Chemarea inimii

Chemarea inimii,

Autor: Elena Tudosa 

S-au scuturat copacii pe aleea care,
Mă poartă pașii mei obosiți adeseori,
De ce nu-mi vii iubite, clipe de-nsingurare,
Îmi mistuie ființa, topindu-ma de dor,

Tăcerea ta mă doare atâta de cumplit,
Sufletul mi-e scăldat în nesfârșite ploi,
Cărare vreau să-i fac,prea tare a obosit,
Ce cruda-i depărtarea asta dintre noi,

Și gândul trist se zbate-acum amarnic,
Nu știe sa-mi aline chemarea inimii,
O frica mă cuprinde, mă bântuie năprasnic,
Sufăr îngrozitor, când vad că nu îmi vii,

Cu gându -acesta că nu îmi vei veni,
M-asemăn florii ce se scutură de vânt,
Ca o vioară ruptă e astăzi coarda inimii,
Chemarea ei răsună ca cel mai jalnic cant,

S-au scuturat copacii, covor alb de petale,
Vântul le spulberă, un joc de fluturi par,
Prin ele pașii mei, azi vor pași agale,
Nu-mi nărui chemarea inimii mele , iar,

Hai, nu mă fa iubite, în zadar să te-aștept,
Te iubesc, inima-mi bate, stă să sară din piept!

De acelasi  autor: 

Remuscare

Patimi,

De-as putea viata