RAȚIONAMENTUL PLATONIAN ÎN FOLOSUL OMULUI

AL FLORIN TENE

RAȚIONAMENTUL PLATONIAN ÎN FOLOSUL
OMULUI

Autor: Al Florin Tene 

Dialogul lui Platon, cunoscut sub numele tradițional de
“Republica” e în limba greacă Politeia, un termen derivat de la
cuvântul “polis” (catate, stat) și înseamna, în funcție de
context, constituție, regim politic, orânduire politică, viața
politică a unei comunități dar și drept de cetate, cetățenie, adică
prerogativele unei persoane respectabile. Latinii au tradus bine
termenul, căci Res publica înseamnă tocmai “treburile
publice”. In schimb, în traducerea modernă de “Republică”,
termenul induce puțin în eroare printr-o asociere cu ideile
moderne de republică și republicanism, pe când la Platon,
forma ideală de politeia este chiar una monarhică. Platon se
ocupă în acest dialog de felul în care trebuie organizat statul
pentru a acorda fiecărui cetățean o viață fericită; prin urmare, el
caută aranjamentul social sănătos, armonios, virtuos sau drept
care asigură cel mai bun mod de viață. Subtitlul dialogului,
adăugat mai tarziu de editorii greci, peri dikaiou, „despre
drept” sau „despre dreptate”, surprinde cel mai bine tema
centrală a lucrării: natura dreptății în sensul larg al cuvântului,
ca atribut al cetății dar și al sufletului uman.
La fel ca majoritatea textelor lui Platon, „Republica” este un
dialog, și anume un dialog povestit: Socrate se adresează unui
auditoriu nenumit, relatând conversația pe care o avuseseră în
ajun, la Pireu, în casa bogatului metec Cephalos, mai întâi cu
fiul acestuia, Polemarchos, apoi cu frații mai mari ai lui Platon,
Glaucon si Adeimantos. „Republica” este, dupa „Legi”, cea
mai întinsă opera a lui Platon. Traditia elenistică a divizat
dialogul în zece părți, dar structura logică a operei presupune o
diviziune în cinci părți.
Cartea I este ca un prolog, în decursul căruia se pune
problema dreptății în termeni foarte simpli, întâlniți în limbajul
comul de zi cu zi. La acesta problema se oferă mai multe
soluții, cum ar fi: a oamenilor cinstiți, a sofiștilor, etc. Dar,
toate acestea sunt ușor de demontat. Se ajunge la concluzia
cum că trebuie urmată o cale mai exactă.
Cărțile II, III si IV au ca scop definirea dreptății, studiind-o în
cadrul cetății ideale. Și cum nici istoria, nici realitatea prezentă
nu ne furnizează date despre o asemenea cetate, se recurge la
construirea ei detaliată în imaginație. Acest lucru realizat, se
analizează organizarea, guvernarea cetătii perfecte, calitățile
necesare conducătorilor; iar în acest scop se elaborează un plan
detaliat al educației lor. (cărțile VIII-IX).
Dar avantajele dreptății sunt cu atât mai mult reliefate atunci
când sunt opuse celor născute din nedreptate. După ce a fost
descrisă „cetatea dreaptă”, este deci necesară descrierea
cetăților nedrepte și a procesului de corupere ce conduce la
apariția acestora. În sufletul omenesc, aceste rele au aceleași
cauze si provoacă aceleași dezastre. (cărtile VIII-IX).
Dreptatea a însoțit mereu știința, așa că se cuvine ca
poezia și celelalte arte ce ne oferă doar imagini înșelătoare
asupra realității, să fie date la o parte pentru a nu ne furniza
informații false. După ce s-a bucurat de viața dreaptă și plină
de înțelepciune din acestă viață, sufletul drept va primi
recompense demne de natura sa și își va urma destinul pe calea
sa ascendentă. Dialogul se incheie cu mitul lui Er. (cartea a Xa).
Voi urmari să demonstrez similitudinile dintre cetatea dreaptă
și sufletul omului drept, indicând virtuțile ce definesc dreptatea
în ambele cazuri.
Odată cetatea dreaptă construită, Platon ne îndeamnă să
cercetăm “înăuntrul ei” dreptatea, printre virtuțile cetății.
