AJUTĂ ȘCOALA JUNIMEA ROMÂNĂ DIN MONTREAL!

10517249947365068684

AJUTĂ ȘCOALA JUNIMEA ROMÂNĂ DIN MONTREAL!

AJUTA-I SĂ AJUNGĂ DEPARTE! ȘCOALA JUNIMEA ROMÂNĂ ARE NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU ! HAIDEȚI SA ARĂTAM CĂ NE PASĂ

Junimea Română din Montreal este șcala unde copiii își dezvolta intelectul și creativitatea. Îndrăgesc sărbătorile și tradițiile culturii românești. Deși născuți într-o altă țară si formați într-un alt grai, altă cultură, acești pui cresc sub ochii noștri având șansa să exploreze limba și cultura română, fiecare după nivelul și puterea sa de înțelegere. In doar câteva săptămâni au evoluat mult, lăsându-se ghidați și deschizându-se la înțelesul poeziilor lui Grigore Vieru ori alți scriitori, se lansează deja în focul explicațiilor care le deschid noi și noi perspective.

 
Școala Junimea luptă împotriva abandonului școlar și pentru valori de suflet, cultură și limba română! Suma colectată este destinată activităților educaționale și culturale dedicate copiilor.
DONATII IN LINKUL DE LA MAI JOS: 
‘Timpul va alerga tot mai repede, dar in urma noastră vor răsări generații după generații de suflete înflorite sub soarele iubirii ce am dăruit. Mai obosim, dar ne ridicăm, avem greutăți dar ne străduim să găsim soluții. Ne sacrificăm de multe ori, dar o facem cu inima bună și cu convingerea ca investiția cu adevărat prețioasă o reprezintă copiii. Doamne ajută să fim sănătoși și sa le ducem pe toate.
Ca intotdeauna, viata e o sarbatoare cand faci ceea ce iubesti: sa daruiesti cunostinte si afectiune copiilor, sa ai o echipa de oameni atat de dedicati si de sufletisti! Va sunt recunoscatoare dragilor pentru ca impreuna avem sansa atat de frumoasa de a ne implini daruind! Multumesc tuturor celor ce ne sunt alaturi, in persoana sau virtual! Doamne ajuta in tot ce gandim si infaptuim!”
Otilia  Tunaru -Director Fondator  al Scolii Junimea Română

Avem nevoie de voi dascăli minunați! Junimea Română este viitorul, este suflul tânăr mereu crescând al comunității noastre românești aici pe pământ canadian! Veniți dragi compatrioți să îi susținem pentru că școala Junimea Română are nevoie de noi! Împreună suntem mai puternici, suntem mai buni, suntem o echipă, suntem o forță! Suntem români!

DONATII IN LINKUL DE LA MAI JOS: 

https://gofund.me/2842eb1c

https://gofund.me/2842eb1c

Vă prezint lucrarea Tezaur realizată de Daniela Joianu (13 ani), laureată SărbătorIA – concurs de desene și picturi dedicat Zilei Internaționale a IEI-ediția 2022. Merită aprecierile noastre!

290550891_10158810632646218_8727862934496189443_n

‘Se apropie sâmbăta și suntem nerăbdători să ne revedem dragii profesori și colegi de la școala fără note, unde copiii evoluează deoarece se simt motivați, valorizati. Multe putem împlini intr-o singură zi, este intens și deosebit. Începem cu română sau karate, apoi urmează mate, franceza, engleza, cinema TV, șah, arte plastice. In timpul săptămânii avem teme adaptate la ritmul nostru, putem scrie profesorilor si la secretariat orice întrebare, printr-o bună comunicare multe se pot realiza in timp.💙🏆♥️Preșcolarii au cursuri la clasă, la aceasta grupă de vârstă restricțiile sunt mai puține și ne putem permite să desfășurăm întregul an școlar fără temeri că pot interveni bulversări. Și pentru ei, fiecare zi de școală este o adevărată sărbătoare, vin nerăbdători să descopere cunoștințe și activități captivante.✨Hai sa dam mână ca să creștem împreună ”                               

 Otilia Tunaru -Director Fondator  al Scolii Junimea Română

A studia înseamnă a evolua. A-ți cunoaște traditiile, limba maternă, neamul din care provii inseamnă să-ți hrănești rădăcinile ce îți dau forță in viață.
Activități, video, poze: www.JunimeaRomana.com

Suntem mândri de toate realizările voastre dragi oameni minunați de la școala Junimea Română din Montreal.

AJUTA-I SĂ AJUNGĂ DEPARTE! ȘCOALA JUNIMEA ROMÂNĂ ARE NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU ! HAIDEȚI SA ARĂTAM CĂ NE PASĂ

DONATII IN LINKUL DE LA MAI JOS: 

https://gofund.me/2842eb1c

https://gofund.me/2842eb1c

Mai citește: 

OTILIA TUNARU fondatoarea școlii JUNIMEA ROMÂNĂ invitată la SALUT ROMANESC DIN MONTREAL

Crăciunul Copiilor  la școala Junimea Română din Montreal

LAUREAȚII DIN  MONTREAL  AI GALEI ARTELOR EDIȚIA A 3-A 2022 MONTREAL LA SECȚIUNEA: ROMANI CU CARE NE MÂNDRIM

Otilia  Tunaru  director Școala Junimea din Montreal  laureata  la  GALA ARTELOR   ediția a 3-a

Școala Junimea din Montreal  locul de suflet pentru copilul tău

Școala Junimea din Montreal  Sâmbătă, 10 septembrie DESCHIDEREA ANULUI ȘCOLAR 2022-2023

Impresii de la dubla lansare autor Mihaela CD -evenimentul Magia Slovelor

O zi specială,cu încărcătură emoțională de proporții! Gala Meritas 2022

mk_OM-CN-BCe-NA

Mai citește: 

Despre cărțile autoarei Mihaela CD

Mihaela CD*Ai grijă de sufletul tău!

Invitație de participare la revista numărul 11/2022

Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM *Montreal 2023

Clubul GOLD- Ambasadorii culturali ai revistei noastre tiparite!

Cum pot publica si eu in revista?

Ce mai e nou prin librărie?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.