GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI

AL FLORIN TENE

 

GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI

Autor:    Țene Florinel Sandu    (Al.Florin ŢENE)

                                   

 

Mi-e dat să-mi rostesc gândurile

                                   

să visez

                                   

în Limba Română,

                                   

fiecare cuvânt un fagure,

                                   

ca mierea luminii în degetarul macilor,

                                   

ca vârsta arborilor în cercuri,

                                   

în fiecare din ele trudeşte un străbun,

                                   

veghează o baladă.

 

                                   

Patria Limbii Române e Istoria

                                   

acestor plaiuri păscute de Mioriţa,

                                   

modelate de doine

                                   

şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit

                                   

cu grijă

                                   

la izvoarele dorului.

                                   

Ea nu poate fi mutată,

                                   

cum nu se poate înstrăina fântâna

                                   

de izvoare.

                       

 

                                   

Am spart coaja de nucă

                                   

a cuvântului şi peste înţelesuri am dat

                                   

de bine , dulci ca mierea,de ducă

                                   

şi ură,

                                   

avea gust de zgură

                                   

dar şi de păcat,

                                   

simţeam eminesciană vibraţie,

                                   

înţelepciunea lui Pann din gură în gură

                                   

era în sămânţa gata de germinaţie.

 

                                   

Am spart coaja seminţei cuvântului

                                   

şi-am dat peste altă sămânţă,

                                   

un alt înţeles, o altă cărare,

                                   

o altă speranţă,

                                   

o clanţă

                                   

pentru o altă,

                                   

o altă…

                                               

                                   

până rămâne

                                   

măduva Limbii Române.

 

                                   

În fiecare cuvânt e un oier,

                                   

un ţăran

                                   

care face holda să cânte

                                   

imnurile acestui pământ

                                   

scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente

                                   

ale brazdelor.

 

                                   

Rostiţi un cuvânt în limba noastră

                                   

şi veţi simţi

                                   

şi gustul mierii

                                   

şi vânturile veacurilor

                                   

şi mirosul câmpiilor.

 

                                   

Rostiţi un cuvânt în Limba Română

                                   

şi veţi auzi

                                   

mângâierile mamei

                                   

şi vorbele tatei grele ca piatra

                                   

din temelia casei.

 

                                   

Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului

                                   

şi veţi vedea cum trec cuvintele

                                   

din hrisoave în versurile eminesciene

                                   

precum ploaia în rădăcini.

                                   

Aceasta este eternitatea ei,

                                   

gloria ei

                                   

de a fi mereu

                                   

ca frunzele pe o cetină seculară.

                                               

II

 

Patria îmi este Limba ce o vorbesc

pe care am supto de la mama

cu ochii blânzi

ca Mioriţa.

Când îmi aplec urechea de sânul pământului

aud lucrînd Meşterul Manole

 ce, încă, modelează ţara

pe care o numim

Limba Română.

 

De bat la porţile cerului

şi iau o cană de lut

cu apă

simt sufletul izvoarelor

din adâncurile munţilor

acolo unde inimile rămân

pe oale de Horez.

 

De iau în palme un bulgăre

din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat

lutul îmi seamănă.

Poate-s oasele străbunilor mei

ceva din înţeleptul suflet respirând

în conturul măsurat.

Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte

şi-l pipăi simţindu-i respiraţia

în acea dimineaţă nerăbdătoare când bobul de grâu plesneşte în lutul

cu străluciri solare.

 

Când mănânc pâinea,urcă până la mine

neamurile noastre toate,

seva înţelepciunii

adusă până la noi

de limba ce o vorbesc.

           

III

 

                       

În vremuri ancestrale

                       

Gânditorul din Hamangia

                       

adăstând într-o vale

                       

cu  tribul său împreună

                       

se temeau de apariţia scrisului,

                       

sub lună,

                       

acele semne de rău prevestitoare :

                       

“cine va mai asculta cântece şi gânduri

                       

sub soare

                       

când nimeni nu ştie să citească

                       

şi scrisul pe piatră costă

                       

cât un ciubăr de iască?”

