MǍSURÂND CLIPA

Recenzie de carte  AURELIA RÎNJEA

 

Pasteluri lirice atemporale

În volumul MĂSURÂND CLIPA, apărut la Editura Globart Universum, Montreal, Canada, 2023, scris de MIHAELA CD și AURELIA OANCĂ, pășim împreună într-un univers poetic, pe o frecvență unică, cea pe care timpul ne face să o trăim și apoi să o metamorfozăm în cuvinte.

În căutările noastre, drumurile în această lume duc spre un tărâm al semnificaţiilor,scăldat în cea mai pură mare, cea a Fiinţării, în care el, timpul, rămâne tovarășul de drum, stăpânul, slujitorul sau profetul, aşezat pe celălalt taler al balanţei, de unde legăm fiecare prezenţă de altele, iar lotcile clipei ni se oferă pentru mereu alte călătorii spre inima existenţei.

Un privilegiu cu riscurile, misiunea, dreptul şi datoria nescrisă, care nu anulează marele adevăr, rostit de la începutu-rile lumii, acela de A  FI. Un reper al speranţei, o certitudine definitivă că lumea poate fi presupusă sau supusă de om, pentru afirmarea măreţiei sale interioare, într-o dimensiune temporală.

Cuvântul editorului Johnny Ciatlos Deak, deja ne deschide curiozitatea despre cele două viziuni poetice, ale celor două scriitoare, consacrate din plin pe plan literar, două voci lirice cu personalități profunde, deja bine conturate.Sincronicități care își spun cuvântul, aranjate parcă de divin, prin întâlnirea cu sigu-ranță de loc întâmplătoare și prin colaborarea celor două.

Vom face împreună acest periplu existențial, pășind ca într-un templu,  așa cum ne sunt dirijați pașii, spre a vă deschide oportunități de a descoperi mai bine această carte.

Mă aflu oarecum în dificultate asupra modului în care o să vă prezint cartea: ca un dialog, ca o lucrare muzicală pe aceea temă pe două voci sau prezentându-vă distinct caracteristicile poeziei fiecăreia din celor două poete, lucru care uneori e aproape imposibil. Așa că îmi voi asculta sufletul și vă voi dărui bucuria trăită de mine, așa cum s-a derulat ea prin lectura cărții.

   Respirăm timpul, redându-l estetic de fiecare poetă,  în pastelul sufletului său, prin cuvânt de poem:

Cu AURELIA OANCĂ, prin anotimpuri adunăm iubirea, „culori din floare” …dar și „amintiri ce dor” (Când treci prin anotimpuri),  în care iubirea zidește, iar poetei nu i-a rămas decât uitarea și cuvântul (E prea frumos).Pentru ea, vântul îi este tovarăș bun, confident, pentru marea de gânduri ale cărei valuri o bat lăuntric, motiv pentru care răvașele le scrie ”Pe-un colt de cer.”..Privește retrospectiv: „De s-ar întoarce anii vieții mele / Și invers eu ușor i-aș număra, / M-aș crede un coborâtor din stele / Și poate tare mult m-aș bucura” …  „Dar nu se poate, timpul n-are timp!” (De s-ar întoarce…). O încântă primăvara exuberantă a naturii, precum ”Parada Modei”, dar care este de fapt „un concert al marilor iubiri!”, într-o splendoare albă, ”Miraclolul alb”care simbolizează viața, primăvara – ca „o mireasă”.

Pentru MIHAELA CD, „Anotimpurile iubirii trec peste noi” căutând „oaze de fericire”,dar indiferent de  vicisitudinile iernii și ale vieții, „în noi iubirea-i cea de-odinioară!”  (Anotimpurile iubirii).

