Cezarina Adamescu -POEZIA CA RETROSPECTIVĂ A SINELUI-recenzie Pasi de catifea

PC-right

POEZIA CA RETROSPECTIVĂ A SINELUI

 

Mihaela CD, Pași de catifea, poezii din sufletul meu pentru sufletele voastre, Globart Universum, Montreal, Canada. 2021.

 

Timiditate, discreție, prea multă sensibilitate, dorința de a nu deranja pe nimeni, însă, lăsând urme adânci în suflete, trecerea cu pași de catifea prin viață reprezintă o viziune clară asupra lumii, asupra omului, care-și caută pentru a-și reașeza după modelul inițial, fărâmele de vitraliu. Nu tropotul impetuos, candențat, sau ieșit din ritm al unora, poate stârni atenția, interesul, nu zgomotul provocat de sunetul vocal al stentorului poate opri lumea din caruselul fără oprire. Dar, pasul măsurat, ușor, catifelat, molcuț, pasul care nu vrea să ucidă nici măcar frunzele pe caldarâmul întoarcerii, acela trezește simțurile, chemând înapoi amintirile, răscolind inimile, tulburând sufletul.

Cine n-a stat să asculte în nopțile târzii, pașii singurătății apropiindu-se, ori estompându-se, fără putința atingerii?

Autoarea de față, pășind prin viață, dă mărturie despre pașii timpului, care nu se întoarce nicicând îndărăt, decât ca roua amintirilor prin iarba joasă. Otava mustuiește clorofila și cine știe că ar mai putea răsări, în zori, în locul firului de iarbă?

Pasul de catifea este plin de blândețe, nu rănește nici pământul, nici omul, nici iarba. El e abia o atingere.

Cu toate acestea, are puterea de a răscoli pe unde trece.

Poeta și-a adunat un bagaj consistent de mijloace de expresie, mai frecvente fiind: metafora, licența poetică, epitetul, comparația, personificarea, antiteza.

Se remarcă unele licențe poetice: ”a’ fericirii arte”, ”a dragostei oaze”;”a dorului caverne”; ”a inimii vioare”; ”A vieţii pripe…”;”a sorţii cânt”; ”a vieţii diademe”; ”a bunătăţii tolbe”; ”a’ fericirilor poteci”; „de-a’ lăcomiei gloate”; ”de-a răutăţii ploi”; ”a vieţii spasme”;”a Terrei doage”;”a vieţilor hotare”; ”a’ lor limuzine”.

Dar și cuvinte mai puțin poetice: flambante, gâlgâinde, caldul succinct; înzburdăcesc, îmi conserv, dezmăț, nonșalanță, acidic, lovele, oblojind, năprăsnicia, trâmbă, sablate, tomnal, acrilic, agonind, clove, parșiv, colorie, ș.a.

Personificări:”Şi-n fum aburind pe-a vieţii pipă / Strofele se dezlănţuie-n oglindă; ”S-a aburit a trupului oglindă”;etc.

Volumul acesta este o retrospectivă a simțirii poetice în diferitele momente speciale, astfel încât, să nu fie definitiv pierdute, știind că timpul șterge, precum valul, urmele pe nisipul trăirii. Filozofic, aforistic, meditativ uneori, versul este marcat de întrebări retorice. Miracolul vieții te surprinde, fiindcă ea este mereu schimbătoare:”Deşi tristă azi, mâine-i fericită / Asta-i viaţa, cu amar şi dulce” (Balansăm în viaţă… întruna).

          ”Am adunat în suflet nemuriri”, spune poeta,  sunt ”Scântei din ce a fost frumos”. Toate acestea au devenit:”leagăn și balsam dorului”. Cât privește destinul, poeta spune:”Destinul vieţii-i doar un joc / De gloanţe oarbe şi romanţe” (Gloanţe oarbe şi romanţe).

 Locuri comune: ”Zburând pe a timpului aripă”,simfonia sorții”;”petale de iubire”, ”al clipei cânt”,” pierzând a timpului busolă”, ”pe-al vieţii ogor”,ș.a.

          Versuri memorabile, personificări: ”Zorile devin ale nopţii şoapte”; ”Izvorul clipelor îţi pare infinit”; ” Îşi rupe franjuri de gândiri”;”Ne pierdem în sărutul ancestral”; ”Pleacă în muguri de vârtej”; ”Şi-acasă unde-i născut dorul /Glia se udă-n lacrimi şi prăpăd”; ”Te-am căutat şi-n vânt şi-n cerul spintecat” și altele.

