1 milion de vizualizări! Vă mulțumim! Revista on line Poezii pentru sufletul meu a depășit 1 milion de vizualizări ! Mulțumim dragi cititori ca ne urmăriți și ne citiți! Revista noastră rămâne alături de cititorii săi fideli și publica în fiecare zi materiale culturale diverse din 30 oct 2018 fără nicio zi de întrerupere! Prin … Continuă lectura 1 milion de vizualizări! Vă mulțumim! Noi vă aducem România mai aproape!
VEȘNICIA DE-A FI ROMÂN
VEȘNICIA DE-A FI ROMÂN Autor: Ana Munteanu Draghici Mă-nvăluie susur de izvor Din pădurea de gânduri, Veșnic purtătoare de dor, Spre râul cuvintelor rânduri! Susur de izvor, bătaia inimii Neamului-dor pretutindeni! Ìn pieptul românului, fiorul lacrimii, Feciorelnic alb de armindeni! Mă oglindește lumina soarelui Și umbrele dăltuitoare de soclu. Respir din rotunjirea aerului Veșnicia neamului … Continuă lectura VEȘNICIA DE-A FI ROMÂN
IUBIREA DE LIMBA ROMÂNĂ
PENTRTU NOI ROMÂNII ÎNTOTDEAUNA ESTE ZIUA LIMBII ROMÂNE ȘI ÎN MATERIE ȘI-N UNIVERS E SĂRBĂTOARE ȘI DUMNEZEU ȘI TOATĂ MATERIA CÂNTĂ ÎN MINE ! ȚIPĂT ADÂNC ȘI-NALTĂ ÎNTREBARE ! S,D, Binecuvântată ești Limba română Și darul mare și dulce al lui Duimnezeu În tine iubește și plânge și suferă și cântă Și moare și … Continuă lectura IUBIREA DE LIMBA ROMÂNĂ
DRAPELUL SUFLETULUI MEU
DRAPELUL SUFLETULUI MEU Autor: Ana Munteanu Draghici Drapel arborat în sufletul meu, E tricolorul sfânt mereu! Cu stropii sângelui vărsat În câmp de luptă-nlăcrimat... Cu auria licărire din ogoare A spicelor din holde roditoare Și cu seninul veșnicit de cer Albastrul apelor curgând etern! Țesut-au ale patriei culori Mâinile femeilor din popor, Zi și noapte … Continuă lectura DRAPELUL SUFLETULUI MEU
TRUPUL ȚĂRII MELE
TRUPUL ȚĂRII MELE Autor: Aurelia Oancă Adună verdele din vară Și pe retină să-l așezi, Icoană sfântă, sfântă țară, Eu te iubesc, tu nu mă vezi. Sunt o fărâmă-n vreme prinsă, În care Dumnezeu a pus, Un har ceresc cu slova scrisă Ce nu se pierde în apus. Tu, … Continuă lectura TRUPUL ȚĂRII MELE
REPATRIEREA CUVÂNTULUI
REPATRIEREA CUVÂNTULUI Autor: Ana Munteanu Draghici N-am venit să zac în țară, Deși multe nu-s pe plac... Am venit să gust din vară Veșnicia clipei, frac Am repatriat cuvântul Ce-n străini a lăcrimat, Emigrat de dor, mormântul Fiului m-a așteptat... Am văzut roșind bujorii Ca obrajii-înfiorați... Și m-au urmărit cocorii Pe cer scrieri ancorați, Iar … Continuă lectura REPATRIEREA CUVÂNTULUI
ROMÂN SĂ FII
ROMÂN SĂ FII Autor: Aurelia Oancă În grai de dor, în slova strămoșească, Îți scriu acum, prietene să știi, Că dulcea noastră limbă românească Va dăinui și-atunci când nu vom fi. E graiul nostru care poartă-n vreme Și mierea dar și aurul cel sfânt, Care prin slova lui mereu să … Continuă lectura ROMÂN SĂ FII
DIN CODRII REGI…
DIN CODRII REGI... Autor: Aurelia Oancă Îmbracă-mă în verde sfântă țară Și pune-mi brazii-nalți în brațe iar, Oglinda apei fă-o să mă doară Și razele de soare-n buzunar. Din codrii regi să-mi faci o catedrală În care rugăciunea să-mi rostesc, În călimara mea pune cerneală Să pot a scrie ce … Continuă lectura DIN CODRII REGI…
