COJOACELE IERNII
Autor: Aurelia Oancă
Într-o seară, în zăpadă,
Sta un felinar tăcut,
Cu lumina lui cam fadă
Și puțin cam abătut.
Frigul iernii îl cuprinde
Iar el tremură de tot,
Becul lui abia se-aprinde
Și-apoi spune: Nu mai pot!
O steluță mai zglobie
Zâmbete îi trimitea,
Felinarul nici nu știe
Ce-ar putea face cu ea.
Îi zâmbește printre gene
Din zăpada ce s-a pus,
Apoi zâmbetul alene
S-a topit și-ncet s-a scurs.
Becul speriat se-agită,
Țipă, face mici scântei
Și devine-ntr-o clipită
Verde, albastru și cum vrei.
Dar din zbaterea verzuie,
Pe zăpad-au apărut
Mici crâmpeie ce se suie
Înspre stea și-au început,
Licurici de fulgi să joace
Colorând natura toată,
Din zăpadă fac cojoace
Verzi cu blană colorată!
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 