Legenda muzicii rock Marius Luca concert VIP NIGHT SHOW 14 ianuarie 2023 la Montreal

bubu

Legenda muzicii rock Marius Luca concert VIP NIGHT SHOW 14 ianuarie 2023 la Montreal

Universum Vip  Studios  organizează  sâmbătă  14 ianuarie 2023  la  Montreal un spectacol extraordinar  cu  legenda muzicii rock Marius Luca (Compact, Metrock, ONE) Spectacolul va fi filmat integral iar locurile sunt limitate. Cei prezenti vor primi cate un afis cu autograful artistului. O seara speciala pe care o asteptam cu drag!

Despre artist va invit sa  aflați mai multe  în câteva  citate extrase dintr-un ”autoportret caleidoscopic” realizat de însuși Marius Luca 

AUTOPORTRET CALEIDOSCOPIC – Marius Luca

-Fragment-
“Pesimistul vede dificultate în fiecare oportunitate, iar optimistul vede oportunitate
în fiecare dificultate” spunea Winston Churchill. Eu aș dori să încep prin a mulțumi
prietenilor de la revista “POEZII PENTRU SUFLETUL MEU” care mi-au oferit ocazia de
a crea și publica acest autoportret, fără dificultate… Aparentă! Nefiind om de litere
profesionist, dar fiindcă “nenică, am încărunțit în artă!” (ca să-l parafrazez pe regretatul
meu coleg Rádully Béla din trupa METROPOL) sper să reușesc acest sketch, pentru
că, după cum spunea Ben Franklin: “scrie ceva ce merită citit, sau fă ceva despre care
merită scris”. Altfel irosim prețioasa hârtie, și-ar fi păcat! Deci, cu Dumnezeu înainte, că
înainte era mai bine! Și să sperăm că aceasta este o lucrare care merită citită, despre
fapte ce merită a fi menționate. Astfel vom ști că (pe lângă noi, firește!) cel puțin d-nul
Franklin va fi mulțumit!
Mă numesc Marius Luca, iar prietenii îmi spun Bubu. De la vârsta de 11-12 ani am
devenit interpret/ compozitor/ textier de muzică rock, adică “ROCKER”, ceea ce am
rămas până în prezent, și eventual voi continua să fiu pe restul existenței. Prezentul
autoportret, pe care revista “POEZII PENTRU SUFLETUL MEU” are bunăvoința să mi-l
publice cuprinde elemente din activitatea mea muzicală atât din România, țara în care
m-am născut și mi-am petrecut primii ani din viață, cât și din Canada, țara mea de
adopție. Deși voi atinge prin natura narațiunii fapte și întâmplări din istoria diferitelor
grupuri muzicale pe care le-am fondat sau din care am făcut parte, o voi face doar
tangențial și pertinent la acest autoportret. Cei ce caută o istorie a unei trupe –
COMPACT, bunăoară – din motive evidente, nu o veți găsi în acest articol. Mă refer aici
specific la COMPACT, pentru că deși am fondat și botezat trupa (“ăsta-i ăla care-o
făcut COMPACTU’!” – aud cu referire la mine mai des decât mi-ar place), am fost
membru numai în lunga perioadă de incepție (1975-’77), cu Teo Peter (r.i.p.), prima
perioadă ’77 când activam la clubul studențesc “Jósza Béla” (și am imprimat primele 3
piese originale la Radio Cluj), până în vara lui ’79, când am plecat la trupa orădeană
METROPOL. Deci, COMPACT-ul are o istorie la fel de lungă și întortocheată ca cea a
Imperiului Roman (cu momente de glorie, mai puțin glorioase, scindări, “și tu
Bruthus?”, etc.) pe care poate ei o știu cel mai bine. Eu știu bine numai perioada
’75-’79, cu unele întâmplări la care sunt singurul supraviețuitor. Și acum, după această
precizare, să revenim la oile… Pardon! Berbecul nostru!”