           Dintre elementele cosmice, poeta preferă stelele, care sunt omniprezente în creația sa. De asemenea, clipa este nelipsită. Oamenii risipesc clipele cu nemiluita, însă ”izvorul clipelor” este infinit: ”Să-mprăştii clipe, inima te lasă / Tot pierzi, cheltuind necontenit / Şi dăm clipe scumpe pe nimic”.

          Bazate pe experiențe de viață, toate aceste poezii formulează un Crez artistic și moral-religios care o definesc plenar pe autoare.

          Cu dor și nostalgie, poeta își îndreaptă gândurile spre ”dulcea pasăre a tinereții”, numind tinerețea ”pasăre de dor”: Căci stă scris în umană fiinţă / De o tristeţe ca să fii pătruns / Când tinereţea ajunge neputinţă / Aş fi vrut să mă înfrupt din drag / Să-mi degust timpul în lin zbor / Să mai poposesc pe al tău prag / Tinereţe, mândră pasăre de dor” (Printre amintiri).

          Poezii de respirație scurtă, chintesențiale, pline de miez și substanță poetică, toate scot la iveală un suflet frumos, sensibil, generos și binecuvântat, care, la rândul lui dorește să împrăștie lumină, peste tot pe unde trece.

          Viața măsurată în generații își urmează cursul firesc, fiecare femeie ajungând la timp potrivit, mamă, bunică și chiar străbunică, dând locul celor de după, să urmeze legile firii.

          Nostalgia atinge cotele maxime în poezia: ”Gânduri cu dor”: ”Mi-s hărţuite amintirile în piept / Şi nu îngăduie durerilor să iasă / Este cutremurător şi nu e drept / Să n-ai la cine să te-ntorci acasă / Plăpânde lacrimi în ochi se adună / Nu-s multe, că izvorul le-a secat / Căci e-aşternută a tristeţii brumă / Peste sufletul ce-i de dor ferecat / Se tânguie rătăcită frunza de tei / Că deloc nu te mai vede-n poartă / Nici prunii din livadă nu-s holtei / Te-aşteaptă şi mai plâng în şoaptă. / Lăsa-vom astă lume, dragi părinţi / Vom veni în veşnicie să ne regăsim / Dar până la-ntâlnire curg fierbinţi / Doruri, prin gânduri să vă găsim!”

PC-left

          Și dacă până la acest capitol se simțea oarecare acalmie și moliciune în vers, în continuare poeta militează activ pentru salvarea omenirii de flagelul care a distrus recent milioane de vieți, lăsând familiile distruse.

          Autoarea nu uită să-și exprime trăirile în vremurile actuale ale pandemiei, în Capitolul 5, intitulat: ”Zbuciumări din pandemie”. Ea pune accentul pe înstrăinarea umană trăită ”Departe de lume”, în izolare, în teamă și nesiguranță: ”Departe de lume, aproape de noi / Ne plângem regrete şi franjurii goi / Ai lumii pleşuve ce ne-a osândit / Departe de lume puţin am murit / Ni-s ochii ferestre de gheaţă şi sloi / Ni-i vremea bătută de grindini şi ploi / Căci suntem departe de tot ce iubim / Aproape de oameni am vrea să sā fim / Vestită-i azi molima printre străini / Departe de lume prin jaruri şi spini / Ne ducem amarul poverile-s noi / Departe de lume, aproape de noi”.

          Dovadă că lumea a devenit cenușie și destul de tristă, este și poezia: Lumea asta cenuşie”: Se sting felinare, Luceferi răsar / Pe cerul lumii, licăriri jucate / Ne plânge trecutul, ideile apar / Ne zbatem în zale trucate…/ Admitem ce-i nou şi aplaudăm / De-i bine, de-i rău cine mai ştie? / Ne plângem dar până ce respirăm / Suntem vii în lumea cenuşie. / Ne ducem tristeţea tăcută în noi / Nu-i voie să suferi, să plângi…/ Stăm drepţi înăutru ne suntem goi /Şi-n frică poţi jalea s-o strângi…/ În lumea cea confuză şi morbidă / Căutăm un pansament universal / Şi ne târâm cu mersul de omidă / Spre malul unde totu-i eternal. / Speranţa se-agaţă să rămână vie / De unica zare ce-i plumburie / Şi-odată, cândva, cineva o să ştie / De ce-a fost lumea asta cenuşie…”

