NOTE DE LECTURĂ:
POEZII PENTRU SUFLETUL MEU nr 8, 2022
Publicaţie trimestrială de literatură, artă şi cultură, apărută prin colaborarea între editura Celestium şi Globart Universum.
Domnul Johnny Ciatloş-Deak, senior editor, ne întâmpină foarte inspirat cu semnificațiile „infinitului”, interpretări bine alese și sugestive, ca un preambul al revistei, cu trimitere directă la „Infinitul din noi”. Nu e prima dată când Domnul Johnny Ciatloş-Deak, mă cucerește cu scrierile sale!
În continuare Nina Lavric (Elveția) și Vasile Bele (România) își dau mâna în aceeași pagină, oferindu-ne dorință și cântec, în clipe de bucurie! Ecouri de la casa părintească, magia iernii și spectacolul vieții.
Remarc: Ce frumos „Mi-au încărunțit munții” în poezia Lilianei Badea-Cârstea (România)!
Urmează un moment de reverie: Picturile Carmen Smutneac (Canada), despre sentimente, cosmos, eternitate, într-un univers cromatic aparte, în care concepția și mesajul generează emoții estetice.
Povestea de Crăciun sau Statuile din cer ale lui Cristian Bodnărescu (România), ne readuce la realitatea în care trăim: „Pământul ţării s-a vândut / De-un neam înstrăinat”, alături de recenzia la nuvela „Inima străinului”, scrisă de Eugen Oniscu, realizată de domnul Johnny Ciatloş-Deak.
Victor Manole (România), scriitor și artist plastic, se remarcă prin limbajul culorilor, dar și prin iubirea de țară și de graiul nostru românesc:
„Te iubesc din suflet ţară, / România mea geto-dacă, / Tu-mi eşti cântul de vioară / Soarele pe tâmpla mea curată”.
Alături, scriitorul Al. Florin Țene (România), face referiri la volumul poetei Mihaela CD, intitulat „Iubeşte-mă în fiecare anotimp”, în recenzia volumului, cu titlul „Iubirea ca vibraţie a inimii, exprimată de eul Poetei”.
Vasile Aioanei (România), ne încântă cu o nocturnă astrală, cu rădăcinile sufletului adânc înfipte la casa părintească. Flori pentru părinți și vise ne oferă Simona Mihuțiu (România), alături de nostalgia ploii în poezia Dianei Şoblea (România) și gândurile poetei Camelia Florescu (România) către poeții ce pleacă dintre noi.
Un interviu cuceritor e realizat de Camelia Florescu, interpretei Anișoara Buică (Republica Moldova), alături de gândurile acesteia către cititorii Revistei Poezii pentru sufletul meu.
Eu, Aurelia Rînjea (România), vă invit la un grupaj de poezii de dragoste, la fel ca și Maria Trif (România), adresându-se cu dezinvoltură vieții: Haide, viaţă, vino să mai stăm la masă, / Să sorbim din tihna şoaptelor de ceas”
Vasile Dan Marchiş (România) invocă „Cum Isus Hristos strigând către Lazăr care a înviat,…. „Poezie, vino afară!”, invitându-ne la meditație asupra lecțiilor pe care viața ni le oferă.
O altă pagină în culorile sufletului, ne-o dăruiește Maria Magdalena Tirchilă (România), prin picturile sale în acrilic și culori jucăușe.
Mara Popescu-Vasilca (Canada) ne acaparează cu un fragment din romanul „Nora, în căutarea identităţii”, pe care vi-l recomand și eu pentru lectură.
Angela Dumbravă (România) creează o lume specială despre oameni și iubirea acestora pentru ființele necuvântătoare.
Mihaela CD (Canada) ne încântă cu creațiile sale, picturi, acrilic pe pânză: „Înviere Boreală”, „Ananas Turbillon” și „Mândria Păunului”.
Florentina Danu (România) ne îndeamnă să cântărim clipa, „Preţul fiecărei clipe de linişte / Se plăteşte cu bucăţi de inimă” sau „Încă un tren a plecat / Dintr-o gară pustie”, iar Cristian Pavel (Canada) completează universul poetic cu reflecții asupra vieții, cu necunoscutele ei și timpul pierdut.
Despre Revista „Poezii pentru sufletul meu” – revistă de literatură, artă şi cultură Nr. 7, revista a românilor de pretutindeni, ne vorbește Vasile Bele, apreciind și felicitând acest proiect cultural.
Ligia Ana Grindeanu (Statele Unite ale Americii) ne induce o stare de liniște, benefică, prin poeziile sale, privind în ochii frunzelor, pentru ca Mioara Hususan (România) să ne îndemne să facem daruri: „Suntem atât de bogaţi când suntem buni… / Când ştim să dăruim iubire şi preţuim ce avem… / Suntem împliniţi prin ceea ce facem pentru noi, pentru cei de lângă noi… / Dăruiţi-vă zâmbetul! / Nu-l ascundeţi de noi, aducătorii de speranţă…” iar de la Aurelius Belei (România) aflăm cum poezia e nesfârșită și simplă, iar lumina e „cuibărită” în propriul cer.
