MIRACOL UNIC!            

rinjea

Aurelia RÎNJEA

 

TAINA

SCRISULUI (140) – MIRACOL UNIC!                                                                                                                                       

Scrisul este pentru mine respirația cosmică prin care simt că aparțin acestui pământ. Mă definește și mă însoțește cu aură de lumină, în bucurie și în singurătate, în adâncul ființei mele, acolo unde îl găsesc pe Dumnezeu. Vibrația cuvântului mă pătrunde tainic, rezonând în toate cerurile, în clipele pe care le trăiesc prinse într-o horă românească, de unde visele prind aripi. O flacără ce o păstrez vie, într-o continuă aventură de autocunoaştere și redescoperire, prin care depun mărturie în fața cerului cerului despre adevăr, oameni și iubirile lor. O reînviere a lumii prin cuvânt, prin care supraviețuiesc acestor vremuri, într-un tărâm de poveste, unde magia cuvântului mă însoțește, în miracolul unic pe care îl trăiesc doar scriind.

 

Dar pentru că Poezia este prima mea iubire, azi vă voi vorbi despre Ea.

 

Dragostea pentru scris se afla sădită dintotdeauna undeva, în adâncul ființei mele, crescută pe plaiuri de dor, la poalele Muntelui de sare, pe Valea Slănicului, o Vale a Fericirii, a Copilăriei veşnice, unde lăstunii sufletului şi-au deschis aripile spre lume, într-o rezonanţă sublimă, prin Cuvânt de Poem. Aici, un curcubeu solar şi-a aşternut  binecuvântarea, într-o revărsare de sensuri peste existenţa mea, în care magicul s-a împletit cu adevărul, spre a creşte copil fericit, apoi fizician, apoi poet al acestui colţ de univers, în acest loc curat de Ţară, în care legendele au fost încredinţate apelor să povestească despre ele.

 

Aici, în colţul meu de rai, am cunoscut lumea, într-o împletire de creaţie şi divin, ce mi-a pătruns fiinţa într-un timp al iubirii eterne. Aici, în satul meu cosmic, am învățat să-L aducem pe Dumnezeu în casele noastre, pe acest tărâm de rai, unde cândva, cu siguranță El s-a plimbat sau poate o face și astăzi.

 

Am avut norocul să mă nasc într-un neam pentru care familia, şcoala şi credinţa sunt valori fundamentale. Un popor ales, binecuvântat, căruia Dumnezeu din Logosul Primar i-a dăruit ceva mai mult decât altora, o limbă frumoasă, generoasă, expresivă, bogată semantic, ce rezonează cu sufletul românilor, reprezentând emblema identității noastre culturale, liturghia noastră de zi cu zi, pe care o purtăm în inimă ca pe o icoană.

 

Iubirea necondiționată a bunicilor, a părinților, rezonează prin rădăcinile adânc înfipte în sare, într-o simbioză de adevăr și iubire. O vibraţie greu de cuprins în cuvinte, tăcută, înscrisă în ADN-ul acestor zimbri, pe Drumul Sării, într-o gaussiană a spiritului, unde tăcerea mării scrie cu hieroglife de sânge despre iubirea şi durerea oamenilor în caravanele cu însemne, despre sufletul lor decantat în lacrimă, într-o lume proprie cu credinţa în Dumnezeu, care aici şi-a revărsat din plin iubirea!

 

Aș vrea să vedeți în mine copila care s-a scăldat la gârlă, a copt pâine şi colaci, a fost la strânsul fânului, la împărţitul oilor, a ţesut covoare, a plantat pomi fructiferi, a mers la biserică, a ridicat căpițe pe care le considera Piramidele lui Keops, a fost iubită necondiţionat, apoi şi-a luat zborul și viaţa în piept.

 

Țin minte, când eram copil, Tata ne recita… Poezia de atunci avea un miraj aparte și cuprindea totul.  Nu pot să uit cum pe aceste plaiuri când eram mică era să mă pierd prin pădure căutând vulpea, care parcă mă urmărește și acum căutând-o, căutându-mă într-o regăsire de Sine, regăsindu-mă în cele din urmă în Poezie. Știam cu mult timp înainte că o să scriu, că o să pictez, dar nu știam când…

 

Apoi au urmat Poeții lumii, Eminescu, Blaga, Nichita, Federico Garcia Lorca, Odiseea Elitis și alții, dar adevăratul Botez al Poeziei pot spune că a venit citindu-l pe Nichita în Fiziologia Poeziei.