          Mesajul poetei este nădejdea în Dumnezeu, rugăciunea, pocăința, îndreptarea vieții. Și următoarele poezii sunt rugăciuni și implorări către Pronia Divină: ”Ne-a amorţit gândirea-n pribegie /Iar slovele ne-au ruginit de tot / În nebuloase-ntoarse spre vecie / Ne vindem neputinţa pe un zlot / Ne amăgim cu vise de un gram / Şi ce-i bun se transformă-n rău / Căutând un criogenat balsam / Ne pierdem tot mai mult în hău / Că rămasu-ne-a numai speranţa / În Tine, Isuse, ce te-au răstignit / Că doar Tu poţi trezi ignoranţa / Învie-ne, Doamne, fă-ne de granit” (Învie-ne, Doamne!)

          În cuvinte patetice, poeta îl imploră pe Dumnezeu să aibă milă de oameni și să facă în așa fel, încât să oprească molima ucigătoare:  Fă, Doamne, un Miracol! // Tu ai îngăduit, oare, acest prăpăd? / Chiar de vezi că lumea se-nfioară? / Nu-i drept şi şanse nu se întrevăd / Nu-i chip să taie a molimei sfoară! / Din vrerea Ta pornit-a nebunia? / Ai poruncit că să fim pedepsiţi? / Azi, peste noi, Ţi-ai aplecat urgia / Cu-nsingurare, suntem oropsiţi! / Tu eşti puternic şi le ştii pe toate / Fă, Doamne, un miracol, fă ceva! / Şi-aşază-napoi planeta pe roate / Ţie, Doamne, nu-ncetăm a ne ruga!”

          În același timp, poeta e conștientă că numai omenirea e vinovată pentru aceste urgii, pentru că s-a îndepărtat de Cristos. Și îl roagă să le ierte păcatele celor ce-au greșit și să mântuie și de această dată omenirea: ”Scumpe Isuse: O, scumpe Isuse, Tu cu spini pe cap / Ne-ai mântuit prin crudă suferinţă / Şi-n negura nevredniciei mele sap / Să caut flamura trezită din credinţă / Căci ne-am pierdut, scumpe Isuse, / În gloata mişeilor ne-am amestecat / Am ignorat şi în fărădelegi nespuse / Ne-am adâncit, tot mai tare, în păcat / Azi capul ne plecăm cerând iertare / Din inima mult rănită, nu ne izgoni / Şi-n sfânta / Înviere adu-ne împăcare / Şi până-n ceasul morţii nu ne părăsi”.

          Se știe că poetul e un tribun și în această calitate, mijlocește pentru poporul lui, trezește conștiințe și cheamă la unire și rezistență.  În același timp, el cere iertare în numele omenirii, la fel ca profeții, ba și suferă pentru ea. O suferință participativă și substitutivă, la Patima lui Isus. Responsabilitatea lui este uriașă, nu e o simplă joacă de-a cuvintele frumoase.

          Arhetipul slujitorului suferind pentru toți, este oglinda suferinței mântuitoare a lui Dumnezeu pentru întreagă Creația Sa.

          Acest veritabil jurnal liric al suferinței pandemice trebuie să redeștepte omenirea, inconștientă și cu o conștiință laxă, care a lăsat totul pe seama lui Dumnezeu.

          ”Vino, Doamne, salvează omenirea!: / În postul Paştelui s-a pornit urgia / De-o molimă pământul e cuprins / Prin zale acum respiră toată glia / Şi-n lanţuri ne e sufletul pătruns / Azi se răzvrăteşte spiritul poetic / În astă glorie a tumultului global / Ne-am lăsat duşi spre-un malefic / Contemporan sau nesimţit banal / Nici n-am mai ştiut să ne rugăm / Şi supremă ne-a fost doar rutina / Tu ne-ai oprit acum să reflectăm / Din conştiinţă să spălăm rugina / Şi-ndepărtaţi ca şi nişte transfugi / Lăsa-vom să pătrundă curăţirea / Azi înălţăm spre Ţine, sfinte rugi / Vino, Doamne, salvează omenirea!”

          Omenirea a ajuns la vremuri de restriște. Oamenii sunt dezbinați de cei puternici și cad pradă ispitelor. Dar, vremea e și de împăcare și unire pentru a învinge răul din noi și din afara noastră. Pentru a putea juca împreună Hora biruinței”: ”În vremuri tulburi fost-am dezbinaţi / Şi-n zdrenţe inimile ne fracţionăm / Venit-a vremea să redevenim fraţi / Iubirea-n suflet să o fredonăm! / Suntem mai buni decât am fost / Şi mai căliţi suntem de suferinţă / Gata! Destul cu tristul post / Venit-a vremea să fim biruinţă! / Să-ntoarcem lacrima-n surâs / Şi timpul ruginit în primăvară / Să preschimbăm plânsul în râs / Şi să ne prindem toţi în horă iară!”

