Prima pagina Blog

Astept sa rasari,

Aștept să rasari, Autor: Elena Tudosa Raza de soare când rasari Odată cu zorii de zi, Spune-mi ce pot să mai fac, Ce să-i mai spun inimii? Răpusă-i acum de durere, N-am pentru ea nici un alint, Trimite-mi te rog o mângâiere, Când te topești pe pământ. Strălucesti pe bolta senină, Rugămințile nu vrei să-mi … Continuă lectura Astept sa rasari, →

Maini de sora

MÂINI DE SORA Prelucrare in Acrostih după R.Negovan Autor: Gabriel Ionescu  Mă tot gândesc la voi, mâini delicate Aşa cum sunteţi, reci.subţiri şi moi Iar arşiţa-mi din trup, mi-o luaţi şi poate, Nici nu veţi şti ce forţ-aveţi în voi. In mângâierea voastră îngerească, Daţi la bolnavi aproape-n agonie, Esenţa vieţii, liniştea trupească, Aceasta e … Continuă lectura Maini de sora →

Somnul dulce

SOMNUL DULCE Autor: Aurelia Oancă După lecția de-not Peste luciul apei clare, Își arată tot ce pot Apoi merg toți la culcare. Dar un bobocel de rață Mai plăpând, mai obosit,  De-un buștean plutind se-agață Și acolo-a poposit. Legănarea apei face Somnul lin și liniștit, Iar bobocul nostru tace Și-i normal, a adormit. Mama-rață îl … Continuă lectura Somnul dulce →

Tu esti…eu,

Tu ești...eu, Autor: Loreta Toader Tu, ești o particulă pierdută-n efemer Eu, sunt un gând ce își înalță visul... Tu, un pierdut al timpului de ieri Eu, un zbor albastru- perpetuu mister Tu, ești apusul unei nopți de vară Eu sunt o rază ce-ți zâmbește-n zori Tu, ești o frunză ce-și doinește taina Eu...un infinit … Continuă lectura Tu esti…eu, →

Lumina

Lumină Autor: Carmen Pinte  Se cerne lumină din cer, Din cer cad picături de mister, Mister răsărit în ungher, În ungher luminițele pier... E noaptea când clipe se sting, Se sting în priviri care plâng, Plâng ochii cu lacrimi de rouă, De rouă sunt vise când plouă... O urmă de vis se așterne, Se-așterne pe-un … Continuă lectura Lumina →

Lasa-ma sa-ti ating sufletul  

Lasa-ma sa-ti ating sufletul     Autor: Mihaela CD   Lasa-ma sa-ti ating  sufletul Numai  cu o lacrima  de dor In nopti  infinit  mi-e cantul De dragoste-i purtat in zbor     Sa-ti cant  in vers de  iubire Sa ti se  aseze-n  gand  usor Sa ne-ntalnim  in  nemurire In  dans  fericit  de  fulgusor   Sa-ti cant … Continuă lectura Lasa-ma sa-ti ating sufletul   →

Pact cu viata

Pact cu viața Autor: Eugenia Grobnic Ne plâng de doruri clipele pierdute, Printre cuvintele din dulci poeme Și-am vrea să retrăim iubiri născute, Sfârșite-n amăgiri și prea devreme. Urâți suntem sub zâmbetele false Și am orbit de-atâtea ierni cernite, Purtăm pe chip văl negru și grimase, Neant avem în gânduri obosite. Ne repetăm că soarta … Continuă lectura Pact cu viata →

Intoarcere

ÎNTOARCERE  ( pascale... ) Autor: Mugurel Puscas Mă' nalţ înspre-nceputuri Te văd pe Tine, Doamne, Nu-mi amintesc de chipuri Să-Ţi semene-n icoane. Mă' nalţ înspre adâncuri, Tristeţea Ta, divină, Cu aripi largi, de fluturi, Mă mângâie-n lumină. M-ai modelat din humă, Din apă, vers şi stele, Să-Ţi calc, mereu, pe urmă, În timpul vieţii mele. … Continuă lectura Intoarcere →

Sa prind o stea

  SĂ PRIND O STEA... Autor : Aurelia Oancă Să prind o stea eu tare-aș vrea, Din nemurire să o iau, S-o pun în păr așa ca amintire Și tot ca amintire să o dau, Ființei ce-o iubesc în astă lume, Căci însăși ea-i precum o stea, Trimisă-n dar de Dumnezeu, Să lumineze totul cum … Continuă lectura Sa prind o stea →

Nu te da asa cocos

NU TE DA AŞA COCOŞ Autor: Sandu Chiva  Spune-mi unde ai fost aseară Spune-mi unde ai umblat? Te-ai întors,ești beată chioară  Şi ai penajul deranjat. Spune-mi unde îți sunt puii Spune unde i-ai lăsat? Că te bat de-ți sare fulgii De nu spui unde-ai umblat. Spune-mi unde ți-a fost capul Ai plecat din cuibul tău, … Continuă lectura Nu te da asa cocos →

Sentinta

Sentinţa Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu   Dintotdeauna Hrana sufletului meu, (mai tot timpul flămând şi în continuu neastâmpăr) era iubirea, Cea veşnic însetată de nurii şi farmecele Evei. Cea primită în dar, se plictisea şi se topea încet, ca fumul străveziu. Cea furată de la orişicine, Orişicând, Era ca un vulcan frământat de lavă, Dar … Continuă lectura Sentinta →

Omagiul zilei

Omagiul zilei Suntem în mâna lui Dumnezeu dinainte de a ne fi născut. Autor: Elena Tudosa Crunt destinul se abătu în ceas de noapte, Drept când lumea merse la odihnă liniștită, Cerul parcă fuse fulgerat de hâda moarte, Și lovi în noi fără de milă - ntr-o clipita. Haos, groază și durere-n întunericul adânc, Doar … Continuă lectura Omagiul zilei →

Unduiri de vis

Unduiri de vis Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Te-aș fi putut visa în mii de feluri, ți-aș fi putut ghici, în ochi, dorința, căci, în destinul tău, eu sunt sentința primită în eternele apeluri. Și te-am visat, dar nu în felul care era înscris acolo, sus, în cer, ci altfel, într-o lume de mister de unde mă priveai, … Continuă lectura Unduiri de vis →

Aceeasi dragoste

Aceeasi dragoste   Autor: Mihaela CD    Cand noaptea cerne doruri peste noi Ne-mbratisam  pe-a timpului  vioara Dezlantuindu-ne magnetizati  in ploi Ne sarutam timid precum intaia oara   Si ne lasam purtati in val de tinerete Si-i degustam prin patima  parfumul Ne -acoperim cu  voal de frumusete  Si-nfometati ii soarbem clipei fumul   Ne inaltam cantand … Continuă lectura Aceeasi dragoste →

De vrei sa stii

DE VREI SĂ ȘTII... Autor : Aurelia Oancă De vrei să afli totul despre mine Întreabă gândul și-ți va spune el, Dacă îmi este rău sau mi-este bine, Sau dacă vreau în zbor să vin nițel. De vrei să vezi cum pașii mei mă poartă Întreabă drumul care-i veșnic călător Și care trece-n mersul său … Continuă lectura De vrei sa stii →

Sunt prieten omului

SUNT PRIETEN OMULUI Autor: Sandu Chiva  Eu sunt mic, voi crește mare Singur hoinăresc pe drum, Am un suflet și mă doare Că nu am și eu stăpân. Dacă cineva ar vrea Să m-adune de pe drumuri, Inimioara mea i-aș da Aș fi credincios de-a pururi. L-aș iubi ca pe un frate El ar fi … Continuă lectura Sunt prieten omului →

Valurile vietii

  Valurile vietii... Autor: Teodora Dumitru Valurile vieții se perindă-n suflet , Când mai zgomotoase,când se liniștesc, Viața nu-i facută doar din flori şi cântec, Când la cer te-nalță, când te năucesc... Dar mergi mai departe cu fruntea spre soare , Cât ar fi de greu nu poți sta pe loc , Căutând mereu , … Continuă lectura Valurile vietii →

Plange vremea

PLÂNGE VREMEA Autor: Gabriel Ionescu Dacă și vremea plânge pentru noi, Înseamnă că Sfârșitul, s-a produs Și praful viselor e astăzi doar noroi, Iar Lumea nu mai este cum era. S-a dus. Am fost crescut să am încredere în OM Am învățat să iert, să uit, să nu renunț, In viață, să sădesc mai mult … Continuă lectura Plange vremea →

De cate ori

De câte ori, Autor: Elena Tudosa De câte ori m-ai pus tu viata la pământ, De câte ori de pragul tău eu m-am împiedicat, De-atâtea ori cu ajutorul de la Tatăl Sfânt, , Încet, încet, cum am putut m-am ridicat. De câte ori la zid, viață tu m-ai pus, De câte ori mi-ai dat câte … Continuă lectura De cate ori →