 

Când eram mică nu eram prea vorbăreață. Așa că am găsit la îndemână un mod de comunicare simplu, decent și elevat, construind lumea așa cum mi-am dorit-o, cum am văzut-o eu. În Poezie nu aplic Legile Fizicii. Acolo, Poezia are Legile ei, e liberă! 

 

Ce este Poezia este greu de spus…

 

Poate chiar nu ştie nimeni. Dar pot să spun că starea de poezie este una specială, un fel de alt pământ în care lumea începe cu tine. O stare celestă, o binecuvântare, care te cuprinde ca un duh, de Lumină sau chiar de Poezie, în care te laşi purtat voit sau fără voie în braţele ei, ca în braţele lui Dumnezeu, într-o rugăciune în care intri spre a te integra absolutului.

 

Prin poezie pătrunzi într-o altă dimensiune, din care te întorci purificat, încărcat în frumuseţe. O retragere către sinele tău, într-o singurătate în care îţi auzi şoaptele Eu-lui, unde te poţi exprima liber şi unde auzi cuvintele Creatorului. Odată descoperită, trăită unic şi sfânt această stare, aspiri către ea, o cauţi ca pe un loc în care vrei să evadezi şi în care te simţi tu însuţi, aşa cum te-a lăsat Creatorul în dimineaţa existenţei tale.

 

Acolo respiri Lumina în tăcerea profundă a misterului, care te înconjoară, spaţiile devin mari, le vezi cu mintea dar şi cu inima, de parcă ai mai fost acolo, într-o reamintire tacită şi păşeşti peste abisul sufletului, asemenea unei plutiri, fără să simţi gravitaţia, cu instantanee revelatoare care îţi taie din când în când răsuflarea. Respiri amplu şi trăieşti starea de poezie ca pe o stare de fericire, atemporală, în care îţi auzi lăuntric Vocea, armonizându-se cu acel ceva „mai adânc decât adâncul”, din sufletul tău, despre care vorbea Sfântul Augustin. Un mister ce creşte până îl trăieşti ca pe o stare de graţie, regeneratoare şi purificatoare. Te simţi fiinţa primordială a Creaţiei, care are şansa să facă paşi prin memoria timpului şi a omenirii. Cuvintele, ca nişte îngeri, vin în întâmpinarea ta, prietenoase şi ispititoare, îmbiindu-te, ca împreună să purcedem la o zidire, una specială, în care liantul este iubirea. Aduni cuvintele în amfore, le mângâi ca pe proprii copii, însetat fiind de o asceză a spiritului, care te ajută să rămâi tu însuţi şi să renaşti spiritual în propria fiinţă. Precum în piua din cămara Bunicii, în care din grâu pregăteşti făina pentru pâine, într-o stranietate pură, într-o religiozitate profundă şi adevărată, într-o crisalidă, cuvintele, ca nişte coconi de lumină aşteaptă latent, se trezesc, se răsfaţă şi printr-o alchimie neînţeleasă, din armonia lor pură se aprind ca nişte stele, fără să te ardă, luminează fără umbră, cu aură de sfințenie, pe care doar poeții o văd. O plasmă vie, o materie aprinsă din care, înlăturând umbrele dinspre unde ai venit, ca în Dialogul lui Platon, modelezi idei, sensuri, care instantaneu prind formă şi contur, ridicând din ele într-o arhitectură proprie, un castel, o biserică, un poem, pe care îl locuieşti, dar în care nu te simţi singur. Te însoţeşte ceva, sau cineva, poate Duhul Poeziei sau Eul tău sau Geamănul Eu-lui tău şi asta, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Se naşte Poezia ca o o interfață între tine și El, precum o fațetă a marii Sale iubiri. Un mod de manifestare a iubirii lui Dumnezeu care se revarsă asupra ta, iar tu răspunzi la această iubire tot cu iubire, așa cum o înțelegi ca poet și pe care o dăruiești și celorlalți.

Un dar oferit mie de El, pe care înţeleg să-l transform în daruri pentru oameni, o Pâine Sfântă pentru cei care urmează să se bucure de această hrană a spiritului. Acolo te cuprinde o Pace, o curgere firească de bine, un sentiment de împlinire al unei deveniri, prin care dăruieşti nu din ceea ce ai, ci din ceea ce eşti, cum spune Sfântul nostru Arsenie Boca, cu recunoştinţă pentru şansa de a vedea lumea în armonia ei, cu frumuseţea ei, cu ubicuitatea care te locuieşte. O vrajă de care nu te poţi desprinde din mijlocul acestui vortex divin, în care constaţi că te simţi atât de bine, de parcă ai fi în ochiul unei furtuni magice, departe de durerile lumii. Un Axis Mundi îţi uneşte inima cu Cerul. Se restabileşte o linişte, o tăcere de care ai nevoie, un timp în care reflectezi printre cuvinte, care te îmbrăţişează precum albul, care contopeşte în sine culorile.