Platon conferă aspectul de virtute dreptății, încă din ultimul
contraargument adus lui Trasymachos, din Cartea I. O virtute
este acel ansamblu de însușiri ale unui obiect care-i permite sași
exercite optim funcția proprie. Dacă cetatea pe care a fondato
este perfectă, atunci ea are patru virtuți cardinale:
înțelepciunea, vitejia, cumpătarea și dreptatea. Dar unde se
ascunde ultima dintre ele și cum o putem distinge de alte
virtuți?? Pentru a soluționa aceasta problemă, Socrate încearcă
în primul rând să vadă în ce constau primele trei virtuți și care
este acțiunea lor asupra cetății?
Întelepciunea este virtutea supremă în stat. Ea acționează
în clasa paznicilor, a conducătorilor, ca prin ei să fie răspândită
asupra întregii comunități.
O cetate este înțeleaptă deoarece este astfel structurată
încât e condusă de oameni inteligenți, de clasa paznicilor.
Statul e, în viziunea lui Platon, o unitate organică, el are virtuți
de sine stătătoare datorate structurării sale, virtuți care nu sunt
reductibile la virtuțile indivizilor. O cetate este înteleaptă în
condițiile exercitării optime de către paznici ai funcției de
conducere.
White consideră că întelepciunea la Platon este: „Cetatea e
înteleaptă în virtutea capacitații sale de a judeca în mod corect,
grație cunoașterii de care sunt apți paznicii. Ea e, așadar,
înțeleaptă grație unei părți foarte mici a ei, constând din cei ce
posedă o asemenea cunoaștere, anume conducătorii”. Prin
urmare, nu este vorba aici de întelepciunea speculativteoretică,
ci de înțelepciunea practică “buna chibzuință”,
judecata echilibrată în probleme vizând organizarea și
conducerea cetății ca cetate, în folosul tuturor părților ei.
Vitejia își are locul în clasa auxiliarilor: gardienii cetății și
apărătorii teritoriului acesteia. Numai în virtutea acestei clase
statul va fi numit curajos.
Cetatea e vitează, nu dacă are oameni viteji, ci dacă are o
clasă a auxiliarilor, educată să fie vitează. Comportamentul
viteaz / laș al celorlalți cetățeni nu e relevant aici. Vitejia
autentică e virtutea educată de cetate în conformitate cu
regulile educației auxiliarilor. N. White susține că: „Vitejia
cetății e legată de clasa auxiliarilor sau soldaților. Ea e abilitată
de a pastra o opinie corectă cu privire la cele de care trebuie săți
fie teamă, opinie la care ajungi prin educație și antrenament.”
Astfel, vitejiea este capacitatea de evaluare corectă a
primejdiei. Vitejia e aliata rațiunii.
Cumpătarea, contrar celor două virțuri analizate precedent
nu aparține în mod exclusiv unei singure clase sociale. Comună
tuturor, ea stabilește între ele un acord perfect, bazat pe
preponderența elmentelor superioare și supunerea voluntară a
elementelor interioare. O cetate este cumpătată atunci când
între cele trei clase există o anumită “armonie”.
Cumpătarea e o virtute a cetătii în întregul ei, căci se referă la o
anumită relație între cele trei clase. Această relație e relația de
supunere consimțită a auxiliarilor și producătorilor față de
paznici. „Cumpătarea nu ține de o anume parte a cetătii, ci de
cetate ca întreg. Ea constă dintr-o armonie și dintr-un acord
realizate în mod firesc, cu privire la cine trebuie să conducă, ea
corespunzând notiuni curente de stăpânire de sine (care
înseamnă, de fapt, conducerea celui mai rău de către cel mai
bun)” (N. White). Cumpătarea e o virtute structurală, care
asigură exercitarea optimă a funcției de asigurare a stabilitătii
politice a statului, funcție care revine tuturor claselor,
excluzând astfel posibilitatea unei revolutii politice.
Ne rămân să analizăm dreptatea ca cea din urmă virtute.
Socrate și prietenii săi, ca veritabili căutători au analizat rând