Sa nu ma-ntrebi

Să nu mă-ntrebi  Autor: Loreta Toader Să nu mă-ntrebi dacă mai plâng Și nici câte apusuri am pierdut Să nu mă-ntrebi nici dacă râd Sau dacă sufletul îmi este mut De ce să-ți mai ascult minciuna Și să-ți privesc zâmbetul fals La tine-n gânduri e totuna Iubirea-i umbra de adio fără glas De ce să … Continuă lectura Sa nu ma-ntrebi →

Ruga

Rugă Autor:Carmen Pinte În singurătatea unei clipe, Mă regăsesc, Pe portativul unei zile, Glăsuiesc, Cu ochii încețoșați, Chiar de mă judecați, Cuvinte surde rostesc, Scriu rânduri, Alese, dintre gânduri, Pe coala albă, Goală, Le-adun ca într-o salbă, Cuvinte, Apoi puncte, Mărunte! ................................... Îndoiala clipelor, Suspansul zilelor, Ruga visătorilor, În chilia zorilor! De acelasi autor:  Cata … Continuă lectura Ruga →

In cinstea ta, prieten drag

    In cinstea ta, prieten drag Autor: Mihaela CD   In cinstea ta, azi prieten drag Ridic si-nchin cu drag paharul Sa-ti  fie inflorit  al vietii  prag Si fericirea iti bantuie hotarul   Azi prieten drag iti sunt alaturi Sa-ti cant de bucurii si de noroc Tristetile  si grjile sa le  inlaturi Sa fim … Continuă lectura In cinstea ta, prieten drag →

Credo!

CREDO!  ( de Florii ) Autor: Mugurel Puşcaş Azi, Domnul păşeşte-n Oraşul cel Sfânt... Celestă Lumină, Iubire, Cuvânt ! Credinţă să ai, Alături să-I fii ! Isus, bun şi sacru, Sosi-va-ntr-o zi. Înalţă o rugă, Plecând capul, blând, Sărută-i icoana Din schit, cer, în gând. Păşeşte cu dreptul În fiece zi, E raiul promis Pentru … Continuă lectura Credo! →

Sa nu lasi florile sa moara

Sa nu lasi florile sa moara ... Autor: Elena Tudosa  Să nu lași florile să moară,  Să nu lași florile să plângă! Să nu lași florile să moară, În treacăt dar, tu le atinge, Căci sufletul li se-nfioara Și poate-or înceta a plânge. Să nu lași florile să plângă,  Cu lacrimi triste și amare, O … Continuă lectura Sa nu lasi florile sa moara →

Intre

Între Autor: Eugenia Grobnic Între iluzii și dezamăgiri este visul, Între răni și durere este vindecarea, Între trecut și viitor stă prezentul, Între teamă și nesiguranță există curajul, Între depărtări și chemări este speranța și pasul. Pasul ne redă puterea și libertatea De a ne regăsi. Între mine și tine este iubirea. Suntem un întreg, … Continuă lectura Intre →

Atata nedreptate

ATÂTA NEDREPTATE Autor: Aurelia Oancă Când văd atâta nedreptate-n țară Și-atâta ură între frați de-un sânge, Îmi plânge inima și-ar vrea să piară Tot ce e rău și viața noastr-o frânge. Sub măștile de iubitori de țară Se-ascund fantome ce doresc ca noi Să fim iar slugi puterilor de-afară Și viața noastră dată la gunoi. … Continuă lectura Atata nedreptate →

Un porumbel

UN PORUMBEL... Autor : Aurelia Oancă Un porumbel ţi-a dăruit o floare, Trimisă-n dar din inimă, cu dor, Ca tu să-l iei în grijă, altfel moare Căci florile fără iubire-ndată mor. Iar tu să vezi în fiece petală, O parte mică din inima mea, Şi pune-o inimii tale vestală, S-o apere-n furtuni şi vreme rea. … Continuă lectura Un porumbel →

Cerul vechilor credinte

Cerul vechilor credințe Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Trecea o altă noapte și-nspre zări ce începeau, treptat, să se-ntrevadă, își aprinsese cerul lumânări și candele-n regatul de zăpadă. Tablou de iarnă rece, înghețat, surprins pe-un petic aspru de pământ, mai jos de munți, de drumuri depărtat, uitat de timp, de oameni și de vânt. Un tremur slab, un … Continuă lectura Cerul vechilor credinte →

Nu mai iau punga cu mine

  NU MAI IAU PUNGA CU MINE Autor: Sandu Chiva  La birtuțul din poiană Mă dusei să mânc pastramă, Crâșmărița cea frumoasă  Mă pofti să stau la masă. Șezi drumețule și bea Vinișor din crama mea, Din beciul cu bolta rece Cine bea de dor îi trece. După două trei pahare Ai uitat de supărare, … Continuă lectura Nu mai iau punga cu mine →

Inca visez

  Încă visez Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Pe nisipul ce respiră paşii mei împleticiţi Vântul ţese ceaţa densă în covoare de cristal Cade în păcat răcoarea suduind zori rătăciţi Frigul îmi pătrunde-n gânduri ca o lamă de pumnal. Noaptea s-a mutat în ceruri însoţită de mister Ziua încă doarme-n neguri fără umbre fără nori, Soarele … Continuă lectura Inca visez →

Sa nu ma minti ca m-ai uitat 

  Sa nu ma minti ca m-ai uitat   Autor: Mihaela CD   Sa nu ma minti  ca m-ai uitat  Caci iti cunosc a inimii vorbire Si iti observ  si dorul din oftat Si unduirea slovei din soptire   Sa nu ma minti  ca m-ai uitat  Caci noi respiram decat in doi Si-ti stiu si cantecul … Continuă lectura Sa nu ma minti ca m-ai uitat  →

Sarbatoarea Sfintei Cruci

SARBATOAREA SFINTEI CRUCI Sfânta Cruce, Autor: Elena Tudosa  Lângă a Ta sfântă cruce, Vin Isuse și mă -nchin, Când sufletul mi se frânge, De necazuri și de chin. Lângă crucea Ta deseori, Abătut de gânduri cad, Când mi-e cerul plin de nori, Și durerea n-o mai rabd. Crucea Ta izbăvitoare, Pe care-ai fost răstignit, Este … Continuă lectura Sarbatoarea Sfintei Cruci →

Iubire aleasa

IUBIRE ALEASĂ Autor: Aurelia Oancă O floare când mi-ai dăruit Și-n ochi ai pus iubire, Cu buzele m-ai pironit Iar clipa-i fericire, În inimă s-a cuibărit Mesajul din petale, Un zid de dor am construit Zidind vorbele tale. Cu mâna ta m-ai apucat În brațe strânsă tare, Pe frunte tu mi-ai așezat Sărut de neuitare. … Continuă lectura Iubire aleasa →

Patru fete gospodine

PATRU FETE GOSPODINE Autor: Sandu Chiva  Are mama patru fete Și toate sunt gospodine, Sunt micuțe și cochete Frumușele, parcă-s zâne. Muncesc toată ziulica Mătură de zor prin casă, Nu scapă din ochi nimica Strâng vasele de pe masă. Alina face cafeaua Pentru mama ei cea dragă, Steluța freacă podeaua Cu mopul...nu e de șagă. … Continuă lectura Patru fete gospodine →

Nopti albe

Nopți albe, Autor: Elena Tudosa Răpusă în noapte de dorul tău nemărginit, Privesc cum flăcările focului pe tavan Dansează-n umbre, luminând liniștit, Această noapte neagră de catram. E-o liniște atât de profundă în odaie, Doar focul din când în când mai trosneste, În mine dorul crunt arde valvataie, Strângându-mi sufletul ca într-un clește. În întunericul … Continuă lectura Nopti albe →

Viata in carucior

VIAȚA ÎN CĂRUCIOR Autor: Gabriel Ionescu La anul, sunt 30 de ani de când, Am pierdut tot ce-aveam, rând pe rând, De cănd tot ce-mi era permis în lumea asta, Mi-e astăzi interzis. Mașina, mi-a adus năpasta. In '89 a căzut în Țară Comunismul, Dar înaintea lui, mi-au căzut mie, visele și organismul. Și i-am … Continuă lectura Viata in carucior →

Degete de dor

  DEGETE DE DOR Autor : Aurelia Oancă Pe stânca vieții am crestat cu timpul O scară care urcă ne-ncetat, Este o scară ce o vrea Olimpul Dar care-n mine este darul dat. Suișul este piatra de-ncercare Spre steaua care mie mi-e sortită, Cu raza ei să pot străbate zare Și pod să fac spre … Continuă lectura Degete de dor →

Clipa

Clipa Autor: Loreta Toader Sarcastic râde timpul de timpul dintre noi Visăm un rol anume în poveștile cu doi O iluzie derizorie purtată de-amândoi Un timp e pentru tine, un altul este-n noi Mă simt cuprinsă de atâta negru întins De parcă însăși întreg Pământul a învins Între două lumi în care pasul este interzis … Continuă lectura Clipa →