Muzica sufletului este compusă din doruri și amintiri (Pe-ale inimilor partituri). În poezie se dăruiește pe sine, sufletul rupându-se în bucăți pe care le risipește, asemenea unor licurici înamorați, în file de carte, scântei de dragoste aprinse încă din copilărie, însoțite de „sunete de mandolină”, pe care le așează în vers (Bucăţele din sufletu-mi cuvântat).Pentru ea, Roata vieţii se-nvârteşte, nu o poți încetini, iar  „Timpul zboară, anii trec”… și ție îți rămâne doar să te bucuri de fiecare clipă: „Trăieşte deci clipa din plin!”Izbânda iubirii este îngemănată cu „o frunză de arțar”, dar  plină de har divin. Un mare adevăr! Este  îndrăgos-tită de primăvară, de Magia florilor de cireş, în ritm de „menuet, mirese nupţiale / Pe-altarul primăverii”.Încă de la început constatăm o preluare a temei din poezie de la una la cealaltă poetă, asemenea unor ecouri lirice:

AURELIA OANCĂ, ea însăși căută un tărâm care să-i fie rai, pe cărarea timpului, pe aripă de nai și de baladă (Am cǎutat.) la care MIHAELA CD  vine ca un răspuns, cu un ecou de speranță, „timpul nu-i trecut”, … „din necunoscut / Se vor întoarce tandre primăveri” (Văduvită de iubire).

Pentru AURELIA OANCĂ, odată cu trecerea timpului, acesta are traista grea, dar cheia sol, fixează tonalitatea ființării, care dirijează pe arcuș de vioară, „sădind  poeme / Din care se vor naște noi iubiri, / Ce vor străbate anotimp în vreme / Și vor crea izvor de fericiri!” (Izvor de fericiri)  iar MIHAELA CD, într-o reflexie a sufletului, într-o feerie cu „garofițe și iasomie”,  ar vrea să scoată fericirea din Puşculiţa cu fericire a inimii.

AURELIA OANCĂ ne poartă prin Povești cu luna: „Aseară am vorbit cu luna”, un bal pe strune de vioară. Își exprimă tandru, dar vehement deodată, dorința: Mai vreau sa zbor.. „cu brațe le vară / Dar timpul în elipsa lui imensă  / Adună clipe care trec în zbor, / Presează totul într-o cupă densă / Apoi aruncă totu-ntr-un izvor”. Ne îndeamnă: „Închide cu zăvor ușa trădării / Și gândul rău în lanțuri să îl pui / Deschide larg ferestrele iertării / Și dorul tău nu-l spune nimănui”. „Din dragoste vei face-apoi o punte”… „Și va aprinde taina dintr-un vers!” (Cu zăvor…)

Tăceri, uitări, taine, „Doar în albume timpului-i sunt smulse, / Clipă cu clipă când eram noi doi!” (Sublimele tăceri). Își găsește menirea în  Iubirea doar iubind,  fiind „floare”,  „slovă și cuvânt”. Poeta trăiește o mare Emoție: „Emoția de toamnă scrie versuri / Pe câmpul alb cu slove rătăcind, / În rime se așează universuri / Care se scurg în stele, strălucind”. Extaziată exclamă: E prea frumoasǎ viaţa!Vorbește cu toamna: „Mai ții tu minte, toamna mea frumoasă  / Când amândouă la un ceai stăteam? / Lângă pădurea verde și stufoasă, / Iar vara caldă era lângă geam?”  (O amintire…) Ar vrea cu o baghetă magică „puțin din timpul de-altădată” (Nostalgie).

MIHAELA CD continuă albul „fraged tremurat” al lunii, cu Lacrimă de dor, cu rugăciunea sfântă a Mamei, ce își așteaptă fiii în „pridvor”.Melancolică și locuită de dorul dimineții, ea vrea să păstreze cristalinul vieții, ce este pur și sfânt (Lasă-mi cristalinul vieţii). MIHAELA CD ne prezintă o iubire jucăușă, între un violoncel și o vioară, care mă duce cu gândul la armonia deplină ce ar trebui să existe între oameni (Violoncelul trădat). Pe clape de iubire, poeta cântă iubitului o partitură la pian, „Mărturie a armoniei dulci ce-am trăit”.Pentru ea, amintirile clipelor au rămas înscrise pe țărm, unde se aud valuri de iubiri (Pe plajă s-a înfiripat simţirea).Pentru ea, dragostea are chip și i se adresează retoric: „Sărută-mă, mă simte, mă alintă”… „Trezeşte-mă în vis de cosânzene”… „Vibrează-mă cu foc de îndurare”… „Dansează-mă în pas de armonie” (Al dragostei portret). Pe  Cărarea vieţii noastre, „o trainică iubire  le-a luminat drumul”.