Spun adesea că arta, în general, și muzica, în special, te alege, și devii un fel de
preot/ vestală/ shaman, care o canalizează și propovăduiește. Pentru mine este mai
mult decât o religie, este un mod de viață. Spun asta, pentru că de la vârsta de 3 ani,
după ce vizionasem câteva spectacole de operă la Cluj, cântam cu înflăcărare câteva
arii din diferite opere (“Marșul triumfal” din opera “Aida” a lui Giuseppe Verdi, era
întotdeauna un “hit”, la reuniunile de familie și nu numai, legenda spune!), spre mândria
și satisfacția familiei, în general, și a părinților mei, în special.
Apoi am continuat să absorb ca un burete toată informația muzicală din jur, și
aveam din belșug, privilegiat, cu părinții medici și mari amatori de muzică și petreceri.
De la, menționată deja, muzica clasică, până la “șlagărele” muzicii ușoare, trecând prin
jazz, blues, etc. O dietă bogată, la început indiscriminatorie. Dar, cu timpul, am devenit
selectiv. Twist-ul lui Chubby Checker mi-a deschis apetitul pentru saxofon, Louis
Armstrong pentru trompetă… Tatăl meu cânta, cu o voce de excepție, și se acompania
la acordeon, un instrument pe care n-am reușit nici până-n ziua de astăzi să-l gust din
plin, cu o sonoritate stranie pentru urechile mele. Dar, în arsenalul părinților era și un
magnetofon “Tesla”, o adevărată minune, cu un “ochi magic”, verde ce clipocea în ritm
cu capodoperele muzicale pe care le reproducea. Și printre ele, inevitabil, a fost și
primul meu contact auditiv cu Chuck Berry, Little Richard, Bill Halley, Jerry Lee Lewis,
etc. ROCK AND ROLL-ul și-a făcut intrarea cvasi-seismică în viața mea. Hemingway
spunea că sunt două zile importante în viața fiecăruia: ziua în care s-a născut, și ziua în
care află PENTRU CE s-a născut. Am fost norocos. A doua zi importantă, am realizat-o
la o vârstă foarte fragedă: m-am născut pentru muzică, în general, și muzică rock în
special! Și, un fapt deosebit de important, la momentul potrivit, în același an cu rock
and roll-ul, cu care am trecut împreună prin toate schimbările, atât din punct de vedere
tehnic (magnetofon, pick-up, casetofon, CD, mp3, etc,), cât și stilistic. Dar, la început,
fiecare de altă parte a “cortinei de fier”, o diferență semnificativă! Altă diferență este că
Rock And Roll-ul, prin multitudinea și diversitatea protagoniștilor, a crescut, s-a
maturizat, diversificat, etc, mult mai repede și mai masiv decât mine. Dar, ca un frate,
tovarăș de viață, am ținut întotdeauna un ochi și urechile pe el, pe lângă faptul că am
încercat să-mi aduc modesta contribuție. În acea perioadă, de sfârșit a anilor ’50, am
trăit o perioadă de ușoară frustrație. Creierul meu absorbea neîncetat informații (mai
ales de natură muzicală, dar nu numai), care erau în totală contradicție cu cele
promovate de societatea comunistă în care trăiam, și care pentru prezervarea de sine,
trebuiau ținute-n ascuns. Iar trupu-mi era prea mic… Uf! De-aș crește o dată…
Anii ’60 au fost “perfect timing” pentru puștanii de pretutindeni, inclusiv noi, ăștia
de după “cortina de fier”, cu imaginație, foame de libertate, muzică, și puțină
îndemânare la instrument. Erau elemente de “muzică ușoară” (personal, mai greu de
digerat), amestecată cu big band, jazz, Elvis, Shadows (cu Cliff Richard, filmul “Tinerii”
pt. cei în cunoștință de cauză), Beach Boys, Beatles, secondați de Rolling Stones fiind
vârful de suliță al “invaziei britanice” la nivel mondial. Apoi perioada “flower power” cu
hippies și muzica psihedelică condusă de Cream și Jimi Hendrix Experience…Dar
pentru mine o epifanie a fost prima gamă de blues, pe care-am descoperit-o
scărpinând ghitara. Acea magică combinație de terță mică cu cvinta micșorată m-a
făcut să vibrez până-n străfundul ființei. Instinctiv, la început, dar apoi prin muzica lui
