Mara Popescu Vasilca – Claudiu-Paula împlinire târzie

107687111_4158570954184119_5115636100302274126_n

Mara Popescu Vasilca -fragment din Romanul Paula împlinire târzie

         Claudiu

 -Bună dimineața! Unde e sărbătorita? E fratele meu, venise devreme să mă felicite. Așa era el se grăbea mereu.

           -Mai încet, nu s-a trezit încă, îi spuse mama în șoaptă. Erau cu totții în holul de la intrare, auzeam vorbele ce ajungeau la mine în dormitor. Eram bucuroasă. Simțeam că astăzi o să fie o zi specială. Mă întind, casc și cobor direct în papucii de casă. Pe hol nu mai era nimeni s-au dus în sufragerie, îi vedeam pe geamul de la ușa care deși avea perdeaua dantelată lăsa totuși ochiului posibilitatea să-i vadă. Păreau din poveste, printre florile și modelul perdelei. După ce am ieșit din baie am intrat în camera mea bucurosă și nerăbdătoare. Abia așteptam să mă prezint în sufragerie, mă îmbrăcasem cu rochia pe care mama o pregătise pe umeraș, una nouă. Știam de ea pentru că fusesem la croitoreasă împreună ca să ia măsurile și apoi să o probez. Îi spusese croitoresei că trebuie să fie gata până pe data de 10 mai, ca să pot să o îmbrac de ziua mea, fiind cadoul ei. Cine știe cu ce sacrificii o făcuse. Dar eu nu mă gândeam decât că astăzi trebuie să mă bucur. A, am uitat să vă spun cum era. Deci, albă cu crizanteme mari, albastre. Nu știu de ce albastre, dar era un albastru frumos, precum cerul. Modelul? La gât era bărcuță, mâneci bufante pe două rânduri de elastic, cu talie joasă, și cloș deasupra genunchiului, deși se purta mini. Dar special era juponul, larg, alb, cu dantelă la poală, ce ieșea de sub rochie, bogat și mai ales înfoiat. Parcă eram o regină, adică o regină mai mică, una ca multe alte regine care nu știam ce ne așteaptă în viață. Visam, visam, visam…

         Paula---4-carti

-Bună dimineațaaa, sărut mânaaaa, spuneam învârtindu-mă printre ei sărutându-i și îmbrățișându-i fără să mai știu dacă nu cumva o mai făcusem o dată.

          – Vă mulțumesc, le spuneam, plimbându-mă cu buchetul de flori prin casă de parcă ar fi trebuit să mă mărit, nu alta, visul fiecărei fete de vârsta mea. Primesc cadourile, un buchet de flori, flori de câmp, foarte frumos colorat, ambalat în celofan și legat cu o fundă mică, albă. O cutie cu ciocolată, Kandia, făcută la Timișoara. Pe cutie scria Ciocolată fină, AMBASADOR și o pereche de ciorapi de mătase cu talon, fini, ce mai, eram domnișoară de acum.  Dar cadoul care m-a impresionat au fost fețele lor fericite.  

Optsprezece ani, vârsta la care dorințele se nasc din multe așteptări ce țes vise în sute de fire ca să simtă iubire și dor de cineva care încă nu are chip, că nu știe dacă există sau va trebui să străbată multe drumuri în căutarea lui. Să plece odată cu gândul hoinar, să caute drum cu miresme și flori de nu mă uita, să privească Luna și să-i spună gândul ei ascuns. Și ea, Luna, să-i umple ochii de lumină, să alunge din sufletul ei deznădejdea, să o trimită să caute până când în zori se va trezi cu un sărut pe buze, să-l simtă ca roua dimineții, pe-o floare.

                                                            *** 

MPV-Dragostea2 (2)

Următoarele cărți au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Googleplay, Apple – book,  Barnes & Noble.

       Vanda, între dorință și rațiune

       Nora, în căutarea identității

        Paula, împlinire târzie

        Catia, gustul amar al trădării

        Ursula, o mamă judecată de copii

        Bianca, printre castele de nisip.

        Stăinii

FACEBOOK SUS-2

Mai citeste: 

Creații literare- Mara Popescu Vasilca

Mara Popescu Vasilca -IMPRESII DE LA CITITORI

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Gustul binelui pe buze-recenzia romanului ”Ursula, o mamă judecată de copii” MARA POPESCU-VASILCA

În căutarea fericirii-recenzie de Mihaela CD- Vanda intre dorinta si ratiune

În curând- Vanda, între dorință și rațiune-ediția a 2-a -Cuvântul  editorului

Wow! Oferte promotionale!

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.