ESEUL – MIJLOC DE A LĂRGI ARIA DE EXPUNERE AIDEILOR

AL FLORIN TENE

ESEUL – MIJLOC DE A LĂRGI ARIA DE EXPUNERE A
IDEILOR

Autor: Al Florin Tene 

Interpretarea unui subiect cu ajutorul eseului (studiu de
proporţi restrânse despre idei filozofice, literare sau ştiinţifice
fără pretenţia de a epuiza problema) se impune atunci când
înţelegerea acestuia întâmpină dificultăţi, când sensul temei
rămâne inaccesibil sau enigmatic, şi când, din aceste motive, se
produce o rupere de contact între subiect şi cititor. Eseul doar
are menirea să facă cunoscut o temă pe care să o dezbată din
diferite unghiuri, el nu trebuie să se închidă în sine, ci să se
străduiască să corespundă înţelegerii cititorului. Eseul, care
dezbate multitudinea de idei, se explică şi pe sine însăşi. Numai
caracterul ştiinţific-literar şi al sincerităţii i se datorează faptul
că un astfel de eseu găseşte în general audienţă şi înţelegere.
Cititorul urmăreşte, de fiecare dată, să se lase încântat numai de
eseul citit în momentul respectiv, însă în final el se găseşte însă
în faţa unui complex de reminiscenţe din diferite lecturi,
complex a cărei cheie el nu o poate găsi de la sine. Caracterul
de literatură al eseului este cel care conferă activităţii de
interpretare relevanţa şi însemnătatea sa. Fiecare eseu conţine
interpretări cu argumente a unor idei şi probleme. Oare nu face
acelaşi lucru şi judecătorul, care interpretează un text de lege?
Chiar dacă ne limităm numai la interpretarea artistică sau de
idei, nu putem trece cu vederea sensul ambiguu al cuvântului
„interpretare”. Este un cuvânt care pare să fi intrat în uzanţă
sub forma a două accepţii total diferite. Se vorbeşte despre
interpretarea unei piese muzicale în acelaşi sens ca despre
reprezentaţia unei piese de teatru. Uneori se desemnează şi un
violonist cu denumirea de interpret. Nu se poate nega că şi
acest mod de a interpreta presupune o anumită tălmăcire. În
cele ce urmează mă voi preocupa de problema limitării singurei
semnificaţii luată în consideraţie aici, anume aceea de
interpretare = exegeză, faţă de toate încercările de a extinde
mai mult decât se cuvine domeniul ei de aplicare. Nu este
posibil ca interpretarea să fie echivalentă pur şi simplu cu
înţelegerea, astfel încât, chiar şi în conversaţie şi schimburile
de idei uzuale, simplul act al înţelegerii să reprezinte o
interpretare. După toate cele expuse până aici, socotesc că nu
mai este necesar să extindem aria problemelor referitoare la
interpretarea literară specifică. În primul rând este necesar să
menţinem unitatea actului de interpretare a ideilor în cadrul
eseului. Astfel, de pildă, sarcina de a interpreta mai
îndeaproape o operă literară din trecut, s-ar părea că ar trebui să
fie separată de orice critică de actualitate. Este de la sine înţeles
că înţelegerea evenimentelor din trecut necesită o interpretare
istorică şi prin abordarea ideilor din acel timp. Faptul că Dante
a fost exilat în Florenţa, faptul că a fost implicat în dispute de
partid dintre Guelfi şi Ghibelini, faptul că el şi-a însuşit
totalitatea concepţiei despre lume creată de Aquinastus – toate
acestea reprezintă premise absolut necesare pentru o
interpretare a Divinei Comedii. La fel se poate vorbi şi despre
O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale, abordând contextul
istoric, mentalitatea şi procedeele electorale ale epocii. Cele
două opere, la drept vorbin grandioase, nu şi-au pierdut nici
astăzi importanţa lor actuală. Dacă eseul cuprinde interpretarea
unei opere sau a mai multora cu sprijinul comparaţiilor de idei
şi trimiterilor la alte opere, critica literară se ocupă adeseori cu
interpretarea unei singure opere, iar istoria literaturii cuprinde
întreaga literatură a unei naţiuni, sau totalitatea literaturii unei
epoci literare, sau chiar a mai multor epoci. Eseul renunţă la
construcţia riguroasă a tratatului, acordând o mare latitudine
asociaţiilor de idei. Inducţia îţi capătă aci libertatea de acţiune.
La baza eseului stă refuzul oricărei idei de sistem.
Raţionamentele nu se dezvoltă din esenţialitatea obiectului care
urmează să fie reprezentat; mai degrabă se porneşte de la
periferie pentru a se ajunge la punctul central. Această înaintare
se poate desfăşura în etape sau simultan, pornind de la diferite
puncte ale cadrului. Eseul, în accepţia unei compoziţii literare,
poate fi dedus cu uşurinţă din originea noţiunii respective. Eseu
înseamnă o probă, o încercare. Întradevăr, eseul nu urmează să
arate un lucru decât „ca încercare”, numai în mod provizoriu, şi
fără ca să-l trateze în mod exhaustive. Eseu nu vrea să prezinte
o succesiune de idei strâns închegate, după cum nu vrea nici să
trateze material sa în mod exhaustive. Fără îndoială că şi-a
primit denumirea de la lucrarea lui Montaigne Essais în care,
cu un avânt mereu reînoit, sunt atinse marile teme umaniste,
uneori cu skepticism, alteori cu credinţă, însă întotdeauna sub
un unghi subiectiv. De la Montaigne se trage şi noţiunea
engleză de Essay. În Anglia, noua semnificaţie a fost stabilită
încă de la sfârşitul secolului 16: în anul 1597 a apărut lucrarea
lui Bacon Essays moral, economical and political. În aria limbii
francez, a apărut la Geneva în anul 1657 Essai des merveilles
de Dieu…, în traducere Eseu despre minunile lui Dumnezeu,
scris de un teolog reformat cu numele de Jean d`Espagne. Noua
noţiune era cât se poate de potrivită pentru a arăta o atitudine
modestă faţă de un material copleşitor. În 1671 jansenistul
Pierre Nicole a publicat primul volum al lucrării sale Essais de
morale. Apropierea de Montaigne este evidentă şi în acest caz;
dar de data aceasta ea se manifesta printr-o atitudine pronunţat
polemică. Spre sfârşitul secolului 17 şi începutul secolului 18,
eseul devine platforma unei ample dezbateri despre teoria
cunoaşterii. În accepţia unui „Essay”, italienescul „saggio”
(eseu) nu poate fi găsit decât în mijlocul secolului 18, deşi
filiaţia etimologică exactă din „exagium” indică o origine mai
veche. Spiritul eseului domină şi forma uzitată astăzi pentru
recenzie, care oferă o apreciere a unor noi apariţii literare.
Farmecul principal al recenziei constă în sesizarea actualităţii
celei mai vii, încă neinterpretate, căreia urmează să I se
găsească locul în peisajul spiritual. Apariţia eseului a contribuit
la lărgirea ariei de expunere a ideilor, fapt care a contribuit şi la
aprofundarea operelor în literatura română.

Mai citeste: 

Clubul GOLD al revistei tiparite

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Cumpara antologiile Universum!

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.