Vanda, între dorință și rațiune -fragment -Valeriu

59276234_840931639587348_190488637165535232_n

Vanda, între dorință și rațiune

Autor: Mara Popescu Vasilca 

 fragment

Valeriu

Valeriu, înainte de căsătorie, venea mereu cu argumente pecuniare, care erau evidente, deși nu făceam parte din clasa socială inferioară. Pe atunci, ca să găsești pe cineva cu care să faci pereche pe viață era, ca și cum, ca si cum ai da examen sau concurs ca să obtii cine știe ce post de răspundere.Ttrebuia asigurată o anumită stabilitate financiar a familiei. Nu este deloc surprinzător faptul că nu avea curaj să se însoare deși susținea că o iubește pe Mirela. Dar Mirela era bucuroasă că-l cunoscuse tocmai când fusese  lăsat de Rodica, așa că era ușor să treacă de la consolare, la dăruire, terenul era slab, Valeriu nu știa din care parte să se apere. Nu putea să aștepte să-și vindece rănile lăsate de Rodica. O lasă pe Mirela să i le oblojească cum se pricepe. Oricum, recunoscu că era mai bine să fie mângâiat de altă fată repede, ca să nu cumva să dea în prosteală, ca alții, Doamne ferește. Așa că el îi mai cânta câte ceva la pian, gândindu-se la Rodica, Mirela asculta cuminte, făcându-se că nu pricepe, știind că nu e pentru ea și, tot așa, până când, într-o zi, când Valeriu se întoarce spre Mirela și îi spuse:

-Asta e pentru tine. De azi înainte, o să cânt numai pentru tine, femeia care m-a înțeles, a fost alături de mine în momentele triste ale abandonului. Când s-au dărâmat castelele cu tot cu vise, făurite de el și de Rodica, crezând că vor dura pe veci, a văzut-o pe ea. Mirela se moleși în fotoliu și începu să plângă de bucurie, apoi îl îmbrățișează. Obținuse ce voia. Dintr-un bărbat rănit și abandonat de alta, a construit un altul, bărbatul pe care voia să-l iubească, ea. Nu conta că fusese aruncat la gunoi de Rodica, poate și de altele. Ea l-a luat, l-a apropiat, i-a dat încredere în el, în ea, au format o forță pe care se pare că o mai au încă în tot ce fac. Sunt împreună și fericiți. Chiar că dragostea face minuni. Deși eu mă consideram mult mai bună în toate, comparându-mă cu Mirela, iată că ea era cea care a reușit să aibă o familie. Eu, nu. Și asta mă râcâie, nu-mi dă pace, cum chiar eu, care credeam că sunt mare și tare, să nu pot să țin pasul cu ea, sora mea? Deci ea reușește să țină în echilibru relațiile de serviciu și cele cu familia. Și eu care am studiat psihologia mă împotmolesc. Poate că mă grăbesc să judec și să iau decizii. Vreau totul repede. Oare ea cum a reușit? Îmi amintesc că văzusem la ea, când am fost în vizită ultima oară, în bibliotecă, pe biroul ei, o carte cu coperțile foarte tocite. Iau telefonul și o sun. O întreb ce face.

-Bine, tu? Și eu, sunt bine. Mi-am amintit, că am văzut la tine pe birou, o carte care părea citită de multe ori, avea coperta albastră, cu niște steluțe albe,  parcă era și roata horoscopului. O mai ai?

-De ce vrei să-ți citești horoscopul, Vanda?

-A, nu, sunt curioasă, nu știu de ce mi-a venit acum în minte.

-De unde o ai?

-A scris-o un tip care locuia în America, George Vasilca, un ardelean de prin Sebeș. A făcut Facultatea de Energetică  a Institutului Politehnic din București, inginer proiectant în 1972 a pleacat în Germania. Da nu se oprește acolo, emigrează în Canada după numai doi ani prin 1974, unde locuiește cu familia. Soția și doi copii. În Toronto a fondat o firmă proprie, în paralel mai fondează câteva companii particulare de tehnologie avansată. Pleacă din Toronto în Reno, Nevada, America unde devine asociat și director executiv al unui mare grup cu sucursale în țări din Europa, Asia și Africa.

-Interesant, foarte interesant.  Ce mai scrie despre el?