          De altfel, în poezia protestatară, autoarea are de spus ceva important. Prin aceste versuri,  ea a devenit o voce destul de puternică, demnă de a fi luată în seamă.

          Următorul capitol este destinat iubirii. El se numește ”Iubirea din inimă”, cea adevărată, adică. Cea generatoare de fericire și împlinire. Cea născătoare de ”O mie şi un infinit de  sentimente”. Drept pentru care, Mihaela CD îi închină femeii o frumoasă odă, în semn de omagiu:”Femeie venită din rai pe pământ / O mie de gânduri într-un cuvânt / Eşti lăsată a procreerii legământ / O mie de simfonii… într-un cânt! / Eşti un infinit de lacrimi de dor / Şi-un infinit de şoapte de amor / Numită eşti al iubirii ambasador / Un infinit de note ce cântă în cor! / În tine-s o mie de vise briliantine / Ţie vin poeţii versuri să-ţi închine / Aduni o mie de săruturi cristaline / O mie de surâsuri pe feţele senine! / Eşti un infinit de valuri candide / Şi-un infinit de-mbrăţişări toride / Femeie şi copilă cu priviri timide / Eşti un infinit de trăiri translucide! / Femeie, în tine roua verii se adună / Şi-o mie de spice prinse-n cunună / În tine-s razele de soare şi de lună / O mie de simţiri ce-n suflet răsună!”(O mie şi un infinit de  sentimente”).

          Poeta consideră iubire: ”pasăre măiastră”, continuând seria metaforelor: ”Ne-ai fost prin viaţă vizitiu / Înnobilând simţirea noastră” (Odă iubirii).

          Și iată un fel de crez poetic al autoarei, care pune iubirea pe primul loc, dintre cele trei virtuți teologale:”Căci din simţire am creat poeme / Ce vor rămâne-n slove iscălite / Şi am purtat a vieţii diademe / Prin timpuri de iubire învelite. / Şi moştenire las un unic gând / Oricât de mult vă-ncearcă viaţa / Ghidaţi să fiţi de-acelaşi cânt / Iubirea să vă fie-n veci povaţa!” (Povața iubirii).

          Mihaela CD și-a propus un deziderat umanist:”Aş vrea în lumea sărăcită / Să oferim prilej de bucurii / Să-nlăturăm a răului ispită / Dăruind raze de bine, aurii / Ce-am primit, lumii să dau / Să-mpart harul meu în jur / C-un mic gest curat să iau / Oful şi tristeţea dimprejur / Că-i mare bucuria celui care / Din al său suflet poate dărui / Şi n-aşteaptă răscumpărare / Cu graiul slovelor ştie mirui” (Din cuprinsul inimii).

          Cât despre iubirea de cuplu, poeta a rezumat-o magistral în două versuri: ”Eu ţi-s dovada scrisă pe hârtie / Iar tu-mi eşti aerul universal” (Dovada că exiști).

       188341186_2871639989820367_2203849602247036170_n   Capitolul 7 este destinat trăirilor poetice. Și aici întâlnim ”Strofe dezlănțuite”, sentimente, altruism, neliniști creatoare.

          Poeta a lăsat și un testament liric în poezia intitulată chiar așa: ”Testament”: Vă las poezia din sufletul meu / De plec fără să dau de ştire, / Să-i faceţi un loc într-un muzeu / Lumii să-i fie eternă oştire. / Căci poezia ce salvează suflete / O port în fiinţa ce-mi cântă mereu / Sunt haruri primite-n cuplete / Ce vin să se-arate în chipul de zeu. / Şi las în testamentul ce-l scriu / Doruri eterne pentru cei plecaţi / Sunt doar a suferinţei străvezire / Sunt lampadarul ce îi plânge pe taţi. / N-am timp destul să împac omenirea / Dar rolul meu mi l-am făcut / Mi-am îndeplinit corect menirea / Şi binele la lume l-am trecut. / De n-am timp să termin de scris / Tot ce am început aici pe pământ / În Raiul  cu stele le-oi scrie deschis / Iar vouă în versuri am să vă cânt”.

