Într-o zi
Autor: Irina Vera Terebesi
Într-o zi voi veni acasă pentru a mă regăsi, pentru a regăsi părți din mine, din ce am lăsat în urmă. Printre acestea îmi voi cauta amintirile, copilăria, inocența, speranța.
Într-o zi voi cutreiera gândurile tinereții mele, voi căuta picături de nădejde căzute peste tărâmurile uscate de dorul încrederii în anotimpurile promise, în care am crezut cu atâta ardoare.
Credeam că mi se cuvin vremuri cu adieri iubitoare, care îmi vor mângâia părul cu blândețe. Credeam că voi atrage liniștea așa cum sufletul mi-o cere.
Într-o noapte voi privi cerul înstelat și voi căuta steaua care mă veghează. Când o voi recunoaște, îi voi cere să își odihnească razele peste ai mei umeri, iar eu le voi culege într-un buchet frumos de vise.
Mai este timp până se va simți toamna în cer, în gânduri, în frunze… Până atunci voi veni să îmi caut visele, să îmi pot regăsi nădejdea, bucuria, liniștea, siguranța, mângâierea, credința, totul într-un pumn de pământ, într-o clipă, în care ai totul…
Mai citește:
GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!
A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY
Mai citește:
Melania Rusu Caragioiu*EFEMERĂ DE TOAMNĂ ÎN MONTRÉAL
40 DE ÎNTÂLNIRI în CENACLUL ,,DESTINE LITERARE”-ASRAN de Melania Rusu Caragioiu
CAMPANIA CONTINUĂ-VĂ INVIT SĂ VĂ ALĂTURAȚI! Mihaela CD
Despre cartea Născut pentru a fi (alt)cineva/Born to be someoane (else)
Invitație de participare la revista numărul 11/2022
Cum pot publica si eu in revista?
Despre cartile autoarei Mihaela CD
De sărbători FĂ CADOURI INTELIGENTE! Dăruiește CĂRȚI ADEVĂRATE celor dragi!

CADOU ABONAMENT REVISTA PERSONALIZAT
Fă-i cadou unui om drag un abonament la revista Poezii pentru sufletul meu în format tipărit și noi ii vom trimite o felicitare personalizată în numele dumneavoastră împreună cu prima revistă. Ofertă valabilă până la 31 decembrie!
75,00 CAD

Card cadou GLOBART UNIVERSUM
Comandă un card cadou GLOBART UNIVERSUM iar cei dragi își vor putea alege singuri cărțile și revistele favorite! Dăruind cărți sau reviste faceți un cadou;inteligent, de suflet și; de durată!;
100,00 CAD

Revista de colecție TIPĂRITĂ nr 9/2022 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 9 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 20 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
20,00 CAD