Ion Anton Datcu  -pamflet-Spirala comparației  sau  Verticala de Trei, simplă…

   

ion anton datcu

Spirala comparației  sau  Verticala de Trei, simplă

                                                                    Pamflet

 

        În urmă cu aproape două decenii am ajuns pe aceste meleaguri, în căutarea unui nivel de viaţă mai ridicat, mai echilibrat, mai asigurat. Moral, material, solidar. Dacă am găsit sau nu, toate cele trei aşteptări, răspunsul va fi dat într-o dezbatere separată. Cu timpul, cu greu m-am edificat, că verticala geometriei demnităţii valorilor este corodată în mod agresiv de duhoarea anonimilor frustraţi. Rolul acestor rânduri face trimitere la câteva comparaţii, cu atentă referire la uriaşa diferenţă de prestaţii. Insistând pe acest aspect am constatat, că o minusculă comunitate românească sosită în alte vremuri pe nordicul tărâm al făgăduinţei a avut realizări de anvergură, concretizări de notorietate, faţă de „ abundenţa lucrăturilor” actuale, abisale,  într-o inversare imensă a proporţiilor.

                                                    Casa Română din Montréal

        Pentru a compacta textul, în scopul reducerii timpului de parcurgere, reţinem tendinţa prin care, încă din anul 1939 s-a luat iniţiativa de a se construi Casa Română sau Centrul Cultural Român din Montréal, de către câteva zeci de români energici. Anii s-au scurs, până la 19 iunie 1979, când au fost demarate pregătirile. Finalizarea construcţiei impozante a avut loc în decembrie 1982, edificiul având toate dotările necesare găzduirii a peste 250 de participanţi, la diferite conferinţe şi spectacole organizate.

        Nici nu s-au răcit bine aplauzale reuşitei de proporţii, că în aprilie 1990 fondatorii au fost expulzaţi. După încă un deceniu de dispute aprinse, în anul 2001 edificiul a întrat sub autoritatea bisericii din apropiere. În perioada următoare s-a declanşat un şir stufos de revendicări, contestări, posedări şi deposedări, greu de descifrat în aceste puţine rânduri,  pretenţii aflate sub un puternic fum de tămâie. Ele nu fac obiectul acestei analize.

                                              Câmpul  Românesc de la Val David

        O altă mare realizare a înaintaşilor infimei comunităţi româneşti (la acea dată) a avut loc în anul 1970. În urma unor demersuri, trei nume împinse în uitare (pe care nu avem voie să le elogiem) fondatori ai Asociaţiei Românilor din Canada (A.R.C.) au obţinut o suprafaţă dintr-un Parc Natural din localitatea Val David, situată la 60 de km.-Nord de Montréal. Acea ambianţă fermecătoare a fost donată comunităţii româneşti cu o clauză precisă- de a nu fi vândută sau înstrăinată. Dacă nu înfăptuim o infracţiune de proporţii, aceştia au fost extremiştii, Alexandru Fonta (1922-2004), Vasile Posteucă (1912-1972) şi Jean Ţăranu (1921-2009).

                                                 Câmpul Românesc de la Hamilton

        Trecând în provincia vecină, Ontario, reprezentanţii redusei comunităţi româneşti din acel spaţiu geografic au fondat în anul 1957, Asociaţia Culturală Română sau Câmpul Românesc de lângă localitatea Hamilton. În urma unor solicitări temerare, o mână de curajoşi (tot extremişti) au obţinut de la autorităţile locale, 25 de hectare de pădure, după care, prin eforturi susţinute au amenajat mirificul habitat. Acea minusculă colectivitate a exilului românesc a inaugurat în anul 1986, Centrul Cultural  Nae Ionescu, un edificiu grandios, dotat cu toate înzestrările necesare adăpostirii a peste 250 de participanţi, prezenţi la variatele conferinţe şi spectacole, care au loc în mod frecvent. În holul alăturat se află câteva tablouri, cu portretele unor cunoscuţi extremişti interbelici, care, în alte locuri ar fi fost date jos, apoi oferite focului  sau jucate în picioare,  într-un ritual ceremonios, ca rigoare şi amploare.

                                                     Panoplia hidrelor nedemne

        Sub coroana generoasă a brazilor, conifere ce jalonează parcul din apropiere, sculptorul Nicăpetre (1936-2008) a realizat importante opere de artă, care vor rămâne eterne, peste vremuri terne. Este vorba de busturile din marmură şi bronz ale unor înaintaşi, precum Mihai Eminescu (1850-1889), Nae Ionescu (1890-1940), Aron Cotruş (1891-1961), George Donev, Vasile Posteucă (1912-1972), Mircea Eliade (1907-1986), Vintilă Horia (1915-1992) şi Horia Stamatu (1912-1989). Toate acele înfăptuiri dăltuite, pot fi admirate sau hulite, evident, depinde de cine şi din care unghi. La fel ca înainte-mergătorii din Montréal, pe majoritatea acelor ziditori suntem obligaţi să-i înfierăm sau să-i spurcăm, că au fost de extremă dreaptă, duşmani ai poporului, hidre ticăloase,  bandiţi, criminali, asasini, xenofobi, satrapi de cea mai joasă speţă şi alte sinonime. Mai nou, Mihai Eminescu este stigmatizat, că a incitat la ură rasială, că a afirmat idei de bază ale fascismului şi a îndemnat la huliganism, lângă alte  incriminări retroactive, toate săvârşite în secolul 19!