CHEMAREA SATULUI ŞAPARTOC
CHEMAREA SATULUI ŞAPARTOC Autor: Ana Munteanu Draghici Mă simt îmbrăţişată de dealuri Ca de valurile cântătoarelor mări Ecouri de murmur în zări Pe buzele nerostitelor valuri ... Frunzele mângâie cerul foşnind Verdele sidefiu în torida amiază Tăcerea din zare veghează Clipele se strecoara gonind . Plai părăsit de localnici , Plecaţi din sat rând pe … Continuă lectura CHEMAREA SATULUI ŞAPARTOC
DRAG PĂMÂNT
DRAG PĂMÂNT Autor: Aurelia Oancă Trupul țării mele azi se frânge, Din țărână se aud plângând, Cei ce dorm acolo și-al lor sânge În izvoare îl aud curgând. Nechezat de cai străbate zarea, Paloșele se aud lovind, Muntele îmbrățisează marea Care-n valuri scrie unduind, O istorie cu un veșmânt de stâncă … Continuă lectura DRAG PĂMÂNT
Scrisoare pentru fratele moldovean
Scrisoare pentru fratele moldovean Autor: Camelia Florescu Îți scriu, scrisoare astăzi, când zidul a căzut Când țărișoara noastră între maluri de Prut Se zbate să-și adune de cam 30 de ani La masă toți copiii, plecați de-acas’ șoimani Îți scriu, scrisoare astăzi, când spune orice om Că dezbinarea țării rămâne un … Continuă lectura Scrisoare pentru fratele moldovean
Patria
Patria Autor:GELU DRAGOS tărâm de vis, strune de viori, dansuri de curcubeie, prune coapte, roşie lumină, greieri răspândiţi prin mirişti, zbor de cocori, cântec de măiastră, ai intrat definitiv în sângele meu. Ţie îţi dărui şi inima şi visele, faptele şi zborul, spre tine vin zi ori noapte, spăşit, neodihnită ţărână-n mişcare, stropită de … Continuă lectura Patria
POEM PENTRU TINE, LIMBA ROMÂNĂ…VASILE BELE
POEM PENTRU TINE, LIMBA ROMÂNĂ… Autor: Vasile Bele Motto: „poezia dulce povară!" Ecou, vis, împlinire, trăire, putere, imaginație, inspirație, patimă, vers, univers, curcubeu, izvor, dor, doină, limba română... Frumoasă limba română, îți mulțumesc că mi te-ai așezat în privire... în lacrimă ... în roua dimineții... în foșnetul de salcâm... în poezie! … Continuă lectura POEM PENTRU TINE, LIMBA ROMÂNĂ…VASILE BELE
ODOR NESPUS
ODOR NESPUS Autor Aurelia Oanca De vrei să știi istoria străbună Dar și pe cea pe care o trăim, Ascultă doina, cântul din țărână Și vei afla ce mult noi o iubim. Din roșul sânge care ea îl poartă Se nasc pe bluze pete de culori, Ce stau și spun a țării mele soartă … Continuă lectura ODOR NESPUS
STRĂMOȘII
STRĂMOȘII Autor : Victor Manole Strămoșii pământul au iubit Și au făcut cu dânsul legământ, Apoi au respectat cuvântul dat Și de pământ nu s-au lăsat. Au mers cu caii și căruța Și au arat al lor ogor, Viața nu le-a fost ușoară Și nici munca grea povară. Pentru neam și pentru țară, L-au semănat … Continuă lectura STRĂMOȘII
ŢARA ÎN CARE SE UMBLĂ NUMAI DESCULŢ
ŢARA ÎN CARE SE UMBLĂ NUMAI DESCULŢ Autor:GELU DRAGOS Învolburate ape împresurau moşia a cărei stăpână erai doar tu Mi-a fulgerat prin minte îndată cum aş putea ajunge pe teritoriul tău Cum adică cu gândul Fiindcă în ţara aceea se umblă numai desculţ se păşeşte doar prin rouă... Mai citeste: Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI … Continuă lectura ŢARA ÎN CARE SE UMBLĂ NUMAI DESCULŢ
