Caruselul
roman
Scriitor: Aurelia Oanca
Capitolul 17
CAP. 17
Cu sufletul răvăşit, şi pentru că mă
despărţisem de fiul meu drag, şi pentru că
îmi era cumplit de dor de tata, m-am întors
la spital. Corina mă aştepta neliniştită.
Trebuia să stea cuminte în pat, pentru a-şi
proteja viitorii „pui”, dar suferea pentru că
nu-l putuse însoţi pe fiul ei iubit, nici măcar
până la gară. Dar cum Dumnezeu
aranjează lucrurile cum nu se poate mai
bine, era fericită că mă are pe mine alături
de ea.
Când am deschis uşa salonului, am
văzut lacrimi pe obrajii ei frumoşi. Le-am
şters cu sărutări fierbinţi, apoi i-am povestit
cu lux de amănunte, tot ce-am discutat, ceam
făcut. Mi-a mulţumit pentru asta, pentru
dragostea mea, într-un cuvânt, pentru tot. Şi
eu îi mulţumeam din adâncul suflatului meu,
pentru că există în viaţa mea, Corina mea
dragă. Am mai stat puţin cu ea, apoi am
plecat să le mai fac o vizită bolnavilor mei,
după care am plecat la mama. Nu voiam să
mă întorc în apartamentul Corinei, care
acum era gol. Trebuia s-o văd pe mama,
să-i povestesc tot ce am făcut, ce-am simţit,
ce-am păţit.
Când i-am spus despre năluca tatălui
meu, ochii i s-au umplut cu lacrimi. Şi ei îi
era dor de tatăl meu. Am povestit mult şi
despre multe. Era atât de fericită că eram
cu ea, că m-am întors acasă, că i-am adus
nepotul şi că va mai avea nepoţi. După
miezul nopţii ne-am culcat, eu urmând să
mă trezesc devreme. Abia aşteptam să văd
cum se simte Corina şi copiii noştri.
În zori m-a trezit o aromă plăcută de
cafea. Mămica mea dragă, s-a trezit şi mi-a
pregătit cafeluţa. Am savurat-o împreună,
apoi am plecat la spital. Corina dormea
liniştită, acesta fiind un semn bun. Am trezit-o
cu un sărut. Ea a deschis ochii surâzând.
Chiar dacă era somnoroasă şi nearanjată,
era frumoasă. Cum am putut sta departe de
ea atâţia ani? Dar gata, nu am să mă mai
chinui cu aceste întrebări. Trebuie să
privesc înainte, spre viitor.
-Bună dimineaţa, iubita mea.
-Bună Mihai. Ce mai face mama ta?
-De unde ştii că de acolo vin?
-Mi-am imaginat că nu vei sta la mine,
singur.
-Aşa este, dar mai este un motiv.
-Care?
-Când l-am condus pe Alex, mi s-a părut
că-l văd şi-l aud pe tata.
-Şi ai vrut să-i povesteşti şi mamei tale.
-Exact. La amândoi ne este dor de el.
-Te cred. Şi eu îmi iubesc enorm părinţii.
Nici nu ştiu cum voi suporta despărţirea
atunci când va veni vremea să se ducă.
-Dumnezeu îţi dă putere, timpul vindecă
rănile, dar parcă de dor uită. El creşte direct
proporţional cu trecerea timpului.
-Mihai ! Oare îmi vor da drumul acasă?
-Voi vorbi eu cu medicul şi vom vedea.
-Te rog. Promit să fiu cuminte, dar vreau
acasă. Nu-mi place aici.
-Ştiu draga mea, dar este necesar.
Acum te las. Vin mai târziu şi atunci voi
vorbi cu medicul.
Am lăsat-o pe Corina în salonul ei, eu
îndreptându-mă spre cabinetul meu,
urmând să-mi vizitez bolnavii şi să mă
pregătesc pentru operaţie. Aveam de făcut
o intervenţie dificilă şi trebuia să fiu pregătit.
Operaţia a durat patru ore. Am fost
epuizat după asta, dar am avut şi
mulţumirea că am făcut o treabă bună. Era
prima intrevenţie dificilă de la angajarea
mea. Aveam emoţii şi pentru asta, dar acum
eram bucuros că nu am păşit cu stângul la
noul meu loc de muncă. Deşi eram epuizat
fizic, moralul meu era la cote maxime.
După ce mi-am revenit puţin, am trecut
pe la Corina. Am găsit-o aşteptându-mă, cu
bagajele făcute.
-Unde pleci, draga mea?
-Acasă ! Doctorul mi-a spus că totul este
bine şi m-a externat.
-Mă bucur. Eu nu am apucat să vorbesc
cu el. Abia acum câteva minute am ieşit din
operaţie.
-Şi…?
-Şi totul este bine.
-Nici nu ştii cât mă bucur pentru tine,
iubitule.
-Şi eu. Am avut emoţii foarte mari şi asta
m-a făcut să-mi fie puţin teamă.
-Teamă? De ce?
-Dacă nu-mi reuşea intervenţia? O
dădeam chix din prima, nu?