          Ca orice poet, care e și puțin folozof, Mihaela CD își pune multe din întrebările fundamentale ale filozofiei: Ce e viața? Ce e iubirea? Ce-i sensul vieții? Dar mai ales, întrebarea de bază a Eccleziastului: ”Ce folos?” De vreme ce totul e deșertăciune și goană după vânt…

          Iar concluzia este una: ”Răspunsuri şi-ntrebări o mie / Vin să-mi întunece al vieţii lin / Şi mă îmbăt în vers de poezie / Să umplu-al sufletului preaplin” (Răspunsuri).

          Despre condiția poetului în lume, Mihaela CD are următoarea părere:”Scrie poeme pe-un colţ de ziar / Şi-n dar oferă doinite sfâşieri / Celor ce se opresc destul de rar / Sărmanul poet mai bogat decât ieri / Îşi duce tăcutul sac de poveri/ Dăruind vorbe întinse pe pâine / Că e mai bogat decât a fost ieri / Şi e mai sărac decât fi-va mâine / Zilnic versuri se zbat prin adieri / Adună azi mai sărac decât mâine / Strofe ce-l fac mai bogat decât ieri / Chiar de le aude doar el şi-un câine / Din mers arunc-un domn aprecieri / De n-o fi azi, poate fi şi… poimâine / Recitând flămând mai bogat ca ieri / Şi adormind mai sărac decât mâine / Speră… spălând ale lumii dureri / Că e mai sărac decât fi-va mâine / Şi-n rime mult mai bogaţi ca şi ieri / Oftează visând un poet şi-un câine…” (Un poet și un câine).

          Prin Capitolul 10, dar nu numai, autoarea ne oferă ”Daruri de sufet”, de pildă, ”Firul ierbii”.

          Câtă înțelepciune se află în poezia: ”Lecția vieții”: Visează ne-ncetat departe / Spre zări măreţe şi sublim / Cu slove scrise într-o carte / Şi cu-o crenguţă de măslin / Învaţă viaţa să poţi seduce / Să-i fii tu suveran şi stăpân / Şi nu lăsa pe oricine a te duce / În negura prezentului păgân / Fii bun! De ajutor în toate! / Secretul vieţi-i bine păstrat / Aici trăim atâta cât se poate / Dar altu-i ţelul cel destinat! / Vom învăţa lecţia vieţii / Să strângem celeste avuţii / În lumea de apoi, să ştii / Nu-ţi folosesc alte bogaţii / Aici, suntem ca într-o gară / Căci am venit că să plecăm / De-i viaţa bună, ori amarăS-o trăim şi să  ne bucurăm!”

          Și iată, Capitolul 12, frumos intitulat, ca un generic de film, ”Românie, plai de dor”, în care poeta declară hotărât: ”Acolo-i ţara, unde suntem noi!”: Cu noi o purtăm, ţara ni-i-n suflet / Plecat-am şi-am luat ţara cu noi / Ni-i încrustat pe-al inimii pamflet / Acolo-i ţara, unde suntem noi! / Ne curge-n vine sângele român / Oriunde-n lume paşii ne poartă / Aer respirăm cu românesc plămân / Că naţia, ni-i sculptată-n soartă! / Pâine mai dulce ori mai amară / Am înghiţit trăind în depărtări / Şi-n suflete ne-mpurpură o ţară / Şi-un tricolor pudrat de sărutări / Şi n-am uitat dulcele nostru grai / Care răsună şi-n soare şi-n ploi / În noi trăieşte, românesc colţ de rai / Acolo-i ţara, unde suntem noi!”( Acolo-i ţara, unde suntem noi!)

          De multe ori, glasul poetei este unul răzvrătitor pentru imensele nedreptăți îndurate de poporul român. Atunci, nimeni și nimic n-o poate opri să strige adevărul. Este invocat și spiritul lui Cuza, care a iubit poporul până la lacrimi: ”Viteji precum Cuza de s-ar naşte iar / Ţara ne-ar străluci într-o prosperitate / Condus-a spre progres, domn popular / Plin de nobleţe, bunătate şi dreptate! / Curajul şi-adevărul fostu-i-au toiag / Prin fapte mari a ridicat poporul său / Unde eşti, Cuza?!… să mai vii în prag / Căci azi poporu-ntreg strigă numele tău!” (Cuza, poporul strigă numele tău!)

          Capitolul 14 se referă la Tristețile sufletului”. Aici găsim poezii omagiale dar și comemorative, dedicații, cu caracter elegiac. Poeta utilizează frecvent termenii: etern, eternal, eternitate, în antiteză cu efemer, trecător, etc.