ÎN UNIRE
ÎN UNIRE Autor : Victor Manole Hai să ne ținem de mână Întreaga umanitate deplină Să strigăm toți într-o inimă Pleacă de la noi suferință. Să fim cu toții împreună Să salutăm ziua de mâine Să avem viață și speranță Inimi bune și multă pâine. Să salutăm roua și soarele Pe cer curcubeul sclipitor Să … Continuă lectura ÎN UNIRE
Vasile Bele *ROMÂNIA – GRĂDINA MAICII DOMNULUI
ROMÂNIA – GRĂDINA MAICII DOMNULUI Autor: Vasile Bele România, Grădina Maicii Domnului … anotimp de rouă, eternitate ... zâmbet de soare ... azi, m-am înveșnicit cu umbra unui zbor de ciocârlie ... ești dreptate ... drumul curcubeului, în umbra vântului ... mereu limpezime ... eu muritor, tu nemuritoare ... zâmbet de floare, rouă … Continuă lectura Vasile Bele *ROMÂNIA – GRĂDINA MAICII DOMNULUI
ROMÂNIE GETO-DACĂ
ROMÂNIE GETO-DACĂ Autor : Victor Manole Te iubesc din suflet țară Doar tu îmi ești patria mea Seninul meu de primăvară, Cea mai frumoasă în lume stea. Te iubesc din suflet țară, România mea geto-dacă, Tu-mi ești cântul de vioară Soarele pe tâmpla mea curată. Te iubesc din suflet țară, Românească cu ai tăi eroi, … Continuă lectura ROMÂNIE GETO-DACĂ
AVEM CE APĂRA
AVEM CE APĂRA Autor : Victor Manole Cinstea și vatra Limba și onoarea, Identitatea, suveranitatea Și patria ca floarea. Vă rog să încercați, Nu este deloc greu, Ca munții Carpați, Să fi, neamul meu. Iar dacă floarea, De colț, crește pe piatră, Țara noastră geto-dacă, Este binecuvântată. Să mori învățând, Ce înseamnă dragostea. Să mori … Continuă lectura AVEM CE APĂRA
IIA ROMÂNEASCĂ
IIA ROMÂNEASCĂ Autor : Victor Manole Istorie milenară, A.D.N-ul dacilor Și hora frățească, Templul la purtător. Iia românescă, Este amprenta noastră, Cucuteni, Gumelnița, Tărtăria, Hamangia. Iia românească, Este iia milenară, Cod genetic și parafă, De popor și țară. Mai citeste Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist Mihaela CD-la Hanul Moldovenesc din Canada Copilărie -colaj Mihaela CD Impresii … Continuă lectura IIA ROMÂNEASCĂ
Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge…
Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge… Autor:Al.Florin Țene Mi-e dor pe-un ștergar de turta arămiePusă de țărancă în țest să creascăDe trilul coborât din înalt de ciocârlieÎn Transilvania, Moldova și Țara Românească. E anotimpul când satul îl colindȘi-l înveșnicesc în vers pentru mâine,Prin centenarul acesta suferindMă întorc acasă pe-o punte de pâine. Ziua scrie cu … Continuă lectura Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge…
NU UITA CĂ EȘTI ROMÂN
NU UITA CĂ EȘTI ROMÂN Autor Teodora CHIRIC ,, Nu uita că ești român,, Dar tu ai uitat măi frate, Ai devenit tu stăpân Iar țara o lași deoparte... Ați împărțit lumea-n două Cu garduri ca să nu treacă, Frică nu vă este vouă De Puterea cea Cerească... Ne duceți ca pe animale, La testare … Continuă lectura NU UITA CĂ EȘTI ROMÂN
