Poezii de seara de Aurelia Oancă

oanca

Jumătatea mea

Autor : Aurelia Oancă

În prag de seară am deschis o carte,
Voiam să-mi las un gând să țeasă,
Povestea noastră ce e doar o parte
Din taina nopții și a ei mătasă.

Un trandafir mi-a însoțit plimbarea
Cu ochii peste rânduri și cuvinte,
În lampă se juca ușor culoarea
Liminii ce făcea să-mi vină-n minte,

Un om iubit, al meu suflet pereche, 
Ce-l caut de o viață, chiar și-n vise, 
Îmi sună glasul lui lângă ureche
Și-mi spune că iubirile-s permise.

Așa știu eu să înțeleg iubirea
Cu șoapte spuse și cu-mbrățișări
Ce-ți trec prin suflet, asta e menirea
În tainele iubirii și-n visări.

Mă vei ierta, de am greșit, iubite ?
Poate am pus prea multe în cuvânt, 
Voiam în viața mea să te invite, 
Voiam iubirii să-i fac legământ.

Când flacăra din lampă-ncet se stinge,
Pun trandafirul ca un semn de carte, 
Ascund iubirea ta în piept și-n sânge, 
Acolo să-mi mai spui că îmi ești parte,

Că-mi ești în lumea asta jumătatea,
Că-mi ești în suflet omul meu cel drag, 
Astfel se va uni în mine partea
Ce-i lipsă și ce o aștept în prag !

Apus

Autor : Aurelia Oancă

Cu strălucire palidă privește
Spre lacul ce își tremură ușor,
Oglinda apei care strălucește
Privind spre soarele ascuns sub nor.

Cu ramurile desfrunzite pomii
Se oglindesc în luciul auriu,
Covor de frunze pus-au iarăși humii
Rugându-se spre cerul plumburiu.

Când geana nopții tremură timidă
Peste cel ochi de soare încă viu, 
Trecând înspre pământ a sa hlamidă
Cu visele de somn în pământiu.

În liniște se-ascund printre frunzișuri
Mici vietăți ce ziua au trudit,
Cu ochi aprinși se nasc prin luminișuri
Noi umbre ce abia de s-au trezit.

Închide ochii soarele-n apusuri
Coboară peste tot umbre de vis
Te-ndeamnă ca și apa-ncet să susuri
Apoi să te cufunzi ca-ntr-un abis

În somnul dulce ce-l aduce seara
Acolo lume nouă să zidești,
Să împrumuți arcușul și vioara
Apoi să cânți fuiorul din povești!

Mai citește: 

Aurelia Oanca-POPAS PRINTRE CUVINTE-cronica ”Prin ochii mei”

Radio Power Love -interviu cu AURELIA OANCA – realizator Lucian Dumbrava

De 1 iunie *Aurelia Oanca

Aurelia Oanca laureata a Galei Artelor Editia a 2-a

Comanda cartile Aureliei Oanca direct de la autor!

INVITATIE lansarea cartii PRIN OCHII MEI -4 iunie 2022

SUSTINE SCRIITORUL ROMAN!  Cultura se pastreaza prin scriitura!

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.