-Ai dreptate. Dar acum este bine că totul
s-a terminat aşa cum trebuie.
-S-a terminat intervenţia. Urmeză să
aşteptăm reacţia pacientului, să văd ce am
făcut cu adevărat.
-Va fi bine, vei vedea.
-Sper din suflet. Dar acum, hai să te duc
acasă.
Am plecat amândoi, am instalat-o pe
iubita mea cât mai comod în pătucul ei, apoi
i-am pregătit rapid ceva de mâncare şi i-am
dus-o la pat. Trebuia să se alimenteze bine,
pentru ea şi pentru cei mici. Trebuia să
recupereze tot ce a pierdut.
După ce a adormit, m-am întors la spital.
Trebuia să-mi văd pacienţii. Se trezise din
anestezie şi noul meu pacient. Era destul
de liniştit. Avea dureri, dar cele normale în
urma unei intervenţii. Am stat cu el puţin,
i-am pus unele întrebri, apoi m-am întors în
cabinetul meu. Trebuia să mă adun puţin
după o zi atât de plină şi de agitată.
Spre seară, m-am întors acasă. Voiam
să văd ce face Corina. Era în pat, cu perna
la spate şi citea. M-am bucurat că este
ascultătoare. Am povestit puţin, apoi am
încercat să prepar cina. Nu m-am descurcat
prea grozav, dar ea nu a făcut nicio
remarcă. Am apreciat mult acest lucru. N-aş
fi vrut s-o supăr cu nimic, dar m-am bucurat
că nici ea nu a făcut-o. Aveam amândoi
nevoie de linişte sufletească. În timp ce
spălam vasele, a sunat Alex. Corina a
ridicat receptorul şi a vorbit cu fiul nostru.
Din colţul meu o urmăream cu privirea. Era
atât de fericită, se vedea că-şi iubeşte mult
fiul. Îmi plăcea la nebunie imaginea
aceasta. Iubita mea lângă mine, iar fiul meu
la celălalt capăt al firului, informând-o
despre prima zi de examen. După expresia
feţei ei, îmi dădeam seama că totul este
bine. Mi-a transmis salutări şi mie, apoi a
închis. Corina radia de fericire.
-A ştiut?
-Da, a ştiut şi este foarte bucuros.
-Îmi place siguranţa lui.
-S-a pregătit mult, Mihai. Ţi-am spus că
este un băiat serios.
-Ştiu draga mea. Avem un băiat bun.
-Îl iubeşti?
-Da, Corina. Îl iubesc enorm, cum de
altfel te iubesc şi pe tine.
Fiul nostru ne suna în fiecare zi, ne
informa despre examene, se interesa de
starea sănătăţii Corinei şi a celor mici. Când
s-au terminat examenele, a venit acasă,
prietenul meu urmând să se intereseze de
rezultate.
După două zile am primit telefon că fiul
nostru a intrat. Alex nu-şi mai încăpea în
piele de fericire, dar nici noi nu eram mai
prejos. A doua zi a plecat la Bucureşti
pentru a vedea cu ochii lui lista. Intrase cu
nouă şaptezeci şi cinci, fiind al treilea pe
lista admişilor. După ce s-a întors, i-am
făcut o vizită şi mamei mele. A fost
nemaipomenit de bucuroasă.
-Acum sigur voi trăi o sută de ani, spuse
ea.
-De bucurie, mamă?
-De bucurie că voi avea doi medici în
familie şi mă vor îngriji.
Am râs cu toţii de remarca mamei, apoi
am comandat o pizza mare, pentru a
sărbători evenimentul. După ce ne-am
întors acasă i-am sunat şi pe părinţii
Corinei. S-au bucurat foarte mult, dar cum
era să n-o facă? Alex era lumina ochilor lor,
la fel ca şi Corina. Când ne-am mai liniştit
puţin, am luat poza tatălui meu din
portmoneu şi i-am spus : „Alex a intrat la
medicină”. Şoapta percepută numai de
mine, mi-a răspuns : „ Ştiu, am văzut şi eu
listele. Vă felicit.”
Deşi părea totul desprins din
paranormal, îmi făcea bine această
conversaţie cu tatăl meu. Oare aşa voi
comunica şi eu cu Alex, atunci când nu voi
mai fi? S-ar putea. Tata mă iubea la fel de
mult cum îmi iubesc şi eu fiul. Cred că acest
sentiment puternic, face să rămână
nealterată legătura dintre noi, chiar şi după
moarte.
Acum când simt şi eu pentru fiul meu,
ceea ce simţea tatăl meu pentru mine, mă
simt cu adevărat un om împlinit. În curând
se va termina şi divorţul şi atunci voi putea
să-mi revendic rolul şi dreptul de tată, şi
legal nu numai biologic.
VA URMA
Va dau intalnire tot aici in paginile revistei ”Poezii pentru sufletul meu” in fiecare zi pentru a descoperi cate un episod din romanul CARUSELUL!
Despre autoarea Aurelia Oanca
Comanda cartile Aureliei Oanca direct de la autor!
Lectie de iubire adevarata*romanul Caruselul
Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.
75,00 CAD
Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Poezii pentru sufletul meu 