SCRIERI DE LA ȚĂRMUL MĂRII

 

144275466_885175615359153_7406408606514384546_n
 
SCRIERI DE LA ȚĂRMUL MĂRII

Autor Trandafir Simpetru 

Antologia baladei culte româneşti poate fi o posibilă istorie a poeziei noastre, într-atât de reprezentativă se arată această specie în literatura de azi. Aserţiunea implică cel puţin două riscuri, întrucât termenul de baladă este determinat istoric şi pentru că nici unul dintre marii poeţi români nu a fost relevat ca structură prin excelenţă baladească. La noi, specia s-a construit târziu, abia odată cu Iancu Văcărescu şi Gheorghe Asachi, atunci când Europa descoperă febra romantismului iar specia la care mă refer cunoaşte un extraordinar reviriment, mai ales în nord. Tipul sudic, cu formele sale fixe ajunse la manierism, era compromis la această dată. Revirimentul tipului nordic e , aşadar, tematic, poetic şi nu artist. E momentul descoperirii folclorului şi al sentimentului naţional. Poezia română începe prin a-şi căuta substanţa şi nu formele. Acestea din urmă sunt mai mult instinctive şi, în orice caz amestecate. Chiar dacă există conştiinţa baladei ca specie, ea nu-i decât un suport extrem de fragil. Preocupările pentru invenţie lipsesc. Pe de altă parte, romantismul german, în cadrul căruia se produce resurecţia baladescului, atribuie acestuia funcţii nelimitate, între care predomină revelaţia fiorului elementar, a unei mentalităţi arhaice. Înainte de a deveni o formă literară, balada este simţită ca un ritual sacru. Ea se află în vecinătatea mitului. Diferenţa dintre o asemenea concepţie şi cea clasică, după care balada era un gen minor, caracterizat printr-o tematică fabulativă, e enormă. În general, teoriile literare au preluat versiunea din urmă, astfel că şi în 1927 , de exemplu, Tomaşevski o menţionează, alături de fabulă, sub denumirea de gen mic. Nu voi intra în amănunte. Important e faptul că până la izbucnirea romantismului, balada cultă avea constituită o istorie proprie, pe care literatur noastră nu a recunoscut-o. Dar de nu i-a cunoscut istoria, ea începuse prin a se afirma deodată cu afirmarea tipului nordic al baladei, în plan strict formal, o dată cu descoperirea poeziei populare. Aşadar, poezia română începe să existe cu adevărat în acelaşi moment cu reafirmarea baladei respectiv cu triumful folclorului. Uimitor e că infuzia poeziei populare, a baladescului, respectiv, în lirica cultă, se face încă de acum într-un mod foarte artistic. Folclorul e stilizat, nu în sensul purificării lexicale însă, ci ca viziune. Iancu Văcărescu, bunăoară, preia unele elemente din mitologia populară numai ca decor pentru a le investi, apoi, cu funcţii alegorice sau, pur şi simplu, pentru a-şi exersa, în asemenea cadre convenţionale, ingeniozitatea. O baladă, rămâne în primul rând o enormă invenţie lingvistică şi ritmică. Nu se observă nici o preocupare pentru genul ca atare. Poetul nu are, cu alte cuvinte, conştiinţa unui cod al speciei. Libertatea sa e totală în tratarea subiectului. Iancu Văcărescu nu întemeiază balada, de fapt, ci deschide, în poezia cultă, cariera grotescului fantastic şi a nocturnului. Iancu Văcărescu are o semnificaţie strict literară, credem că Bolintineanu dobândeşte un sens existenţial. Poetul se află în plin fantastic. Cavalcada, ca urmărire, înseamnă acum o ruptură în ordinea existenţei, o fisurare bruscă a realului. Salvează, aşadar, poezia din eminescianismul formal şi leneş de la sfârşitul veacului trecut prin înstrăinarea ei în epic. Afirmaţia baladei înseamnă, aşadar, însăşi resurecţia liricii. E o probă de vitalitate. Faptul că cea dintâi baladă cultă românească de excepţie este şi unul dintre primele mari poeme ale literaturii noastre, poate fi o coincidenţă, însă una semnificativă. Balada ca indiciu al vitalităţii poeziei. Mai târziu, tot într-o epocă de manierism, când lirica se subţiază în purismul postbarbian, cerchiştii întrevăd salvarea din nou în baladesc. Resurecţia baladei e o categorie estetică anti-romantică, specifică liricii moderne.