FRUMOASĂ GLIE
FRUMOASĂ GLIE Autor: Teodora Chiric Ce să-ți spun eu Românie Astăzi de ziua ta..? Floare-aleasă din câmpie Tare te-aș mai salva... Dar putere nu mai am Decât să-ți scriu poezie Cu ochii plângând spre geam Aștern acum pe hârtie, Cu gândul meu îndurerat, În ce stare te-a adus Tot grupul cel blestemat Ce conștient … Continuă lectura FRUMOASĂ GLIE
Ziua Culturii Naționale – Ziua Tezaurului de Cunoaștere
Ziua Culturii Naționale - Ziua Tezaurului de Cunoaștere Profesor, Tudor Andreea-Silvia Pătrulescu Ștefania și Dondea Rebeka-clasa a V-a B. În lumea încărcată de simboluri ale antichităţii helene, Luceafărul simboliza călăuza călătorilor spre lăcaşurile zeilor. În căutarea Luceafărului poetul îşi străbate în felul său viaţa. Ceea ce ne dezvăluie nouă este prin forţa sa de a … Continuă lectura Ziua Culturii Naționale – Ziua Tezaurului de Cunoaștere
IUBESC PĂMÂNTUL ȚĂRII MELE
IUBESC PĂMÂNTUL ȚĂRII MELE Autor: Aurelia Oancă Iubesc pământul țării mele, Iubesc și sfântul ei popor, Pe-obraz îmi curg lacrime grele Doinind de jale și de dor. Pe flamura ce-i îmbrăcată În mult iubitul tricolor, Se scriu istorii de-altădată Despre viteazul meu popor. Dar în durerea ce frământă Azi țara … Continuă lectura IUBESC PĂMÂNTUL ȚĂRII MELE
AVEREA LUMII
AVEREA LUMII Autor: Aurelia Oancă O rugăciune se înalță, Doamne! O rugăciune ce s-a scris demult! Pentru copii, părinți, și fii, și mame Ce viețuiesc prin tine pe pământ. Averea lumii ca și viitorul Sunt toți copiii care s-au născut, Să fie oameni liberi și poporul Să fie apărat de al lor scut. … Continuă lectura AVEREA LUMII
CUM AR FI…
CUM AR FI... Autor: Aurelia Oancă Cum ar fi să ne iubim toți țara? Cum ar fi să fim din nou mai buni? Cu iubire am lovi în fiara Ce se-ascunde-n inimi de tăciuni. Ar fi o minune peste lume, Ar fi iarăși pace pe pământ, S-ar surpa tot răul în genune Și-ar … Continuă lectura CUM AR FI…
UNIȚI SUB TRICOLOR
UNIȚI SUB TRICOLOR Autor: Aurelia Oancă În pașii vremii se aud istorii Ce-și murmură rostirea peste ani, Voința unui neam ce-i frânt de alții Ce-i vor pe frații noștri doar plăvani. Dar lupta celor ce doreau o țară A smuls din calendare drumul drept, Și l-au trecut la Milcov unde apa S-a transformat … Continuă lectura UNIȚI SUB TRICOLOR
CORNELIA COSTIN LOCKDOWN (2)
Lockdown... (2) Autor: Cornelia Costin Când simți că vraja vieții se destramă-ncet implori poate emoția ascunsă de poet să-nfrunte gândul care te amână să faci ceva ... să fii luat de mână de visul în care-ai crezut mereu și-acum pare ucis de gest pigmeu pentru că n-ai știut să taci în clipa-n care … Continuă lectura CORNELIA COSTIN LOCKDOWN (2)
FLORILE DREPTĂȚII
FLORILE DREPTĂȚII Autor: Aurelia Oancă În zgomot de trompete și claxoane A trebuit să iasă libertatea, Să rupă din impusele canoane De cei ce vor să frângă societatea. S-o facă una cu pământul care Îi ține-n brațe la fel ca pe noi, Să ne supună hâdele lor fiare Și să transforme lumea în gunoi. … Continuă lectura FLORILE DREPTĂȚII
MESAJ PENTRU MANIFESTANȚI!