Treptat, o toamnă mirifică și înțeleaptă le locuiește pe cele două poete: Pe MIHAELA CD, o petrec Ploi de sentimente pentru care se bucură și cerul. Se vrea să fie  trandafir, cântecel, „rima dintr-o poezie”… „vis de noapte”… și Artizanii amorului tăcut.Pentru ea, iubirea este „pasăre măiastră” și i se adresează: „Te rog rămâi, nicicând să nu mai pleci / Iubire mândră, tu îmi ești ființă / Căci vreau să îmi rămâi în piept pe veci / Să crești și să-mi vibrezi în conștiință!” (Iubire mândră, tu îmi ești ființă) iar la AURELIA OANCĂ, în sufletul ei s-a cuibărit atâta toamnă,  o toamnă care o îmbie să picteze și de ce nu, să și scrie. Firesc, poeta stă La taifas cu viaţa: „Ai fost și bună dar și rea cu mine, / Dar te-am iertat căci tu ești viața mea, / În ochi am adunat cupele pline, / Ca dorul meu din ele să mai bea!”

Ambele Poete își doresc Primăvara într-un tandem de cuvinte, într-un legănat de clipe:Astfel AURELIA  OANCĂ ne spune: Să vină primăvara iar MIHAELA CD: Să vină iarăşi primăvara.

AURELIA OANCĂ face Paşi de primǎvarǎ în care„În aer dragostea plutește / Iar noi visăm în paradis” iar MIHAELA CD e îmbrăcată în: Adieri din înfloriri.

AURELIA OANCĂ ne îndeamnă Când primǎvara va veni … să spunem iarăși „Te iubesc!” în timp ce pentru MIHAELA CD, Iarna din sufletul meu  poate fi alungată doar de o „primă-vară zurlie” pe care o invocă,  să-i înflorească în suflet, iar fericirea să-i cânte alergând.

AURELIA OANCĂ adoră primăvara cu Cu frumuseţea verde …  iar MIHAELA CD „Prin verde crud de iarbă” se aude Melodia iubirii.O prelungire ca un ecou liric plin de trăiri, de la una la alta, astfel că dacă nu ar scrie în josul paginii a cui e poezia, nu ai ști, în care ideile curg într-un ritm maiestuos, fluid și ți se așează pe suflet.

MIHAELA CD vede viața precum un balans între „amar şi dulce”, cu „Simfonii şi doine” (Balansăm în viață… întruna). Poeta face reflecții asupra vieții, admirând Flori din pomul vieţii, un pom care își știe rostul. Deși Ne plânge toamna-n geam, ascultă „Romanța verii”,  bucurându-se de roadele toamnei, cu sufletul plin. (Florile din inima mea).

MIHAELA CD surprinde metamorfozele Timpului: „Eu sunt aceeași care-am fost / Puțin mai bună decât ieri / Căci timpul meu trece cu rost / Și-mi transform anii-n primăveri”  (Aceeași care-am fost) sau rememorează întâlnirile din parc: (Te-aştept pe-aceeaşi bancă).Pentru ea, toamna e șugubeață,  Toamnă, toamnă șugubeață, care își vede de mersul ei, derulând viața ca „un fir de ață”. Meditează: Şi-a mai căzut o frunză ruginie, „Iară noi am mai îmbătrânit c-un an / Şi toamna ne fredonează o melodie / Iar frunzele-şi părăsesc fiecare ram”. Aude Scâncetul verii, dorul poetului, și plânsul culorilor. O toamnă lascivă îi scrie pe suflet, cu observații fine:  „O frunză se zbate-ncet pe ram / Rămasă în a timpului ogradă”. Pentru ea toamna valsează, „Se despleteşte vântul din visare”… „Şi marea plânge arămia vremii / Timpul ce-i trecut nu poţi să-l mai întorci” (Valsul toamnei).

