FRÂNTURI DINTR-UN HAOTIC JURNAL SENTIMENTAL

         – Ar fi  trebuit să-ți vorbesc.  Sau poate să-ți șoptesc? Să-ți spun, acum aș vrea, că de atâta ploaie mi-e tulbure gândirea. De acord,  mi-e dor de rodul buzelor tale. Dar tac.  Să fim în nopți fierbinți aș vrea. Dar nu putem. 

-Iubito, vorbește-mi sau scrie-mi. Ascultă-mi bătăile inimii și uită că ai plecat prea devreme. Vrei să  dispar într-o amintire tandră, ca o rugăciune timidă?

– Ajunge! Îmi trec prin suflet corăbii care mă străpung. Furtunile îmi iau din liniște și mă răpesc din echilibrul construit cu har. Dă-mi voie să plec, măcar  pentru câțiva ani. Să închid ferestrele sufletului ca să observ cine sunt fără tine.  Prefer să întorc capul spre lume. E mai bine așa! Lumea are uneori poftă de viață și se joacă bucuroasă cu speranțele. Tu ești trist deseori! Taci și doare!

– Cum să nu fiu trist când  speranțele mele, s-au risipit pe podea. Mă uit la ele și nu înțeleg când  au scăpat din căușul iubirii. În locul lor am adunat în suflet frici, neîncrederi, tristeți.  E tristă lumea, spui? Cum să o scot la liman fără zâmbetul tău?  Fără coapsele încărcate de dor? Fără atingerile tale zglobii și râsul tău imatur care mă sperie ușor!

– Ah, e toamnă iar! Hai să ne ținem de mână și să  rupem pasiuni din copacul iubirii! Să bem, între timp, ceaiuri fierbinți, ca sângele ce clocotește-n vene. Să lăsăm ploaia să se scurgă curioasă pe geam și să ne facem trup, unul singur, tăvălit printre cuvinte cu gust de scorțișoară.