Secundele pierdute ale poeziei, autor Simona Mihutiu

 

 recenzie de Diana Ionescu

Toamna este un anotimp al nostalgiilor, de împărtășire a unor clipe de frumos, de iubire, de regăsire în marea noastră trecere sau marea noastră devenire, dar este și un anotimp al roadelor. De astă dată literare, așa cum avem prilejul să constatăm. Simona Mihutiu, scriitoarea ce nu mai are nevoie de prezentări în acest moment, a ajuns, după trei volume de proză, la al doilea volum de poezii. Așadar aș folosi o expresie marinărească, tipic românească, dorindu-i « Vânt bun din pupa! » Și spun așa pentru că știu că autoarea iubește, între multe altele, marea și vapoarele.

Este un volum despre care cred cu tărie că va reuși să atingă sublimul din noi. Mai mult de atât, venind după « Geometrii de suflet », « Secundele pierdute ale poeziei », prin ceea ce ne oferă, poate fi deja o confirmare a faptului că Simona Mihutiu nu a fost înzestrată doar cu harul povestirii, ci și cu cel al poeziei, devenind într-un timp relativ scurt, o scriitoare complexă. Rândurile ei sunt cu siguranță rodul unei munci asidue, a unei « discipline » a creatorului care iși păstrează ștacheta la nivel înalt. Mă bucur din suflet că a găsit forța, prilejul, puterea de-a se dedica și acestei mari pasiuni, literatura, ridicând-o la nivel de artă, de măiestrie.

Totul sună foarte firesc și pătrunzător după părerea mea și are ca liant emoția în transmiterea gândurilor profunde, un element ce te surprinde, te face să tresari, să iți umpli sufletul de bucuria pe care ți-o aduce. Alteori ea subliniază mai bine crudul adevăr.

« Secundele pierdute ale poeziei » este un volum în care Simona Mihuțiu reușește o multiplă, dar nicidecum obositoare, pendulare între teme, dar și în interiorul acestora, între vârstele noastre, de la inocența copilăriei până la valențele multiple ale maturității, o pendulare în timp și între timpuri, tratate întotdeauna cu mare eleganță, conștientizând și fațetele realității zilelor noastre, o eleganță ce nu exclude o nuanță de ironie în dialogul ei cu secunda călătoare.

« În a vieților risipă / nu stă Timpul pentr-o Clipă », pentru ca apoi să îi ofere imediat sălaş în sufletul ei infinit și s-o transforme în propria eternitate.

Aș continua cu alt exemplu sugestiv, « Am toată viața-nainte… / Am toată viața-napoi» sau cu o strofă din poezia Moldovița:

« Ai o stare de-mpăcare,

Înțelegi timpul mai bine,

Cel ce pleacă, cel ce vine,

Ce rămâne și ce moare. »

Mai amintesc poezia « Copilul care am fost, de o sinceritate dezarmantă. Aș putea continua la nesfârșit, dar secundele sunt prețioase…

Apropiindu-mă de versurile Simonei Mihuțiu, nu pot să nu remarc o bogăție a vocabularului, de la cuvintele din vremuri îndepărtate care au o rezonanță deosebită printre cuvinte curente, dar atât de bine alăturate în metafore subtile si până la termeni de specialitate, în mare parte medicali, apoi aparținând teritoriului matematicii, fizicii cuantice sau altor domenii, termeni care punctează convingător fragmente de gând.

Parafrazându-l pe Nichita Stănescu, cred că am sputea spune că și patria Simonei Mihutiu este cu adevarat limba romana.

Ar mai fi poezia « Moștenire », una dintre cele mai sugestive pentru senzația de apartenență profundă la neamul nostru atât de incercat. Finalul mi se pare sclipitor. Nu cred că putea aduce în prim plan, ceva mai frumos, mai semnificativ decât ia românească, ce le înglobează pe toate.

Așadar, Simona Mihuțiu explorează atât de bine profunzimea limbii române, știe cum să transmită esența unor sentimente întrepătrunse, astfel că, după părerea mea, a reușit să răspundă în timp îndemnului îndepărtat al lui Ienăchiță Văcărescu : « Fraților mei Văcăresti, / las vouă moștenire, / creșterea limbii românești / și a patriei cinstire. »

Avem de-a face cu un stil bine conturat, deja consacrat, care nu poate fi confundat! Iată și exclamația mea la ultima poezie descoperită, « Contur »,

« tare frumos mai sunt conturate toate…. ! »,  ancorate în timp și dincolo de timp….. Inspirația, echilibrul, armonia cuvintelor, sonoritatea… merg la suflet, efectiv. Pare că Simona a scris versuri dintotdeauna, că se regăsește printre margini de cuvinte, pentru că rimele sunt cele ce desăvârșesc simțirea și duc parcă la bun sfârșit toată ideea ce se înfiripă in vers.

Știm bine că totul în jur trăiește efectiv un an, un timp, un anotimp, iar apoi « se pierde » în noianul de gânduri universale, pentru a răsări când nu te aștepti, poate când este mai mare nevoie, pentru a ne întări și a merge mai departe.

Chiar dacă aceste clipe se vor risipi în noianul Timpului, sunt convinsă că ecoul lor nu se va pierde, că el va continua sa existe, nu doar in zilele următoare, sau de câte ori vom descoperi că putem vibra la unison cu gândurile și cu rândurile Simonei Mihutiu – despre care cred că are nebănuite resurse pentru a ne mai încânta multă vreme de aici încolo, ci și în Răstimpuri diverse, astfel că « Secundele pierdute ale poeziei » vor deveni secundele regăsite ale existenței noastre, trebuie să o recunoaștem, efemere.

Vă doresc din suflet să regăsiți cât mai des în inimile dumneavoastră calde, secundele pierdute ale poeziei.

Diana Ionescu

 

VINO ALATURI DE NOI!

Despre revista tiparita nr 1 

Impresii despre revista nr 2

Impresii despre revista nr 3

Impresii revista de colectie nr 4 

Impresii  despre revista nr 5

Impresii despre revista nr 6

Impresii despre revista  nr 7

Impresii despre revista nr 8

Impresii despre revista nr 9

Important!

• revistele noastre  nu pot fi  cumparate din librarii 
• livram oriunde in lume, va rugam sa ne scrieti pentru a afla detalii privind livrarea si costul transportului  la : revistatiparita@poeziipentrusufletulmeu.com
• toate revistele noastre de colectie pot fi cumparate si in format electronic [pdf]  la numai 6 $CAD   aici  

Alte oferte:

De vanzare aici!

Cumparaturi in format tiparit: softcover

Cumparaturi in format electronic: eBook

Abonamente

Oferte promotionale!

Cadouri

Cum pot publica si eu in revista?

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Cumpara antologiile Universum!