 

Acolo, Poezia creşte în sufletul meu, precum un pui de alun, ce caută soarele, îmbrăcat în misterul de tăceri al cuvintelor. O emoţie care se condensează în ceea ce ai de spus despre ce eşti lăsat să auzi, să simţi, să trăieşti. Trăieşti amplu şi înalt clipa, care lunecă pe o spirală Fibonacci, prin care urcă sau curge esenţa vieţii. O pasăre trece prin inima ta cu privirea îndreptată spre cer.

 

Pentru mine ca fizician, acolo unde se termină Fizica începe Poezia, într-o deschidere spre metafizic. Există o zonă a spiritualităţii, unde sufletul şi spiritul se plimbă în voie, cugetând despre inefabilul fiinţării, unde îşi dau mâna, se contopesc în reflecţii spre înţelegerea sensurilor şi a rostului devenirii umane, plutind într-o zonă de suprapunere a două subtile şi înalte câmpuri ale cunoaşterii, Fizica şi Metafizica. Acolo, sufletul şi spiritul, precum electronii plimbându-se la braţ, pe bulevardul benzilor de valenţă şi de conducţie, fac incursiuni astrale, desprinzându-se sau revenind în starea fundamentală, investigând haosul existenţial spre a-l transcende în multe stări, una dintre ele fiind Poezia. 

 

Există o poetică a Fizicii şi Metafizicii, care pluteşte în aer, regeneratoare,  în care cele două îşi dau mâna, hrănindu-se armonic şi creând, prin salturi cuantice emoţii estetice. Fizic trăim în prezent, dar pentru spirit nu există timp. În Poezie, conexiuni metafizice, nevăzute, fac să transcendem limitele, dragostea de Cuvânt să devină incandescentă, imponderabilă. Un generator de trăiri inefabile, o religiozitate ce duce spre absolut, printr-o Metafizică a renaşterii propriei tale fiinţe, o singurătate în care pot încăpea cel puţin doi, tu şi Dumnezeu, dar în care e loc şi pentru alţii ce rezonează, vor sau învaţă să descopere acest miracol. 

 

Orice om simte acut orele sale astrale, care-i marchează existenţa. Una dintre ele este întâlnirea cu Poezia, ca o a doua naştere, în care ştie că trebuie să zboare cu orice risc, într-o îngemănare sub semnul timpului, în bucuria dimineţilor depline. O încununare precum un curcubeu stelar, între fizică şi metafizică, într-o metamorfoză continuă între suflet şi armoniile lumii.

 

Poetul, cu căutarea fizicianului, cu paşii tăcuţi ai intuiţiei, sub adierea copacului cosmic ce-i scutură iubiri pe care le culege cu râvna ţăranului român, trage brazde adânci în căutarea propriei identităţi. Iubirea lui mângâie materia, o trezeşte, o face să cânte, să trăiască, să dăinuie, păstorind cuvintele.

 

Poezia, acest ocean de necuprins, de armonie intrinsecă, un descântec adânc ce te revigorează, în care fiecare val de nelinişte cristalizează în trăiri, aprinde un foc aducător de pace şi armonie, care te transformă prin conexiunea directă cu Dumnezeu. O rugăciune în care te scufunzi pentru a renaşte întru Iisus, pentru a te integra universului. Prin Poezie cunoşti cea mai ascunsă şi intimă parte a fiinţei tale, într-o dimensiune stelară, în care te redescoperi tu cel adevărat, lăsat de Creator pentru a iubi, pentru a crea, pentru a dăinui.