Din când în când Mai cade o frunză de dor, în toamna frumoasă ca „o Doamnă”. Plânge toamna, alături de lună, pământ și satul românesc, sub surâsul binevoitor al ultimele raze de vară. Toamna vine cu licoarea vinului, care e  „dulce tare”  (Vinul roșu bată-l vina) și Amuţeşte al verii ciripit. MIHAELA CD vorbește cu timpul: „Rămâi cu mine dragǎ timp boem / Căci te păstrez sfințit la mine-n gând / Şi te-am înscris în mine scump poem / Prin drumul tinereților vibrând” (Timp boem).

AURELIA OANCĂ ne descrie cum „arată dimineața sfântă, / Când pas cu pas străbate fredonând, / În mintea mea și-n ochi poem cuvântă, / Apoi se cuibărește-n al meu gând!” (Aşa aratǎ dimineaţa).. Poeta descifrează raiul în care îți afli menirea: „În clipa asta; mâine-i prea târziu” (Din smaraldul vieţii),iar MIHAELA CD:  Lasă-mi  cristalinul vieții.

Uneori, poeta AURELIA OANCĂ poartă toamna în suflet, Romante triste o cuprind, adună poeme printre „flori de crizanteme” (Parfum de crizanteme). Ar vrea să fie: floare. vânt, strop de ploaie, „Și gând, și vânt-răsuflet, / Un foc ascuns sub dor!” Avidă de viață, exclamă:Mai vreau..„un strop de soare”, … „un strop de bine”,  în ciuda timpului „care trece / Abil și nonșalant, / Nepăsător și rece / Dar mângâind galant”. Darurile anotimpurilor sunt mirifice, bucurându-i sufletul, care zboară fermecat. E minunatǎ toamna! Savurează Caldura din cafea, cu îmbrățișarea amintirilor, a clipelor de împreună, toate în „ordinea firească, / Din fiecare an, și timp, și veac”. Mirajul Toamnei îi mângâie mintea plină de gânduri, dar din când în când „Mai ceri o clipă, două de răsfăț”, înălțând o „rugăciune către Dumnezeu, / Să trecem toți de vremurile grele / Și să trăim în pace tot mereu!”… „Sub pașii mei se-aude plânsul toamnei… „În dans de vânt se-aud vibrând poeme”, … „Se mai aude zvon de aripioare”,… „Mici bucurii ne mai presară timpul”(În dans de vânt). Până și poezia s-a rătăcit în toamnă, pătrunsă de taina frunzelor (Te-ai rǎtǎcit în toamnǎ). Toamna e personificată, stă de vorbă cu ea, toamna șoptindu-i „cuvinte de alint” , în care „totu-i efemer”. Coșul toamnei e plin de prune, din care se fac magiun și horincă (Prunele s-au copt), Se scutura norii, iar din stropi face un poem sau Romanţa frunzelor este cântată de acestea când trec vadul timpului.

Da, Majoritatea dintre poezii, pot fi cântate pe note, romanțe vii, pasteluri de toamnă, cu irizații sonore.Duetul poetic continuă lin:AURELIA OANCĂ: Norii sunt purtători de taine (Taina unui nor) și povești de dor. MIHAELA CD:  Toamna presară Fulgi de gând de pe un nor.AURELIA OANCĂ aude cum Plânge-o frunzǎ…  MIHAELA CD:  „Ne plânge simfonia toamnei în priviri / Şi-n suflet ne şopteşte o romanţă… / Suntem aceeaşi,… cei din amintiri / Ce suspinam prin cioburi de speranţă” (Cioburi de speranţă).

