Omul nou

omul nou de gabriel ionescu

OMUL NOU

Autor: Gabriel Ionescu

Așa cum arheologia gândurilor noastre ne arată,
Omul, nu este o invenție de dată prea recentă.
Și cum trecutul nimănui nu-i fără pată,
El, Creatorul, nu va mai accepta mult timp, o viață decadentă.

Omul este un animal al aparențelor înșelătoare.
Întotdeauna nu-i decât el însuși, când nu joacă-un rol.
Lumea-i un loc periculos ca să trăiești sub Soare,
Din vina celor care nefăcând nimic, n-au nici control.

Mulți Oameni pot produce oamenilor fericire.
Unii o pot produce unde sunt. Oriunde sunt în rol.
Alții doar când, ca semn de mare dăruire,
O pot produce, doar când pleacă, lăsând locul gol.

Un paradox al Țării noastre, zis evoluate :
Avem mulți oameni c-o inteligență mult peste normal,
Dar prea puțini au caracter. Păcat! Uite, se poate,
Iar drama României noastre, e fără de egal.

Un singur lucru-i leagă cel mai mult pe oameni,
Acesta-i Conștiința că au un trecut comun.
Azi, e modern chiar să accepți să fii condus de fameni,
Uitând de tot ce-ai învățat, in bunul rit străbun.

Exista mulți din Oameni Mari, ce au un suflet mic,
Căci sufletul, nu-i dependent de trup.
Oamenii mici cu suflet mare, sunt mai puțini un pic,
Unii lucrează, alții stau. Exact ca într-un stup.

Sunt doar un Om. Nimic din ce-i uman nu-mi e străin,
Măcar încerc să fac doar lucruri bune.
Iar dacă alții mă imită, e bine. Eu mă-nchin.
Să inviem Patriotismul, vremilor străbune.

Că nimeni nu-i perfect, asta e clar,
Dar Omul nou, nu recunoaște că-i un nimeni.
Haina frumoasă , plânge pe un neuron ce este singular,
Hai, măcar doi. Măcar să fie gemeni.

Stăpânul, e egal cu slujitorul său,
Asta, doar dacă amândoi, au suflet.
Un îngâmfat, îl are-ntotdeauna mic. Asta e rău.
E ca și cum ai Tunul, dar n-ai la el, afet.

Cei tineri fac și spun ceea ce fac,
Bătrânii, numai povestesc tot ce-au făcut,
Un visător va spune tot ceea ce vrea să facă într-un veac,
Păcat e că de mulți, el nu va fi crezut.

Cei luminați, discută între ei, idei.
Cei mediocri vor discuta numai evenimente.
Mințile mici, discută despre oameni. Strigă invidia în ei.
Nu au alte subiecte. Bârfele-s permanente.

Omul poate fi câteodată amuzant,
Doar dacă știe cum e să fii trist.
Fă-l Șef pe unul, ca să vezi dacă mai e galant
Și nu-ncerca să critici, un Artist.

Omul învaţă mai întâi să meargă.
Apoi, încet, încet, învață să vorbească.
In timp, va învăţa să stea, nu mai aleargă,
Apoi va învăța să-şi ţină gura.. Sau să și-o oprească.

Și Omul Nou poate vorbi în somn.
Probabil, nu are curajul, când e treaz,
Alțul vorbește și când mulți din oameni, dorm,
El crede că așa e cel mai breaz.

Omul, e mai presus decât întregul Univers.
Dar, dacă-l ierți mereu, el nu învață.
Din Școala trebuie să iasă oameni, nu ceva pervers,
Căci azi, mulți fraieri spun că sunt școliți și-ți râd în față.

Moral, mulți dintre noi, nu s-au dat jos din pom,
Deși prin Tehnică, suntem chiar Semi zei.
Când pierd chiar tot, unii pot să rămână OM
Pot încă râde și iubi, doar cu Credință, dacă nu-s Atei.