 

Poezia, acest fulger divin dintre Fizică şi Metafizică

 

Poezia este o mărturisire, o armonie cu lucrurile, cu cuvintele şi cu noi. Între coperte, îl descoperi pe El, acolo unde aşteptarea orizontului descrie supremaţia şi povestea nespusă a Luminii. Acolo, în leagănul vieţii, ca nişte şoapte profunde, precum nişte prunci, cuvintele îşi găsesc liniştea, iubind. Poezia este Cosmoză, este Iubire cosmică şi duce la Dumnezeu. Este cheia care descuie toate uşile castelului nostru lăuntric! Este un portal energetic între lumi, o  evadare printr-o poartă de trecere precum  cea dintre viaţă şi neviaţă, dar reversibilă şi plină de mister, o străfulgerare sacră a barierei existenţiale, precum un efect tunel cuantic sau cosmic, dincolo de hotarele nevăzutului, prin care comunici cu El. Poezia este o construcţie arhitecturală prin care eşti redat Luminii, Creatorului.  O construcţie din cărămizile ale universului, vibrând în acordurile inimii poetului. O lume pe care o creezi şi o dăruieşti ca pe o Pâine Sfântă coborând şi urcând pe scara îngerilor, pe scara lui Iacob, care este de fapt scara înţelegerii, a iubirii şi a dăruirii.

 

Pentru mine Poezia este şi rămâne o stare de mister ce îmi cuprinde fiinţa, deschizând calea spre descoperirea Adevărului Unic şi spre raţiunea de „a fi”,  peste care cortina lumii aruncă un curcubeu de tăcere. Este un principiu de viaţă, o şcoală a vieţii care se învaţă, ca o iubire cu sens unic, necondiţionată, o călătorie unică în care te redescoperi, hrănindu-ţi fiinţa din abisul Luminii. Puterea ei miraculoasă naşte în noi o Poezie  proprie, a sufletului care ne înalţă, eliberându-ne din încătuşarea destinului. Este rugăciune, este deodată gnoză şi zidire, o forţă misterioasă de apărare a singurătăţii, o cheie de aur către inima omului. Poetul îşi caută locul într-o lume a poeziei şi a iubirii, pentru că ea, Poezia, e darul lui Dumnezeu, e iubirea lui care  te locuieşte, în care te scalzi, te oglindești, îți botezi sufletul care are nevoie măcar din când în când, să se bucure, să plutească şi să trăiască frumos.

 

Poezia o percepi ca pe o lumină ce trece printre jaluzele atunci când le tragi. Dacă lumina îți atinge inima, ești fericit și scrii.  Eminescu ne spune: „Că tot ce naşte-n univers/ Aceea şi declină/ De s-ar opri totul din mers/ S-ar naște lumina, lumină!” (poemul Regina nopții, Versuri din manuscrise, Ed. Humanitas, 2016). Adică dacă ar îngheţa totul, rămâne lumina lumină. Din oprirea din mers a universului ar izvorî nu întunericul final, ci o intensă lumină. Această lumină – lumină, extraordinară, e Lumina Lină, aceea din Imnul creştin cu autor necunoscut, din primele secole ale Creştinismului, care se cântă până astăzi în biserică, este lumina neapropiată, e lumina de dincolo de lumina fizică. Iar Poezia este o rămăşiţă pământească întrupată în Cuvânt, a acestei Lumini, care s-a născut odată cu universul şi care va rămâne altfel și după ce se va sfârşi universul. Ea are un ritm al respiraţiei ei interioare, al ideii, al construcţiei, al curgerii tensiunii interioare, un fluid cosmic ce urcă prin capilarele ființării după alte legi, aducând în lumea asta, unde e atâta entropie, o lecţie de linişte, de liniște interioară. Fiecare cuvânt are aură și energie proprie, iar împreună cuvintele, printr-o sinergie tăcută, generează miracolul Poeziei, cu aura ei acaparatoare. Între cuvinte funcție de polaritate, ca într-un câmp de forțe straniu, apar licăriri, scântei de  spirit, idei, atracții sau respingeri, care dezamorsează sau tensionează, liniștesc sau neliniștesc entropic sau negentropic, generând aura și magia poemului.

 

Cuvântul e spirit, e har…

 

Însuși Cuvântul e spirit, e har, scânteie divină lăuntrică, iar Poezia poate fi o planetă a fiecăruia! Cu cât e locuită de mai mulți, bucuria e mai mare, doar dacă locuitorii ei nu generează războaie, că unii așa s-au învățat. Dacă Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa, omul a căpătat puterea de a crea ca și D-zeu, dar la alte dimensiuni.