MESAJ PENTRU MANIFESTANȚI! Plumbi Autor: Stefan Doroftei Doimaneanu 23. 12.1989 23 decembrie... Trăiam încă Și nu puteam să cred ! Deasupra mea, Pe lângă mine, Plumbi cu cămăși de oțel Sfâșiau aerul și piepturile tinere ! Un mort, Doi morți, „N” morți Au răsărit Pe caldarâm ... Din inima-mi zdrobită A izbucnit un țipăt … Continuă lectura MESAJ PENTRU MANIFESTANȚI!
Lokdown…(1)Cornelia Costin
Lokdown... (1) Autor: Cornelia Costin Un om “trezit” gândește-n taină luptând mereu cu orice spaimă: să poți privi cu detașare oricare gest care te doare... ce poate fi mai înțelept?... dar pentru inima fierbinte e poate totul prea nedrept... când soarele-ți aduce-aminte că viața-ți este doar o clipă în taina timpului... aripă ce-și … Continuă lectura Lokdown…(1)Cornelia Costin
Împreună-i puterea ce-nvinge mereu!
Împreună-i puterea ce-nvinge mereu! Autor Corina Vlad Suntem tranzienți între cer cer și pământ, Tot ce avem e dar din cuvânt, Simțirea-i făclia din lacrima cursă, Demni s-o păstrăm peste prigoane aprinsă. Să nu lăsăm timpul să treacă-n neștire, Secundei să-i dăm cuvenita cinstire, Prin haos s-alegem să trecem uniți, Cu toții suntem de-o … Continuă lectura Împreună-i puterea ce-nvinge mereu!
INIMI UNITE PENTRU LIBERTATE
INIMI UNITE PENTRU LIBERTATE Autor: Mihaela CD ... Nicicând n-aș fi crezut că va să vie Un timp în care noi să ne unim Poporu-i prea sătul, plin de furie Spre Parlament cu toții noi pornim ... CANADA noastră dragă este una Unind provincii de la west la est Spre libertate ne … Continuă lectura INIMI UNITE PENTRU LIBERTATE
Legenda Eroilor
Legenda Eroilor Autor: Rusu Alex Teodor Căldura propriilor case S-o lase-n urmă-au fost siliți, Când vulturii de-oțel vestiră Că la război au fost sortiți. În loc de ramuri de măslini Purtară-n cioc scaieți și spini, Din bolta cerului senin Se năpustiră cu venin. Din granița de altădată, Le-au mai rămas sârma ghimpată Și din căsuțe colorate, Mai au ruine spulberate... Haita de arme-ntunecate, Părtinitoare la păcate, Își ascut colții, îndreptate, Asupra lumii nevinovate. O clădire, cândva fiind o … Continuă lectura Legenda Eroilor
ÎN TRICOLORUL NOSTRU
ÎN TRICOLORUL NOSTRU Autor: Aurelia Oancă Să îmbrăcăm în tricolor orașul Și la ferestre inimi de români, La monument să salutăm ostașul Care-a luptat ca noi să fim stăpâni. Din frunza trandafirului ce trece Să zicem doina cu jeliri de foc, Pe fruntea noastră vântul când petrece Să fie puse rimele de joc. … Continuă lectura ÎN TRICOLORUL NOSTRU
Dragă Românie
Dragă Românie Autor Cristian Chistruga Frumoasă ești dar nu ai nici o vina De ești călcată-n suflet, trădată fără milă De unii oameni ce-ți sunt conducători Ce cred că-s împărați, dar sunt tot muritori. Nu mai sunt mulți ca cei de altădată Români adevărați, cu mamă și cu tată Care-au făcut … Continuă lectura Dragă Românie
„DOAMNE, OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI”
„DOAMNE, OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI” Autor: Aurelia Oancă Doamne, pune iar în noi speranța Și puterea de a ne iubi, Ţara să ne fie importanţa Şi dorinţa mare de-a trăi. Primăveri să ne aduci în viață Ca bobocii să ne crească mari, Tricolor să pui pe-a noastră față Să fim iar ai țării brațe … Continuă lectura „DOAMNE, OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI”
COPACUL ȚĂRII SFÂNT
COPACUL ȚĂRII SFÂNT Autor: Aurelia Oancă Se scutură din ramuri iar poeme, Crescute în copacul țării sfânt, Al țării mele care astăzi geme Călcată peste trup și pe cuvânt. Bat clopote de jale-n catedrale Zidite de strămoșii din Carpați, Și Dunărea în cursul ei agale Își plânge azi durerea dintre frați. Izvoarele … Continuă lectura COPACUL ȚĂRII SFÂNT
LA MULȚI ANI, IUBITĂ ȚARĂ!