                       

Îşi ziceau ieşind dintr-o grotă

                       

anostă…

 

                       

Vremurile se rostogoleau vremuind generaţii

                       

şi Gutenberg a înfipt un spin de teamă,

                       

menestreli de prin toate castelele Europei

                       

şi prelaţii

                       

încălzeau saloanele cu incertitudini şi dramă:

                       

“cine va mai asculta

                       

cântecele noastre

                       

sub fonta solară şi astre

                       

când puţini ştiu să citească

                       

iar cartea e scumpă şi fragilă

                       

şi poate să ardă ca o iască?

                       

Nu e mai bine s-o facem din argilă?”

 

                       

…şi Dumnezeu a mai întors

                       

câteva secole de pagini

                       

pe dos,

                       

poeţii la colţurile pieţelor

                       

unor simpozioane de imagini

                       

prevesteau sfârşitul Poeziei,

                       

sorbind laptele viei:

                       

“Nimeni nu mai citeşte o carte

                       

şi internetul cititorii n-i împarte,”

 

 

nevăzând că Poezia

încălţată cu sandale

din pielea cerului

şi talpă din scoarţă de tei

agale

venind din veacuri ancestrale

se strecoară printre ei

                       

ca o femeie tânără

                       

şi dornică de dragoste

                       

în mână cu o carte

                       

în mileniul viitor

                       

mai departe…

                                   

                                    *

                       

Au curs atâtea verbe pe pagini de poveste

                       

Cum curge Oltul de veacuri prin Carpaţi

                       

Şi dorul si-a cioplit cuvintele pe creste

                       

Cum iubirea trece  de la părinţi în fraţi.

 

                       

De atâta dor  zăpezile cer poeme în brazde

                       

Şi cuvintele lui se fac stele pe cer de ape,

                         

Paginile, în clipe ancestrale, ne sunt gazde,

                       

Şi, pe neştiute  vin din veşnicie să se-adape.

           

                       

Îmi este dor de Eminescu pe înserate

                       

Când îi citesc versul pe genunchi de iubită,

                       

Construiesc din metafore cu migală palate

                       

Şi alături de el cad iarăşi în ispită…

                                                *

 

                       

Eminescu, cetatea limbii române

                       

cu toate turnurile Carpaţilor

                       

modelate de balade

                       

în care îşi au adăpost

                       

Decebalus per Scorilor, Mircea cel Bătrân,

                       

toţi bărbaţii înmuguriţi pe acest pământ.

 

                       

Eminescu planetă luminoasă

                       

în jurul căruia gravitează astrele cuvintelor

                       

laminate de înţelepciunea poporului

                       

scrise pe hrisovul brazdelor cu plugul.

                       

                       

Eminescu cetate cu toate punţile lăsate

                       

să intre armata îndrăgostiţilor

                       

cu pletele argintate de stele

                       

şi braţele pline cu roadele cîmpiilor

                        întinse în inima noastră.

 

                       

Eminescu paşi de aur ce se aud trecând

                       

din istorie în limba noastră

                       

şi luând forma cuvintelor

                       

ce ne leagă

                       

precum iubirea, precum aerul

                       

de acest pământ dulce

                       

ca limba română

                       

precum Eminescu.

 

                                                           

                                               

Îi aud paşii venind dinspre lumină

                                               

Şi foşnetul stelelor în părul LUI

                                               

Când plopii fără soţ îl aşteaptă să vină

                                               

La fereastra unde dorul s-a aprins în gutui.

 

                                               

Coborâd dinspre Carpaţi îI aud uneori

                                               

Cu fruntea împodobită de gânduri

                                               

Pe cărări de-argint şi flori

                                               

De tei presărate rânduri, rânduri.

 

                                               

Îi aud glasul venind dinspre trecut

                                               

Dulce ca mierea cuvintelor străbune

                                               

Când este veacul şoaptă de-nceput

                                               

Şi luna vibrează iubirea pe strune.

