Cu veșmânt de soare și flori

Cu veșmânt de soare și flori

Autor: Floarea Duțulescu

Cu veșmânt de soare te-ai îmbrăcat, lumină,
Zorii tăi mi-au zămislit culoarea sub retină,
Noian de raze blânde, noaptea o alungă,
Triluri de ciocârlii îmi răsună dulce-n strungă.

Pe geana zării și sub tainice coline,
Zâmbește fericirea în glasuri cristaline,
În lanuri de uitare am pus sărut de maci,
Când gura mea de rai și dor, cu șoapte mi-o îmbraci.

Din universul tău, mi-ai dăruit splendoare,
Cobori peste suflet puritate și candoare;
Prin plete-mi curg nopțile și cerul cu stele,
Întind mâinile ușor, să te cuprind cu ele.

În infinitul tău, izvor de fericire,
Aripi de curcubeie îmi așezi peste fire.
Și-mi scânteiază soarele măreț pe pleoape,
Ca ochii tăi strălucitori, lângă mine-aproape.

Îmi râde câmpul, precum iarba după ploaie,
Alergăm cu pașii nevinovați peste zăvoaie.
E sărbătoare-n mine și-mi cântă inima,
Noi amândoi îndrăgostiți ne stingem patima.

Ți-e fața toată-un zâmbet topit pe buze, sfânt,
Din ochi, raze de fericiri îți curg peste pământ.
Și-mi prinzi la gât șirag din perle de lumină,
Mustește de dragoste clipa noastră divină.

Îmi ard văpăi de roșii maci, nemărginirea,
Ador nespus izvorul tău, ce-mi picură iubirea.
Noi suntem azi, cei ce-au frizat cu fericirea,
Doar cu tine, zborul meu va trăi nemurirea.