FEMEIA VARĂ

daniela valceanu

FEMEIA VARĂ

Daniela Vîlceanu

E seară, timpul se joacă la fereastra mea
Amintindu-mi că toată această splendoare de culoare
Este doar iluzia unei magii
Ce prevestește acel sfârșit inevitabil.
A mai trecut o vară cu parfum de flori câmp
Încă o vară care te întruchipa pe tine
Femeia care te îmbăiai în roua bobocilor de trandafir
Și îmi apăreai în fiecare dimineață purtând în mână
Un ciob rece de stea și o rază caldă de soare.
E frig și te strig cu buzele ferecate
Ca numele tău să nu evadeze odată cu expirația.
Mă chircesc și observ spațiul acesta imens din jurul meu;
Ce să fac eu cu atâta toamnă și cu atâta noapte?
Ce să fac cu acest pat, cu cearșaful lui de un alb bolnav?
Peretele îmi proiectează o umbră cu aliura ta
O privesc cum dansează îmbrăcată în voaluri de ceață
De care se dezbracă în scăpătatul lunii
Îmbrăcându-se în floare de Nu Mă Uita.
Ignor toată această frunză veștedă a anilor
Ce cade pe sufletul meu încă verde
Și mă îmbăt cu parfumul
Întipărit pe fața pernei care ți-a mângâiat obrazul.
Din rezerva de închipuiri
Îmi croiesc scenariul unui nou vis
În care am să te strig iar și iar cu gura închisă:
-Unde ești, tu, femeie vară, cu gustul tău dulce
Și aliura dezmățățată
Pe care nu am reușit niciodată să o iubesc îndeajuns?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.