romanul FLOAREA DE CÂMP de Aurelia Oancă- cap 5

169790758_207852677338336_3379166562410040424_n

FLOAREA DE CÂMP

Autor: Aurelia Oancă

CAP. 5 Fericire

Acum, când inima și mintea mea erau ocupate de iubitul meu, zilele treceau foarte repede. Abia așteptam duminica. Și pentru Victor era la fel. Muncea pe rupte toată săptămâna, dar gândul îi era la iubita lui. Vara era pe sfârșite și asta mă întrista puțin. Nu știam ce vom face, cum ne vom întâlni cu iubirile noastre? În legătură cu Victor, trebuia să așteptăm hotărârea unchiului și a mătușii, iar eu mai trebuia să aștept hotărârea părinților lui Elek. Într-o seară, unchiul intră în cămăruța noastră.

-Bună seara, ne salută el cu o voce gravă.

-Bună seara, am răspuns noi, puțin speriați.

-Dragii mei, duminică seară vom merge s-o cerem pe lulia.

S-erios!? strigă Victor sărind în picioare.

-Serios, băiete. Nu vreau să ne trezim cu neplăceri.

-Unchiule, să știi că eu sunt băiat serios.

-Știu asta, dar dragostea te împinge uneori la lucruri necugetate.

-Ai dreptate. Mi-e tare greu să mă abțin.

-Știu și asta, Victor băiatule. Tocmai de aceea m-am gândit că ar fi bine să vă căsătoriți în toamna asta.

-Îți mulțumesc, unchiule. Abia aștept s-o cerem.

-Nu mai este mult până dumincă, așa că încearcă să te liniștești.

Eram bucuroasă pentru Victor, dar parcă pe lângă bucurie mi se prelinsese și un strop de invidie în suflet. Eu nu știam încă nimic despre viitorul meu. Elek ocolise răspunsul la întrebarea pe care îndrăznisem să o pun într-una din seri. Nu am mai insistat. Nu voiam să spună că sunt prost crescută sau că nu am încredere în el. Am decis să-l las pe el să hotărască.

Duminică după amiază, ne-am făcut cât se poate de frumoși, am cules niște flori din grădină și am aranjat un buchet frumos pe care i l-am dat lui Victor, apoi ne-am prezentat acasă la lulia. Ne-au așteptat cu masa plină și foarte binedispuși. Acesta era un semn bun. M-am bucurat pentru fratele meu, o merita.

-Bine v-am găsit, salută unchiul în numele tuturor.

-Bine ați venit, a fost răspunsul tatălui luliei.

-Am venit să cerem mâna fetei dumnea­voastră, pentru nepotul meu, Victor.

-Ne bucurăm și suntem de acord cu cererea dumneavoastră.

-Atunci putem intra liniștiți.

-Poftiți la masă, sunteți bineveniți.

Victor a îmbrățișat-o pe lulia, apoi a sărutat mâna viitoarei soacre, înmânându-i buchetul de flori și a dat mâna bărbătește cu viitorul socru.

A fost o seară minunată. Am petrecut până târziu cu familia luliei. Mi se păreau oameni foarte cumsecade. Lipsea totuși ceva, cineva, dar în sufletul meu le simțeam prezența. Parcă vedeam cu ochii minții, zâmbetul de fericire de pe fața părinților noștri. Mi-e tare dor de ei, de prezența lor fizică, de-o mângâiere, de-o vorbă caldă și iubitoare, de tot. Din păcate însă, ei nu mai erau decât în sufletele noastre, în amintirile noastre.

Pe drumul spre casă, Victor plutea de fericire. S-a stabilit ca nunta să aibă loc peste două luni, timp în care trebuiau făcute pregătirile. Unchiul lanoș, s-a gândit să facă nunta lui Victor deodată cu cea a lui Șandor. Cu o petrecere și cu o cheltuială, împușca doi iepuri dintr-o lovitură.

Când am ajuns în fața porții, Elek ne aștepta.

-Bună seara, ne salută el.

-Bună seara băiete, îi răspunse unchiul în numele nostru. Ce faci tu aici?

-Vă așteptam. Aș dori să vorbesc puțin cu Kati, dacă se poate.

-Se poate, cum să nu se poată, dar numai puțin și să fiți cuminți.

-Vom fi, spuse trăgându-mă repede înspre el.

Au intrat cu toții în casă, iar eu am rămas alături de iubitul meu. M-a cuprins în brațe și m-a sărutat cu patos. Mi-a fost atât de dor de el, încât l-aș fi lăsat să mă topească, să mă transforme în ceva mic de tot, ca să încap în buzunarul de la cămașa lui. Acolo aș fi auzit inima lui, spunându-mi că mă iubește.

Nu știu cât am stat așa, îmbrățișați și uniți prin sărutul nostru fierbinte. Știu doar atât, că am auzit ușa de la intrare deschizându-se și o tuse prefăcută, care venea dintr-acolo. Era unchiul. Am înțeles amândoi că ajunge și ne-am despărțit fără un cuvânt. Nu am apucat să vorbim nimic, am lăsat doar iubirea noastră să se potolească, să se sature.

-La revedere, Kati. Ne vedem duminică. Te iubesc.

-La revedere. Și eu te iubesc, i-am răspuns în șoaptă, apoi am fugit rușinată în casă.

Unchiul nu m-a certat, nu a venit după mine, nu a bătut niciun apropo. I-am mulțumit în gând pentru asta. Victor însă, mă aștepta nerăbdător.

-Unde ai stat atâta?

-Cum atâta? Abia ne-am întâlnit.

-Asta s-o crezi tu! Eu unul am obosit așteptându-te.

-Hai serios!

-Serios! Te aștept de mai bine de o oră.

-O oră?! Victor, mă faci să-mi fie rușine.

-Să nu-ți fie rușine. Ești și tu îndrăgostită. Știu cum este.

-Sunt foarte îndrăgostită, frățiorul meu drag. Simt că uneori mă doare aici în coșul pieptului, atât de mult îl iubesc.

-Știu Kati dragă, și sper că și tu te vei mărita cu marea ta iubire, ca și mine.

-Sper din tot sufletul, altfel am să mor.

-Nu vorbi prostii! De ce să mori? Ești fată frumoasă, harnică, de ce să nu te ia?

-Da, sunt frumoasă, harnică și săracă. Aici este tot necazul.

-Nu ți-a spus nimic? Nu a vorbit cu părinții lui?

-Până acum nu știu decât atât că-l iubesc și că mă iubește. Nu am curajul să-l întreb despre părerea părinților lui.

-Voi încerca să discut eu cu el, ca de la bărbat la bărbat.

-Te rog să n-o faci. Va crede că eu insist și asta ar putea strica totul.

-Bine Kati. Fac așa cum spui tu, dar n-am să-l las la infinit. Nu vreau să-și bată joc de tine.

-Mă iubește, cum ar putea face asta?

-Nu știu, dar te asigur că voi fi cu ochii pe el.

-Bine, bine. Numai te rog să nu faci ceva ce ar putea strica totul.

-Fii liniștită. Te iubesc foarte mult, așa că trebuie să am grijă de tine.

L-am îmbrățișat, apoi ne-am pregătit de culcare. Urma ziua de luni, când începea lucrul pentru fiecare din noi. Zilele s-au scurs foarte repede. Era și vremea recoltei și erau și pregătirile de nuntă. Unchiul împreună cu Victor, a plecat într-una din zile la Szeged, după unele cumpărături importante pentru miri și pentru mirese.

Eu însă, cu toată verva pregătirilor, mă gândeam la Elek, la dragostea noastră și așteptam cu sufletul la gură răspunsul părinților lui, care desigur întârzia.

A venit și ziua nunților. Când l-am văzut pe Victor în costumul de mire, mi-a venit să plâng. Mă simțeam ca o mamă care-și însoară fiul. Am invitat-o și pe Loli, dar ca de obicei, nu a avut timp să vină la nunta fratelui ei mai mic. Acum era stabilită la Budapesta. Avea o mică afacere, îi mergea bine, deci categoric noi nu existam pentru ea. Nu era o problemă așa de mare, eram obișnuiți cu lipsa ei, așa că nu am suferit prea mult pentru asta. Eu eram și sora și mama lui Victor, iar el era și fratele și tatăl meu. Ne aveam unul pe altul și asta era tot ce conta pentru moment.

S-a pregătit un alai, care să meargă s-o ia pe lulia, și altul care s-o ia pe mireasa lui Șandor, Maria. Mirii și miresele, împreună cu alaiurile lor, urmau să se întâlnească în fața bisericii. Acolo îi aștepta preotul împreună cu alți nuntași, care urmau să-i însoțească în biserică la cununie, iar apoi acasă, la petrecere.

Unchiul aranjase un cort uriaș, unde erau pregătite mesele pentru miri și nașii lor, și bineînțeles și pentru invitați.

La biserică am stat lângă mătușa mea. La un mement dat, am simțit că mă privește cu insistență, cineva din cealaltă parte a bisericii. Era Elek, împreună cu părinții lui. l-am zâmbit, dar imediat mi s-au întâlnit privirile cu ale mamei lui. Știam din auzite că este o femeie aprigă, dar acum am simțit din priviri că așa este. Am mai simțit că nu sunt binevenită în viața lor. Nu-mi mai trebuia niciun răspuns de la Elek. În acel moment am simțit cum mi se sfâșie inima, cum mă lasă puterile. Am apucat-o strâns de braț, pe mătușa. Nu voiam să mă prăbușesc, să-i stric nunta fratelui meu.

-Ce-i cu tine?

-Nu mi-e prea bine, mătușă.

-Ține-te de mine și fii tare, pentru fratele tău.

-Am să încerc.

Am închis ochii și mi-am căutat alinarea în lacrima ce am lăsat-o să curgă pe obrazul meu. O adiere ușoară a trecut parcă peste fața mea, uscând lacrima și șoptindu-mi la ureche:

-„ Fii tare. Sunt aici cu voi.”

„ Mama, este aici și mama. Doamne cât îmi lipsește, mi-am spus eu în gând.” -„Îți mulțumesc măicuța mea dragă și dă-mi putere să merg mai departe.”

Când am deschis ochii, m-am simțit o femeie puternică, capabilă să fie alături de fratele ei în ziua nunții lui. Trebuia să fiu așa, doar eram sora lui, familia lui. Din acel moment am încercat să evit privirea lui Elek și să mă concentrez asupra slujbei de cununie. Așa parcă era mai bine.

La petrecerea de după cununie, nu m-am așezat la masă cu familia mea. Am ajutat la servit, am alergat în dreapta și-n stânga, am făcut orice numai să nu mai întâlnesc privirea acelor ochi aprigi. Pe la miezul nopții, m-am retras în cămăruța noastră. Eram și obosită, și tristă. De-acum voi sta singură aici, Victor urmând să locuiască la familia luliei, până când își construiau și ei o casă a lor.

M-am întins pe pat și am lăsat lacrimile să curgă în voie. Mă durea cumplit faptul că nu puteam să fiu și eu fericită. Nu aveam nicio șansă, trebuia să-mi calc iubirea în picioare și să merg mai departe. Avea dreptate mătușa. Nu eram acceptată de familia lui. Mă durea însă și mai mult, faptul că m-am lăsat prinsă în jocul dragostei, deși nu aveam nicio șansă de câștig. Acum mă certam eu însumi pentru naivitatea mea, pentru slăbiciunea mea, pentru nesăbuința mea.

Stând acolo în întuneric, singură cu gândurile mele, am ațipit. Oboseala și durerea m-au răpus. Nu am auzit când s-a deschis ușa, nici când cineva s-a lungit lângă mine. Abia sărutul lui pătimaș m-a trezit din visare. Am răspuns cu aceeași patimă, iubirea nu murise, săgețile acelor ochi aprigi nu au răpus-o. Acum parcă era mai puternică decât oricând.

-Te iubesc, draga mea dragă.

-Și eu te iubesc peste măsură.

-Hai să fugim împreună.

-Nu se poate una ca asta. Ce vor spune părinții tăi?

-Nu-mi pasă. Ei nu mă înțeleg, nu mă lasă să te iubesc.

-Și atunci, ce va fi cu noi?

-Nu știu, iubita mea. Nu știu.

Nu am mai putut continua discuția noastră. Mângâierile și dorința lui, m-au tulburat în așa măsură, încât nu am mai putut face altceva decât să mă las în voia dragostei, a simțurilor. Nici nu mi-am dat seama când am devenit femeie, când el era deja una cu mine, când vibram la unison. Nimic nu mai conta, eram a lui și el al meu. Iubirea noastră era mulțumită, dorința noastră împlinită. Avusesem și noi nunta noastră. Nuntă fără nași, fără preot, doar cu patos, cu suflet, cu iubire. Nu mai simțeam durerea, simțeam doar căldura dragostei, într-un cuvânt, eram fericită. Îl iubeam enorm.

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.