Şi iar visez…
Autor:Ştefan Doroftei Doimăneanu
Trudit-am mult în lunga mea tăcere
Prin taina noastră aflată în revers,
Sunt doar un prinţ păşind pe vechi lăicere
Fără de sine, hulit de univers.
Nu am ştiut să-ţi preţuiesc privirea
Ce se scurgea din ochi de jar cu-ardoare,
Azi plâng chitări forţându-mi prăbuşirea
În marea mea de gânduri fără soare.
Călătoresc în mine prin pustiul
Lipsit de viaţă-n vers şi în cuvinte,
Trăsurii îi lipseşte vizitiul
Dar eu alerg prin ceaţă înainte.
Mă-ntreb şi-acum, cum de-am pierdut busola
Ce-mi arăta pe unde este dorul,
De ce noaptea şi-a resetat parola
Şi tot mereu, la stele trage storul.
Se-aud chitări cu strune îmblânzite,
Iar glasul lor îmi farmecă destinul,
Pansează răni la vorbe desfrunzite
Sorbind adânc din umbra mea veninul.
Mă-ndeamnă graiul mării şi mâhnirea
Ca să cobor spre noi câteva trepte,
Rămân un singuratic prins aiurea
În alte srâmbe gânduri ce par drepte.
Vrăjita noapte-n doruri se aşterne
Plutesc uşor pe cântece de valuri
În temeri vechi lumina se aşterne
Şi iar visez şi iar am idealuri.
De acelasi autor:
