Martin LANGFORD-AUSTRALIAN POEMS / POEME AUSTRALIENE

thumbnail (24)

Martin LANGFORD

 AUSTRALIAN POEMS / POEME AUSTRALIENE

 

(Traducere în limba română de George ROCA)

 

THE DRINKERS

Keats would go. And Brahms. And Paul Cezanne.

Of all the improbable freaks that the coupling

of species long dead had thrown up.

The three of them drove down at least once a month –

hours out of Sydney – to sit by the shack

on the Hawkesbury, sink a few quiet ones, doze

in the afternoon sun. Not to help –

they could none of them help: but to share

in their grief. If you cared for the life of the planet –

but all you could do was to offer the things

that you cared for a surrogate life, you would

seek refuge too. Their kindness led nowhere at all.

No matter how skillful they were – or how shrewd

their attention, the world would just pour

through their fingers. The art by which

some little waif of the world might be saved

remained stuck in the world.

Why wouldn’t they all get together – to talk

about football or pass on their tips, to yarn

about places they’d seen, or they might like to go?

What was this kindness and what was its place

on the planet?

A cool beer, the wind in the reeds –

while currawongs hunted the eggs of small birds,

the land drifted north,

the sun boiled and howled in its silences,

spilling the waste from its fire-mathematics.

 

CHEFLIII

 

Keats ar trebui să dispară! Și Brahms! Și Paul Cezanne!

Pentru toate ciudățeniile improbabile pe care combinația de specii,

de mult sucombate, le-au scos la iveală…

Cel puțin o dată pe lună cei trei ignorau viața din Sydney

pentru a se retrage într-o colibă de pe malul râului Hawkesbury,

unde se scufundau în liniște savurând o bere rece

și unde moțăiau mângâiați de soarele călduț al după-amiezii.

Niciunul din ei nu puteau ajuta cu nimic la diminuarea durerilor altora.

Căutând un refugiu acolo, dacă le-ar fi păsat de viața planetei –

tot ce-ar fi putut face ar fi fost să ofere idei,

de care ar fi avut grijă, în cazul unei vieți contrafăcute –

Abilitatea lor n-a dus însă nicăieri…

Indiferent cât de pricepuți erau – sau cât de șireți ar fi fost…

Lumea s-a scurs pur și simplu printre degetele lor.

Arta prin care ar fi putut salva o mică parte abandonată a lumii

a rămas blocată în neant.

Oare de ce nu s-au adunat cu toți

să vorbească, mai bine, despre fotbal, să facă pronosticuri,

sau să povestească despre locuri pe care le-au văzut

sau unde le-ar plăcea să meargă?

Care au fost aceaste minunății

și unde sunt situate pe această planeta?

 

O bere rece,

vântul din stufăriș,

currawongii* care vânează ouăle păsărilor mici,

Pământul răsucit spre nord,

Soarele fierbând urlându-și tăcerile sale

și vărsând deșeuri din matematica focului său…

Cam atât!

––––––––––––

* Currawongs – Specie de păsări native din Australia, asemănătoare cu cioara sau cu coțofana.

EARLY QUESTIONS

What do you sing?

We sing hauling the ropes to the burden of distance from elsewheres.

We sing, On your knees, Frog, Jack Tar is the best fighting man!

We low-sing the God of sea-burials,

the God of the winds, and of shelter from wind.

We sing to a blankness that never takes shape in our minds.

What are your increase-sites?

Rum makes us big with ourselves if we lean into nothings.

The scratchings at Government Farm.

The Reverend’s raised voice is a growth-site:

it troubles each indifferent thing with an infinite shade.

The Governor’s oak desk

conjures gentry from goose-quills and lines.

What do you dance?

We dance chain-of-command on parade-grounds

or raising the flag, which is simpler and taller than men.

Left to ourselves, we dance hornpipes.

Officers have to dance courtesies, bows, and the line

between forthright and rude, on account of their stripes.

Sometimes – to stop us from joking – they dance stripes on us.

What is your dreaming?

It frays. It is no single thing.

It plays the wind’s quarters, and won’t come ashore.

Some of it’s trade-steady sailing: high ropes and white-caps,

full sails. Bright eyes from Maidstone are in it,

and love-not-for-us. Jesus, the hands in the tempest.

Hell’s embers also, the foundries that made the ship’s cannon.