LA MULȚI ANI, IUBITĂ ȚARĂ! Autor: Aurelia Oancă Peste vremuri viu străbate Un ecou de preamărire, La mulți ani, iubită țară! Sfânt lăcaș de nemurire. Trupul tău să nu mai fie Înjosit și sfârtecat, Să-nflorească iar iubire Peste plânsul înecat. Să îți fie brațul tare Prin ai tăi fii de viteji, Inima … Continuă lectura LA MULȚI ANI, IUBITĂ ȚARĂ!
ZIUA ROMANIEI, Ziua Românilor de Pretutindeni în Montreal, Canada
Dragi români, Ziua Naționala a României a fost un prilej de bucurie și pentru românii care trăiesc în Canada. Romanii din provincia Quebec au norocul și bucuria de a se putea întruni la 70 km de Montreal într-un spațiu cu specific românesc, cu spirit și ospitalitate românească, la DOMENIUL ROMAN, un colt de rai românesc … Continuă lectura ZIUA ROMANIEI, Ziua Românilor de Pretutindeni în Montreal, Canada
TEMELIA VIȚELOR ÎMPĂRĂTEȘTI
TEMELIA VIȚELOR ÎMPĂRĂTEȘTI Autor: Mihaela CD Din alte lumi o să răsară bucuria Din vremi ce nu-s trecute prin nevoi Veni-vor soarele și trăinicia Să vă sclipească peste nori și ploi Răbdare frați români,răbdare! Căci ceasul vieții nu-i trecut Acolo fi-va dulce sărbătoare Acolo-n Raiul țării de demult Veni-vor vremuri fericite … Continuă lectura TEMELIA VIȚELOR ÎMPĂRĂTEȘTI
CHIPURI DE STRĂMOȘI
CHIPURI DE STRĂMOȘI Autor: Aurelia Oancă Din trup de stâncă se aud iar glasuri, Ce au trecut demult pe alt tărâm, Prin picături de timp numără ceasuri Care s-au scurs în vremuri ca un fum. Izvoarele suspină și îngână Poveștile din rădăcini uitate, Cu vechii daci cu sabia în mână, Luptând mereu și dârz … Continuă lectura CHIPURI DE STRĂMOȘI
Mama Românie
Mama Românie[1] Autor: Lucian Rosca Iar m-au uitat crinii mei dulci… S-au dezrădăcinat de-aici ! Visând că se vor face-n iasomii, S-au ofilit în loc străin, mii, mii ![2] Lacrimă rece-mi curge pe obraz Căci sufletul mi se sufocă de jelire. Copiii mei dintre străini, am mar’ necaz ! Că-s și eu mama voastră și mă … Continuă lectura Mama Românie
SĂ IUBEȘTI TRICOLORUL
SĂ IUBEȘTI TRICOLORUL Autor: Sandu Chiva De-ți bate inima pentru această țară Tu steagul României să-l ridici afară, Așează-l cu mândrie la a ta fereastră Să-ți bată inima să nu se mai oprească! Să-ți bată cu putere și mândrie Pentru a ta scumpă țară Românie, Nicicând tu să nu uiți, să ai un țel … Continuă lectura SĂ IUBEȘTI TRICOLORUL
LA DUNĂRE VEGHEAZĂ
LA DUNĂRE VEGHEAZĂ Autor: Aurelia Oancă La Dunăre veghează tricolorul Și Decebal cu chipul de granit, În stropii apei plânge viitorul Care sub grea osândă a pierit. Din cerul trist se varsă lacrimi grele, Ce curg peste o țară obidită, De câini ce smulg din trupul țării mele Și pofta lor … Continuă lectura LA DUNĂRE VEGHEAZĂ
ÎMI PLÂNGE IAR ȚARA