pe rând fiecare parte; astfel ea nu poate scăpa investigației lor.
Dar este ea atât de dificil de descoperit? Incă de la început am
descris-o fără a o numi, căci ea nu este altceva decât principiul
diviziunii muncii și al specializarii. Fiecare clasă socială să-și
îndeplinească sarcina și fie ca aceste clase să se formeze în
funcție de aptitudinile naturale ale fiecaruia și atunci cetatea va
fi dreaptă. In definitiv, dreptatea este însăși condiția celorlalte
virtuți. Generatoare de ordine și forță, ea este la originea
orcărui progres moral.
O cetate este dreaptă într-un mod asemănător felului în care e
cumpătată; Dreptatea nu e o virtute a unei clase, ci e o virtute
structurală. De fapt, dreptatea este aceeași cu principiul
specializării deoarece, spune Platon, amestecul meseriilor nu
vatămă prea mult cetatea, în schimb, amestecul claselor,
preluarea altfel decât pe merit a funcțiilor unei clase de către o
alta, este chiar “nedreptatea”. Aici se insinuează diferența
dintre principiul economic și principiul politic al separării
claselor. Prin urmare, dreptatea este echivalentă cu principiul
sepărarii claselor. N. White afirmă: “Dreptatea înseamnă a face
ceea ce îți aparține, aceasta fiind valabil pentru fiecare din cele
trei părti ale cetății…Nedreptatea e, în mod corespunzător,
amestecul unor grupuri în treburile altora.” În măsura în care ea
înseamnă ca toate părțile statului să-și exercite funcția proprie
(funcția de conducere și de asigurare a stabilitatii politice,
funcția de apărare și funcția de subzistentă), ea are un rol
privilegiat în comparație cu celelalte virtuți, deoarece ea e
condiția suficientă a existenței înțelepciunii, vitejiei si
cumpătării. Pe de altă parte, acestea trei sunt condiții necesare
ale dreptătii. Dreptatea reprezintă o armonie a tuturor
funcțiilor exercitate simultan.
Ceea ce a fost citit cu caractere mari în cetate trebuie să
se poată citi în caractere mărunte în sufletul omului. Are loc,
astfel, o proiectare a macromodelului dreptății la nivelul minții
umane. Daca sufletul nostru este unul din acordul tuturor
elementelor care-l compun, el este, am putea spune, destul de
simplu. Doar împărțirea sa explică acest antagonism -fenomen
curent în viața noastră psihologică – care împinge dorința în
contra voinței adverse. N-am putea admite, fără a ne
contrazice, că tot sufletul a vrut, pe de o parte, și nu a vrut pe
de altă parte, și că a fost, în anumite circumstanțe propriul său
inamic. La un examen mai atent distingem trei părti ale
sufletului, fiecare corespunzând unei clase sociale ale cetătii.
Clasei conducătorilor îi aparține ratiunea, care deliberează și
comandă înclinațiilor și dorintelor. Rațiunea urmărește
descoperirea oricărui adevăr, teoretic sau practic. O altă funcție
a rațiunii este aceea de a conduce întregul suflet, căci ea este
singura parte care are grijă de interesele întregului suflet,
celelalte părți vizând numai interesul propriu. Clasa auxiliarilor
își are corespondentul în curaj, care, in mod normal, este
auxiliar rațiunii, așa cum auxiliarii sunt apărătorii stăpânilor
lor. Partea pasională sau capacitatea de a te mânia, de a voi cu
pasiune e partea “care iubește onoarea si victoria”. În fine,
clasa negustorilor, a producătorilor, este reprezentată în suflet
de partea apetentă, senzorială, dezirantă, irațională. Dorințele
sunt multiple și haotice, deoarece ele se pot fixa pe orice obiect
și nu au nevoie de alt fel de considerente; e “partea prin care
omul iubește, flămânzeste, e însetat și cunoaște și celelalte
pofte.”
Sufletul omului fiind structurat în același mod ca și
cetatea, trebuie acum să identificăm, în mod asemănător,
aceleași patru virtuți. Prin urmare, dacă dreptatea constă în stat