The words in the Book and the printing in books.

The king’s gold brocade, and the idea we all might be equal.

And what is your country?

 

ÎNTREBĂRI TIMPURII

 

Ce cântați?

Cântăm ciupind parâmele în povara distanței față de alte meleaguri.

Cântăm: „În genunchi”, „Broasca”, „Jack Tar* Marinarul este cel mai bun luptător”!

Îl cântăm pe Dumnezeul înmormântărilor pe mare,

Pe Dumnezeul vânturilor și al adăpostului împotriva vântului.

Cântăm un vid care nu prinde niciodată contur în mintea noastră.

 

Care sunt spațiile voastre de înălțare?

Butelca cu rom ne face măreți față de noi înșine

chiar dacă ne împleticim în nimicuri.

Firimituri de la ferma guvernului!

Vocea ridicată a reverendului pe o pantă ascendentă

tulburând indiferența fiecărui lucru cu o nuanță infinită.

Biroul de stejar al guvernatorului

evocă intelighenția prin liniile trase cu pana de gâscă.

 

Ce dansații?

Dansăm lanțul ierarhiei pe terenurile de paradă,

sau la ridicarea steagului, care, desigur,

este mult mai înalt decât noi oamenii.

Lăsat pe seama noastră, dansăm pe sunetul tulnicului.

Ofițerii ar trebui să danseze plini de amabilitate

deoarece, din cauza însemnelor de pe epoleți,

arcurile și corzile lor pot ținti între direct și nepoliticos.

Uneori – pentru a ne împiedica să glumim –

dansul lor ne transformă în haine vărgate.

 

Care vă sunt visele?

Cele care se descompun. Și care nu sunt unice.

Cele care se joacă cu intensitatea vântului,

dar care nu vor ajunge la mal niciodată.

O parte a navigației acestora este bine-stabilită:

Are frânghii înalte și chipie albe

precum pânzele umflate de vânt.

Ochii strălucitori din Maidstone** îi apațin doar lui,

deoarece iubirea nu este pentru noi.

Iisuse Doamne, ține în mâini furtuna și jăratecul infernului

și pe cei care au turnat tunul navei

și cuvintele din cărți

și tipăriturile din acestora,

și brocartul de aur al regelui

și ideea că toți am putea fi egali…

oricare ar fi țara noastră.

––––––––––––

* Jack Tar este o metaforă pentru „Marinar” – e important ca Jack Tar să fie indentificat, în versiunea română ca fiind Marinar. Englezii/Americanii/Aust/NZ subânțeleg asta.

* Maidstone, oraș situat în comitatul Kent, Anglia.

 

 

THE SEASON OF BECKONINGS

It’s as if, in Australia,

you could never be permitted to settle.

Come July, there’s a wind off the ranges-

more access to memory

than an easing of cold, as if air

had been soaked in the sweetness of gullies

and swarmed as a perfume called Distance.

A dirt road with endless low crests.

You pull up by river sand, pale with dry sunlight,

and reach to get out of the car…

Or walking on still,

sunny streets—posters and boarded-up shops

by the Meadowbank trains. There’s a breeze

off the river so faint it’s like light on the skin.

And you’re there, on some lost, northern coast:

a crab-scribbled mudflat exhaling in optimum morning,

the mangroves like ancient goannas in moment-new light.

A silk-subtle air, easing through.

Like the lilt in a poem, eddies tug at your moorings.

A honey-dense drift of dislodgements

that whisper, There’s no perfect fit. Achievements

will vanish like jokes, or the bend in the road.

A wisdom of what’s truly offered

you cannot acknowledge – or not, at least, yet.

You step out and reach for a durry.

Some clearing. A rock-ledge will do.

Although not for too long.

VREMEA SĂLĂȘLUIRII

 

E ca și cum, în Australia,

nu ți s-ar fi permis niciodată să te așezi.

Vine un vânt de iulie* cu intermintențe…

mai degrabă accesat în memorie decât o calmare a frigului,

de parcă aerul a fost înmuiat în dulceața apelor

care bântuie ca un parfum numit „Distanță”.

Un drum de pământ cu creste joase, nesfârșite…

 

Eliberându-te din automobil…

descinzi și tu pe nisipul râului,

palid ca lumina uscată a soarelui

sau mergând țanțoș pe străzi însorite –

vezi afișele și magazinele

din apropierea gării din Meadowbank**.

 

Se simte o briză venind dinspre râu

precum o rază slabă de lumina pe piele.

Și tu ești acolo, pe o coastă pierdută dinspre nord,

precum o dâră lăsată de un crab pe nămol,

pierdută în zorii dimineații,

când mangrovele asemănătoare cu niște șopârle antice

vor apărea în lumina nouă a momentului.

 

O dâră de aer, subțire ca mătasea, adie ușor,

la fel ca intonația vocii într-o poezie,

sau ca vârtejurile de apa mângâind vasele din port;  

precum desprinderile forțate,

care șoptesc mieroase, dar imperfecte…

 

Realizările tale vor dispărea

precum glumele la curbura drumului,

însă înțelepciunea a ceea ce se oferă cu adevărat

nu o vei putea recunoaște deocamdată.

 

Fă un pas înainte pentru a porni în grabă.

Vei avea parte de o oarecare răsplată.

Poate chiar de o margine de stâncă.

Deși nu pentru prea mult timp…

––––––––––––

 * În Australia, in luna iulie, este anotimpul de iarnă deci un vânt rece

** Meadowbank – Suburbie mondenă a orașului Sydney

 

GREYS

There should be a word for subtle

beyond the clumsiness of categories. I am thinking

of the silver-, black- and buff-inflected greys

of a nondescript country of bloodwoods and apples,

geebung and silver-top ash; so nondescript—

what gulfs of arrogance—it is almost invisible.

Just a copse, and then a copse, and then another.

There is no central grey to which others relate.

There is only an angled abundance of juxtapositions.

But cloud warmth is in them. They are at home

in sun, glinting and settled in spectra. They’re at home

in monstrous sheet-blue and in light, shifting airs.

Coded for dull, they are intricate, various, endless,

dishevelled, complete. Ochre and pale-yellow laminates

glow underneath them. Brilliant black tesserae

scroll them with fire-scars: flame-welts of charcoal

down cork-stubborn, low-relief ziggurats. More than

defined by, they grow out of weather: rain-swell

and wind-tug, regular sun-pressure thickenings; seasons

that summon and glide with the lace of their noons.

If we must have a flag, these are the greys

I would have there: subtleties, plenitudes,

at home in vast, even light;

none more important than others, with no grey more visible;

space all around them, and through them, and on either side—

a welcome, without exclusivities;

a scuffed, twiggy opening you enter with every next step.

 

NUANȚE DE GRI

 

Ar trebui să existe un cuvânt pentru „subtil”

dincolo de stângăcia categorisirilor.

Mă gândesc la griurile șlefuite din argint și negru,

dintr-o țară necunoscută,

cu arbori de carpen sângeriu și meri,

cu tufișuri de geebung* și cenușă de argint;

atât de nedescriptibilă – încât ariile de aroganță –

sunt aproape invizibile.

 

Doar o mlădiță, apoi o altă mlădiță, apoi alta…

Acolo nu există un gri specific care să se asemene cu altul.

Există doar o abundență unghiulară de juxtapuneri,

iar căldura norilor o găsești în ele.

Se simt acasă în soare, sclipind așezate în spectre.

Ele sălășluiesc în albastrul monstruos

și în miresmele ușoare și schimbătoare.

Codificate devin plictisitoare, complicate, diverse,

nesfârșite, dezordonate, dar complete…

Sub ele strălucesc stratificări de ocru și galben pal.

Cioburi de mozaic, tesserae** negre și strălucitoare

se derulează ca niste cicatrici de foc:

flacără-de-cărbune,

dopuri de plută înțepenite în gâtlejul sticlei,

zigurate*** – basoreliefuri tocite de vreme.

Mai mult decât se știe despre ele,

acestea acestea cresc cu tmpul:

umflate de ploaie, remorcate de vânt,

întărite de presiuni solare;

anotimpuri care prevaleaza

și alunecă precum dantela de la miezul zilei.

 

Dacă ar fi să avem un steag,

acesta ar trebui să fie de culoarea gri!

Ar conține: subtilități, plenitudini, minunății,

chiar și lumină –  niciuna mai importantă decât alta,

fără nuanțe mai vizibile – cu spații în jurul lor

și printre ele, și peste tot…

O întâmpinare fără exclusivități

într-o lume poleită și ambiguă

pe care o întâlnești la fiecare pas.

––––––––––––

 * Geebung (jibung, in limba aborigena australiană) este un fruct sub formă ovoidala al plantei Persoonia media

** Tessarae (lat) – Bucățele mici de piatră, sticla sau ceramică din care se execută un mozaic.  

*** Zigurat (Mesopotamia)- Templu rectangular construit in trepte din cărămizi arse la soare   

THE MONKS

It must have been like a radiance

that could hardly have been borne:

the sudden and naked possibility

that there might be a life

that was free of blood’s hopeless compulsions.

I am not meaning those

for whom Christ was the strongest of war-cries.

I am thinking of all those

for whom the new thought of forgiveness—

the dream of a brotherhood stronger than pride or offence—

must have rung like a bell:

old, northern monks

cutting steps in their islets;

setting, foursquare to the gale,

the frail, stubborn, child-like routines

of their longing for peace.

Most did not last long.

The sword had no time for such swordlessness.

But they burnished their exquisite letters

and taught them to fly.

I picture them swinging their hoes

to a muscular chant

like the Bermudas rowers.

On the horizon, a long-boat starts inching their way.

Nowhere to go so they may as well sing twice as loudly.

They sing me the room I write this in.

They sing me the question of what I should do with it now.

PUSTNICII

 

Trebuie să fi fost ca o strălucire

care cu greu ar fi putut fi susținută.

O posibilitate neprevăzută

că acolo ar fi putut exista o viață

lipsită de constrângerile disperate

ale sângelui.

 

Nu mă refer la aceia

pentru care numele lui Hristos

a fost cel mai puternic strigăt de luptă.

 

Mă gândesc la toți aceia

pentru care noul gând al iertării –

visul unei frății, este mai puternic

decât mândria sau insulta –

și care ar suna ca un clopot:

bătrâni călugări nordici,

croindu-și pași spre insulițele lor,

sau priponind stavile împotriva furtunii.

Fragile și încăpățânate obișnuințe copilăroase

ale dorinței lor de pace.

 

Majoritatea însă,

nu rezistau pre multă vreme,

deoarece sabia nu are timp  

pentru cei fără lipsă de apărare.

Și totuși aceștia și-au șlefuit minunatele scriituri

Cărora le-au dat drumul să zboare.

 

Mi-i imaginez cum trăgeau la rame

Într-o incantație a trupului

mai abitir precum vâslașii din Bermuda.

 

Când la orizont începe să se întrezărească o „corabie lungă”

ei, neavând nicăieri unde să meargă,

vor încerca să cânte de două ori mai tare.

 

Și astfel,

îmi vor incanta și spațiul în care scriu toate acestea.

Îmi vor incanta și întrebarea despre ce ar mai trebui să fac acum.

 

 

THE WRITERS

They huddle in dusk at the back of the temple,

and pray to be clean, to be favoured-of-God.

They submit to the chill of scriptoria.

They enter the lonely retreats of the wallpapered rooms.

In thrall to the terrible whisper of what-is-the-case,

they will set down its names:

Here is a man with a glint in his eye and a victim.

This is the impact that shrapnel can have on the bone.

Look, they will say,

at this lifetime of days

without courage, or care for the other.

And: Listen, listen, they say,

this is a man as he falls.

This is the girl for whom no lovers came.

This is the unhappy fate of the man who spoke up.

Galaxies swirl past, majestic.

Earth shines and shines in its night.

The writers go into themselves

with their books and their quarrels, their small, funny ways.

They know that you cannot just name wrongs

and leave it at that.

They search for the spaces

that people might enter together.

They think that the music of words

might lead sidelong to light.

Year after year, they examine the feasts of the omnivores.

Thorough, and quick with suggestions;

hopeful, but not trusting hope;

they know that there must be a way to imagine a gentleness.

SCRIBII

 

Ei se înghesuie în amurg în partea din spate a templului

Unde se roagă să fie curați și iubiți de Dumnezeu.

Tot ei se supun răcelii din scriptorium*,

sau se retrag în singurătatea camerelor tapetate.

 

Într-o șoaptă teribilă,

atunci când este cazul,

ei vor stabili numele său.

Iată un bărbat cu o sclipire în ochi și o victimă.

 

Acesta este impactul pe care o schijă

o poate avea asupra osului.

