Marea Britanie îndoliată

302710791_3175451632785105_5622850489246893007_n

Marea Britanie îndoliată 

(1926-2022)

Regina  Elisabeta  a II -a, cel mai longeviv monarh, figură emblematică care a domnit 70 de ani și 240 zile a decedat joi, 8 septembrie 2022 la Palatul Balmoral.

Decesul reginei Elisabeta a II-a,  a îndoliat întreaga lume. Regina a fost o doamnă greu de egalat,   o femeie plină de integritate și reprezintă o mare pierdere nu numai pentru Marea Britanie, dar și pentru întreaga omenire. 

Ultima ei apariție publică, în viață, a fost cu doar 48 de ore înaintea decesului când l-a primit pe  noul prim ministru doamna Liz Truss. 

Un număr copleșitor de oameni au adus un ultim omagiu reginei fiind depuse în fața Palatului Buckingham milioane de buchete de flori. Mulți dintre cei care o regretă pe regina  Elisabeta a II-a, consideră că Marea Britanie nu va mai fi ca înainte.

Într-o ceremonie istorică la Palatul St. James din Londra, prințul Charles al III-lea a fost proclamat oficial, la 10 septembrie anul curent, rege al Marii Britanii, ceremonie transmisă pentru prima dată întregii omeniri.

Parlamentul britanic jură credință noului rege. Proclamația a fost salutată cu salve de tun la Londra și în alte orașe ale lumii. Trupele regelui au tras 41 de salve de tun in Hyde Park și 62 de salve la Turnul Londrei.

Prințul Charles este cel mai longeviv moștenitor care urcă pe tronul britanic, la 73 de ani. Regele Charles al III-lea aduce un tribut mamei sale : ”Mama mea a oferit un exemplu de tribut de o viață și de serviciu altruist. Domnia mamei mele a fost de neegalat prin durată, dăruire și devotament. Chiar dacă suntem îndurerați aducem mulțumiri pentru această viață atât de credincioasă. Sunt profund conștient de această moștenire și de serioasele îndatoriri și responsabilități care îmi sunt transmise acum. A slujit cu sârguință în acești 70 de ani, a condus în vremuri triste. Nu voi fi ca mama mea, voi avea felul meu de a domni.”

Primul discurs al regelui a fost adresat mamei sale : ”Dragei mele mame, acum când îți începi ultima mare călătorie să te alături dragului și răposatului meu tată, vreau să îți spun atât: ÎȚI MULȚUMESC”

Funerariile  defunctei suverane vor avea loc pe 19 Septembrie și va fi desemnată sărbătoare legală în Regatul Unit și al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În semn de omagiu, pentru prima oară în istoria Marii Britanii, la un meci de crichet pe stadionul Oval – cea mai legendară arena de crichet de la Londra, la un meci care a avut loc între Anglia și Africa de Sud, a fost intonat noul imn regal ”God save the king”.

În Capitala Scoțiană Edinburgh au fost ridicate bariere în așteptarea sicriului reginei de la Castelul Balmoral la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh.

Pe 14 septembrie sicriul va fi depus la Westminster Hall.  Sicriul va fi acoperit cu steagul regal și odată ajuns la Edinburgh vor fi depuse alături coroana imperială și sceptrul regal.Ultimul membru al familiei regale care a fost depus la Westminster Hall a fost Regina Mamă în 2002.Arhiepiscopul de Canterbury va tine o scurtă slujbă.

Șefi de stat și guverne din întreaga lume vor fi invitați să se alăture membrilor Familiei Regale pentru a participa la funerariile de stat.

Regina a lăsat o scrisoare care nu poate fi deschisă până în anul 2085.

Despre regină s-a scurs multă cerneală pe hârtie, ea continuă să fie un exemplu de femeie puternică, sinceră, corectă, devotată. Regina a lăsat moștenire, o avere estimată la 370 milioane lire sterline dar și alte proprietăți.

Drum lin spre stele, Majestate!

Odihnă veșnică!

Familia regală britanică are rădăcini în Transilvania. Stră-stră-bunica reginei Elisabeta a II-a s-a născut în Mureș și a copilărit la Cluj. A locuit într-un castel din Sângiorgiu de Pădure. În 2008 regele Charles a vizitat reședința, iar peste 11 ani a participat la deschiderea porților castelului pentru public. Aici a trăit Claudia Elisabeta Rhedey, stră-stră-bunica reginei.”Relațiile personale cu România sunt foarte importante pentru mine. Iubesc această minunată țără”, a afirmat regele Charles.

Din România pentru revista ”Poezii pentru sufletul meu”,

Ana Maria Surugiu

 

Mai citește: 

GALA ARTELOR  ediția a 3-a Montreal 27 august 2022*Diplome Penita de aur

Pictorița Monica Grecu laureată a GALEI ARTELOR ediția a 3-a 2022

Aurelia Rinjea- recenzie- GENESIS-amprente scriitoricesti-INTERVIURI

Toate cele 4 volume ale Antologiei GALAXY -ecouri literare românești au fost publicate

Otilia  Tunaru  director Școala Junimea din Montreal  laureata  la  GALA ARTELOR   ediția a 3-a

Premiile concursului GALA ARTELOR la ceas aniversar ediția a 3-a secțiuni: arta în imagini și creații literare (publicați în revista tipărita nr 8/2022) 

Școala Junimea din Montreal  locul de suflet pentru copilul tău

Ce mai e nou prin librărie?

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.