John Mayall, Eric Clapton, și mai ales Jimi Hendrix, această vibrație s-a amplificat
rezultând într-o adevărată “(r)evoluție muzicală” la nivel personal. Muzica și ghitara
clasică fiind ingerată de la o vârstă fragedă (Bach, Mozart, Fernando Sor, Carulli,
Carcassi, etc.), am trecut la John Coltrane, T-bone Walker, Miles Davies, etc. Dar și pe
firul celor ce au inspirat și au constituit rădăcinile principale ale muzicii rock, blues-ul
american. Foarte greu de procurat în România acelor timpuri, și trebuie să mulțumesc
tatălui meu, care a procurat, nu știu de unde, imprimări de blues de primă valoare.
BLUES! Muzică folk americană – NEAGRĂ – răgușită, necultivată, primitivă chiar, dar
care mi-a mers exact acolo unde “a prescris doctorul”. M-a marcat îndeosebi J B
Lenoir, care, în loc să cânte despre cum s-a trezit dimineața, simțindu-se mai mult sau
mai puțin “ sexy” după seara grea, scăldată-n alcool, dar și trist, pentru că l-a părăsit
“femeia”- clișeul standard – cânta motivat politic, adevărate strigăte în noapte împotriva
persecuției minorității de culoare în statele din sudul U.S.A. Dar, un puștan alb, din
R.S.R, la vremea aceea nu știam nimic despre toate acestea și l-am asociat cu războiul
din Vietnam, și lupta de emancipare a celor de culoare. În ce mă privea, undeva,
departe, era un suflet singur în acea comunitate, într-un fel ca și mine-n societatea
comunistă. Diferența era că el putea să cânte despre aceste lucruri cu o voce clară.
acest fapt a avut un mare impact asupra mea. nu din cauza conținutului politic, sau
istoric, ci fiindcă am recunoscut emoția din vocea acestui om, și m-am identificat cu
ea. Chiar și în ziua de astăzi, unele dintre cele mai profunde cântece ale lui, de pildă
“Alabama March”, îmi produc o paletă de sentimente foarte puternice.
După ce m-am axat, inevitabil pe ghitară, și am studiat partea clasică în privat, cu
muzicieni de la Filarmonică,și de la Școala Populară de Artă din Oradea și Cluj, am
trecut concomitent la ghitara electrică, unde mama a fost aceea care m-a încurajat și
sprijinit. Tatăl meu începuse să-și dea seama că “o luasem razna” cu muzica asta, ce
mă obseda, și care va trece ca un fum în câteva luni. Mai începusem (oroare!) să cânt
pe la nunți, ca să-mi suplinesc economiile (banii de mâncare pentru pauza mare de la
școală), și să-mi pot cumpăra echipamentul rudimentar ce se putea procura, în
majoritate difuzoare și amplificatoare trecute la casare, sau făcute pierdute de
tehnicienii și responsabilii de la școli, sălile de cinematograf și cluburile muncitorești,
pe unde începusem să mă strecor. “Jam”-urile, cu mici excepții, erau productive, nu
competitive. Erau despre comuniune și comunicare, mai mult decât a face pe grozavul.
Ca niște “pistoleros”, purtam cu mândrie rudimentalul instrument cu noi (prima mea
ghitară electrică a fost de producție proprie, mutilarea unei ghitări acustice), și eram în
permanență gata de-o cântare. În general, muzicienii acelei vremi eram aproape toți
interesați în a învăța, și cei mai mulți eram generoși în a ne împărtăși cunoștințele și
descoperirile, atunci când mă-ncrucișam cu cineva de o optică sau stil muzical diferit
de al meu, era o experiență interesantă, de care profitam ambele părți. Din acest punct
de vedere, muzica este o formă de artă unică și diferențiată. Nu vezi adesea 3, 4, sau
mai mulți pictori pictând pe aceeași pânză, sau scriitori, scriind pe-aceiași pagină
concomitent. Dar muzica este BAZATĂ pe schimb reciproc, și dialog între muzicieni.
Cel care crede că are mult de învățat va profita și progresa mai mult dintr-o astfel de
situație (“jam”) decât cel care crede că știe tot, și nu mai are nimic de învățat. Dar, și