-Păi scrie că în 1993 primește și un premiu anual de creștere rapidă a firmelor industriale noi, pe care i l-a dat Guvernatorul Statului Nevada.

-Înseamnă că e un tip deștept, ce mai, Mirela. Așa un succes în străinătate e ceva.

-Stai așa, că nu e tot.

-Ce mai e dragă? Mă uimește.

-Păi mai e că, în 1994 numele lui apare în registrul Internațional ” Who is Who of Professionals”.

-Și acum ce face?

-Acum își desfășoară activitatea profesională în domeniul de

-Acum își desfășoară activitatea profesională în domeniul de consultanță tehnică.

-O mai fi însurat, Mirela? întreabă Vanda curioasă.

-Sigur că da, e căsătorit și are doi copii. De ce, vrei să-l cunoști?

-Nu, dar e interesant, vreau să știu mai multe despre ce a scris, o mai avea și alte cărți?

-Asta nu știu Vanda. Acum, răbdare, o să ai cartea peste câteva zile. OK?

-Mirela, poți să-mi spui cam despre ce scrie? Sunt tare curioasă. Trebuie să fie ceva serios și util cred.

-Păi uite că sunt chiar la birou și o am în față. Titlul este ”DESTIN și DIAMANT.” Dacă vrei, pot să-ți citesc câteva din capitolele ei, ca să-ți dai seama despre ce este vorba. Primul capitol se referă la: PSIHOLOGIA VESELĂ A TINERETULUI SERIOS. Al doilea despre: PRINCIPII ȘI DEPRINDERI ÎN VIAȚA PERSONALĂ, și al treilea: PRINCIPII ȘI DEPRINDERI ÎN VIAȚA PUBLICĂ. Eu am citit-o de multe ori și încă o mai citesc. E foarte interesantă și am învățat multe despre modelarea caracterului și despre principii. Tipul chiar așa începe cu o dedicație. ”În memoria tatălui meu de la care am auzit pentru prima dată cuvintele, ”caracter” și  ”principii”.” Ce zici de asta?

-Păi ce să zic, aș vrea să o am și eu. Poți să-mi faci și mie rost de una?

-Aaa, nu, dar pot să-ți fac o copie la Dana, la tipografie. Ce zici? Vrei?

-Sigur că e bine. Mulțumesc Mirela. Mai spune-mi câte ceva. Ce scrie tipul?

-E mult de povestit. De exemplu ca să-ți faci o idee, scrie despre principii, despre succes și destin, despre caracter de diamant, cunoaște-te pe tine, și   multe  altele despre care nu vreau să-ți spun acum. Te las pe tine să o descoperi singură. După aia, dacă vrei, putem să discutăm. Cu Valeriu punem de multe ori în discuție părerea autorului. Concluzionăm mereu căzând de acord cu el.

-Bine, mulțumesc Mirela.Te salut.

Închid telefonul. Răsuflu ușurată, de mult voiam să descopăr tainele reușitei ei în viață. Și uite că am reușit. Oare de ce nu mi-a recomandat ea cartea când a văzut că nu merg  bine treburile între mine și Radu? Poate că a crezut că eu, fiind psiholog, le știu pe toate. Aiurea. Suntem într-o junglă, ne rătăcim,  abia reușim să ieșim la liman. Ce mai, viața e complicată. Am reușit să aflu secretul ei. De aia are rezultate bune pe toate liniile, în familie și la tribunal.  Am făcut ce am făcut și am tras-o de limbă, nu m-am lăsat până când nu am aflat. Așa făceam cu ea și când eram mici, o trăgeam de limbă și nu o lăsam până când nu-mi spunea tot. Nu putea să ascundă nimic de mine.

 

MPV-Dragostea (1)

Următoarele cărți au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Googleplay, Apple – book,  Barnes & Noble.

       Vanda, între dorință și rațiune

       Nora, în căutarea identității

        Paula, împlinire târzie

        Catia, gustul amar al trădării

        Ursula, o mamă judecată de copii

        Bianca, printre castele de nisip.

        Stăinii

Mai citeste : 

Profil Gold: Mara Popescu Vasilca

Florin Caprar despre romanul Bianca, printre castele de nisip de Mara Popescu Vasilca

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Măiestria de a stârni emoții-Lacrimioara Iva -recenzie-Nora, in cautare identitatii-Mara Popescu Vasilca

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.