 

                                               

Doinesc tulnice pe poteci de munte

                                               

În balade prelungind chemarea

                                               

Aşternută peste veacuri punte

                                               

Pe care să vină odată cu zarea.

 

                                               

Din poeme se desprinde, spre el venim,

                                               

Ca aerul şi seva ce-n arbori suie,

                                              

  În fiecare dintre noi îl regăsim

                                               

Cioplit în inimi veşnică statuie.

                                                                       

                                                                       

*

                                   

Îmi este dor de câmpul înflorat pe cămăşi de in

                                   

De roata horei jucată la fântână

                                   

De fetele ce-aduc din vii în doniuţe pelin

                                   

Când îşi mână ciobanul oile la stână.

                                   

De palma aspră ce-nfige plugu-adânc

                                   

Întorcând brazda recoltei viitoare,

                                   

Mi-e dor de ţăranul cu plosca la oblânc

                                   

Umplută cu apa rece rece la izvoare.

                                   

Îmi este dor de pasul lui apăsat pe hotar

                                   

Când cumpăneşte ploaia în privire

                                   

De braţele vânjoase ce pun în car

                                   

Rodul crescut din marea iubire.

                                   

Mi-e dor de cumpăna ce coboară din cer

                                   

În ciutură apa rece şi curată,

                                   

De roţile încinse cu verghetele de fier

                                   

Pe uliţa satului de ploaie arată.

                                   

De vorba ţăranului, înţeleaptă, mi-a dor,

                                   

Spusă cu asprimea mierei de labine.

                                   

Pădurea în care n-a intrat topor

                                   

Aşteaptă anotimpul, care, nu mai vine!

                                                           

 

                                   

Sub umbra nucului am scris prima poezie,

                                   

Câtecul guguştucului încă nu era poluat,

                                   

Dar am găsit în ea lumină multă

                                   

Încât m-am pus şi eu pe luminat!

 

                                   

Turnam înţelepciune în cuvântul scris

                                   

Cu fruntea asudată în spaţiul ancestral,

                                   

Şi nu mă simţeam nicicum învins

                                   

Chiar dacă lumea-mi dăruise un hârb de cal…

 

                                   

Am cutreierat de-atunci deşerturi înşelătoare,

                                   

Cu profeţi de fiere, minciună şi venin,

                                   

M-am mai întors la nuc dar în soare

                                   

Lumina era prea multă, dar puţin-

 

                                   

Prilej, sub nuc un vers să mai scriu

                                   

Şi aşchii de umbră în lumină să păstrez

                                   

În  rima poeziei scrisă-ntr-un târziu

                                   

Pentru o lume-n care să mă aşez.

 

                                 

   …şi iar un dor de-a hălădui prin lume

                                   

Mă cuprinde chiar dacă e plină de venin

                                   

Şi-un cântec de guguştuc fără nume

                                   

Mă urmăreşte pe urme de senin.

 

                                     

Un nou cicliu dor de umbra nucului bătrân

                                   

Mă cuprinde să mă-ntorc acasă

                                   

Dar frunzele lui uscate mă-îngân

                                   

Din rana ferestreului în tulpină rămasă.

 

                                   

Azi e ziua amintirilor în poemul scris,

                                   

Iar opera poetului a rămas în crucificarea lui,

                                   

În ea mă regăsesc ca om ne-nvins

                                   

Recuperându-mi rana din urmele de cui…

 

 

 

Patria îmi este Limba Română

în ea bobul de grâu

germinează

verbele poemelor eminesciene.

 

            Țene Florinel Sandu    (Al.Florin ŢENE)

Mai citeste: 

Diplomele de excelenta Universum

Diplome Stejarul de aur *GALA ARTELOR editia a 2-a

Diplome PENITA DE AUR *GALA ARTELOR editia a 2-a

DIPLOME DE EXCELENTA -GALA ARTELOR editia a-2-a

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT ELECTRONIC (ebook)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 25 dolari canadieni.

25,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.