 

Uită-te, vor spune, la zilele acestei vieți

fără curaj, sau grijă de aproapele tău.

 

Și spun:

Ascultă, ascultă,

acesta este un om care se prăbușește.

Aceasta este fecioara necurtată de nici un iubit.

Aceasta este soarta nefericită a omului care și-a spus păsul.

 

Galaxiile învârt trecutul, maiestuoase.

Pământul strălucește și strălucește în noaptea sa.

 

Scribii se interiorizează în ei înșiși

cu cărțile lor, cu supărările lor,

cu micile și amuzantele lor predilecții.

 

Ei știu că nu putem arăta doar greșelile,

așa că, poate e mai bine să lăsăm totul baltă…

 

Ei caută spații

pentru ca oamenii să fie împreună.

 

Ei cred că muzica cuvintelor

Ne-ar putea aduce la lumină.

 

An de an

ei examinează ospățurile omnivorilor.

 

Repede și amănunțit vin cu sugestii;

Plini de speranță, dar fără încredere în ea;

ei știu că trebuie să existe o modalitate

prin care ne imaginăm blândețea…

––––––––––––

 * Scriptorium (lat.) O incăpere specială dedicată scrisului dintr-o mânăstire medievală europeană

 

 

THE BACH CHORALE

They are practising a Bach chorale at Hermannsburg.

They lean into cool, desert air, and attend with their throats.

The unresolved triads float out past the she-oaks:

all of the chords are related;

each chord implies somewhere else.

This is a music of journeys.

It has come round the world

as a magical script.

And now, it is out of the box.

Where will it go to from here?

It pleases them, trying to please the good pastor.

They lean into cool, desert air, and they whole-body-listen—

singing themselves, so attentively, out of their lives.

CORALA LUI BACH

 

Ei repetă Corala lui Bach la Hermannsburg*.

Se închină în aerul rece deșertic

Participând la ea cu muzicalitatea gâtlejurile lor.

 

Triadele nerezolvate plutesc pe lângă stejari:

și toate acordurile sunt înrudite

deoarece fiecare coardă se implică undeva.

 

Aceasta este muzica călătoriilor.

A venit să înconjoare lumea

ca un scenariu magic.

Și acum, este eliberată din cutia sa.

 

Unde va merge de aici? Le va da satisfacție

încercând să-l bucure și pe bunul Pastor?

 

Și iar se închină în aerul rece deșertic,

ascultând cu tot corpul… cântându-se pe ei înșiși,

atât de atenți,  de parcă n-ar fi reali.

––––––––––––

 * Hermannsburg, cunoscută și sub numele de Ntaria, este o așezare aborigenă (Arranta) în Teritoriul de Nord al Australiei.

  

BUSHFIRE

It can full-stop the stories of five generations

with one swerve of open-field play.

It can char-grill the earth and bake creatures

to agony-black.

It can sift and forget.

To watch as that shrewd incandescence

goes tasting and baulking, then spooling uphill,

is to wear loose from names.

It is your life as well – only bright, and without

inessentials. Like you, it is searching for forms.

Unlike you, it fields no debate.

It spirals round tree-trunks and waves itself

out of existence. It crumples the nectar-baroque

of small bushes, deconstructs branches with fireworks

and afterthought blue. It rears as a half-sky of rage

against all vague positions; litters the ground

with the deep slump of giants; floats,

in the valley behind, to a cauldron of calm expirations.

It can’t read for boundaries but smoulders for weeks

where our houses sit down in their gardens.

We call it hell – being change that we cannot control.

It is us – but without the anxieties: a peacock’s tail

shaking out side-runs ahead of a static,

diminishing pride.

Taking its time now,

a peaceable, slow-motion crackling:

making its way over logs, around rocks, up the hill –

a small knot of dark fires to greet it – not saying a thing.

INCENDIUL VEGETAL

 

O singură mișcare de joc în câmp deschis 

poate pune punct poveștilor a cinci generații.

Poate prăji pământul și poate coace creaturi

înegridu-le în agonie.

Poate trimite totul în uitare…

Poate isca acea incandescență șireată

care merge de la atingere la zăpăceală;

până la vârtejuri în sus, pentru a-și purta liber numele.

 

Așa este și viața – mai luminată și fără situații neesențiale.

La fel ca noi, caută forme.                     

Dar, spre deosebire de ai noștri, nu caută nicio dezbatere.