Despre războiul de la poarta sufletului, ne vorbește MIHAELA CD (Canada): „Alergăm să respirăm liber, tânjim să respirăm liber! Dar unde? Unde se mai poate respira astăzi liber?” cu argumente și radiografii de fin observator, constată că „Războiul de la poarta sufletului a început”.
Irina Vera Terebeşi (România), scriitor și pictor, ne încântă cu o pictură tradițională din Bârsana și ne arată cum dragostea trece în poezie, iar alături de Liliana Tirel (România) pășim în sanctuarul sufletului.
Un paradis din flori pictate Melania Stoiciu (România) ne face să ne simțim în raiul de acasă. O alternanță culoare-cuvânt, care încântă ochiul și face plăcută lectura.
Cu „Știri culturale din Montréal” vine Marian Costache, care ne oferă argumente că: „Chiar pe timp de pandemie / Cultura mi-e dragă mie!“
Delia Stamate (Belgia) ne poartă îl lumina reflectoarelor, prin poezie, iar Corina Vlad (Statele Unite ale Americii) vine cu un îndemn pertinent: „dragostea de semeni s-o avem la căpătâi”.
Despre MIHAELA CD, ne vorbește Trandafir Sîmpetru (România), pe care ne-o prezintă ca pe un: „întreg univers pentru că poezia ei, este un accelerator gigantic al conştiinţei, al gândirii, al senzaţiei, al facerii de bine”.
Iuliana Paşca (România) ne oferă fotografie artistică, într-o concepție încântătoare!
O invitație la lectură vă fac și eu, Aurelia Rînjea, printr-un fragment din recenzia „Puterea visului”, realizată la volumul „Uneori elefanţii zboară” a distinsei scriitoare Mihaela CD.
Ana Munteanu Drăghici (Statele Unite ale Americii) ne invită la zbor, în așteptarea primăverii, într-o contemplare de sine.
Din nou pictură, Andra Anghel Ceauşu (Canada) cu o tematică acaparatoare ca și cromatica: „Gânditoarea”, „Iubire şi speranţă”, „Apus de soare” și „Vaza iubirii”.
Lucian Dumbravă (România) alături de Lidia Iarema Dumbravă (România), ne încântă cu interferența universurilor lor poetice, într-un tandem între absență și oniric.
Carmena Felicia Băințan (România) ne invită în castelul sufletului, în timp ce Violeta Bobocea (România) ne colindă cu dor și drag, dăruindu-ne bucăți de suflet.
Kessy Ellys Nycollas (România) ne îmbrățișează în poezie, în căutarea fericirii, alături de Alice Puiu (România) cu care ne jucăm poetic „de-a v-aţi ascunselea cu umbra lumii”.
Împreună cu Aurelia Oancă (România), într-o căutare de sine, descoperim cum poveștile se nasc în primăvara din suflet.
O altă recenzie la cartea „Dialog peste ocean”, scrisă de MIHAELA CD și Trandafir Sîmpetru, este realizată de Lăcrimioara Iva, relevând cum poeziile acestora ne mângâie mintea și ne emoționează plăcut.
O adevărată revelație sunt și lucrările Tatianei Zahariuc (România), „Artă manuală din mărgele”, reprezentând icoane creștine.
Marian Costache (România) marcat de Jalea emigrării, se revoltă: „Voi nu vedeţi tragedia / Ce-o trăieşte România!?”
Ecaterina Rolea (România) își cântă iubirea printre cuvinte și îngeri, iar Mihail Coandă (România) comunică direct cu Dumnezeu.
Gabriela Raucă (Austria) își poartă dorul oriunde este: „Noi am plecat, cândva din ţară, / Dar ţara n-a plecat din noi.”
Lăcrimioara Iva (România) ne încântă cu picturile sale digitale și „Foșnet de Bunică”, iar Gelu Dragoş (România) ne perindă printre neliniștile din singurătatea poetului.
George Vasilca (Canada) ne încântă cu un mozaic revigorant, iar universul artistic este întregit de Maria Baba (Canada) cu picturi în ulei pe pânză.
Adrian Erbiceanu (Canada) vine cu o poezie realistă, alături de Ileana Pascu (Spania), care se adresează direct României: „Mână în mână şi-un cânt’ la unison / Frăţeşte ne împărţim bucuria / Reîntregirii neamului, al nos’ popor”.
Un univers încântător este și cel al lui Mircea Ruştiuc (România), picturi în ulei pe pânză, natură statică cu reverberații muzicale.