Este curos că o structură dotată cu temperament aprins, cum este aceea a românului, a ajuns să fie o rara avis în publicistica noastră literară. Articolele polemice, paginile pamfletare, în sensul originar al noţiunilor au devenit amintiri. Când vorbeşti cu cineva despre palidul duh polemic al materialelor din reviste, ţi se citează de îndată, ca model, activitatea lui Eugen Barbu din vechea scriere a Luceafărului. Când constataţi lipsa aproape cu desăvârşire a pamfletului, eşti invitat a reciti Biletele de papagal ale lui Tudor Arghezi. Ceea ce vrea să spună că nu avem azi, dar am avut ieri şi alaltăieri. Prea adevărat. În anii din urmă puţini mai gândesc că ar putea să-şi comunice opiniile altfel decât sub forma unor articole docte, grele de informaţie, lungi peste măsură cele mai adesea, amorfe sub raportul expresiei, ineficiente, în ultima instanţă, prin spiritul lor de dezbatere în sine. Se întâmplă uneori ca mai mulţi publicişti sau eseişti să combată despre acelaşi aspect, fapt care ar presupune, de nu înscrieri în replică, adică neeludarea schimbului de opinii, cel puţin citirea şi citarea intervenţiilor în chestiune, aşa fel încât lectorul să-şi poată face o idee asupra articolelor. Dar nu, autorii se ignoră cu nonşalanţă, merg pe nişte drumuri paralele. Este explicabil deci că unele mese rotunde, care-şi mai găsesc de bine de rău loc de reviste, nu reuşesc să spună nimic. Presupuşii interlocuitori lasă impresia că şi-au conceput şi scris intervenţiile la domiciliu, singura lor grijă fiind aceea de a pomeni într-un fel sau altul un cuvânt, un termen din titlul programatei şi programaticei discuţii. În cele mai dese cazuri, mesele noastre rotunde nici nu-şi propun decât sfere pro domo. Drept urmare, invitaţii din afară, câţi sunt, fac act de politicoasă prezenţă, iar participanţii dinăuntru se străduiesc a nu ieşi din tema anunţată. Asemenea discuţii, freşte, mor înainte de a se naşte şi de aici până la a constata că polemica e ocolită, iar pamfletul un gen abandonat, nu mai e decât un pas.
Totuşi,ar fi probabl nesdevărat să susţii, că polemica a dispărut cu totul din critica noastră literară. Neadevărat, întrucât, pe de o parte, unele reviste, îndeosebi cele intrate în arenă în ultimul timp, afectează cu sârguinţă spaţii consistente notelor, ar pe de alta, pentru că din când în când tot se ma găseşte câte un critic care iscă oarecare valuri. Dacă în privinţa proaspeţilor veniţi nu sunt prea multe de zis, se ştie că neofitul e totdeauna tentat de iconoclasic, se pot spune însă câteva cuvinte despre situaţia creată de intervenţia intempestivă a unui critic sau altul. Şi anume faptul, uşor de indentificat chiar şi de cel mai neavizat cititor, că mai sus numitul critic nu se arată preocupat de problemele generale sau speciale ale literaturii noastre, ci de unele chestiuni oarecum personale, travaliul său exercitându-se în direcţia întocmirii unor încrengături critice. Dar, bănuiesc, obişnuitului amator de literatură îi este indiferent din ce familie descinde cutare critic. Pe el îl interesează înainte de toate faptul dacă dintr-o polemică, dintr-o intervenţie marcată se poate alege cu unele aprecieri pertinente asupra fenomenului literar democratic. Disputele înfocate pe marginea unor idei teoretice pure ce ignoră obiectul firesc al criticii – LITERATURA – îl reţin mai puţin. Dealtfel şi aceste să le zicem polemici ce-ţi dau pentru un timp iluzia că nu avem a face cu un calm plat al publicisticii, se sting destul de repede, rămân suspendate pentru că preopinenţii nu au pentru ce să se dueleze. Atenţia lor e acaparată doar de definirea propriei metode, spre exemplificare, anchetele, de gen, din Convorbiri literare.
S-ar zice deci că ai noştri crtici au obosit şi că polemica nu-i solicită decât atunci când li se pune în joc prestigiul. Dar despre literatura noastră, pe care mulţi dintre critici, aplecaţi acum asupra articolelor neutre, au lăudat-o din răsputeri, nu se mai poate formula nici o judecată . N-ar fi, dmpotrivă, timpul, ca odată ajunşi la maturtate, ei să încerce să emită unele judecăţi concluzive. Într-o asemenea direcţie ar trebui să se îndrepte aşteptatul nerv polemic, nu spre făgaşul lăturalnic al arogării unor metode prestigioase ori al notelor veninoase şi anonime.Aici polemca e bine venită ş chiar oportună. O polemică serioasă, ce ar urma să vizeze structura nu faţada diverselor scrisuri critice.