în îndeplinirea fiecărei clase a ceea ce îi este în natură, ea va
consta și în individ în respectarea de către fiecare componentă
a sufletului a rolului ce i se cuvine.
Omul intelept e omul în care conduce partea rațională,
partea ce ia decizii în folosul sufletului ca întreg.
Omul viteaz e acela în care conduce partea pasională, educată
în așa fel încât să poată judeca în mod corect ceea ce este
primejdios sau nu, dincolo de impulsurile venite din partea
plăcerilor și durerilor.
Omul cumpătat e omul în care partea pasională și cea apetentă
sunt supuse părții raționale.
Omul drept e omul în care fiecare parte a sufletului își
îndeplinește funcția proprie, astfel rezultând armonia
sufletească. Platon o compară cu starea de sănătate, armonia
corporală. Dreptatea este sănătatea sufletului.
Definiția finală a dreptății se află la 443 d-e:
“Cât despre dreptatea însăși, autentică…ea nu se referă la fapta
îndreptată în afară, ci la cea îndreptată înlăuntru, privind, cu
adevărat, sinele și ceea ce are de-a face cu acesta. Anume ca
fiecare om să aibă grijă ca părțile sufletului său să nu facă ce nu
le revine, nici ca aceste părti să aibă mai multe ocupații luate
una de la alta. Ci stabilindu-și bine omul treaba sa proprie,
stăpân pe sine, bine orânduit și prieten sieși, să-și potrivească
cele trei părti ale sufletului între ele, precum ar fi cele trei
canoane ale acordajului unei lire…legându-le astfel pe toate
laolaltă și, în general, devenind unul din mai mulți, cumpătat și
pus în armonie, tot așa el să și acționeze.”
“Ideea sa centrală, anume aceea de a gândi cel mai bun
mod posibil de viață ca pe unul în care individul este
<<sănătos>>, <<functionează adecvat>> și e <<integrat>>…e
un ideal care nu numai că e acceptabil pentru noi, ci e chiar
parte a modului nostru familiar de a gândi”. “El ne îndeamnă să
acționăm într-un mod coordonat de-a lungul întregii vieți, fără
a ne uita la toate atracțiile trecătoare. Rațiunea e cea care
organizează și armonizează celelalte motivații și face posibil să
ne atingem scopurile, toate, sau în cea mai mare parte, fără
conflict”. (J. Annas)
În concluzie, Platon și-a construit întreaga demonstrație a
virtuților pe principiul analogiei. Pentru el, domenii diferite
corespund și sunt constituite după un plan comun. Cetatea și
sufletul, fiecare cu părțile respective și cu virtuțile asociate,
sunt domenii corespondente. Ce este soarele în domeniul
vizibil este Binele în domeniul inteligibil. Istoria personală si
istoria colectivă au același plan.
„Republica” propune un model rațional al Omului, dar și
unul al Statului, al Educației, al Științei, ca și o viziune asupra
vieții de după moarte cuplată cu o teodicee. Influența acestei
opere asupra tuturor reformatorilor sociali si politici, asupra
educatorilor, psihologilor și sociologilor a fost imensă de-a
lungul timpului, în concordanță cu bogăția ei uluitoare.

Mai citeste: 

Clubul GOLD al revistei tiparite

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Cumpara antologiile Universum!

PASI DE CATIFEA format TIPARIT (softcover)

Cartea Pasi de catifea a autoarei Mihaela CD vine sa confirme inca o data sensibilitatea si talentul poetei prin versuri care va vor mangaia sufletul. Cartea contine 250 pagini si 17 capitole insotite de incantatoare imagini color. Comanda acum la un pret de numai 35 CAD fiecare carte este insotita de un semn de carte din partea autoarei.

35,00 CAD

Revista TIPARITA nr5/2021 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 5 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 15CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

15,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.