ÎMI PLÂNGE IAR ȚARA Autor: Aurelia Oancă Îmi plânge iar țara cu lacrimi de foc Și râuri ce curg duc doar jale, Suntem la cheremul acelor ce-n joc, Ne calcă pe trup fără zale. Ridică-te Iancu, și Mircea, Mihai, Și Ștefan ridică-te-n grabă, Poporul e rupt, e-n amar și e vai De tot … Continuă lectura ÎMI PLÂNGE IAR ȚARA
ROMÂNESCUL JURĂMÂNT
ROMÂNESCUL JURĂMÂNT Autor: Aurelia Oancă Limba noastră românească, Moștenire din străbuni, Face mierea să se nască Peste slove și minuni, Se arată-n fața lumii, Pusă-n rima unui vers, Este zestrea-nțelepciunii, Este strop din univers. Îmbrăcată în lumină Și-ntr-un dulce grai, divin, Într-o doină se alină Și-n cântările ce vin, Din adâncuri de moșie … Continuă lectura ROMÂNESCUL JURĂMÂNT
TU, MOLDOVA MEA IUBITĂ
TU, MOLDOVA MEA IUBITĂ Autor: Aurelia Oancă De sub cizma asupririi, Au ieșit în fața lumii, Cu un strai de libertate Pentru cei ce-s tot românii, Smulși din trupul țării mamă, Dar copii ce-s demni urmași, Al măritului domn Ștefan Și-ai vitejilor ostași, Ce-au luptat ca trupul țării Să rămână moștenire, Fiilor cum … Continuă lectura TU, MOLDOVA MEA IUBITĂ
Scrisoare pentru Dobrogea
Scrisoare pentru Dobrogea Autor Camelia Florescu E povestea vieții, care ne aduce Dintr-un colț de lume, de sub val bătrân La un loc al nostru, suflete-n răscruce Frate turc, salută-ți fratele armân! E cuvântul slovei, din descălecare Vântul stepei trage, după el un neam Cei de-acum nu suntem decât praf de sare Frate grec, salută-ți … Continuă lectura Scrisoare pentru Dobrogea
NE MOARE ȚARA!
NE MOARE ȚARA! Autor: Aurelia Oancă Ne moare țara, oameni buni! Ne moare tricolorul! Ne plâng sub glie moși, străbuni! Ne plânge azi poporul! Cum am lăsat pe mâna lor Averea strămoșească? E vai de noi, sărman popor! E vai de țara noastră! Ne calcă gâtul boi nătângi, Ne fură libertatea, Tu, omule, degeaba … Continuă lectura NE MOARE ȚARA!
AICEA M-AM NĂSCUT
AICEA M-AM NĂSCUT Autor: Victor Manole Aicea m-am născut român Și am spus prima dată mamă, Aicea eu am copilărit Și am crescut cu bună seamă. Aicea eu cerul am văzut, Lumina soarelui curată, Pe acest pământ eu am crescut Și e pentru mine viața toată. Pe acest pământ am adunat, Ghiocei, flori și multă … Continuă lectura AICEA M-AM NĂSCUT
GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI
GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI Autor: Țene Florinel Sandu (Al.Florin ŢENE) Mi-e dat să-mi rostesc gândurile să visez în Limba Română, fiecare cuvânt un fagure, ca mierea luminii în degetarul macilor, ca vârsta arborilor în cercuri, în fiecare din ele trudeşte un străbun, … Continuă lectura GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI






