Ți-am dăruit cândva un vis,
În prima clipă a întâlnirii noastre,
Atunci când ți-am adus în dar oglinzi,
Ca tu să te privești în toate.

Ți-am arătat atâtea lucruri,
Rele și bune deopotrivă,
Oglinzile din ochii mei,
Te modelau și-ți era frică…

Și încet, încet, te-ai supărat,
Căci nu erai ce ai crezut;
Oglinzile s-au risipit,
Căci le-ai urât, chiar le-ai urât.

Acum, în ochii mei nu te mai vezi,
Să îți trăiești durerea te-ai retras,
Și-ai început să îți pansezi cu milă și cu drag
Rănile, ce fericit să fi nu te-au lăsat.

Eu voi veni într-o zi cu soare,
Și îți voi dărui din nou oglinzi,
Căci suferința ta mă doare,
Și vreau să-ncerci să nu te minți.

Ți-am dăruit cândva un vis,
Când visul îți va fi realitate,
Îți voi aduce iar oglinzi,
Ca tu să te privești în toate…