Lucian Gruia-Prefață cărții Furnici în marș nupțial a Lăcrimioarei Iva

Furnicii in mars nuptial

Prefața  cărții „Furnici în marș nupțial”-autor: Lăcrimioara Iva

MEDITAȚII LIRICE ÎN LABIRINTUL VISELOR

de Lucian Gruia

Poemele Lăcrimioarei Iva evidenţiază inedite estetizări ce împodobesc un registru oniric al rememorărilor învăluitoare. Sunt apropieri de atemporal, magicul acţionând cu amplă acuitate asupra celor mai profunde straturi ale fiinţei. Versurile au siluete mutabile, caracteristică a structurilor eterice care populează partea de taină din lume. Aceste scrieri pot fi încadrate strict în zona literaturii din exil. Sunt versuri inspirate care sunt simțite și realizate în mod strălucit.
Paradisiacul şi infernalul populează un spaţiu imaginar generat de hipersensibilitate. Autoarea parcă pictează o pânză simbolistă, poate à la manière de Puvis de Chavannes, în care puritatea abordării conduce judecăţile de valoare pe căile inefabilului. Elanul juvenil conferă poemelor dorinţa evadării în zonă sepcială a evanescenţei, acolo unde relativitatea adânc estetizantă este suverană.
Iubirea reprezintă cel mai frumos sentiment omenesc iar dăruirea, actul suprem al deschiderii sufletului. Împletite, substantivul şi manifestarea sa, conferă spiritului, starea de graţie, de sublim, sensul existenţei superioare. Astăzi, când comportamentul semenilor a coborât spre instinctele inferioare, primare, lirica Lăcrimioarei Iva, reiterează starea imaculată a sentimentului: Am pus/ câteva sentimente/ să stea/ în genunchi/ pe coji de nucă:/ prea o luaseră/ hai-hui! (Pedeapsă). Voumul se deschide cu dilema unui cântec de sirenă, care constituie o delicată invitaţie fericire: Aport! Aport!/ Cu docilitate/ timpul îmi așează ceva/ la picioare./ Nu-mi dau seama/ dacă este fericirea/ sau umbra acesteia. (Dilemă)
Deschiderea sufletească se petrece la ulița copilăriei: Acum ulița este pietruită,/ însă babele se sufocă/ de la orice./ Poate este doar o strategie de-a lor/ pentru a fi consolate. (Bănuiala). Frumos, inspirat, interesant și impresionant poemul ”Atunci când lemnele plâng”: Atunci când lemnele plâng,/ plâng și eu./ Când se lasă mistuite de foc,/ mă las și eu,/ însă de cel al creației./ Atunci cand lemnele trosnesc,/ îmi trosnește și mie vreo idee./ Sunt lemn și încă nu mi-am dat seama?/ Până una alta… ard mocnit de dor,/ de prea mult dor.
Toate introspectările au drept piatră angulară copilăria, cu blândele sale mistere. Descrierile Lăcrimioarei vin dintr-o luxuriantă tradiţie a poeziei artistice, Aceste cuvinte mângâiate subtil, sunt trăitoare în oglinzile unor alte vremuri. Tentaţiile sunt multiple, iar răspunsurile stau sub pecetea impresiilor dominatoare ce animă interiorul, în permanenţă dornic să dezvăluie câte ceva. Misterul se poate ascunde peste tot. Temerile iau uneori proporţii hipertrofiate, stând mereu în umbra tainele omnipotente. Acţiunea poemelor reunite în volum se petrece undeva între vis şi trezie, acolo unde plăsmuirile intime se pot uşor metamorfoza.
Amintirile capătă o incontestabilă corporalitate, vegheată suav de farmecul naturii. Spaţio-temporalitatea se dilată sau se contractă direct proporţional cu fluiditatea simţirii, ca un imperiu benign ce contropeşte mângâietor. Descrierea barochizantă a unor intense pregătiri domestice, în spiritul lui Dimov sau Brumaru, ne transpune într-un foarte special univers al diversităţii. Abordând şi alte faţete ale esteticului, Lăcrimioara Iva optează pentru mărturisiri de o profundă simțire, asemănătoare celor prezente în scrierile lui Joris-Karl Huysmans. Sunt similitudini de atmosferă cu enigmaticul motiv călinescian din Casa cu molii. Totodată, acest veritabil matriarhat estetizant, propus de poeta, are pregnate afinităţi plastice cu pânzele lui Rembrandt, Caravaggio sau Georges de La Tour.
Puterea visului escamotează limitele cărnii întru evaziuni ideale. Magia creează stări învăluitoare, peisaje venite din lumi trecute, închinate visării. Trăind în lume, inevitabil ne încearcă nostalgia, amplă manifestare saturniană cu nebănuite ramificaţii la toate nivelurile fiinţei. Iubirea, atât de invocată, poate lovi ucigător, chiar cu idolatrizatul cuţit de argint al multaşteptatului partener. Ploile pot ascunde vechi secrete încă neelucidate, care prin potenţări oculte ating obsesia. Fantasticul coordonează multiplele metamorfoze cu pecete nocturnă, misteriosofică. Poemele abundă în premoniţii care se realizează doar prin perseverarea pe manieristul drum al sondării abisului.
Moartea, chiar şi transfigurată, e o prezenţă constantă a bucăţilor de noapte amintite şi imaginate. Natura, adevărată meraviglia, acompaniază aceste regresii (când pasionale, când sepulcrale) către vârsta unei completitudinare copilării inspirate. Asistăm la parabola existenţei ca vast circ, spaţiu eclectic în care avem adeseori revelaţia miraculosului, chiar şi înfricoşător. Dar peste toate, farmecul inocenţei topeşte energiile crunte ale lumii într-un nebănuit areal diafan, luminat discret de flăcările unui rug purificator.
Cartea Lăcrimioarei Iva are o incontestabilă patină esoterică, rodul unor ample conversaţii în labirintul viselor muzicale. Aceste versuri din lumea mirajului adâncesc ondulatoriu dantela frumoasă pe umerii goi. Florile cad sfios, ca o traversare a vieţii în paşi de dans. Porţile sacre se vor deschide întru revelare. O suferinţă „dureros de dulce”, cu ascendenţă eminesciană, străbate versurile Lăcrimioarei Iva. Poeta îşi jertfeşte versurile mimând ”moartea” rezultat din arderea metaforică a trupului, dar nu și a sufletului, un fenomen de normalitate tot mai rar în epoca noastră contemporană, bulversată de violenţe de limbaj, de comportament şi de aneantizarea valorilor morale: Simt pași, fâlfâit de aripi,/ trepidațiile ascensorului…/ Cineva mă marsupiobuzunărește,/ însă eu nu deschid ochii,/ fiind antrenată/ să mimez moartea! (Marsupiobuzunăreală).
În volumele precedente, focul iubirii, altădată incendiar, odată cu trecerea timpului, mocneşte potolit. Versurile Lăcrimioarei Iva aduc un aer reconfortant de normalitate şi reiterează sensul pierdut, deşi nostalgic, al frumuseţii vieţii. Stilul este confesiv, direct, simplu şi profund: Fiecare etaj/ al acestui zgârie-nori/ este un cer./ Văd trupuri/ cărora le cresc aripi/ și se înalță/ de la un cer la altul/ cu repeziciunea unui gând! Cartea Lăcrimioarei apare în ediţie bilingvă, traducerea în albaneză datorându-se poetului Baki Ymeri.
 
Lucian Gruia
 
 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.