
BIBLIOTECA SUFLETULUI MEU
Autor: Liliana Moldovan
FRÂNTURI DINTR-UN HAOTIC JURNAL SENTIMENTAL
Când merg prin bibliotecă sufletului pășesc în vârful picioarelor să nu tulbur fumul amintirilor adunat peste ani. Cărțile vieții mele, ca și cărțile vieții fiecăruia dintre noi, au fost multe și variate. Mângâiate de bucurie și noroc, s-au primenit la focul gândurilor și al iubirilor de cărți și de oameni. Cărțile vieții mele se scriu neîncetat, și acum, cu penelul, mai mult sau mai puțin banal, al fiecărei zile. Există acolo pagini de un de un calm desăvârșit, există pagini acoperite cu sudoare și foi decorate cu speranțe. Unele pagini au colțurile îndoite ca și cum mintea s-ar putea întoarce la ele exact în maniera în care au fost rânduite. Plimbându-mă prin cartea destinului îndrăznesc să mă întreb : există oare o rânduială strictă a vieții fiecăruia dintre noi? Ne mișcăm în granițele unui destin care își croiește singur aripile sau reușim să zburăm doar cu puterea imaginației sorbind vremelnic din elixirul iubirii și al siguranței de sine? Cine, oare, ne-nvăluie anii într-un decor de lacrimi ori ne trimite pe o scenă de poveste?

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