Rondelul vietii

Rondelul vieții Autor: Carmen Pinte Prin fanta albă de lumină, Izvorul e mereu nestins, Surâsul tău în mreje-i prins, Iubesc privirea ta senină. Liniștea ta, cu șoapte-ngână, Susurul vieții necuprins, Prin fanta albă de lumină, Izvorul e mereu nestins. Îmbrățișați în dor aprins, Cu aripi calde ce suspină, În zbor spre țărmul lumii plâns, Cu … Continuă lectura Rondelul vietii →

Amprenta iubirii

  Amprenta iubirii   Autor: Mihaela CD Pictura : Mircea Rustiuc    Un timbru pudrat cu iubire,mi-ai lipit Pe-a sufletului meu, jilava  scrisoare, Si-n mari si oceane de dor ,m-ai topit Din  flori  de vis, tu mi-ai facut carare   Tu ai lasat amprenta-n gandul  meu Si-am respirat prin culori de poezie M-ai dezmierdat ,asemeni unui … Continuă lectura Amprenta iubirii →

Cald si frig la tine-n suflet

Cald și frig la tine-n suflet Autor: Eugenia Grobnic Nu te întreb unde mai ești, Prin câte-apusuri ai tot mers, Nici dacă plângi sau mai zâmbești, Ce amintire ai mai șters. Nu te întreb de-ți este dor De clipa împărțită-n doi, De chipul dulce,visător, Atins de lacrimă și ploi. Nu te întreb dacă mai simți … Continuă lectura Cald si frig la tine-n suflet →

Flori de timp

FLORI DE TIMP Autor : Aurelia Oancă Ești semnul meu de întrebare Și câte zile voi avea, Ești sufletul ce-n mine are Culcuș de aur și de stea. Te voi ascunde-n somn sub gene, Acolo vom privi cum cresc, Petalele de flori perene Ce au boboc în : „Te iubesc!” Voi fi iubirea ta iubire … Continuă lectura Flori de timp →

Ii scriu lui Dumnezeu

ÎI SCRIU LUI DUMNEZEU... Autor: Sandu Chiva  Când scriu o poezie Îi scriu lui Dumnezeu, Cu multă evlavie... Transmit mesajul meu. Nu scriu pentru a cere Sau a cerși minuni, Eu scriu despre durere Și despre oameni buni. Scriu despre cumpătare Și despre umilință, Doar omul ce o are Poate trăi-n credință. Când scriu o … Continuă lectura Ii scriu lui Dumnezeu →

Supleantul

  Supleantul Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu La fereastra nopţii albe stau de veghe picotind, Depărtarea se întoarce prinsă-n raze fumurii, Răsăritul fierbe-ntruna între valuri clocotind Focul din tăcerea noastră are falduri cenuşii. Ochiul zilei mă priveşte printre nori întunecaţi Lacrima de dor fugară se topeşte în fior, Zarea muşcă răzvrătită din cocori pe ochi pictaţi, … Continuă lectura Supleantul →

E dimineata iubire

E dimineața iubire, Autor: Elena Tudosa Soarele scurma ușor pamintul, Zorii au apărut, la tine trimit gindul, Să-ți șoptească printr-un sărut, E dimineața iubire, te-ai trezit? Azi am furat o raza de soare, Și ți-o trimit ca pe o alinare, Dorul sa ți-l mingiie și să-ți revii, Bună dimineața, iubire draga inimii. De vei simți … Continuă lectura E dimineata iubire →

Din rosii maci

DIN ROȘII MACI Autor: Aurelia Oancă Din roșii maci am împletit iubirii O haină nouă pe covor de grâu Din spice am croit azi fericirii O pâine caldă și-un albastru brâu Din albăstrele, zâne de cicoare, Iar din senin am decupat pocal Ce va conține-a viei dulci licoare, Iar din apus o rochie de bal. … Continuă lectura Din rosii maci →

Sonetul culorilor

Sonetul culorilor Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Te-ai arătat ca dintr-o acuarelă, învârtejind în ochii mei culoare pe care curcubeul doar o are, și mi-ai venit, frumoasă și rebelă. Eu te priveam, alunecam pe tine, penel nepregătit de-așa o tușă agilă, colorată și ghidușă, uitând cu fericirea să te-mbine. Te-am desenat, întâi, ca pe-o regină, vrăjit, rapid, timid … Continuă lectura Sonetul culorilor →

Printesa din noaptea de azur 

Autor: Mihaela CD   Printesa esti in noaptea azurie dintre ani Cand afara cerne luna  fulgi usori de dor Tu esti mireasa viselor alese de suverani Si-a celui ce te-asteapta cu iubire in odor   Ochii-ti umezi de dor privesc pe fereastra Si inima-ti in piept tresalta in duios enunt Cu gratie plimbi  rochia-ti  de … Continuă lectura Printesa din noaptea de azur  →

Dragoste candida

DRAGOSTE CANDIDĂ Autor : Aurelia Oancă Din străfunduri se aude Clopotul de viață, Ce în suflete pătrunde, Sparge nori de gheață. Dragostea cândva-ngropată De o ea și de un el, Iese-acum și se arată Într-un gingaș ghiocel Și-o brândușă violetă Ce-și desface-n soare O fustiță mai cochetă De gingașă floare. În sărutul de petale S-au … Continuă lectura Dragoste candida →

Creste Luta

CREȘTE LUȚA Autor: Sandu Chiva  Doarme Luța în pătuț După merea zvăpăială, Ce să-i faci e cam micuț Dar nu e mare scofală. Doarme Luța obosită Și visează fel de fel, Este foarte fericită Își dorește un cățel. Crește Luța..dar pătuțul E și astăzi neschimbat, A rămas mic și căruțul Ce pe fată a plimbat... … Continuă lectura Creste Luta →

Batranete haine grele

Bătrânețe haine grele Autor: Teodora Dumitru Pe un drum îngust de țară, mărginit de bolovani, Trecea o bătrâna tristă, cu povara ei de ani . Era toamnă, era rece şi de sus pica mereu, Sprijinindu-se-n baston ,se oprea oftând din greu . Vorbea singură sărmana ,nimeni nu o asculta , Ștergând lacrimile calde ,cu colțul … Continuă lectura Batranete haine grele →

In cosmar un inger pazitor

În coșmar un înger păzitor, Autor: Elena Tudosa Vad căzând stele în stradă, pulbere-n vânt argintie, Îngeri cu aripe frânte, se topesc pe alb omăt, Țipăt de dureri se-aude ca un fel de agonie, Încercând să se salveze, pornesc pașii îndărăt. Un ecou pierdut în zare, se propagă pe pământ, Din al negurii infern, se … Continuă lectura In cosmar un inger pazitor →

Iubite

Iubite, Autor: Loreta Toader Iubite, știi, bântuia iarna prin mine, În suflet era rece și totuși mi-era bine, Către cer mi-am îndreptat privirile, Stele, curioase, îmi depănau amintirile. Îți mai aduci aminte când amândoi căutam primăvara Și ne îmbatam sufletul în culori de dimineața până seara... Lăsam timpul să-si facă loc în iubirile crude Din … Continuă lectura Iubite →

Flori de izvor

Flori de izvor Autor:Carmen Pinte Mă respiri, Cu privirile pierdute, În ecouri, Depărtări, Dincolo de clipe... Mă simți, Cu bâjbâieli, Prin timp, tăceri, Odihnite, Pe buzele flamânde... Legat la ochi, Suporți zboruri, Prin seninele gânduri, Spre nicăieri, Tivite, Cu zări, Atinse, De șoapte, În capăt de lume, Cu aripi albastre, Te cuibărești, În sufletul meu, … Continuă lectura Flori de izvor →

Renunt la intrebari

RENUNȚ LA ÎNTREBĂRI Autor: Aurelia Oancă De ce te-aș întreba de mă iubești Când un răspuns primit-am din privire? Și cel ce-ai fost, demult tu nu mai ești Prin viața mea ești doar o rătăcire. În ochii goi văd doar năluca fadă, Iubirea fără aripi a zburat, În iriși n-ai lumină ca să vadă Ce-a … Continuă lectura Renunt la intrebari →

Mielul

MIELUL Autor: Gabriel Ionescu    Simbol al gingășiei și al purității, Mielul de Paște e sacrificat Și nimeni din Marii Creștinătății Nu stăvilesc atât sânge vărsat.   În numele religiei creștine, Ca și sălbaticii din peșteri, non umani, Sacrificăm pe-altarele păgâne, Mii de puiuți, ce au doar luni, nu ani.   Cu ce justificare prea … Continuă lectura Mielul →

Bunicule, mai spune-mi o poveste! 

