Victor Manole -recenzie -”Catia, gustul amar al trădării”

Recenzie de carte

 Romanul de față face parte din colecția ”Dragostea arză-o-ar focul”  în care autoarea Mara Popescu-Vasilca  a ales să publice  titluri de carte cu  nume de femei, plecând de la ideea că viața fiecăreia  merită scrisă. Aceasta a scris despre personajele sale care  apar pe titlurile de carte: Vanda, Nora, Ursula, Bianca, Paula și Catia

 În acest roman vom afla viața Catiei  care este strâns legată de viața unui alt personaj de roman, Paula. Paula și Catia  sunt două tinere care au  crescut cu vise și dorințe și care au pornit în viață cu dorința de a le realiza și  de a trăi intens.

 Romanul ”Catia, gustul amar al trădării” este un roman sincer și plin de emoții care atrage cititorul  la o lectură interesantă și îl ține  permanent în suspans prin aspectele psihologice descrise de autoare cu scopul de a menține un echilibru între  instinctul de femeie și contactul cu  tristețile și bucuriile vieții.

În fiecare capitol al romanului se  trăiesc clipe pline de emoție, speranțe și căutări  care nu o descurajează pe Catia, personajul principal  ci din  contră  aceasta își ia viața de la capăt până când dorința sa este împlinită. Absolut în fiecare capitol suntem puși în fața unor scene neașteptate, pline de acțiune și simțăminte, făcând din acest roman  un roman complicat dar și foarte interesant.

 Catia are parte de multe tristeți pe parcursul vieții , tristeți ce o duc spre amar, un amar pe care îl gustă și îl trăiește dar care  îi dau putere și curaj de a-i înfrunta pe cei care i-au provocat amarul și suferința. Autoarea consideră că deopotrivă acest amar se poate întâmpla atât femeilor cât și bărbaților fiind  vorba despre întâmplări din viață.

Scriitoarea  Mara Popescu-Vasilca scrie despre  femeia  mamă, soție, soră, amantă, prietenă  și despre femeia iubită având la bază familia care formează nucleul de bază al societății.   

Romanul  este interesant și captivant prin acțiunile  sale , întâmplări din viața, care au scopul  de a aduce  în fața cititorilor lecții  prin educație  pentru viață.Autoarea Mara Popescu-Vasilca face aceasta   într-un stil propriu, printr-o abordare  care trece de la psihologic la senzațional  cu o încărcătură emoțională bine dozată  și pusă în valoare.

 Profilele psihologice ale personajelor  sunt  bine conturate de autoare astfel încât cititorul să poată analiza și caracteriza  el singur acțiunile Catiei. Catia este o tânără luată de valurile vieții  fără  capacitate funcțională  de exercițiu și fără o  capacitate reală de discernământ, de a  decide, fără elemente constitutive care să îi permită orientarea în timp și spațiu pe drumurile vieții, nefiind matură.

Pentru Catia iluziile iubirii  sunt amestecate cu  iubirea în sine,  acest amalgam  o amețește, nefiind pregătită pentru viață, lucrurile se derulează total peste așteptările ei și  ajunge să guste amarul trădarea, tristețea. Din acest gust amar însă se va naște iubirea pură pentru copiii săi, căci  practic necazurile o maturizează   și  tristețea  este omniprezentă în viața ei.Toate întâmplările din mediul ineluctabil  o  trezesc  pe Catia  pentru că îi creează suferințe  fără milă  pe care trebuie să le accepte așa cum vin încărcate de amar .

A înțelege firul  acțiunii acestui roman în contextul social  politic  și moral înseamnă a înțelege rostul și sensul vieții  în acea perioadă, de a fi demnă, de a rezona cu cerințele vremii, care pot fi ancorate și în trecut dar și în viitor căci oricui i se pot întâmpla aceste suferințe  dacă nu sunt prevăzute din timp  și la timp  prin conjunctura dezvoltării personale.

Senzaționalul romanului  se zugrăvește  de către autoare prin  menționarea  unor reguli stricte  ce apar în subconștientul personajelor  prin trăiri și manifestări de comportament, ca rod al iubirii, consecințe ale eșecurilor și trăirilor patimașe, ale trădărilor.  

Nerespectarea și neacordarea atenției cuvenite comportamentului, respectului de sine, respectului pentru ceilalți, respectul pentru instituția familiei,  duce negreșit la certuri, bătăi, despărțiri, care produc răni și rupturi de conștiință și de fond al vieții în care omul își pierde statutul  și uneori îl transmite  o perioadă din generație în generație.  

 Educația   de acasă este foarte importantă pentru că  trebuie făcută cu foarte multă responsabilitate, dacă se face haotic  așa vor fi și viețile copiilor, noi părinții suntem  oglinda vieții copiilor.În opinia mea, la Catia relațiile de familie nu erau propice  educării ei  și de aceea  ea a  reacționat  fără prea mult discernământ  și fără responsabilitate.Lacrimile nu vindecă viața și eșecurile ei numai suferințele, care  formează apoi  lecții de viață, de învățare și de îndreptare  a lucrurilor.

Romanul ”Catia, gustul amar al trădării”  cuprinde 16 capitole. În capitolul 1: Reîntâlnire,  autoarea ne prezintă reîntâlnirea celor două prietene  din copilărie Catia și Paula  care s-au despărțit cand Paula  a plecat la București  unde  a studiat arhitectura  cu ajutorul lui Mircea cu care s-a și căsătorit.

 Catiei  i-a trecut vârsta visurilor  și varsă lacrimi pentru cei care i-au făcut viața dificilă însă  Dan  îi spune Catiei că mai are o  misiune în viață să stea lângă ea. „Lasă-mă să stau alături de tine să-ți șterg lacrimile să vezi că mai sunt raze de soare , bucurii și oameni  care să te țină  la pieptul lor , să te iubească  și să dea sens vieții ”

În capitolul 2 ”București”  ne este prezentată plecarea Paulei la Catia la București , bulversată și derutată, unde este așteptată de Dan, cu care au loc discuții despre cum au ajuns Dan și Catia împreună după moartea Ancăi.Dan Dogaru  se arată foarte atent la suferințe și spune că el înțelege ce se întâmplă în sufletul Catiei  deci hotărăște să rămână alături de ea.

În capitolul al treilea, autoarea ne povestește despre mătușa Ileana și unchiul Carol  care se oferă să o țină în gazdă pe Catia  pe timpul facultății. Aceasta ieșea duminică în parcul Cișmigiu cu  vecina Doina, loc unde s-au petrecut  multe evenimente, glume, întâlniri cu prieteni și prietene și s-au depănat multe amintiri.  

Capitolul patru este   dedicat unchiului Carol  cu povești din copilăria sa legată de  război  și de viața grea a României. Romanul ”Catia, gustul amar al trădării”   în capitolele sale, cuprinde  multe lacrimi și zâmbete,  sentimente și trăiri cuprinse  în  palate de cuvinte  profunde și fierbinți de prea multă dragoste și lumină. Autoarea Mara Popescu-Vasilca  trimite către fiecare cititor  câte o scânteie care să-l îmbie la citit, la o lectură atentă și profundă a romanului  încât între cititor și  roman  să se creeze o îmbrățișare care să-i dea cititorului o senzație plăcută, de bine,să se contopească  cititorul cu lectura  cu sufletul și inima, ținând-o în viață.

Romanul  este o călătorie plină de vise, de sentimente și de bagaje  grele pline de planuri  de călătorie prin viață, pentru viitor. Într-o liniște și o așezare vindecătoare a lucrurilor , romanul  are un final  cu aceleași bătăi de ritm interesante și  fascinante.

Mara Popescu-Vasilca  scrie dincolo de clipă  pe altar de cuvinte, ca să oblojească, să învingă și să ierte aducând  o odă omului stăpân pe slăbiciunea sa și pe puterea sa, între două extreme, cer și pământ.  În romanele sale  există o zbatere , o plutire într-o rochie de sărbătoare  cu pasul greu  ce nu se teme de niciun vânt.

Amărăciunile, răul , eșecul , necazurile,  sunt ca o povară cosmică dar  și  ca și  o consecință a comportamentului  omului, pentru că dragostea  nu are întotdeauna gust de grâu și iubire  ci și de învălmășeală  de amurguri.

În alte dăți scrierile autoarei  au imagini de oglinda de vis ca într-un zbor multicolor  sau cuprind  o nuntă de povești descrise cu grijă de Mara Popescu-Vasilca ,  scriitoarea ce stă la rădăcina cuvintelor  de unde  dăruiește și creează!  

Amănuntele deosebit de interesante  pe care le oferă  scriitoarea în carte  sunt ancorate în rădăcinile  adânci  ale trăirii lăuntrice  a minții timpului. Dumnezeu a înzestrat omul cu două daruri, cu rațiune și cu libertate, dar ne-a lăsat și liberul arbitru  pentru că numai  prin voința  proprie  se ajunge la marea desăvârșire. Îndemn pe fiecare scriitor să  scrie cu sufletul, cu inima, realități și adevăruri, trăite, lecții de viață care să  ajute viitoarelor generații.

Plasarea creației sale literare în tezaurul  literar și cultural românesc  are un drept bine definit fiindcă  aceasta nu scrie despre  un lucru ce nu este util ci din contră  este necesar.

Romanul  ”Catia gustul amar al trădării”  este bine scris, bine lucrat, curat  și exact, în care  scriitoarea se identifică, face parte din operă bucurând  inima și sufletul cititorului.

Marile iubiri n-ai cum să le uiți, ele ne  unesc, ne împlinesc și cu ele umplem  pământul, lumea și întregul cosmos ca un izvor  cu apă rece. Timpul lasă amprente în urma  noastră  iar în spatele nostru rămâne un destin  din care facem parte,  în care am  savurat tot ce este frumos  curgător și hrănitor  pentru suflet. Totul este  de o transparență delicată în mijlocul căreia  se găsește figura conturată  a iubirii noastre care trăiește cu noi în artă, pe altarul literaturii, în zborul nostru către eternitate.

Dacă citim literatura vom vedea că întreaga istorie literară  este presărată de întâmplări, minuni, imagini construite psihologic și educativ  de aceea este important ca atunci când scriem să fim  sinceri curajoși și onești.  Romanul acesta este scris de Mara Popescu- Vasilca cu mare patos și devotament , o lectură  curată,  sinceră și plină de emoții  alcătuite și selectate după experiența  sa scriitoricească  într-o oază de stări  ce prin cuvintele  sale va dăinui peste veacuri.

Recenzia mea sper să fie  ca o invitație adresată cititorului  de a descoperi și a culege singur informații și amănunte  din povestea prezentată  în această carte.

Felicitări  autoarei Mara Popescu -Vasilca  mă simt bucuros și onorat să  fiu invitat să fac această recenzie de carte, iar eu ca  profesor am creat  și am dăruit lumina.

  Prof.  Victor Manole

Membru al Ligii Scriitorilor Români

Membru al World Poets Association -România

Mai citește: 

Victor Manole-recenzie Ursula, o mamǎ judecatǎ de copii

Victor Manole-recenzie Paula, împlinire târzie

Victor Manole-Recenzie-Nora în căutarea identității

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!