Am pornit la drum cu speranță și încredere în Dumnezeu ,
Dupa o zi încărcată de emoție împreuna cu convoiul libertății venit din partea de est a Canadei , un drum lung plin de opriri și întâlniri cu oameni care ne așteptau pe traseu, ne întâmpinau cu steaguri cu urale, cu zâmbete și speranță, ajungem la Ottawa și mergem la hotel Mariott unde erau cazați alți prieteni romani iar la recepție ni se spune ca nu mai au camere libere , dar sa încercăm peste drum la hotelul de vizavi …
Acolo era coada mare, lumea cauta camere într-o nebunie , stăteau agitați toți pe hol în grupuri întrebându-se ce sa facă căci și aceștia au zis ca nu mai au camere …
Noi am rămas totuși cuminți în rând ca sa întrebăm unde sa mergem sa ne dea măcar o alta idee, iar recepționerul extrem de amabil a spus stați putin… a mers în biroul managerului sa întrebe unde sa ne îndrume și a venit înapoi cu vestea ca managerul ne oferă o camera de protocol . Wow.. asta da noroc! Am rămas șocați! Cum o fi picat norocul exact pe noi? Ce-am făcut?
Dupa manifestație, noaptea târziu, plini de frig, înghețați de-a dreptul căci erau -30C am avut de venit pe jos la hotel mai multe străzi, dar tot uitându-ne sa găsim un magazin deschis am greșit drumul spre hotel cu o străduță, doua mai încolo…am zărit un magazin și am intrat sa cautam ceva de mâncare și un încărcător de telefon (al nostru era în mașină departe, telefonul mort) deci pe lângă faptul ca magazinele erau toate închise am găsit un magazin mic, de colt, deschis… înauntru înghesuială … noi cu drapele după noi cu tot arsenalul… abea asteptam sa intram la căldură… lumea era ca într-o conserva acolo căci magazinul era extrem de mititel.
Deși inițial vânzătorul zicea clar ca nu mai are niciun cablu rămas, noi am mai cautat una alta prin magazin, vânzătorul ne anunță ca a găsit un ultim cablu de telefon, wow, eram super fericiți ! Eram salvați nu ne venea sa credem! Langa noi tot felul de oameni din toate colțurile tarii, o doamna și un domn cu un câine, un bătrânel, și o alta pereche care plătea la casa. Cautam advil căci deja eram răciți …și zice iar ”nu avem”… apoi cauta și culmea GĂSEȘTE!
Ok stam frumos la rând și asteptam sa plătim… ajungem la casa nu mai era nimeni decât noi în magazin și vânzătorul ne spune totalul 47 de dolari dar ne anunță ca nu plătim decât 27 de dolari pentru ca cineva a plătit deja 20 de dolari pentru noi. Am rămas șocați! Cine? Si el spune ”îngerul vostru păzitor”, dar am insistat cine este? și ne spune ca a fost o doamna care era în rând înaintea noastră. Probabil doamna cu cățelul… se uitase la noi zâmbise… am zâmbit și noi am salutat dar nimic mai mult… am avut un sentiment de nu va pot spune… ce se întâmplă cu cei din jur parca fac imposibilul pentru noi precum niște îngeri păzitori într-adevăr!
Am ieșit din magazin cu un aer nedumerit… și culmea… întuneric bezna totul închis, nimic deschis pe nicio strada și noi tot cautând hotelul căci ne pierduserăm putin , găsim un bufet care avea mâncarea preferata, calda proaspătă și buna. INCREDIBIL!
A mai fost o faza interesanta cu hotelul, ajungem înapoi la hotel și recepționerul ne întreabă dacă suntem ok și dacă nu ne lipsește nimic iar noi ii spunem ca ne lipsea un cablu dar ca prin minune l-am găsit pe ultimul la un mic magazin deși avem doua telefoane dar e ok le vom încărca pe rând, iar recepționerul întreabă ce telefoane avem și culmea deschide un sertar și scoate o cutie cu cabluri uitate de clienți și ne da exact cablul potrivit… Wow… deci aveam 2 cabluri la doua telefoane… alt înger păzitor!
Absolut toți oamenii cu care am intrat în contact erau atât de amabili și de calzi dornici sa ne ajute! O atmosfera de bucurie și iubire, pozitivism, zâmbete de parca veniserăm sa salvam lumea întreagă. Parea ca toată bunătatea și-o revărsau asupra noastră precum niște îngeri păzitori!