Autor: Mihaela CD   Desprins din basme-mi pare acum bunicul Cu ai  sai  ochi blanzi  si cu  chipu-i  asezat Din  pipa-i lunga  aburea in cercuri  timpul Cu  vorba-i  rara, grava si cu  tonul  apasat   Imi pareau un  paradis  vacantele  de vara Alaturi de bunicul meu cel carunt si sfatos Caci el stia minunate povesti … Continuă lectura Bunicule, mai spune-mi o poveste!  →

Am pus destinului pecete

Am pus destinului pecete Autor: Eugenia Grobnic M-au judecat că-s piatră tare, Cu inima-mi cuprinsă-n gheață, N-am dat permisul de intrare Oricui,oricum prin a mea viață. M-au pus la zidul infamiei Că am îndrăznit doar a gândi C-aș pune lanțuri agoniei, Că aș ascunde noaptea în zi. Cât doare, timpul lasă rană! Dacă acum ar … Continuă lectura Am pus destinului pecete →

Noi miraje

  NOI MIRAJE Autor: Aurelia Oancă Iubitul meu cu ochii de azur M-ai recompus din clipe efemere, Croindu-mi trupul după nou contur Ce a cuprins în el vii emisfere. Ai pus în ochi lumină de iubire, În inimă ai pus nouă speranță, Ce se-nfășoară-n tainicele fire Și-i dau vieții nouă importanță. Din zbor de fluturi … Continuă lectura Noi miraje →

Blocul nostru-i renumit

  BLOCUL NOSTRU-I RENUMIT Autor: Sandu Chiva  Zorile lovesc în geamuri Ploaia parcă s-a oprit, Mugurii se umflă-n ramuri  Vântul cred c-a obosit. O vecină de la patru Scârțâie la o vioară, Și-a vopsit părul albastru Cred că de alaltă seară. Vecina de lângă mine Chinuiește un pian, Ea zice că sună bine Ia lecții … Continuă lectura Blocul nostru-i renumit →

Mania din carje

  Mânia din cârje Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu În răscoala fără coase sufletul bea răzvrătire Glasurile fug din doruri şi zidesc nefericiri, Cântul gândului sihastru se topeşte-n amuţire Pântecului plin de stele, ii cer iarăşi izbăviri. Mă ridic din metafizic ca un înger fără raiuri În visări zdrobit de aripi, frânte-n ochi încătuşaţi, Şi privesc … Continuă lectura Mania din carje →

E doar mama

  E doar mama, Autor:Elena Tudosa   Dintre câte-s pe pământ, Unul este cel mai Sfânt Cel mai scump, frumos cuvânt, , Care-i? Cred ca v-ați dat seama.... E doar mama. Cine-n brațe mi te ține, De cum te-a adus pe lume, Cine cu Dragostea-i Sfântă Ca să crești mi te ajută, Nu-i prea greu … Continuă lectura E doar mama →

Licuriciul indragostit

  LICURICIUL ÎNDRĂGOSTIT Autor: Aurelia Oancă Micul Licurici se pare S-a îndrăgostit lulea, De o floare mult prea mare Dar de loc nu îi păsa. Îi cânta seară de seară, Roua nopții i-o ștergea De pe față să nu piară Și în brațe o strângea. Cu lumina lui plăpândă O privea la nesfârșit, Toți prietenii-s … Continuă lectura Licuriciul indragostit →

Petale in calea de vis

Petale în Calea de Vis Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Și se făcea că mergi, luând cu tine bucăți întregi din galaxia mea rămasă-n întuneric și ruine, cu stele stinse-ntr-o tăcere grea. Iar pașii tăi, în mersul prin lumină, treceau cu grija anilor pustii pe-o cale nouă, rece, anodină, pe care să te-ntorci n-ai să mai știi. Se … Continuă lectura Petale in calea de vis →

In gara viselor 

In gara viselor  Autor: Mihaela CD   In  gara viselor, astepti acum  un tren Ce n-are sa mai vina azi, ca-i intarziat Priveste orizontul ce-i vesel, in  catren Si nu fii  trista, ca-i un tren ce-a deviat   In trenul  cel auriu ce aduce  fericire Urca-vei  curand, cu motiv intemeiat Vagoanele  ce-s incarcate  cu  iubire  … Continuă lectura In gara viselor  →

Cand este primavara?

  CÂND ESTE PRIMĂVARĂ ? Autor : Aurelia Oancă De ce să crezi că este primăvară Doar când răsar mici flori în calea ta ? Când ar putea la fel să ți se pară Un om sărman când tu l-ai saluta ! Când soarele din suflet dă binețe Celui ce-i trist sau este-mpovărat Și apăsat … Continuă lectura Cand este primavara? →

Rondelul fotbalistului

  Rondelul fotbalistului Autor:   Constantin Bidulescu   Un tânăr de mare clasă, Pentru fotbal un simbol, La petrecere, la masă, Iute-orice pahar... e gol.   Nici la meci el nu se lasă, Mai dă chiar şi-autogol, Un tânăr de mare clasă, Pentru fotbal un simbol.   Lumea e invidioasă, Şi l-ar da de-a rostogol, Lui … Continuă lectura Rondelul fotbalistului →

In umbra mea, tu esti lumina,

În umbra mea, tu ești lumina, Autor:Elena Tudosa În umbra mea, tu ești lumina, Ești floarea din gradina vieții mele, Cea mai frumoasa, mai atrăgătoare, Prin tine-am devenit nemuritoare. Tu ești lumina umbrei mele, Comoara cea mai de preț din toate cele, Ești sensul meu în viata de-a trai, De n-ai fi tu, un nimeni … Continuă lectura In umbra mea, tu esti lumina, →

Primavara iernii

PRIMĂVARA IERNII Autor: Gabriel Ionescu  Nu știe nimeni, cât de lungă-i Iarna, Eu însă, am intrat în Primăvara ei. Și-am auzit chiar mult prea tare goarna, Ce m-anunța: Ai grijă, anii-s grei. Am inventat o Primăvară-a Iernii, Sperând să prind și-o Vară chiar și Toamna. Și-aș vrea s-aud cât mai târziu vecernii, Să nu fiu … Continuă lectura Primavara iernii →

Spre poarta copilariei

Spre poarta copilăriei Autor:Teodora Dumitru. Dor de cumpăna fântânii,  Lângă care am crescut ,  S-au dus anii ca nebunii,  Nici nu ştiu când au trecut , Parcă şi acum, în minte ,  O aud ,în vânt , trosnind ,  Şi mă văd copil cuminte ,  Împrejuru-i alergând! Văd prin ceață amintirii,  Pe-ai mei, toți ,în … Continuă lectura Spre poarta copilariei →

Renastere

  Renaștere Autor: Loreta Toader O floare de cais azi mi-a bătut în geam Spunându-mi☆bună dimineața-ntâia oară Și nici nu știu de sunt...sau de eram Când sufletul mi-a înflorit a primăvară Mi-a renăscut iubirea ucisă într-o iarnă Și muguri plini de dor își scriu iar poezia În verde crud inima-mi șoptește-o taină Lăsându-mi gândul să-și … Continuă lectura Renastere →

Au inceput si oamenii sa vada

AU ÎNCEPUT ȘI OAMENII SĂ VADĂ Autor:Sandu Chiva Au început zăpezi, să se topească Parcă și gerul de-afară, s-a-nmuiat, Temperatura a început să crească Și din zăpadă, un ghiocel a răsărit. Au început și oamenii să simtă Că au și ei o inimă în piept, De azi ei nu mai vor, ca să mai mintă … Continuă lectura Au inceput si oamenii sa vada →

Primavara

PRIMĂVARA Autor: Aurelia Oancă De vei îmbrățișa vreodată primăvara, Să știi că m-am ascuns între petale De liliac ce își deschide seara Sticluța cu parfumuri colosale Și dintre frunze ciripit răzbate Ca un concert suav de piculină, Iar vântul printre ramuri va străbate Un cântec tandru prins într-o tulpină. Va acorda viorile trezite De razele … Continuă lectura Primavara →

Privirea mea

Privirea mea Autor: Carmen Pinte  Privirea mea, În umbra ta, Liniște... Iubirea mea, Pe-o margine de stea, Nemărginire... Sufletul meu, Simte mereu, Viața... Neuitarea mea, Pe rugul iubirii, se vrea, Mistuire...   De acelasi autor: Aripi

Tangoul  iubirii

Autor: Mihaela CD    Iubite,iti mai aduci aminte oare Primul tango cand l-am dansat? Aveai  pantofi  de lac si-o floare Din ochi,  o clipa nu  m-ai lasat !   Ne  sorbeam  cu priviri  fierbinti In pas dublu, apasat si cadentat   Si-am vazut,ca n-ai stiut sa minti Din gesturi,iubirea fin s-a schitat   Tangoul  in … Continuă lectura Tangoul  iubirii →

