Valoare

valoare de gabriel ionescu

 

VALOARE

Autor: Gabriel Ionescu

Valoarea e o componentă foarte relativă.
A tot ce reprezintă pentru altii, Cineva.
Toți își doresc să fie cunoscuți ca o Valoare cât mai pozitivă
Toți își doresc respect ce numai prin Valoare, se va activa.

Toți devenim mai valoroși, când ne-învechim.
În timp, acumulăm și cunoștințe și experiență.
Valoarea ne e măsurată după greutățile pe care să invingem, reușim
Căci doar din încercări ne câștigăm și competență.

Un om deștept, învață și de la un prost, asta e clar.
Invers, cu siguranță nu este posibil, nu se poate.
Capacitatea de-a discerne, de-a acumula e-un corolar,
Al celui pentru care ea, Valoarea, din ridicol chiar ii scoate.

Sunt Oameni care-și schimbă sentimentele și firea după interese.
Aceștia-s oameni mici, fără valoare.
Căci ei trăiesc fără ca de Aproape, să le pese
Și nimeni nu-s mai buni ca ei, sub soare.

Unele lucruri sunt iubite pentru c-au Valoare. Asta se învață
Altele, au valoare pentru că-s iubite.
Capeți Valoare doar acumulând experiență cât timp ești în viață,
Respectul celorlalți e un câștig. Cu el ești sigur și de reușite.

Valoarea ta, e dată de acumulări spirituale.
Ce ai în cap contează, nu ce ai în pungă.
Ești un nimic, atunci când în situații grele, spui doar vorbe goale,
Pe trădători, oricare grup de Oameni, ii alungă.

Valoarea unui lucru crește proporțional,
Cu greutatea-ntâmpinată în al dobândi.
Numai văzând invidia celor cu suflet mic și trivial,
Îți poți da seama că ești Valoros și că vei izbândi.

Valoarea, poți să o compari mereu c-un stup,
Acolo toți muncesc, dar fiecare după capabilitate.
Succesul, este clar asemuit c-un cuib de viespi. Atac în grup,
Cel ce e-n vârf, este mereu împins de cei de lângă el, în spate.

Adevăratele Valori, stau la lumină,
Nu se învăluie-n enigme și mister.
Doar putregaiu-are nevoie ca de o cortină,
De întuneric pentru-a străluci, ca un “ceva” aurifer.

Ideea de valoare, este întotdeauna relativă.
Căci fiecare o măsoară după interesul său.
Valoarea unui Zero crește, e competitivă,
Dacă în fața lui mai pui o cifră. Zău.

Câți oameni de valoare trec neobservați pe lângă noi.
Iar noi, chiar ne uităm ca proștii după nulități.
Căci pân-la urmă ce-i o perlă sau un diamant, doar nu gunoi
Când nimeni nu te vrea. Doar sticle șlefuite, zero calități.

De acelasi autor: 

Fata-femeie

America, America

Spaime

Abonament revista TIPARITA 1 an

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

C$35,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.