Ştefan Doroftei Doimăneanu (România), aflat în căutarea muzei, a stelei fără nume, ne transpune și pe noi în visul său romantic.
Ileana Anghel Meşter (Canada) ne aduce în prim plan o pictură delicată, cu elemente din natură.
Titina Nica Țene (România) ni se dăruiește „precum pagină de carte, într-un suflet de copil”, rememorând clipele copilăriei trăite magic și intens.
Rubrica „Noutăți editoriale” este semnată de AURELIA OANCĂ, concluzia fiind: „Și totuși… se scrie”.
Pe Dorina Omotă (Austria), o întâlnim în căutarea unui strop de fericire, iar pe Elena Netcu (România) între bătăile inimii, tăcere și rugul de secunde.
Radu Botiş (România) ne prezintă cartea Cartea „Mântuirea universală şi personală”, semnată de Sorina Mihaela Botiș, aceasta fiind un real sprijin oricărui doritor şi căutător al împlinirii binelui în şi prin Hristos Domnul.
Árpád Tóth (România) vine cu îndemnuri profunde: „Iubiți-vă unii pe alții”, „Lăsați dragostea să vă cuprindă!”
Liliana Roibu (România) ne oferă „Gânduri aniversare, adresate Revistei Poezii pentru sufletul meu”, cât și realizatorilor ei.
Iurie Braşoveanu (Italia) ne-o prezintă pe scriitoarea Liliana Roibu: „fiind recunoscută prin talent, valoare, în înalte cercuri naţionale şi internaţionale”.
Teodora Chiric (România) este pătrunsă de un puternic sentiment de iubire de țară și ni se adresează direct: „Nu uita că ești român!”, iar virtuțile acestui neam trebuie date mai departe.
Mihaela CD (Canada), cu dorul așteptând în prag, ne prezintă reflecții asupra vieții, în care iubirea triumfă. O frumoasă deschidere spre viitor de promovare a valorilor umanului.
REVISTA POEZII PENTRU SUFLETUL MEU cuprinde o colecție de creații autentice ale scriitorilor români, pline de gânduri și mesaje, o admirabilă compoziție cu valențe cosmice și estetice, unde fiecare din participanți își aduce contribuția, atingând și mângâind firele nevăzute ale umanului, revigorându-le, specific românesc. Revista realizează un frumos Împreună, ceea ce dă forță și beneficitate acestui minunat demers cultural.
Apreciez ca de fiecare dată, că Revista este un minunat proiect cultural, atât din punct de vedere conceptual, axiologic cât și estetic, un proiect îndrăzneț și necesar, care zidește și păstrează valorile culturale românești, un templu al spiritului românesc, o dovadă că prin cultură putem dăinui. Un spirit viu ce trebuie păstrat aprins și dat mai departe generațiilor viitoare.
Revista POEZII PENTRU SUFLETUL MEU este un arbore cosmic, un Arbore al Vieții Dacic, cu rădăcinile adânc înfipte în pământul strămoșesc, cu ramurile în cer, între care ființăm cu toții sub binecuvântarea lui Dumnezeu.
Vă îmbrățișez pe toți în poezie și îmi exprim convingerea că numai Împreună vom reuși!
Aprecieri și mulțumiri adresez redacției Revistei și în mod special, doamnei MIHAELA CD și domnului JOHNNY CIATLOȘ-DEAK! Sunteți fereastra noastră spre lume, liantul care ne ține împreună și bucuria de fi români!
Cu prețuire, AURELIA RÎNJEA
Membru al USLR și al World Poetry Association, România.
Mai citește:
GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!
In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022
A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY
Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022
Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Revista TIPARITA nr 8/2022 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 8 al revistei Poezii pentru sufletul meu, cu numai 20 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
20,00 CAD

FORMAT ELECTRONIC (eBook) al Revistei nr 8/ 2022
Cumpără numărul 8 al revistei de literatura arta și cultura ”Poezii pentru sufletul meu” în format electronic.Revista în format electronic iți va fi livrata în email în mai putin de 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
10,00 CAD

FORMAT ELECTRONIC(E-book)- GENESIS -INTERVIURI-AMPRENTE SCRIITORICESTI
Comandati acum cartea GENESIS – interviuri -AMPRENTE SCRIITORICESTI , in format electronic (ebook) si in mai putin de 48 de ore iti vom trimite in email cartea in format pdf. In cele 400 de pagini veti gasi 40 de interviuri care vin sa dezvăluie 40 de personalități marcante care lasă amprente scriitoricești incontestabile asupra literaturii romane contemporane.COMANDA CARTEA ÎN FORMAT ELECTRONIC! MAI IEFTIN, MAI RAPID, MAI ECOLOGIC!
20,00 EUR