Pentru MIHAELA CD, Viaţa-i o frunză trecătoare, motiv pentru a face  „din orice zi o sărbătoare / Şi din zi ploioasă zi cu soare”. Vremea însă trece repede, rămânând să ne bucurăm cu ce a mai rămas în Tolba zilelor. Este nostalgică și melancolică: „O, ce n-ai da timpul să-ntorci”…  „Ai şti firul dragostei să-l torci” (Singurătatea ta) pentru AURELIA OANCĂ: „trece timpul în fuioare / Ce țes povești în anotimp” (Se trece timpul ), care se înșiră ca un „ghem”. Treptat se face auzită simfonia iernii, care scrie răvașe pe geam (Printre nǎmeţi). Poeta este în căutarea timpului pierdut, urmându-și drumul care i s-a dat (A gândului hotare).

Și ca un laitmotiv, într-un vals fermecător: AURELIA OANCĂ închină un poem Femeii, pe care o vede cheia vieții, și demnă (Femeia demnǎ)- MIHAELA CD vede femeia, Zeiță, intuitivă și plină de mister, „Ea-i receptivă la emoţii şi sentimente / Aşa a vrut şi-a înzestrat-o Dumnezeu” (Femeia, Zeiţa amintirilor din viitor).Sau pentru AURELIA OANCĂ darul vieții începe C-un„Bunǎ dimineaţa!”„și-un răsărit de soare”, „O minune sfântă”, aducătoare de pace, în „uvertura” care începe, iar MIHAELA CD salută reverențios: Lăcrimioare, bună dimineaţa!. Lăcrimioarele, flori dragi și sfinte, îi înviorea-ză viața, cu salutul lor de primăvară!

Un grupaj de poezii e dedicat scrisului și iubitorilor de Cuvânt:AURELIA OANCĂ subtil ne atenționează: Linişte! Cǎrţile dorm În ele „timpul a lăsat amprente”, incitându-te la lectură în zi de odihnă. Emoționant poeta ne amintește de cei care pleacă dintre noi: Se face un cenaclu„sus în ceruri”, unde „Se duc poeții să mai scrie versuri”. Tăcerea are lacrimi, care-i așează „mir pe geană” (Din lacrima tăcerii).Pentru poetă, adu-cerile aminte se risipesc în clipe,„Să vă iubiți și să trăiți în pace, / Să nu uitați că-n viața noastră grea, / Mai sunt momente-n care se desface/Izvorul sfânt și-n el iubirea mea!”(De veţi simţi)

Pentru MIHAELA CD, Lacrimi reci şi lacrimi calde… „Se amestecă cu clipa” în căutarea unei rime, într-un dans armonios așezându-de pe hârtie. Emoția continuă,  Poeţii toţi ne pleacă! „în vecie / Se duc să scrie slove-n Paradis”… „Să mângâie cu versuri doar pe sfinţi / Că Dumnezeu i-a-ntors din a lor cale / Să-i aibă Sus, alături de părinţi”… „Ai grijă, Doamne, de sufletele lor”. Dar Vremea trece vrei nu vrei, „O soartă-i scrisă-n univers”… „Dar mereu… acelaşi vers / L-om păstra ca să-l cântăm”. În Testament, o regăsim aceeași generoasă și demnă: „Vă las poezia din sufletul meu”… căci poezia „salvează suflete”. Nu are destul timp să împace omenirea,  „De n-am timp să termin de scris / Tot ce am început aici pe pământ / În Raiul cu stele le-oi scrie deschis / Iar vouă în versuri am să vă cânt”.

