Mircea-fragment din romanul Catia, Gustul Amar al Trădării

final CATIA

fragment din romanul Catia, Gustul Amar al Trădării

Mara Popescu-Vasilca

Mircea

A doua zi a fost ca altele, nimic deosebit, doar că nu aveam chef să studiez. Mă tot întrebam cum să mă îmbrac și unde mă duce. Nu știam cum va veni el îmbrăcat, în costum sau sport, cum îl întâlnisem  în Cișmigiu. Referitor la propunerea de căsătorie de ieri, nu prea cred că e adevărată şi că el se va ține de cuvânt. Oricum, hotărâsem să mă las în voia soartei, până la urmă, nu am nimic de pierdut, doar să  câștig experiență. Îmi dau seama că problema sunt eu, nu ceilalți. Nu aveam experiență de viață, nu ştiam cum trebuie să mă port. Mai ales în situații speciale ca cea de ieri. Nu mai avusesem pe nimeni care să mă ceară de nevastă. Realizez că nu am suficient curaj să pun întrebări, să îmi ridic vocea când ceva nu este pe placul meu.

Mă întreb cum de am avut curaj ieri, la alimentară, să ies în faţa lui Mircea și a femeii ce îl însoțea.

Mai este puțin timp până când trebuie să cobor în faţa blocului, de unde venea să mă ia. Sunt pregătită, elegantă, parfumată şi cu inelul în geantă. Îl luasem cu mine în speranţa că vom merge la un bijutier să-l strâmteze. Unchiul Carol coboară cu mine de parcă ar vrea să mă păzească de o primejdie. Mircea mă așteaptă în fața blocului, controlându-și ceasul, de parcă trebuia să fiu la o oră fixă sau să vadă dacă ajung eu la timp. Se întoarce, mă vede, mă sărută pe obraz şi mă ia de mână îndreptându-ne în partea opusă a stației de autobuz, ca să nu mai trecem pe sub balconul apartamentului unde locuiam. Sunt bucuroasă, mâna lui e caldă şi moale.

Ajungem la o grădină cochetă de vară, unde se mănâncă mici şi se bea bere. Încă mai sunt locuri, cântă şi muzica încet. Căutăm un loc mai retras și luăm loc la o masă mică, rotundă. Se aşează în faţa mea, pune coatele pe masă şi ia un şerveţel cu care îşi usucă mâinile şi fruntea. Este cald, într-adevăr. Nu discutăm nimic, doar așteptăm. Când vine ospătarul, Mircea comandă un platou cu mici şi două beri reci fără să mă întrebe nimic. Eu nu am curajul să-i spun că nu-mi plac micii şi nici berea. Vai, ce bleagă sunt, asta chiar că nu pot să mi-o iert! Mircea mă fixează de parcă atunci descoperise că sunt și eu la masă.

Între timp, ospătarul vine cu micii, berile, pâinea într-un coşuleţ, muştarul şi o farfurioară cu ardei iuţi muraţi. Aşază tacâmurile şi şerveţelele, desface o sticlă cu bere şi o toarnă în cele două pahare. Încă nu terminase de umplut cel de-al doilea pahar, că Mircea începe să mănânce cu poftă, fără să spună nimic. Se uita doar în farfuria lui, nu-l interesa dacă eu mâncam sau nu. După ce a înghiţit în mare grabă vreo cinci mici, se şterge la gură şi ridică ochii spre mine în timp ce duce paharul cu bere la gură. Vede că farfuria mea e neatinsă.

-Ce faci? Nu mănânci?

Eu iau un mic. Îl tai, dinăuntru iese o zeamă rozalie, credeam că nu e bine prăjit. Mai tai o dată mai spre capăt de unde iese la fel zeamă şi mai roşie decât prima. Mă privește, eu mă înroșesc. Îmi este ruşine, nu vreau să fac nazuri şi mai ales să fiu nepoliticoasă. Deschid gura cu greu, iau o bucată, se răcise, o plimb prin gură, mult până când reușesc să o înghit. El mă privește compătimitor.

-Ce ai, nu-ţi plac micii?

Nu pot să vorbesc, încă mai am resturi slinoase de la seul de oaie în gură. Dau cu limba peste dinţii din faţă crezând că grăsimea o să se curețe, dar nu se întâmplă nimic.

Într-un târziu îi răspund.

-Îmi plac, dar nu cine ştie ce.

-Îmi pare rău, dacă ştiam, comandam altceva pentru tine.

Da, mă gândesc, dar pe mine nici nu te-ai învrednicit să mă întrebi, găgăuță ce ești! Sau ești un necioplit? Mă gândesc uitându-mă la el curioasă.

Văzusem că era flămând, cine ştie de unde venea şi ce făcuse de era așa lihnit de foame. Dar asta nu îl scuză să mă întrebe și pe mine ce doresc să servesc. Acuma, Mircea se uita pe îndelete în jur, de parcă ar fi fost singur. Fixează cu insistență două persoane la o masă vecină, un ofițer acompaniat de o femeie elegantă, de vreo treizeci de ani. Era clar că îl interesa femeia, nu ofițerul. Na, îmi spun, pețitorul meu o fi și afemeiat! Femeia se apropie de ofițer, îi șoptește ceva la ureche. Ofițerul se întoarce, se uită încruntat la noi, și apoi ne lasă în  pace. Mircea ia geanta de pe scaunul dintre noi şi se aşează alături de mine, cu spatele la cei doi.

***

MPV-Dragostea2 (2)

Toate cărțile Marei Popescu Vasilca  au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Google play, Apple – book,  Barnes & Noble. Este suficient sa  dați o căutare  scriind numele autoarei Mara Popescu -Vasilca și veți găsi  cărțile sale în format electronic!

Mai citeste: 

Creații literare- Mara Popescu Vasilca

Mara Popescu Vasilca -IMPRESII DE LA CITITORI

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Gustul binelui pe buze-recenzia romanului ”Ursula, o mamă judecată de copii” MARA POPESCU-VASILCA

În căutarea fericirii-recenzie de Mihaela CD- Vanda intre dorinta si ratiune

În curând- Vanda, între dorință și rațiune-ediția a 2-a -Cuvântul  editorului

Wow! Oferte promotionale!

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Un gând despre „Mircea-fragment din romanul Catia, Gustul Amar al Trădării

  1. Așa cum s-a mai întâmplat și altădată, am citit acest fragment pe nerăsuflate, după ce m-am trezit, azi dimineață.
    Am savurat fiecare cuvânt, fiecare gând transmis de autoare…
    Un singur fragment, câteva pasaje, o frântură dintr-un întreg, dintr-un volum, scris de Mara Popescu Vasilca, fragment care m-a captivat, făcându-mă să doresc mai mult. Oare nu este acesta scopul unei scrieri, să dea cititorului senzația și convingerea de a își dori mai mult?
    Minunat fel de a-mi începe ziua, cu o astfel de lectură!
    Felicitări și admirație!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.