Vanda, între dorință și rațiune -fragment -În magazinul de antichități

Vanda, între dorință și rațiune

Autor: Mara Popescu Vasilca 

 fragment

În magazinul de antichități

Mă opresc în faţa unui magazin de antichităţi. Prăfuită, printre alte obiecte, pe un pluş la fel de prăfuit, văd o statuetă despre care habar nu aveam ce reprezintă, dar care mă face curioasă. Are cap de om, cu trompă de elefant, îl distingea în mod deosebit burta rotundă, umflată și cele patru brațe. Deschid uşa uitându-mă cu atenţie unde e locul statuetei pentru a putea explica vânzătorului locul din vitrină.

-Bună ziua!

-Bună. Îmi răspunde un domn  a cărui vârstă nu e deloc uşor de ghicit. Semăna cu Paganel. Părea prăfuit şi vechi ca şi obiectele din magazin. Are o pereche de ochelari cu lentile groase, care sunt legaţi de  urechi. Mâinile uscate, cu degete fine, se vede că  nu muncise, era un studios, un pasionat de artă. Mai întâi se apropie de mine şi mă cercetează cu atenţie de aproape, apoi se scuză:

-Ştiţi, pentru a avea idee ce vor clienţii trebuie să-i privesc de aproape ca să ştiu ce să le recomand.

-Nu-i nimic, doar că eu ştiu ce vreau. El se uită curios de parcă aș fi fost o elevă de a lui şi încercă să mă identifice.

-Aha, bine, bine, şi ce doriţi domnişoară?

-Aveţi în vitrină o statuetă, o persoană umană cu cap de elefant. E în partea stângă a vitrinei, chiar ultima.

-Îl vreţi pe GANESHA? Se întoarce mirat şi se duse să ia cheia cu care trebuia să descuie vitrina. Bolborosește ceva, se opreşte şi se uită din nou la mine.

-Cum de vă place? Aţi fost în India?

-Nu, nu am fost în India, dar sunt curioasă, vreau să o văd de aproape, dacă se poate.

-Să o vedeți? De ce, aţi mai văzut-o undeva?

-Nu, nu am văzut-o.

-Bine, bine, spuse.

Se întoarce cu cheia cu paşi mici de parcă nu voia să se grăbească să o ia din locul ei. Cine ştie de ce se foieşte? Mă întreb uimită.

-Vreţi să vă ajut?

El nu răspunde, deschide partea din dreapta a vitrinei şi ia statueta. Încuie, pune cheia în buzunarul vestei unde avea şi un ceas cu lanţ, asemeni străbunicului meu. Se duce după galantar, deschide un sertar de unde scoate o cârpă pluşată cu care începe să o şteargă cu mare grijă, nu ştia dacă o voi cumpăra sau nu, de parcă îi pare rău să o dea sau poate că mi se pare mie. Nu credeam că anticarii investesc sentimente în obiectele pe care le-au achiziţionat de la nişte persoane care se eliberau voit sau le lăsau după ce treceau în lumea celor veșnice şi care erau vândute pe te miri ce.

-Veniţi cu mine, domnişoară. Îl urmez în sala unde avea piese de mobilă veche, într-un colţ era o masă rotundă, cu două jilţuri cu pluş roşu pe un covor vechi de o frumuseţe rară.

– Ia loc, te rog. Cum te  cheamă?

-Vanda, Vanda Pop.

-Constantin Corbu.

-Cu ce vă ocupaţi doamnă, vede că am verigheta pe deget.

-Sunt psiholog.

-Psiholog, bine, bine!  Aşteaptă, că are şi cutie. Dar e curios că nu lasă statueta, o ia cu el de parcă voia să o mai plimbe pentru ultima oară pe acolo, unde stătea uitată şi prăfuită de mult timp. Se întoarce cu o cutie îmbrăcată în mătase verde brotac, cu pagode, floricele şi copăcei ţesuţi cu bej şi roşu, care avea în mijloc o etichetă de formă ovală, aurie, cu contur roşu, iar în interior era numele companiei.  Închizătoarea era aurie, ca la cufere. Trase clapeta care o ţine închisă, o deschise, văd că e tapiţată cu mătase roşie. Cu degetele-i lungi scoase de pe fundul cutiei un pliant. Eu sunt din ce în ce mai atentă. Nu mă aşteptam, nu înţeleg de ce nu mi-a dat-o de prima dată.  O aşează pe măsuţă în faţa mea.

– Poţi să o iei să te uiţi la ea doamna Vanda.

Sunt emoţionată, nu ştiu de ce, poate că tot ritualul mă emoţionase sau poate încetineala cu care se mişca dl. Constantin m-a încurcat, sau poate că aştept cu nerăbdare să văd ce reprezintă.

Îmi ia mâna delicat şi o aşează peste statuetă, aşa, ca o umbrelă. Am simţit mâna lui rece deasupra şi căldura statuii care dădea impresia că are temperatura corpului uman de jos. Era şi normal în vitrină era cald. Mă liniştesc. Apoi el se ridică şi mă lasă singură să o studiez şi să citesc pliantul.

Mă aşez comod, mă rezem de spătarul scaunului şi o privesc, o întorc pe toate părţile. Desfac prospectul şi citesc: Ganesha este zeul norocului, este o figură populară în “arta indiană”. Mă luminez, era ce-mi trebuia mie pentru un nou drum în viaţă, aproape că-mi vine să-l pup pe domnul Constantin. El mă privește de după tejghea, a înţeles că am descoperit enigma şi e bucuros că nu l-a luat gura pe dinainte ca să-mi spună el, aşa cum îi era obiceiul. M-a lăsat pe mine să savurez descoperirea. Mai citesc că este unul care are un rol dual, de creator şi eliminator de obstacole. Chiar dacă plasează şi obstacole în căile vieţii, depășindu-le, reușim să vedem că suntem capabili, că obstacolele ne întăresc și ne ajută să mergem pe calea spirituală.

Rămân uimită de preţul simbolic pe care l-a vrut dl.Constantin. Merg pe stradă şi nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Unde m-a dus destinul. Cum aveam eu să aflu că sunt divinităţi care, măcar pe plan psihic, au un rol pozitiv.

Următoarele cărți au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Googleplay, Apple – book,  Barnes & Noble.

       Vanda, între dorință și rațiune

       Nora, în căutarea identității

        Paula, împlinire târzie

        Catia, gustul amar al trădării

        Ursula, o mamă judecată de copii

        Bianca, printre castele de nisip.

        Stăinii

Mai citeste : 

Profil Gold: Mara Popescu Vasilca

AURELIA RÎNJEA-Recenzia romanului  BIANCA, PRINTRE CASTELE DE NISIP al scriitoarei MARA POPESCU – VASILCA

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Măiestria de a stârni emoții-Lacrimioara Iva -recenzie-Nora, in cautare identitatii-Mara Popescu Vasilca