Mara Popescu Vasilca – Jocul destinului-Paula împlinire târzie

Mara Popescu Vasilca -fragment din Romanul Paula împlinire târzie

Jocul destinului

       Era o dimineaţă însorită de vară, păsările ciripeau printre ramurile copacilor. Se întinse de câteva ori şi ieşi să-l caute pe Giovanni. El era încă în pat. Dormeau separat, lăsa timp ca să se cunoască şi, mai ales voiau să construiască o relaţie, nu o aventură. Nu era grăbit. Respecta timpul şi spaţiul ei personal, aşa cum făcea şi ea de altfel. Îl privea cu drag şi respect, în fiecare zi descoperea ceva care era legat de el, un gest, o vorbă, o situaţie în care vedea că e prezent şi se bucura.

-Mâine merg cu Rossa la medic, are programare. Dimineaţă, dacă vrei te duci cu Nicolla la Roma, vine Massimo să te ia să vizitezi Bazilicata San Pietro.

-La ce oră?

-Păi, el locuieşte în Roma şi se înţelege cu Nicolla. Voi plecaţi dimineaţă pe la opt.

-Bine, o să fiu pregătită.

-Astăzi te mai odihneşti, ieri am mers o grămadă pe jos cu Nik şi am mai venit şi târziu acasă. A fost o zi plină şi plăcută. 

Au făcut o impresie bună. Erau toţi curioşi s-o vadă, cum este.

-Mulţumesc, Giovanni, că mi-ai dat posibilitatea de a avea o zi atât de plăcută!

 

-Nu credeam că o să te simţi bine şi că eşti interesată să afli cât mai multe despre tot cu ce intri în contact. Începi să mă uimeşti. Mă bucur că te simţi bine oriunde şi că ai capacitatea de a discuta cu toate categoriile de oameni. Nu ai bariere şi eşti foarte deschisă la dialog, legi un bun raport imediat cu toţi, îi spuse în timp ce se apropie de ea şi o strânse la pieptul lui. Era o îmbrăţişare prietenească, semn că sunt şanse să se apropie şi, în special, să se poată transforma în dragoste.

Nu voia o dragoste din recunoştinţă sau milă, ştiind că au suferit amândoi. Voia să-i arate că îi place de ea, că era educată şi respectoasă. Paula nu ştia dacă el mai suferea după dragostea lui pierdută, dacă erau posibilităţi să-l aducă în prezent. Era sigură că nu voia să fie o copie a nici unei alte femei. Aşa cum nici ea nu voia să se mai întoarcă cu gândul la cei care au lăsat tristeţe şi singurătate pe unde au trecut prin viaţa ei. Erau ca două păsări rănite, care sperau să se vindece şi să zboare împreună, undeva, acolo sus, să uite sau măcar să le treacă de suferinţă şi să se întoarcă vindecaţi pentru a putea să o ia de la capăt. Voia ca el să vadă că are propria ei individualitate. Încă nu ştia dacă se gândea la o altă femeie, la fosta soţie sau la cea care îl dezamăgise de curând. Aproape că îi era teamă de momentele emoţionale, care apăreau doar dintr-o atingere de mână sau o îmbrăţişare, să nu fie doar din necesitatea de a fi împreună, creată pe moment. Voia să lase timpul să îi apropie sau să-i îndepărteze, să nu ardă etapele care trebuiesc parcurse cu atenţie şi discreţie.

Nu se simţea străină, se simţea liberă, şi prezenţa lui era firească. Într-un decor nou, oameni şi preocupări noi. Era bucuroasă, atentă şi interesată. Prezenţa celor din jur era cotidiană, făceau parte din programul lor, formau un grup care se interesa de cum se simt şi care voiau să contribuie în felul lor la solidificarea relaţiei lor, ştiind că sunt doi străini, într-o ţară străină şi că au nevoie de ei ca să nu se simtă singuri şi abandonaţi. Se vedea din modul aproape familiar în care se purtau cu ei, le spunea: faceţi ce vreți, simţiţi-vă ca la voi acasă! Nu exagerau cu atenţiile, aşa ca să nu se simtă musafiri, ci prieteni.

Era miercuri dimineață. Ziua a început devreme, era forfotă prin casă. Se organizau care încotro. Giovanni trebuia să plece cu Rossa la medic. Paula cu Nicolla, erau pregătiţi să plece la Roma. Giovanni se apropie de Paula, scoase portofelul şi voia să-i dea zece mii de lire. Nicolla era aproape şi văzuse.

-Ce faci?

-Îi dau nişte bani să aibă la Roma. 

Nicolla se uită la el cu dispreţ.

-Ce să facă o zi întreagă cu ăia?

-Da’ cât să-i dau?

-Mile lire, Giovanni, mile lire! El rămase cu portofelul desfăcut în mână văzând că Nicolla era supărat pentru gestul urât pe care l-a făcut.

Înainte să iasă la şoseaua principală, opri maşina, coborî, îşi scoase portofelul şi luă o sută de mii de lire.

-Ia-i Paula să ai bani, la Roma viaţa costă.

Paula coborî şi ea, se apropie de el, luă geanta, scoase un portofel bej şi îl deschise. 

-Uite, Nicolla, mai am aproape două mii de dolari la mine. Am vândut bijuteriile când am venit aici. Dacă vrei să-mi schimbi o sută de dolari, te rog.

-Sigur că vreau. De ce umbli cu toţi banii la tine? 

-Erau în geantă şi nu mi-e teamă, ai văzut că las geanta fără probleme peste tot.

Nicolla îi schimbă o sută de dolari.

-Vrei să păstrezi tu, toţi banii, Nicolla, şi îi iau când ne întoarcem?

-Da, stai liniştită.

Următoarele cărți au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Googleplay, Apple – book,  Barnes & Noble.

       Vanda, între dorință și rațiune

       Nora, în căutarea identității

        Paula, împlinire târzie

        Catia, gustul amar al trădării

        Ursula, o mamă judecată de copii

        Bianca, printre castele de nisip.

        Stăinii

Mai citeste: 

Creații literare- Mara Popescu Vasilca

Mara Popescu Vasilca -IMPRESII DE LA CITITORI

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Gustul binelui pe buze-recenzia romanului ”Ursula, o mamă judecată de copii” MARA POPESCU-VASILCA

În căutarea fericirii-recenzie de Mihaela CD- Vanda intre dorinta si ratiune

În curând- Vanda, între dorință și rațiune-ediția a 2-a -Cuvântul  editorului

Wow! Oferte promotionale!