   Treptat tonalitatea volumului se schimbă prin poezii pentru țară, pentru viață, pentru viitor și speranță.AURELIA OANCĂ ne încurajează: Nu uita sǎ zâmbeşti timpului, care ticăie pe al său cadran (poezie adresată copiilor), în  Țara frumuseţii în care „Copiii-s muguri vii”, care „răspândesc speranța”. Casa strǎmoşeascǎ e „Îmbrăcată-n trei culori” și frumos spune „Dintr-o lacrimă cerească / S-a născut un plai cu flori”, Adresează o rugă: „Drag pământ al țării mele sfinte, / Ocrotit în veci de Dumnezeu, / Fă din cei ce dorm azi în morminte / Scuturi pentru sfânt poporul meu!” (Drag Pǎmânt ).

În prag de lume, „zidește-o casă!” (mă duce cu gândul la înțelepciunea chineză, ară un ogor, plantează un pom, educă un copil, ca să dăinuim peste timp).  „În prag de lume vrem să fie pace!” – un strigăt care se vrea auzit!

Când scriu poetii, „se trezește noaptea”… „se revarsă cerul”… „vine primăvara”… „Arată lumii darul adunat / În traista vieții” … „cu povești ce seara stau la sfat”.  În „Durerea ce cuprinde azi planeta”, Se rup speranţe. E tristă lumea, e trist pământul. Și nu uita… „să nu uiți, tu omule că-n pace / Se cresc copiii și se construiesc, / Clădiri și case unde Domnul face, / Să fie veseli cei ce se iubesc!”

MIHAELA CD se vede  „Trubadur”, „cuvânt tremurat”,  „vânt candid”, „suflet care freamătă uşor” și ne face o Invitaţie la bunătate, să fim buni creștini și generoși!

Cum va fi când va creşte mare? –  e  întrebarea pusă copilului care își ia zborul ca un porumbel, în lumea mare. „Acolo-n satul iubitor unde-ai văzut lumina”, îi sunt rădăcinile, care acum oftează de prea multă singurătate (Rădăcini).

Strămoşii ne cheamă… „din vecie”: „– Treziţi-vă, voi, români din adormire! / Destinul ţării nu stă-n sărăcire! / Reclădiţi ţara! O lume s-o admire”. Un îndemn profund patriotic, care ar trebui să fie auzit și de vânzătorii de neam și de țară.

Iubiţi-vă, voi oameni, pentru că „Decât prin iubire inima se deschide” și ruga va ajunge la cer. Poetul „Scrie poeme pe-un colţ de ziar” … „Speră”… „spălând ale lumii dureri”  (Un poet şi un câine). Și conchide: Avem nevoie de iubire!

Volumul se încheie cu îndemnuri de buni români:

AURELIA OANCĂ: „Să vezi mereu doar lucrurile bune / În tot ce se găsește-n jurul tău” …  Totul „Să facă din lumină” (Și bine şi rǎu ) – MIHAELA CD: Nicicând nu-i prea târziu… „să speri”… „să spui / Un mulţumesc”… „să ceri / Că poţi iubirea vie s-o păstrezi / Oferă mai întâi, apoi primeşti  / Şi-atunci în fericire-ai să trăieşti!”

Trebuie să recunosc că a fost o surpriză pentru mine concepția volumului, eram chiar curioasă cum va prezenta tematica atât de generoasă din titlu, ca în final, să sorbim din potirul cu amintiri al autoarelor, într-o prelucrare noesică fastuoasă, care înnobilează și zidește.

Am întâlnit în volum construcții estetice surprinzătoare, care emoționează: „Timpu-i ca o nestemată” (Roata vieţii se-nvârteşte); Puşculiţa cu fericire a inimii; „brațele de vară” (Mai vreau sǎ zbor…); „Cristalinul vieții” (Lasă-mi cristalinul vieţii); „umbra ce-i ascunsă-n gene” (Al dragostei portret); „Traista timpului” (E minunata toamna); „Toamna cea boemă” (Şi-a mai căzut o frunză ruginie); „acrilic sărut” (Scâncetul verii); „Umbrela de slove” (SE SCUTURĂ NORII); Tolba zilelor.