Iedutul alb

IEDUŢUL ALB  ( Tăcerea Mieilor... ) Autor: Mugurel Puscas Într-un sătuc, sub culmi de munte, Zglobiu, c-o pată neagră-n frunte, Zburda pe pajişti un ieduţ, Cârlionţat, mic şi albuţ. Cu mieii se juca-n padoc, Sărea peste pârleaz, la joc, În salt vioi, cu fire-n barbă, Călca-n copite fir de iarbă. Avea prietenă-o fetiţă, Cu părul … Continuă lectura Iedutul alb →

Zambesc ironic sortii

Zâmbesc ironic sorții Autor: Eugenia Grobnic Cum să plâng,când pot zâmbi ironic sorții? De ce s-ating pământul,când pot să mă ridic? Cum pot să amestec vii și cu morții, Când am puterea să dau iubirea pe nimic? De ce să îmi ascult țipătul durerii? Îl voi ascunde sub masca zâmbetului fals. Voi juca rolul perfect … Continuă lectura Zambesc ironic sortii →

Iubirea florii

IUBIREA FLORII Autor: Aurelia Oancă În tolba ei aduce primăvara Puzderie de zâmbete și flori, Cu veselie se îmbracă seara Iar noaptea pregătește noi culori. Un liliac cu crengile bătrâne Îi spune primăverii: Vreau și eu O floare, două, ca niște cadâne Pe ramuri să-mi danseze tot mereu. Dar zâna ascultându-i rugămintea L-a îmbrăcat în … Continuă lectura Iubirea florii →

Daca te iubeste soacra

DACĂ TE IUBEȘTE SOACRA Autor: Sandu Chiva  Niciodată mama soacră Tu să nu o contrazici, Orice-ar zice...orice-ar face  În slăvi mereu s-o ridici. Dacă soacra gustă ciorba Și a zis că e prea acră.. Tu să nu îi întorci vorba Zi-i, e acră mamă soacră. Dacă zice că-i sărată Și ai pus prea mult oțet, … Continuă lectura Daca te iubeste soacra →

O poezie tie care esti sus in cer…

  O poezie ție, care ești sus în cer cu îngerii! Autor: Elena Tudosa E viata noastră ca o Poezie, Destinul doar într - nsa îl citești, E liniștea și mangaierea vie, Pe care uneori ai vrea s-o intilnesti. O-nsiruire de cuvinte-n rânduri, Din suflet așternute pe o coală de hârtie, Pline de sentimente și … Continuă lectura O poezie tie care esti sus in cer… →

Vanzator de ghiocei

  Vânzător de ghiocei Autor: Teodora Dumitru După o întâmplare reală...   Pe o stradă-ngustă, lângă-o canapea , Sta un bătrânel cu-n coş de ghiocei , Şi pe lângă el cine mai trecea , Cu o voce stinsă, întreba....nu vrei ? Îi am de vânzare, eu i-am adunat , Am fost la pădure şi am … Continuă lectura Vanzator de ghiocei →

Aricel

ARICEL Autor: Aurelia Oancă Un aricel cu ochi vioi Se plimbă prin pădure, Își caută ceva de soi Căci el nu vrea să fure. E un arici cinstit, onest, Și teamă nu mai are, Natura la dotat c-un test De ace pe spinare. Dușmanii când îl năpădesc Un ghem de ace-arată Și greu dușmanii-l dovedesc … Continuă lectura Aricel →

Eu

Eu, Autor:Loreta Toader   Eu sunt petala unei flori Ce nu apune niciodată, Sunt vânt și dragoste și dor Singuratatea toată... Eu sunt o mare-albastră Și șoapta ploii la fereastră, Sunt zorii visului ce-așteaptă Nemarginirea toată... Eu sunt un veșnic răsărit Culori spectrale-n curcubeu, Sunt o iubire mult visată Revarsarea toată... Eu sunt ...un singur … Continuă lectura Eu →

Poveste de Paste

  Poveste de Paste  Autor: Violeta Butnariu  Razele pătrund vitejește prin plinătate de flori de cais!Pare ca Dumnezeu a pus toată frumusețea in acest răsărit!Ziua creste grăbită si un cocoș nerăbdător da semnale sonore de trezire!Poate ca vrabiile vor sa întreacă trilul ciocarliei,căci zarva e dintr-o dată de neoprit!Azi ne spălăm la lighean ,pe fata...In … Continuă lectura Poveste de Paste →

Lacrimioare , Buna dimineata !

Autor: Mihaela CD        Lacrimioare minunate  care ne-nfloriti in zori Adunati iubirea toata intr-un buchetel de flori Parfumate si gingase  ne-alintati  inmiresmat Clopotei ce-n fericire  natura  ati transformat   Cos impletit cu  dibacie  de un om bun si cald Ce aduce-n dar verdele  frunzelor de smarald Iar  din florile fragile  cu miros de … Continuă lectura Lacrimioare , Buna dimineata ! →

O idee ma streseaza

O IDEE MĂ STRESEAZĂ Autor: Sandu Chiva  Respir în aer Primăvară Culeg un ghiocel gingaș, Admir frumoasa lăcrimioară Și-i sorb parfumul pătimaș. Pornesc înviorat pe stradă Sunt proaspăt ca și nou născut, Vreau toată lumea să mă vadă Și prieteni ce i-am cunoscut. Zăresc o fată ce mi-e dragă Schimbăm vreo câteva cuvinte, O mai … Continuă lectura O idee ma streseaza →

Albastru regal

ALBASTRU REGAL Autor : Aurelia Oancă Din val de mare am cules iubirea Ce-și plimbă-n ape dorul de uscat, Atinge-n noapte cu nisip trăirea Ce din adâncuri vine sacadat. Luciri de lună mângâie nisipul Ce-i sărutat de valul înspumat Și mici mărgele puse sunt de timpul Ce trece peste noi nemăsurat. Un nor pierdut îi … Continuă lectura Albastru regal →

La piata

La piaţă Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Aveţi ceva secunde de vânzare ? Sau ore, sau minute câteva ? Cumpăr orice, pe gologani câţiva La litru, kilogram sau la pahare. ! Le cumpăr vrac, pe toate la un loc, Vreau să-mi repar cu ele viaţa Şi dacă este foarte plină piaţa Mai cumpăr şi o ţâră … Continuă lectura La piata →

Musatisme

  MUSATISME Autor: Gabriel Ionescu  Hai să vedem ce zice Mușatescu, Un mare, foarte mare umorist Român. E totul la vedere, nimic nu-i pe blătescu, Umorul lui e liber, el nu are stăpân. AMORUL, e o boală, ce pune omul sănătos, la pat. Nu vrei medicamente, ba chiar dorești să ție, Ești supărat atuncea, când … Continuă lectura Musatisme →

Noua aventura

NOUĂ AVENTURĂ Autor: Aurelia Oancă Când vezi că s-au întors la cuibul lor Din țări îndepărtate păsări mii, Vei ști că primăvara-i în pridvor Și frunza verde s-a trezit prin vii. Și ploile vor cerne-a primăvară, Un curcubeu va îmbrăca văzduhul, Un tunet va trezi întâia oară Pe cei ce dorm sau sunt săraci cu … Continuă lectura Noua aventura →

Raza lumii de apoi

Raza lumii de apoi Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Sub cerul primelor zăpezi, Copacii reci, de frunze goi, Visau că-s ultimii aezi Ajunși în lumea de apoi Ce mai cântau, cu glas domol, Poemul sufletului gol. Pământul alb din jurul lor, Sub frunze, parcă, tremurând Ca-n vechile-adieri de dor, Simțea cum seva lor, pulsând, Le prelungește visul-cânt În … Continuă lectura Raza lumii de apoi →

Aer de primavara

Aer de primăvară Autor:Carmen Pinte  Pășesc, Pe urme înflorite, Gândesc, La zile însorite, Cu aripi de dorințe, Încerc să zbor, Pe coama stelelor, S-adun petale albastre, Culori sihastre, Orbite de lumina Lunii, Să înlătur, cu iubirea, spinii... Mi-am înrămat un zâmbet, Etern, pe chip, Acum respir, Aer de primăvară, Ce lin coboară, Pe trepte de … Continuă lectura Aer de primavara →

Maicuta draga

Măicuța dragă, Autor: Elena Tudosa   Măicuța dragă, azi gândul firesc, Se-ndreaptă cu drag către tine, Căci vreau din suflet să îți mulțumesc, Că mi-ai dat viață, m-ai adus pe lume. Cu ce cuvinte as putea ca să te preamaresc, Pe tine înger drag în chip de stea ascuns, O, cât as vrea de mult, … Continuă lectura Maicuta draga →

Te chem din nou iubire…

Te chem din nou iubire... Autor: Mihaela CD Pictura : Mircea Rustiuc    Ochii-i inchid  si vad in zari indepartate Fiorii vechi reinviind in tainice amintiri Cu soapte de iubire pictate  intr-o carte Si cu sfioase umbre de tinerete in priviri   Secundele tacute  dormiteaza  inghetate Rememoreaza caldele furtuni de lacrimi Ce inima ne inundau … Continuă lectura Te chem din nou iubire… →

