Cerul patimilor noastre

cerul patimilor noastre de mircea trifu
 

Autor: Mircea Trifu

 

Cu marea ta m-am înrudit și eu când norii tăi
Îmi lăcrimau pe cer înduioșați de curcubeie
Aprinse de-o scânteie din visul ce pe bolți îl sui
Nesățios spre cel din-ntâi ce îl iubești, femeie.

Sunt visul din pământ însămânțat de-o sclavă
Cu două mâini îmbătrânite și arse de tăcere
Și scumpe la vedere, dar o să vină-aici, de vii,
Pe țârmul unde-ai să devii ce inima îmi cere.

Adâncul tău ascuns ce-mi freamăta dorința
De-a-i tulbura fără să-i sfâșii scoarța de coral
Al corpului astral și cald de miere-nmiresmată
Ce gura-mi însetată, ți-l bea din Sfântul Graal.

Înaltul ce l-am împânzit, noi patimi nesătule,
Toți viii, chiar și morți ne-ajung nesăbuința
Și-ne cerșesc credința cu-nsingurate mâini,
Doar noi, miloși maslini le-ndeplinim dorința. .

Femeie, n-avea teamă de bruma frunții arse!
Iți pare focul stins, dar nu e, e numai moleșit
De-un nor, de când ai răsărit și-acum bocește,
Simțind cum se sfârșește de lacrimi copleșit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.