Dacă lipsa unei asemenea polemici nu lasă totuşi loc unei mari nemulţumiri, opera de sinteză, în replică, asupra unei părţi din literatura mai mult sau mai puţin revolută reprezentând, în fond, o sarcină prea serioasă pentru a fi dusă la capăt într-un timp scurt, absenţa pamfletului se resimte acut. Au apărut în ultima vreme câţiva tineri scritori, care, în loc să-şi vadă de nstrucţie şi de perfecţionarea mijloacelor artistice, îşi consumă capactatea de muncă în alcătuirea unor curioase clasamente, dacă nu în elaborarea de noi scheme ale scriitorilor. Acestora, între alţii, li s-ar putea dedica usturătoare pamflete. Nu se întâmplă însă acest lucru. În consecinţă, asistăm la ieşirile bulversante ale câte unui tânăr şi nu prea, pe la lansări de carte date în văzul tuturor, la convertirea megalomaniei în funambulească îndrăzneală, în fine, la exhibiţii unde indigenţa bunului simţ e concurată doar de crezul funciar în valabilitatea artistică imaginară, parvenitsmului. ignorarea frazei cu rol de punere la punct a dezordinii ne face să lăsăm, în continuare, pamfletul în panoplia cu arme a lui Tudor Arghezi, şi-n cărţile lui Eugen Barbu. Păcat. Pamfletul nu numai că îndeplineşte funcţia unui instrument de asanare morală, dar, în cazul unei dotări certe, poate constitui şi o adevărată operă de artă. Oarecum, n-ar trebui să uitîm cuvintele lui Tudor Arghezi ,, Pamfletul este mai crud decât un asasin. Un criminal omoară de multe ori un om în mod involuntar, pentru a-l prăda mort. Pamfletarul se strecoară pretutindeni. Se ocupă de afaceri care nu-l privesc şi când nu gândeşti, chinuindu-şi victima cu o sadică voluptate. Pumnul contra stupidităţii „.
Cum se explcă, la urma urme, paupertatea unui articol de atitudine, opţiunea criticilor pentru drumurile paralele, recte angajarea constantă în solilocvi ?. De ce sunt atât de puţini aceia care îndrăznesc să vorbească în publc, pentru public, şi confraţi, neignorând nici punctele de vedere înainte exprimate nci tonalitatea modernă sau desuetă a literaturii din timpul nostru ?. Cum a fost posibil ca despre o carte modestă, care vădeşte, de nu regres, în orice caz stagnare şi ancorare în autopastişă, să se exprime puncte atât de divergente, mergând de la constatare până la ridicarea în slăvi ?. La ce să apelăm pentru a înţelege totala dezinvoltură a celor care, ştiind prea bine că dezertează de la judecata de bun simţ şi de valoare, validează totuşi medocritatea în vrtutea sarcinei sfinte de afrmare a literaturi, în general, şi a grupărilor literare, în special ?. De unde se revendică o asemenea sancţonabilă, şi, nu peste mult timp, jenantă realitate critico-literară ?.
Aş putea continua în felul acesta dar opresc aci lanţul interogaţiilor, deoarece, oricât de complexe ar f efectele , cauza este una singură, lipsa unei tradiţi îndelungate şi ntelectuale a polemicii. S-a încetăţenit tristul obcei ca atitudinea ce sparge corul lăudătorilor sau al denigratorilor să fie pe loc şi definitiv anulată. Nu conteză dacă vocea nsolită are sau nu un timbru notabil, c numa faptul că ea a îndrăznit să se ridice deasupra corului. Ca atare, nu i se răspunde cvlizat nealiniatului, cu o altă opinie, lucru absolut normal pentru nişte oameni care, respectându-se, se cuvine a-i respecta şi pe alţi, ci se aplică un pendant al corecţiilor corporale, prin reducere la absurdul lingvistic. Criticul nostru literar nu suportă ideea că şi colegii săi ar putea emte oarecare dei ş se consideră pur şi simplu jignit dacă e contrazis. Despre creatori, ce să mai spun.
Aproape orice poet sau prozator care nu e discutat, în sine, la un înalt nivel aprecativ, se consderă înjurat. Dar, dumnezeule, criticul are şi el scara sa de valori, ştie că literatură s-a scris şi înantea noastră, e convins că între Dunăre şi Carpaţi au apărut cândva opere artistice şi că astăzi se compune foarte bine şi aiurea, nu numai la noi. Elementarul criteriu coparativist, referirea la modele îi împiedică pe uni să laude peste măsură şi, drept aceea, să fie, cu sau fără voie polemici. Dar aceşti unii sunt foarte, foarte puţini. Cei mai mulţi nu-şi aprind paie în cap şi astfel drumurile paralele dobândesc greutate de idee directoare.
Trandafir Sîmpetru
 