Un vis, atat

Un vis, atât Autor: Eugenia Grobnic Câteodată vreau să mă ascund Adânc,în mine, Să nu mă văd plângând, Să nu mai fiu eu,însămi, O rană,lăcrimând. Câteodată îmi doresc să zbor, Să ating stelele și luna, Apoi,să mă cobor Ușor, să nu ating pământul, Căci aș atinge locul Unde-am strigat: mi-e dor! Mi-e dor de tine,umbră, … Continuă lectura Un vis, atat →

Grea este viata la tara

GREA ESTE VIAȚA LA ȚARĂ !  Autor: Sandu Chiva  La fântâna din grădină Vine mândra să bea apă, E seară, încă-i lumină A fost de cu zori, la sapă! Obosită e de muncă A lucrat din zori în seară, Pe ogorul său din luncă Trudește întreaga vară! Muncește și nu se vaită Atunci când vine … Continuă lectura Grea este viata la tara →

Doi pui

  DOI PUI Autor: Aurelia Oancă Doi pui s-au întâlnit într-o grădină, Un pui de om și-un pui de căprioară, În ochii lor plutea pacea divină Chiar dacă se vedeau întâia oară. Puiul de om nu știe pași să facă, De-aceea stă pe iarba verde, crudă, Ieduțul știe pașii și din joacă Atinge puiul și … Continuă lectura Doi pui →

Bine ai venit aprilie!

Bine ai venit aprilie! Autor: Elena Tudosa  Azi coala de hârtie aștepta tăcută, Sărutul penitei cuminti ce scrie mereu, Cu lacrima caldă din calimara mută, În care se-ascunde câteodată sufletul meu. Cuvintele amestecate în gându-mi hoinar, Se-nghesuie să evadeze din minte, rânduri, Mi-e dor să mai fiu o zi copilul strengar, Ce-aleargă zglobiu primăvara pe … Continuă lectura Bine ai venit aprilie! →

Ganduri scrise

GÂNDURI SCRISE.... Autor: Teodora Dumitru Nu trăiesc din poezie, Scriu ,numai ,pentru că-mi place , Pun pe coala de hârtie , Gânduri care nu-mi dau pace ... Scriu de tot ce mă-nconjoară , De iubire și regret, Despre toamnă ,primăvară Despre iarna ce-o aștept ... Când văd coala albă-n față, Scriu ,de tot ,ce-mi place … Continuă lectura Ganduri scrise →

Gandurile…

  Ganduri... Autor: Loreta Toader Privesc departe si gandul Îmi zboara hai-hui, Peste fluturi,peste frunze, Peste un trecut sau... Un prezent al nimanui, Ne intrebam-de ce eu, De ce tu, de ce voi, de ce Nu mai avem incredere in noi doi... De ce ne prefacem ca putem sa iubim, Cand de fapt, parfumul unei … Continuă lectura Gandurile… →

Concertul ploii

CONCERTUL PLOII  Autor: Aurelia Oancă Cerul își plânge cu jale tristețea Și cerne perdele de stropi zgribuliți, Eu caut în jale și-n stropi frumusețea Ce-o lasă în urmă mici picuri grăbiți, Să spele natura cu frunze și flori Prin ramuri vibrând să-și cânte romanțe, Apoi cu răcoarea s-adune fiori Și pașilor umezi noi rezonanțe. Dar … Continuă lectura Concertul ploii →

Petale tarzii

  Petale târzii Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Ai înflorit din nou, la ceas târziu, când frunzele copacilor sunt duse în zările tărâmului neviu al celor ce, de vremuri, sunt răpuse. Sub razele de toamnă, strălucești, te bucuri de căldura trecătoare atât cât e. Îți place s-o primești cu zâmbetul petalelor spre Soare. Deschid fereastra larg și te … Continuă lectura Petale tarzii →

Credinta

  CREDINȚĂ Autor: Gabriel Ionescu    Credința dac-o ai, o ai în tine. Nu ai nevoie de un loc anume ca s-o dovedești. Ea te ajută ca să te descoperi. Și chiar bine. Nu te-amăgești și știi precis cât prețuiești. Sunt mulți ce fac paradă de credința lor. Cu orice preț, trebui să știe toți … Continuă lectura Credinta →

Inima de copil

Autor: Mihaela CD   Cu inima-i  de aur  si duioasa O copilita ingrijea de un pisoi Care era orfan  si n-avea casa Scapat fusese parca de razboi   Ca o mama ce iubeste un pui Copila il  oblojea cu mult dor Si il hranea pe puiul nimanui Acolo in casuta ei  cu pridvor   Dar … Continuă lectura Inima de copil →

Noaptea magnoliei

NOAPTEA MAGNOLIEI Autor: Aurelia Oancă Magnolia tremură-n noapte Pe frunze cu lacrimi de dor, Petalele-s pline cu șoapte Trimise de lună pe-un nor. Din stele cusute pe cerul Compus din albastre zidiri, Ce-ascunde-n adâncu-i misterul Trăit de frumoase iubiri. Petalele tandre îmbracă Un trup de femeie candid Și-l lasă din vreme să-și toarcă Miresme ce-n … Continuă lectura Noaptea magnoliei →

Sa iubesti o femeie

Să iubești o femeie, Autor: Elena Tudosa  Să iubești o femeie în viață nu-i deloc ușor, Dacă pe cerul vieții tale, au plutit numai nori, Să iubești o femeie, trebuie cu-adevărat să fii om, Că -ntr-o clipă din înger, se transformă -n demon. Să iubești o femeie, nu-i simplu dar e minunat, Doar ea poate … Continuă lectura Sa iubesti o femeie →

Micutul Cracanel

  MICUȚUL CRĂCĂNEL Autor: Sandu Chiva    Trăia cândva pe astă lume La Crevedia-ntr-un castel, Un avocat cu mult renume Era vestitul CRĂCĂNEL. El era putred de bogat Și câștiga procese mii, Dar era foarte supărat Că nu avea deloc copii. Femeile veneau pe bandă Pentru probleme de partaj. El folosea parfum,, Lavandă " Și-avea … Continuă lectura Micutul Cracanel →

Paine muncita

  Pâinea muncită Autor:Teodora Dumitru Te mai țin, bunico , minte , Cum veneai cu sapa-n spate , Cu hainele prăfuite,  De sudoare încărcate ! Alergam în fața ta , Cât puteam ,când te zăream , Ca să te ajut cumva , Luam sapa şi-o duceam ! Dup-o lungă zi de vară , Ți-era trupul … Continuă lectura Paine muncita →

Un anotimp stabil as vrea

  UN ANOTIMP STABIL..AȘ VREA Autor: Sandu Chiva    Iubire, n-ai să pleci când vrei M-ai amăgit atåta timp, Eu nu mai vreau să schimb femei  În funcție de anotimp! Nu poți să intri-n viața mea Atunci când vrei, cånd îți e bine, Să pleci din nou, oricând ai vrea Cånd ești sătulă de iubire! … Continuă lectura Un anotimp stabil as vrea →

Scrisoarea

Scrisoarea, Autor:Loreta Toader In noaptea asta am sa scriu pentru atunci, Cand eu nu am sa pot ,sau nu am sa mai fiu In noaptea asta de poveste ,am sufletul brazdat Cu picturi rupestre ,in culorile din altadat' In noaptea asta luna imi citeste Privirea ce ar vrea sa-i dea de veste Cum o iubire … Continuă lectura Scrisoarea →

Cartea timpului

CARTEA TIMPULUI Autor . Aurelia Oancă O stea din univers s-a rătăcit, Plimbându-se pe-alei de Căi Lactee, De-acolo ea pe tine te-a zărit Și s-a schimbat în suflet de femeie. Cu stele mii i-a-nfășurat iubirea Apoi spre tine a întins o stea Pe care-a scris cuvântul : „Nemurirea” Și că va fi de-a pururi steaua … Continuă lectura Cartea timpului →

Tarmul de amurg

  Țărmul de amurg Autor: Daniel Vișan-Dimitriu A plâns doar o lacrimă cerul pe dalele vechiului burg, dar ea îmi purta giuvaerul din toamna-n culori de amurg Era ca o raclă închisă, ca un prețios chihlimbar, purtând o ființă promisă chiar mie să-mi vină în dar. Am prins-o în brațe flămânde și crusta din juru-i … Continuă lectura Tarmul de amurg →

Cata liniste

Câtă liniște Autor: Carmen Pinte din abisul privirii, izvorăște, lacrima fină, a iubirii, mărgăritar ce strălucește, pe țărmul nemuririi... din a umbrelor unghere, plutește, unda glasurilor, în tăcere, șoapte cristaline, în tonuri de iubire... natura, muguri încolțește, zâmbetul înflorește, soarele la ferestre, tristețea o topește, privește... Iubește, Zâmbește, Dăruieşte... ........................... Câtă liniște Se-așterne în suflete! … Continuă lectura Cata liniste →