          În Capitolul 15 intrăm în ”Bucuriile sufletului”. În ”Șezătoarea artelor” autoarea lansează o chemare către toți artiștii talentați din lumea întreagă să se unească într-o mare simfonie a spiritualității: ”Artişti atât de talentaţi din lumea mare / Veniţi să ne unim în spirit şi-n simţire / În glas să rupem ale depărtărilor hotare / Veniţi să ne-ntâlnim într-o însufleţire! / Ne fie cultura vie călăuzitoare armonie / Prin slove şi culoare să fim cuvântători / Răsune a spiritualităţii noastre simfonie / Prin voi cei de acum, prin voi cei viitori / Voi, creatori ce prin artistice chemări / Oferiţi bucurii-n lumea înconjurătoare / Români împrăştiaţi prin cele patru zări / Veniţi să onorăm a artelor şezătoare!”

          Deja din Capitolul 16 asistăm cum ”Crăciunul bate la ușă”. Doar că, de data aceasta, el vine cu o cruntă pandemie care seceră vieți. Într-o convorbire a mamei cu fiul ei, acesta e uimit de asemănarea lui Moș Crăciun cu Domnul nosru Isus Cristos. Iar mama, după câteva clipe de gândire, îi răspunde fiului: –Da, harul său în Moş Craciun e întrupat”.

          Capitolul 17 ne oferă ”Petale de gânduri”. Aici întâlnim un frumos portret al Poetului, în poezia intitulată: ”Suflet de artist”: ”Poetul îşi dă sufletul cu împrumut / Arde trăiri şi generos le-mparte / Şi ceara ce se scurge-n timpul mut / Rămâne să păteze file într-o carte / Nu-l judecaţi că n-aveţi niciun drept / Poetu-i semizeu, e dăruire dreaptă / Nu-i puneţi lăcate şi zale peste piept / El scrie slove chiar şi dincolo de treaptă / Poetu-i liră ce cântă-n susur de izvor / E-un suflet de artist, o apă curgătoare / Poetu-i pasăre zburând pe-aripi de dor / Făcut este din arşiţă, din vânt şi boare…/ Acesta e poetul cu suflet de artist / Ce-ncântă tot pământul cu-al său vers / Cu slova-i scrijelită de penelul trist / Ce-i scrisă noaptea-n vis şi ziua-n mers…

Să treci prin viață cu pași de catifea este o artă. Catifeaua te acoperă, îți ține de cald, te protejează, estompează denivelările, înăbușă tropotul strident al pașilor. Ca și vocea de catifea care adaugă nuanțe subtile vorbirii. Mai cu seamă în declarațiile de dragoste spuse la ureche.

          Poetul e ”mărturia vie a clipei”, spune autoarea. Și în această calitate, ea dă mărturie cu sine, cu viața și sângele său, cu toate cuvintele care au însoțit-o, au susținut-o și au iubit-o întreaga viață.

CEZARINA ADAMESCU

 14 Noiembrie 2021

7 carti

Mai citeste: 

”O salbă de trăiri” este viața Mihaelei CD, o salbă de valori este sufletul acesteia!  -critica literara Pasi de catifea

DĂRUIEȘTE CA SĂ FII DĂRUIT!

Silvia Mihalachi -SCRISOARE DESCHISĂ-Pasi de catifea

Pasi de catifea la ”Moara lui Gelu”

Despre cartea Pasi de catifea

Recenzie-Pași de catifea … pe cărarea sufletului

Paşi de catifea — Paşi de poezie-Impresii

DĂRUIEȘTE CA SĂ FII DĂRUIT!

oferta 3+1

 

PASI DE CATIFEA format TIPARIT (softcover)

Cartea Pasi de catifea a autoarei Mihaela CD vine sa confirme inca o data sensibilitatea si talentul poetei prin versuri care va vor mangaia sufletul. Cartea contine 250 pagini si 17 capitole insotite de incantatoare imagini color. Comanda acum la un pret de numai 35 CAD fiecare carte este insotita de un semn de carte din partea autoarei.

35,00 CAD

PASI DE CATIFEA format ELECTRONIC (ebook)

Cartea Pasi de catifea a autoarei Mihaela CD vine sa confirme inca o data sensibilitatea si talentul poetei prin versuri care va vor mangaia sufletul. Cartea contine 250 pagini si 17 capitole insotite de incantatoare imagini color. Comanda acum cartea in format ELECTRONIC la un pret de numai 20 CAD Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

20,00 CAD

oferta 3+1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.