În acest univers în expansiune, căruia îi este specifică deplasarea spre roșu a radiației electromagnetice, în viziunea mea, poetul, cu viteza gândului, levitează, apropiindu-se de Sursă, deci spre violet, rezonând în Lumină prin Cuvânt, până își găsește liniștea și rostul, scriind. (Aurelia Rînjea, Levitații în violet, Ed. Stef, Iași, 2021) El aduce cuvintele din starea lor fundamentală în una de grație și ea fundamentală pentru existența celui care scrie. Poezia mă poartă între lumi, într-o zonă în care violetul mă îmbrățișează, respirând lumina, hrănindu-mă cu ea, zidind. Un salt crescător în frecvență, în care eu, ca fizician, cu cât mă apropii de Sursă, văd universul scăldat în violet, la fel ca și cel al Poeziei. Acolo câmpurile se armonizează, într-o terapie a sufletului, în care aura Poeziei și a poetului se unesc în una singură, în care te simți purificat și ecranat de manipulările nocive ale răului generalizat. Poezia face lumea mai bună, mai umană, aduce visul și povestea în viața celor care o descoperă!

 

Te îndemn Cititorule, să descoperi această stare de Poezie şi s-o trăieşti ca pe un dar! Poezia așteaptă latent, în fiecare dintre noi, pe cineva, care să o trezească precum o prințesă printr-un sărut, iar acel cineva pot fi eu, tu, un profesor, un bunic, un scriitor, un înger. Descoperă acest univers lăuntric care este sădit în tine și care te așteaptă! Pășește în el precum într-o biserică, pios, smerit, cu sufletul deschis, căutător spre lumină. Odată ajuns acolo descoperă-i magia, care te îmbrăţişează, ca o copilărie pe care nu vrei s-o uiţi. Un castel, o oază de lumină în suflet, în care tacit îţi armonizezi fiinţa cu tine însăţi, cu lumea şi cu cerul. Te retragi în reveria lui, întru Cuvânt şi-l locuieşti poetic, într-un mister pe care-l creşti până îl trăieşti, în altarul tău de frumuseţe, unde spiritul înfloreşte precum un curcubeu, iar umanul îți este măsură şi armonie.

 

Regăseşte-te pe tine însăţi în această stare plină de mister şi armonie, în această zbatere între adâncimile cugetului şi mişcătoarele singurătăţi, ce creează o deschidere spre libertate, puternic încorporată în rădăcinile vieţii, în hotarele dintre văzut şi nevăzut, dintre real şi imaginar, concret şi abstract, prezent şi absent, dintre etern şi efemer. Un periplu în care căutările, după reflecţii şi reflexii succesive, într-o discursivitate continuă, se întorc spre noi, aducând libertate şi armonie, într-o coerenţă surprinzătoare în acest imens ocean de entropie, într-o casă primitoare  şi tăcută în care căutăm ceva care acum se naște, într-o mărturisire cu lucrurile, cu cuvintele şi cu noi. O stare fundamentală în care cuvintele prind rădăcini şi muguri, spre a dărui lumii această bucurie atât de necesară.

 

Cred că Dumnezeu a fost Poet.

 

Când scriu mă gândesc să placă oamenilor, dar în primul rând Lui. Dacă ești tangibil la iubirea lui Dumnezeu, devii intangibil la nebunia lumii. Bineînțeles că apar și obstacole: ignoranța unora, agresivitatea prin omisiune, invidii, dar tu îți vezi de drum, atâta timp cât a scrie e pentru tine, pentru cei din jur și pentru Dumnezeu, o bucurie.

 

Există o eleganță a firii dincolo de intuiţie și de verticalitatea gândirii, care crește în tine, până când într-o zi, vei descoperi că poţi percepe energiile din jurul tău. Nu ignora aceste daruri! Recunoaşte ceea ce ţi se arată ca o binecuvântare. Adevărul și iubirea te ghidează. A scrie înseamnă a-ți lăsa sufletul să urmeze Lumina, un examen la singurătate, pe care îl trecem fiecare de unul singur, faţă în faţă cu Sinele propriu, în care martor este Dumnezeu, iar nota ţi-o pune conştiinţa. Poetul este un rezonator cosmic, iar Poezia este și va rămâne dreptul nostru cosmic la singurătate.

–––––––

Aurelia RÎNJEA

Ploiești, 2 decembrie 2021

7-carti-2

Mai citeste :

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

ZIUA ROMANIEI, Ziua Românilor de Pretutindeni în Montreal, Canada

Invitatie la concurs: Gala Artelor la ceas aniversar editia a 3-a- cu participare in revista de colectie nr 8 tiparita

oferta 3+1

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Cadouri

2 gânduri despre „MIRACOL UNIC!            

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.