Ploaia apriga de cuvinte

Ploaia apriga de cuvinte Autor: Mihaela CD   Cuvinte-n ploi  ce dor si plang Lovesc de-ti lasa urme-n gand Si  nu  este putere  sa  desfaca Tristetea-n zambet sa prefaca   Slove dulci cu amare juraminte Ce vorbe goale or sa reprezinte Bine-ar  fi  fost, sa fie masurate Cuvintele, inainte sa fie turnate   Durerea crud-a … Continuă lectura Ploaia apriga de cuvinte →

Tu trecutul, eu prezentul

  Tu trecutul,eu prezentul Autor: Eugenia Grobnic  Tu trecutul,neacceptând prezentul, Eu prezenta,tu marele absent, Tu clipa efemeră și sfârșitul, Eu secunda ce se scurge-n timpul lent. Tu,negarea a tot ce e iubire, Eu, iubirea însăși,dor nemărginit, Tu rătăcitul fără regăsire, Eu,atingâdu-mi visul desăvârșit. Tu începutul,sfârșind în resemnare, Eu cuprinsul,strângând tot universul Tu acel,ce își caută … Continuă lectura Tu trecutul, eu prezentul →

Doar eu

  DOAR EU Autor: Aurelia Oancă Nu voi a scrie rânduri Nici vorbe goale-a zice, Voi doar a mele gânduri Prin grai să vă ridice. De veți vedea lumina Ce-a răsărit din ele, Se va-nălța tulpina Ce-i dă vieții mele, Un rost și-o sfântă cale Spre ce-am pornit să fac, Vreau bucurii nu jale Ce … Continuă lectura Doar eu →

Fabula iepurasului

Fabula iepuraşului Autor: Constantin Bidulescu În pădure-n luminiş Un om pune pe furiş Nişte curse de-ale sale Ca să prindă animale.   O vulpiţă roşcovană Chiar de este ea vicleană A pus piciorul în laţ Şi cursa a prins-o, haţ!   Iepuraşul ce trecea, Văzând ce necaz avea  Şi fiind destul de-aproape                                                                             O ajută … Continuă lectura Fabula iepurasului →

As vrea maicuta

As vrea măicuța, Autor: Elena Tudosa În liniștea nopții ce vine tiptil, Mi-e dor măicuța să te întâlnesc, , As vrea să mai fiu odată copil, Din suflet să - ți spun ce mult te iubesc, Și să-ți cer iertare pentru tot ce - ți greșesc, În visele mele ce-n zori se destramă, Eu știu că … Continuă lectura As vrea maicuta →

Nemuritorii

NEMURITORII Autor: Gabriel Ionescu  Copii. Din tată-n fiu, din fiu în tată. Copiii chiar ne fac nemuritori. Povestea-ncepe cu : „A fost odată”, Și nu se termină, în generații de minori. Azi n-o să mă refer la nemurirea cărnii, Deși știința poate va evolua, Ci doar la spiritul aflat în pragul Iernii, Care se poate … Continuă lectura Nemuritorii →

Sa te fac o morarita

  SĂ TE FAC O MORĂRIȚĂ Autor: Sandu Chiva  Nu de mult..alaltă seară Am văzut o domnișoară, Cu un mers de căprioară  Cum trecea pe ulicioară. A mea inimă sprințară (că așa e ea pe seară) Tot privind la domnișoară Începu în piept să sară! Domnișoara trecea mândră ( mi se păru cam plăpândă) Era … Continuă lectura Sa te fac o morarita →

Bun venit, Aprilie!

Bun venit ,Aprilie ! Autor: Teodora Dumitru Bun venit Aprilie, din zări îndepărtate, Cu aripa ta caldă dai frigul la o parte, Și îl trimiți departe, în văgăuni de munte, Pe unde nici lumină, nici soare nu pătrunde! Pe aripile-ți lungi , privind în largul zării , În șiruri nesfârșite s-au așezat cocorii, Îi vad … Continuă lectura Bun venit, Aprilie! →

Simfonia primaverii

  Simfonia primăverii Ştefan Doroftei Doimăneanu Mit din poveşti pe scene celeşti, Vis însetat pe unde purtat. Flori şi taifun în tube nebun, Îngeri şi rai pe zări de corai. Liră de zeu, pe vers de Orfeu, Taină şi cânt în harul cel sfânt. Fentă în pas fandând în compas, Puf de penel râzând în … Continuă lectura Simfonia primaverii →

Caile iubirii

  CĂILE IUBIRII Autor: Aurelia Oancă Izvor de suflet și frumos Am adunat în palme Și le-am dat inimii prinos Când zilele-ți sunt calme. Pe geamul ochilor deschiși Am așezat petale, Din florile unor caiși Ce tremură agale. În colț de zâmbet am sădit, O fragă mai răscoaptă, Ce în sărutul ei grăbit A mai … Continuă lectura Caile iubirii →

Batranul  lautar … 

Autor: Mihaela CD   Deseori, dansam  cu  veselie In a  mea  scumpa  copilarie La bunicii mei iubiti , la tara Un lautar ne canta la vioara   Maiastre note te-nvitau la joc Noi dansam cu verva si cu foc Ce bucurie mai era odinioara La hramurile sfinte de la  tara   Lautarul  ne-nveselea cu rime … Continuă lectura Batranul  lautar …  →

Cum e la 50 de ani?

Cum e la 50 de ani? Autor: Angela Adriana  Marinescu    Cum e la 50 de ani? Sunt pe cale de-a afla ! Însă cei care-au aflat mi-au mai spus câte ceva. Zic ei, chiar de nu s-ar crede, te simţi tânăr şi-n putere Deşi ţi-e mai domol ritmul şi-ai probleme de vedere.     Mintea-ţi … Continuă lectura Cum e la 50 de ani? →

Declaratie de dragoste

  DECLARAȚIE DE DRAGOSTE Autor: Aurelia Oancă Ca să știm cât ne iubește Dumnezeu a inventat Toate florile din lume Și cu ele a-ncercat, Să deschid-al nostru suflet, Ochii noștri să-i mângâie, În lumina dimineții Rouă de culori să fie. Și iubirii să îi facă Din petale perne moi, La urechi să îi atârne Ghioceii … Continuă lectura Declaratie de dragoste →

De-ai sti tu primavara

  De-ai ști tu primăvara Autor Elena Tudosa De-ai sti tu primăvară cât mi-a fost de dor, Să te întorci la noi cu mantia-ți de flori, Frumoasă si gingasa ca Zâna din povești, Din sânul tău miros de flori să dăruiești, Si chipul tău de soare să mângâie pământul, Ca gerul cel cumplit să-l piardă-n … Continuă lectura De-ai sti tu primavara →

La congresul din zavoi

  LA CONGRESUL DIN ZĂVOI Autor: Sandu Chiva  Vulpoiul a luat găina Ce oua în fundul curții, Când apăru gospodina  Supărată-n cadrul ușii: Măi vulpoi lasă găina Că îl dezleg pe Azor, Strigă tare gospodina Gheorghe..vino-n ajutor! Da nu mai țipa mamaie Îi spuse vulpoiul calm. Ce atâta hărmălaie: Știți domniță..aveți șarm. Sunteți tânără, frumoasă … Continuă lectura La congresul din zavoi →

Dor

Dor, Autor: Elena Tudosa Când mă voi întoarce acasă, Voi săruta cu drag pământul, Dar pân'atunci inima-i arsă, Și îl sărut numai cu gândul. Mi-e tare dor nespus de voi, De-a voastră scumpă - mbrățișare, Stau, număr zilele-napoi, Privind spre cer, mă rog la soare. Ca un calvar e viața prin străini, Ești singură, ești … Continuă lectura Dor →

Din zambet…

  DIN ZÂMBET... Autor: Aurelia Oancă Din zâmbet de lalele și-albaștri toporași, Natura își croiești aripi de fluturași Și din petale albe ce tremură în flori, Zăpezi de primăvară, ce dau din nou fiori. Din razele de soare ce strălucesc în zori, Cununi își împletelște printre gingașe flori Și stropi de rouă cerne peste grădina … Continuă lectura Din zambet… →

Primavara

Primăvara Autor:Loreta Toader Am cuprins primăvara în raze de soare Pământul cel sfânt îmi respiră a viață Sufletul îmi renaște a verde și a floare Vorbind cu soarele în fiecare dimineață Mi-au înflorit și macii în grădină Stârnind în suflet sentimente Timizi și roșii parc'ar avea vre-o vină Cu teama de-a crea doar precedente S-a … Continuă lectura Primavara →

