Crăciun Fericit, Călin!

Mara hershey palarie noua 2019

Crăciun Fericit, Călin!

Autor:  Mara Popescu Vasilca

Îți scriu această poezie, acum în zi de sărbătoare,

Când Maica Domnului îl naște,

Pe Fiul ei, Isus, odată cu lumină,

Și dragoste, și soare.

 

Așa aș vrea ca TU, să lași ca să se nască,

IUBIREA. Ca s-o pun în suflet, să pot iar s-o găsesc,

Atuncea când cu aripi, ce tu mi-ai pus, să pot să zbor,

Ca să te văd de sus, ș-apoi să pot să mă cobor,

La pieptul tău să vin, să-ți spun:

”C-aș vrea s-avem același drum.”

 

TU, dătător de viață, de vise și lumină, hai vino lângă mine,

Și o să vezi că-i bine să pot să-ți dau, un strop de bucurie,

Într-un imens trecut ce ne-a lăsat, cu amintiri, dar vrem să fim,

Mai tari, mai buni, dar mai ales, să vrem să ne iubim.

 

Și poate cine știe, că poate dacă cerem, și vrem,

Așa cum Dumnezeu ne-a spus, și-am ascultat,

La multă bucurie, să fie-o cununie,

Să vadă atuncea Domnul, c-am ascultat cuvântul,

Și n-am lăsat ca vorba-i, să plece iar, ca vântul.

 

C-am prețuit cu mintea, am prețuit cu gândul,

Și-am ascultat atenți, Cuvântul, atuncea când,

Noi, mână-n mână ne rugam.

EL, ne-a văzut, dar, a lăsat ca timpul

Să ne îndepărteze, și-a înțeles că încă,

Noi nu știm ce cerem.

Dar, ne-a chemat acuma, când,

Luceafărul cel Sfânt, apare pe Pământ.

 

Din cer, de-acolo, ne-a trimis lumină,

Ca și atuncea când, îngenunchiați eram,

Și ne uitam aiurea, pe pereți cu sfinți.

Dar, nu știam că Tu, ne vezi,

Și o să vrei să ne unești, ACUM,

Când Domnul Sfânt, venita pe Pământ.

 

Și-acuma tu Căline, să nu mă-ndepărtezi de tine,

Să-mi curgă iarăși lacrimi pe obraz,

C-atuncea Domnul vede, le ia din ochii mei,

Și-o să te-ntrebe pe tine, de le vrei.

 

Acuma, când, te-am regăsit iubire,

Tu ține-mă mereu cu tine,

Și strânge-mă la pieptul tău,

Că, cine știe, poate,

Eu sunt destinul tău!

 

Cum pot să-ți spun mai simplu, că ”Te iubesc, Căline?”

Să crezi, că am și îngeri, ce stau aici cu mine, când scriu,

Se bucură, și vor, ca Martori ei să fie,

Acum când vreau să-ți spun, cu-atâta bucurie,

Urarea cea mai veche de Crăciun,

”La mulți ani, iubitul meu, cu multă bucurie,

Și-un AN NOU, mai bun să fie!”

 

Pentru Călin

23 dec 2018

MPV-Dragostea (1)

Mai citeste: 

Gustul binelui pe buze-recenzia romanului ”Ursula, o mamă judecată de copii” MARA POPESCU-VASILCA

AURELIA RÎNJEA-Recenzia romanului  BIANCA, PRINTRE CASTELE DE NISIP al scriitoarei MARA POPESCU – VASILCA

Profil Gold: Mara Popescu Vasilca

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

DĂRUIEȘTE CA SĂ FII DĂRUIT!

Mara Popescu Vasilca -IMPRESII DE LA CITITORI

 

oferta 3+1

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.