Dialog Peste Ocean FORMAT TIPATIT(softcover)

Cartea Dialog peste ocean a autoarilor Mihaela CD si Trandafir Simpetru vine sa confirme inca o data universalitatea dialogului literar dincolo de orice distante geografice.Cele 200 pagini va vor purta pe valurile lirice inspumate ale eternei teme: iubirea! Comanda acum cartea DIALOG PESTE OCEAN fiecare carte este insotita de un semn de carte din partea autoarilor

35,00 CAD

Dialog Peste Ocean FORMAT ELECTRONIC (ebook)

Cartea Dialog peste ocean a autoarilor Mihaela CD si Trandafir Simpetru vine sa confirme inca o data universalitatea dialogului literar dincolo de orice distante geografice.Cele 200 pagini va vor purta pe valurile lirice inspumate ale eternei teme: iubirea! Comanda acum cartea in format ELECTRONIC la un pret promotional inainte de lansare de numai 15 CAD, (pret intreg 20 CAD) Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

15,00 CAD

BISS- cele mai noi volume!

Cumpara ultimele doua”bucatele de suflet”ale autoarei Mihaela CD volumele Pasi de catifea ” (250 pag) si ”Uneori elefantii zboara”(250 pag) si bucura-te de cele mai noi creatii ale autoarei Mihaela CD care aduc bucurie alaturi de imagini viu colorate! Comanda acum pachetul BISS [in valoare de 80 $] la numai 70$!.Vei primi cadou doua semne de carte din partea autoarei.

70,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.