    Volumul prezintă în final C.V.- urile literare ale celor două autoare, pe care vă las să le descoperiți singuri, să vedeți ce înseamnă o muncă dedicată Iubirii de Cuvânt, de oameni, de neam și de Dumnezeu.

    Recomand această carte tuturor celor care vor să-și încarce sufletul cu frumos, cu viziunea și perspectiva demnă asupra vieții și misiunii pe care fiecare o avem. Dragostea pentru poezie, pentru cuvânt a celor două scriitoare vine lăuntric, din sufletul lor, iar acum se revarsă către cititori. În memoria acestora, vor rămâne trăirile care-i emoționează și în care se regăsesc.

   Întâlnim în volum o poematică a iubirii de viață, într-o lume fragilă și agresată, în care inefabilul e îmbrăcat în poezie!

   Poeziile au o muzicalitate intrinsecă, ce devine un balsam pentru suflet.  Poeziile au deopotrivă ritm şi esenţă românească, făcându-ne să vibrăm și noi pe arcușul timpului.

Un dialog, un duet literar în care timpul este și rămâne interfața dintre noi și Dumnezeu. Un duo liric, scris în culorile sufletului fiecăreia, care printr-o rezonanță subtilă va trece în inimile cititorilor.

Cartea îmi sugerează a fi o unică melodie, cântată la două voci, la un interval de terță, care preia alternativ vocea întâia, respectiv a două, într-o compoziție în jurul aceluiași fir magic, ce nu poate fi atins, timpul.

O înţelegere adevărată a timpului îţi permite să trăieşti mult mai paşnic în interiorul realităţii relativului în care te afli, acolo unde timpul este trăit ca o mişcare, ca o curgere,  nu ca o constantă, chiar dacă tu eşti cel care se mişcă, nu timpul.

         Optând pentru libertatea lăuntrică, pentru dreapta cumpănă pe care spiritul eliberat de constrângeri o ţine deasupra tuturor lucrurilor şi întâmplărilor lumii, în durata unei clipe, într-o lumină absolută, timpul capătă valoare.

Ce fac cele două scriitoare este să arunce în pământul viitorului, credinţa în om, în valorile fundamentale, în spiritul care înfrânge vremelnicia, în favoarea roadelor de aur ale conştiinţei sau altfel spus, o lecţie care se învaţă din mers, dând timpului valoare, spre a te şti şi simţi OM. O pledoarie pentru viața trăită din plin, demn și curat, iubind și dăruind!

Le felicităm pe autoare, MIHAELA CD și AURELIA OANCĂ, le dorim împreună să aibă noi proiecte de suflet și pline de inedit, iar cărții îi dorim viață lungă prin cititorii ei!

Prof  AURELIA RÎNJEA

 Membru al World Poets Association România
Membru al Uniunii Scriitorilor de Limba Română

 

Mai citește: 

Mihaela CD*Cuvintele mele se  unesc în Magia Slovelor ca sǎ vǎ mulţumeascǎ!  

Datoria scriitorului de a lumina tânăra generație-Johnny Ciatlos-Deak-cronică-COPIII ȘI POEZIA, Aurelia Rînjea

Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM *Montreal 2023

CAMPANIA CONTINUĂ-VĂ INVIT SĂ VĂ ALĂTURAȚI! Mihaela CD

Johnny Ciatlos Deak-Iubește-mă în fiecare anotimp

Recenzie vol.5 * Universum*Georgiana L Gheorghe

Scriitoarea Mihaela CD invitată la emisiunea SALUT ROMÂNESC DIN MONTREAL

Jurnalista ANA MARIA SURUGIU despre interviul cu Nadia, Presedintele Basescu la emisiunea SALUT ROMÂNESC DIN MONTREAL

Evenimentul Magia Slovelor – Montreal 28 ian 2023

Invitație de participare la revista numărul 11/2022

Ce mai e nou prin librărie?