Îmi zboară gândul…
Autor: Teodora Dumitru
Acum când scriu aceasta poezie,
Îmi zboară gândul peste tot, prin lume…
Mi-e dor de iarba crudă pe câmpie
Și de frunzișul fraged din pădure…
Parcă mă văd la marginea pădurii,
Cum caut printre pâlcuri cu verdeață,
Firave daruri dragi ale naturii,
Flori timpurii ce se întorc la viață…
Mă văd pe crestele înzăpezite,
Acolo, sus, mai lângă Dumnezeu,
Văd soarele cu raze primenite,
Topind zăpadă de sub pasul meu !
Mă văd prin satele pierdute-n munte,
Cu oameni harnici, buni și credincioși,
Cuprinși de treburile lor mărunte,
Cât de curați, de blânzi,de sănătoși….!
Mă văd plutind pe nesfârșite ape,
Cu gândul dus spre țărmuri depărtate,
Mă duce sufletul să fiu mereu aproape,
De dragii mei copii….plecați departe !
Acum când gândurile mele-naripate,
Ocolesc pamântu-n lung și-n lat
Cum să-i spun sufletului….nu se poate!
Se bucură și el….că l-am plimbat !!!!
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 