Aurelia Oancă-POVESTEA STEJARULUI

Stejarul cel uitat de vreme,
Gemea sub trista lui povară,
Dar codrul vru ca-n zori să cheme
O zână dulce, primăvară.

Văzând tristețea scursă-n ramuri,
O ghindă mică culegea
Și din podoaba verde-n flamuri,
Culcuș de viață îi făcea.

Cu brațul ei de zână bună,
Căldură ghindei îi ținea,
Și când fu soare sau fu lună,
Micuța ghindă o-ncălzea.

Din trupul mic încet răsare,
Lăstarul care-ncet va fi,
Stejarul care azi nu are
Puterea toată de-a trăi.

Căldura zânei peste toate,
Va face micului lăstar,
Un cuib în solul bun ce poate
Să-i facă trupul de stejar.

Va crește mare și puternic,
Va dăinui sute de ani,
Și va uita că doar vremelnic
A fost bătrân și rupt de ani!