![]()
Pe strada mea a trecut un demon cu aripi
Autor: Ioan Romeo Roșiianu
Pe strada mea a trecut un demon cu aripi de humă
mirosea a vânt şi pustiu semăna între clipe
agheasma putrezea-n pocale sfinţite şi-n târg
spaima de moarte prindea rădăcini în amurg
aducea frig şi îngheţa lumina-ntre nori
demonul râdea şi-ncerca să-şi sfideze amiaza
cu pietre dădea-n icoane şi-n îngeri
oameni călca în picioare, demnităţi şi credinţei
întorcea spatele scuipa şi râdea
privea cerul, blestemul pogorât pe strada mea
se-nchinau lui semenii mei vecinii mureau
credinţa pălea cu fiece clipă trecută.
Pe strada mea a trecut un demon cu aripi de noapte
aducea întuneric în mijlocul zilei
şi noaptea clocotea de atâta putere plângea
în ceasul de groază Dumnezeu nu se vedea
sfinţii plângeau în altare cu lacrimi de sânge
pe cărămida arsă durerea curgea, blestemul durea
şi vântul creştea era ceas de sfârşit şi de moarte era
în pustiul ceasului încercam gândul izbăvirii cu mâna
semnul crucii creştea cât o binecuvântare
Dumnezeu mă privea şi preotul îmi făcea cu mâna,
reţinut eram în credinţă şi-n fapte.
Din visul greu m-am trezit cu sufletul în mâini
aveam inima-n ceruri şi lumina-ntre pleoape
Dumnezeu mă ţinea pe genunchi îngerii-mi făceau cu mâna
raiul dorit avea încă porţile deschise-ntre vremi.
Mai citeste
Expozitia ”Descopera-mi sufletul” artist Mihaela CD-la Hanul Moldovenesc din Canada
ÎNSCRIERILE la Antologia GALAXY-volumul 2-3-4- au început!Vă asteptăm cu drag!

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