Se învârte în spirală pe lângă trunchiurile copacilor  

și se răsucește singur prin existențialitatea sa.

Secătuiește nectarul-baroc al tufișurilor mici,

deconstruiește ramuri cu focuri de artificii

și cu o completare ulterior albastră.

Se înalță până la  jumătatea cerului, de furie…

împotriva tuturor obstacolelor;

acoperă pământul cu prăbușirea profundă a uriașilor;

pluteste până în valea din vecinătate,

până la un cazan de expirații mai calme.

 

Nu i se pot prezice granițele

și poate fumega multe săptămâni

acolo unde casele noastre sunt așeazate

împreună cu grădinile lor.

 

Noi îl numim iad –

fiind o schimbare pe care nu o putem controla.

Așa suntem și noi – dar fără angoasă: precum coada unui păun

scuturându-se înainte de fugă într-o statică și diminuată mândrie.

 

Făcându-și damblaua,

totul se termină cu un trosnet pașnic, cu o scânteiere lentă:

care își face drum peste bușteni, în jurul stâncilor, sus pe deal –

salutând o mică adunătură de focuri întunecate

care păstrează o tăcerea mormântală…

  

SYLKY OAK

All night, the flying fox carnival plays

in the great golden cone of the tree.

Beatings and shudderings, as they land

and re-land; scrapings, and rubbings of skin,

as they haul wings through plenitude.

They cannot hang still,

but must stretch-tension-hug to the next,

and the next, spill of glories. And the veins

of their throats must be dancing: high-pitched

and shameless miaows of amazement; a warping

of thin, metal echoes; a layered erotics of chatter

with scoldings and fades—This tree’s

a night-sky of nectar, a field of furred combs!

They smash their way through in excitement:

tossing behind them a carpet of alphabet parts—

a porridge of used claims and meanings—

stripped, left to rot, in the bright stare of day.

STEJARUL MĂTASOS

 

Toată noaptea, vulpile zburătoare se distrează

în marele con auriu al copacului.

Bătăi și hârjoneli,

pe măsură ce aterizează și re-ateriza;

zgârieturi și frecări ale pielii,

în timp ce-și svâcnesc aripile larg deschise.

Nu pot sta locului,

nu pot să atârne nemișcate,

pentru că trebuie să se apropie, să se întindă –

să se îmbrățișeze cu cea din apropiere,

pentru a se umple de glorie.

Chiar și venele gâturilor lor încep să danseze:

cu mieunături ascuțite și nerușinate de uimire;

un vârtej de ecouri subțiri, metalice;

o erotică stratificată a conversației

cu certuri și căderi…

Acest copac este  un cer nocturn de nectar,

un câmp de piepteni îmblăniți!

Ele își taie calea prin entuziasm:

aruncând în urma lor un covor cu bucăți de alfabet –

un terci cu revendicări și semnificații folosite –

dezbrăcate și lăsate să putrezească

în privirea strălucitoare a zilei.

––––––––––––

* Silky oak – Grevillea robusta (lat.), o specie de stejar Australian

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Note: Martin Langford (Australian poet) has published seven books of poetry – most recently Eardrum (Puncher and Wattmann, 2020), a book of poems about music. He was co-editor (with J. Beveridge, J. Johnson and D. Musgrave) of Contemporary Australian Poetry (P&W, 2016). He is the poetry reviewer for ”Meanjin” (Australian Literary Journal, Melbourne). The translation of the above poems into Romanian was done by George Roca (Sydney, 15 October 2021).

Notă: Martin Langford (poet australian) a publicat până în prezent șapte volume de poezie – cel mai recent fiind „Eardrum” (Timpan), Editura „Puncher and Wattmann”, Sydney, 2020, o carte de poeme despre muzică. Domnia sa a fost co-editor (împreună cu J. Beveridge, J. Johnson și D. Musgrave) la  Contemporary Australian Poetry (P&W, 2016). În prezent este critic de poezie la „Meanjin” (Jurnal literar australian, Melbourne). Traducerea în limba română a  poeziilor de mai sus a fost realiaztă de George Roca (Sydney, 15 octombrie, 2021).

Mai citeste

Vasile Bele-DESPRE REVISTA NR 6/2021

despre Dialog Peste Ocean… recenzie *prof Victor Manole

Despre cartea Pasi de catifea

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.