                                              Regula de Trei simplă sau foarte simplă

       Voi încheia cu promisiunea din titlul evocării, Verticala de Trei, simplă fiind foarte…simplă. Dacă în anii ‘ 80, o redusă comunitate românească (de câteva zeci de extremişti interzişi) a pus mână de la mână şi ridicat câte o falnică sală de conferinţe, la Montréal şi Hamilton şi a realizat două parcuri, la Hamilton şi Val David, ACUM, când socotim cu emfază, că ne-am adunat pe aceste meleaguri, zeci de mii de inteligenţe orbitoare (instigate de exponenţii defăimării şi opozanţi ai verticalităţii), OARE, câte astfel de săli impunătoare am înălţat şi câte parcuri am amenajat?

                                                                   Răspuns :

       Da ! S-a construit enorm, de la falnicele monumente ale intrigii, flancate de semeţele piscuri ale dezbinării dihotomice, până la măreţele hăuri pline cu ură şi dispreţ, din care, infiltraţii îşi încarcă frustrările viscerale cu venin antiromânesc. Îi adulăm pe astfel de meşteri mari, îi glorificăm pe famenii gropari plini de aroganţă, deoarece ne reprezintă pretutindeni, cu ostentaţia tupeului posesiv, îi urcăm pe norii corozivi ai infatuării. Toţi sau pe rând îi ţinem strâns în braţe, pentru ca aceşti mercenari radicalizaţi (în demonizarea invidiaţilor), să ne umilească profund, prin a ne monitoriza cât mai strict viaţa, cât mai etanş !

 

   

                                                                                                                 Ion Anton Datcu,

                                                                                                           memorialist şi pamfletar,

                                                                                                                Laval, Qc. Canada,

                                                                                                                       25.03.2022

Ion Anton Datcu

A studiat economia planificată tehnico-materială, statistici comparate şi disciplină financiară. Starea afectivă derivată l-a mobilizat ca frondeur pe meterezele antitezei, truditor la vâslele certitudinii şi cozeur printre rafalele  incomode.

Pseudonum- Ion D’Anton,

-Născut la 25 martie 1944, în Craiova, Dolj, T-188, cetăţean canadian.

 -Debut publicistic-22 martie 1974 (ziar „Înainte”).            

-Colaborator la 28 de ziare şi reviste din cele două ţări.

-Autor a 24 volume narativ-documentare şi coautor la 12 lucrări ştiinţifice.

– Fondator a două cenacluri şi  a trei reviste de atitudine.   

 -Comentator la trei posturi de Radio şi cinci Televiziuni.

-Referinţe-inclus în opt dicţionare ale scriitorilor.

-Afilieri la şase asociaţii scriitoriceşti din Ro.şi Ca.

-Premii, din partea unor unităţi militare şi de la Soc. de Ştiinţe Istorice din Romania.

-Participări la 16 cenacluri literare, din România, Canada şi  SUA.

-Prezent în patru antologii ale epigramiştilor români.

 -Identificat ca susţinător al promovării asaltului debutanţilor târzii sau iniţiator al încurajării speranţelor tardive,  atunci  când venerabilii  începători, nu au  pretenţii subite, de somităţi grăbite, spre false orbite, degreaba scrobite…contre-jour.

 -În pregătire, volumul-Un trecut încă…prescriss!

-Anexele cu detalii la sinteza de mai sus, se pot trimite  solicitanţilor.

-Pentru alte precizări accesaţi- Ion Anton Datcu sau Cenaclul Epigramiştilor din Montréal.

 Fratern, Fortis et Fidus.

Mai citește:

Dediu Melania – autoportret

Liliana Moldovan -Povestea unei cărți născute „dintr-o singură inimă”-recenzie

O  VIAȚĂ  ÎMPLINITĂ ȘI  FRUMOS  TRĂITĂ*Elena BUICĂ

Romanul „Fereastră spre mâine” – fragment*Autor: Simona Mihuțiu

INCONȘTIENTUL EULUI ACTIV ÎN POEZIA ROMÂNEASCĂ

AURELIA RINJEA-GÂNDURI DIN ROMÂNIA-recenzie revista nr 6/2021

Clubul GOLD al revistei tiparite

Despre cartile autoarei Mihaela CD

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.