Marea mea albastra

Marea mea albastră Autor:Teodora Dumitru Bună ziua ,marea mea albastră,  Bună ziua , valuri trecătoare,  Mi-e inima o pasăre măiastră,  Ce-mi poartă sufletul în depărtare! Plutește peste ape nesfârşite ,  Cu dor în aripi ,către infinit,  Bună ziua, valuri primenite,  Marea mea albastră , bun gasit ! Ooo, ce dor mi-a fost , să te … Continuă lectura Marea mea albastra →

La covorul pacii tes

La Covorul Păcii ţes. Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Ţes câmpii ca în poveşti În hotare româneşti, Ţes Muntenia cea sfântă Cu Ardealul făcând nuntă, Ţes Moldova-n floare dabă Prinsă-n ia Basarabă, Ţes munţii cu creste albe Râuri adunate-n salbe, Ţes turme ce cerbi şi ciute Prin pădurile tăcute, Lupi ce urlă-n nopţi la lună Când … Continuă lectura La covorul pacii tes →

Ganduri pe cer

Gânduri pe cer Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Trimite-mi cerul tău! Al meu e gol Când nu mai văd lucirea unei stele; Doar stau la umbra gândurilor mele Ce dau întruna cerului ocol Și caută, tot caută prin hău O știre despre urma ta pierdută Pe-o cale ce-i acum necunoscută, Sperând să întâlnească gândul tău. Nu au nici … Continuă lectura Ganduri pe cer →

Surprize, minunate surprize!

Surprize, minunate  surprize ! Dragi cititori, Va  anuntam cu deosebita bucurie ca  inca doi  autori  colaboratori ne-au facut onorea de a se alatura echipei  noastre  de suflet . Ii uram  Bun Venit  autorei  Carmen Pinte   care  ne -a adus  in dar cateva   minunate  poezii  pe care vi le-am prezentat  in avant premiera. Iata cateva titluri:”Timpul , Cioburi de lumina , Omagiu … Continuă lectura Surprize, minunate surprize! →

Florile din inima mea

Autor: Mihaela CD   Petale de  iubire  ce-am adunat  in  inima As vrea cu  sufletul  intreg  sa-ti  daruiesc Ca-i stransa-n buchet  dragostea  sublima Si ma implora arzator sa ti-o marturisesc   Sa-ti daruiesc cu rosii  trandafiri  iubirea Dorul ascuns din  cale si alese margarete Duioasele  azalee sa-ti  mangaie  privirea Si-n vise de  iubire sa plutim  … Continuă lectura Florile din inima mea →

Cand o magnolie…

CÂND O MAGNOLIE... Autor : Aurelia Oancă Când o magnolie va înflori, Parfumul ei suav te va ajunge Și vei simți atunci, și vei dori Ca dorul meu din tine să alunge Și clipa grea, și zâmbet trist, Și tot ce-acum te doare, Arunci în foc chip de artist Și iei din zbor o boare, … Continuă lectura Cand o magnolie… →

Tristetea marii

Tristeţea mării Autor:Ştefan Doroftei Doimăneanu Rafale de vânt îmi mătură chipul, Plajele, iar şi-au pierdut tot nisipul, Valuri în valuri se frământă de zor, Neptun sângerează privind prin vizor, Farul răsare pe mantia mării, Timpul se scurge în unda uitării, Caii aleargă spre carul cel mare, Cerul dansează cu fulgi de ninsoare. Marea îmi urează … Continuă lectura Tristetea marii →

Nu ma privi cu ochi straini

NU MĂ PRIVI, CU OCHI STRĂINI Autor: Sandu Chiva  Nu mă privi, cu ochii goi Căci nu mă face fericit, Ceva s-a întâmplat cu noi Dar încă totul nu-i sfârșit. Nu mă privi cu ochii reci Căci totul este minunat, Azi nu te voi lăsa să pleci Nimic cu noi nu s-a schimbat. Nu mă … Continuă lectura Nu ma privi cu ochi straini →

Ganduri

Gînduri, AUTOR - Loreta Toader Și totuși, ce este fericirea ?!???!!! Azi, am privit oamenii și am încercat să le văd fericirea...într-o privire, sau un zîmbet, chiar și într-o întrebare sau...un cuvînt...însă, nu am reușit să citesc în sufletul lor, sau...mai bine spus, nu am vrut. Mi-a fost teamă de teama lor, de faptul că nu … Continuă lectura Ganduri →

Safari

Safari  Autor:Constantin Bidulescu   Un englez înfumurat La Safari a plecat. Cu un ghid, şi sperau ei, Că vor vâna nişte lei.   După ce l-a contactat Pe ghid el l-a întrebat: – De mine ai auzit? Sunt un vânător vestit. Niciodată nu ratez Animalul ce-l vânez.   De greşesc mai multe ţinte Îţi voi … Continuă lectura Safari →

Ploaia de petale

PLOAIA DE PETALE Autor:Teodora Dumitru Sub copacii înfloriți ,cu parfum de primăvară , Stau cu gândurile mele , unul vine...altul zboară ... Și mă ninge floarea lor și mă plouă cu petale , Și mă simt precum un prunc , în brațele mamei sale ... De sub ploaia de petale, ridic ochii către cer , … Continuă lectura Ploaia de petale →

Ultimul druid

Ultimul druid Autor:Daniel Vişan-Dimitriu Toiagul ce mă poartă pe vechile hotare Nu-i ramură tăiată din arbor oarecare, Şi are-n el putere, ca el un altul nu-i, Căci eu îi sunt druidul, supusul nimănui. El mi s-a dat, el, singur, în clipa când, din ceruri, A coborât scânteia trimisă prin eteruri Şi mi-a adus ce numai … Continuă lectura Ultimul druid →

Versul meu

Versul meu, Autor: Elena Tudosa Ce minunat traiesti o zi, Cind ai putere-a dărui, Ceva frumos, ceva măreț, Prin armonia unui vers. Am scris atitea rinduri, rinduri, Multe trăiri și multe ginduri, Am încercat sa le dau sens Scriind pe coala cite un vers. Căci versul meu sufletul îmi alina, Atunci cind plinge și suspina, … Continuă lectura Versul meu →

Invitatie la cina

Invitaţie la cină Autor: Gabriel Ionescu Replică la poezia lui Corneliu Vadim Tudor   Tu Doamna neagră, Doamna mea cu coasă, Vadim te-a invitat la o cafea, Ar cam fi trebuit să fii fricoasă, El, şoricioaică ţi-a băgat în ea. Vino la mine, Doamnă, la o cină, Găteşte-o însă tu, căci eu nu văd, Securitatea … Continuă lectura Invitatie la cina →

Timpul

Timpul Autor Carmen Pinte: Mai știi? ...pluteam pe raze de iubire,  Timpul, ne-a răsfățat, în clipe dulci, de fericire. Acum, privesc în jurul meu,  Aripile eului, se zbat mereu,  În ale valurilor lumină,  Izvor de dragoste divină... Aștern un gând, Sfredelind a veșniciei simțăminte, Cu lacrimile ating,  Buzele tremurânde... O firimitură din zâmbetul tău,  E … Continuă lectura Timpul →

Si ce daca ?… 

Si ce daca ?...  Autor: Mihaela CD   Si ce daca n-am facut ce trebuia? Si ce daca n-am facut pe voia ta? M-am alinat  cu-a versului visare Si-am petrecut in dulce desfatare   Si ce daca n-am venit la intalnire? Si ce daca n-am venit la dojenire? M-am imbracat cu-a rimei camasa Si-am petrecut … Continuă lectura Si ce daca ?…  →

Columna mea

COLUMNA MEA Autor: Aurelia Oancă În mine am zidit columna De OM, ce are pe pământ, O datorie sacră, sfântă, Ce-i cultivată în cuvânt. Un soclu de granit ea are Să-i fie trupul veșnic drept, Nu îndoit de-orice furtună Ci forță s-aibă-n al său piept. Pe trupul marmurei cu dalta Am tot sculptat scene de … Continuă lectura Columna mea →

Sfatul

Sfatul  Autor: Constantin Bidulescu   Ce faci Nae azi pe navă Iar pleci în călătorie? Ai rămas om de ispravă Că munceşti cu bucurie.   Dacă bate-un vânt uşor Mâine vom pleca în larg M-au pus să o măsor Înălţimea la catarg.   Catargul să nu s-aplece Când pe sub un pod pătrundem. Să fim … Continuă lectura Sfatul →

Vortex

Vortex AUTOR - Loreta Toader PICTURĂ - Alexandru Darida M-am lăsat purtată de vânt Făcând un pas spre veșnicie Foc mocnit ce arde pe pământ Un ultim gând de nebunie Mi-am nuanțat sufletul în cuvinte Colorând cu nostalgii amăgitoare Păstrând în vârtejul trăirilor mute Iubiri interzise și răvășitoare Zburăm amețitor printre cuvinte Visând că este-ntr-adevăr un vis … Continuă lectura Vortex →