aici este un mare DAR, siguranța este un factor major în performanță. Siguranța
execuției ne permite o relaxare, care, fără excepție, ne ameliorează performanța, și
încurajează auditoriul să se implice. Este un echilibru perfect, greu de atins. Fiecare
avem părți forte și mai puțin tari, calități și defecte diferite, și dacă le (re)cunoaștem,
devine un fapt de mare importanță, și care ne poate ajuta să nu fim prea împovărați de
ale noastre puteri/slăbiciuni. O situație interesantă, la care am fost adesea martor, a
fost când cineva cu multiple cunoștințe teoretice (filozoful), întâlnește pe cineva care
joacă/ cântă mult (performantul). De obicei, “performantul” se simte inadecvat când se
discută teoretic, dar masa se întoarce repede când instrumentele sunt în mână. De
obicei “filozoful” devine hyper-conștient de propriile slăbiciuni de executare. Cine-i mai
bun? (Perla rară, cel care le are pe amândouă sub control, evident!) Contează? Suntem
cu toții în explorare, și “călătoria” ne este specifică fiecăruia. Personal am fost
întotdeauna de părere că ar trebui să dezvoltăm siguranță – sau cel puțin încredere – în
abilitatea noastră, rămânând în același timp destul de umili pentru a putea să
continuăm a învăța. Mult mai ușor de spus decât de executat! Și tot atât de important
este să fim puțin indulgenți cu noi înșine, și să ținem minte că suntem în “entertainment
business”, afacerea distracției.
Dar, revenind la concret, anul 1969 a fost un an de excepție pentru muzica rock în
general, și pentru mine în special. O mulțime de trupe și albume (prea multe ca să le
enumăr aici, dar, dacă ați citit până aici cred că știți despre ce este vorba) acum clasice
ale stilului au apărut în acel an. Sfârșitul unui deceniu, și a unei perioade fertile pentru
acest gen muzical, precum și al cotraculturii. Duse au fost lozincile “make love, not
war”, “peace”, “flower power”, etc. Dar, la vremea aceea, din perspectiva mea
distorsionată, viitorul era așa de strălucitor, de-mi trebuiau ochelari de soare, să-l pot
privi. Intrasem la liceu, și ca recompensă, părinții m-au luat cu ei într-o excursie prin
Europa de vest! Fratele meu mai tânăr a trebuit să rămână la bunici, chezășie regimului
că ne vom întoarce-n România. Waw! Șocuri de toate felurile, dar, pentru mine, cel
cultural a fost de neuitat. Poveste lungă, m-am ales cu o ghitară “adevărată” (după
aparențe cel puțin), de fabricație japoneză, și o cantitate respectabilă de discuri
(albume și sigle-uri), majoritatea primite de pe la diferitele cunoștințe pe care le-am
făcut peste tot. Un adevărat pelerinaj pe la noi acasă a urmat, la întoarcerea din acea
excursie. Absolut toți muzicienii din Oradea, cunoscuți sau nu, vroiau să vadă și să
atingă acea ghitară. De menționat că am format trupa APOCALYPS, care-l avea
vocalist pe Adi Pintea (r.i.p, coleg la Liceul 2 unde activam). Un personaj carismatic, la
vremea aceea Adi era mai mult poet/textier decât vocalist/actor. Avea vocea gravă, și
un puternic accent românesc la piesele în limba engleză, ceea ce ne limita repertoriul
(Dylan, Hendrix, Steppenwolf, etc.). Dar cu acea trupă mi-am făcut debutul oficial ca
autor/compozitor cu piesa “Istoria”, pe progresia armonică a cunoscutei piese “Hey
Joe” a lui Bill Roberts. Piesă popularizată de britanicul Tim Rose, iar apoi preluată și
făcută un “hit” internațional de însuși Jimi Hendrix. Piesa, una dintre primele mele
compoziții, o scrisesem cam cu doi ani înainte, iar când am auzit varianta lui Hendrix,
pe care-l ador și-n ziua de astăzi, mi-am spus cu ignoranța caracteristică vârstei, că
am talent la scris și compus. Dacă la 12 ani pot să creez un “hit” ca și marele Jimi
(credeam că era compoziția lui), nimic nu-mi va sta în cale să devin cel puțin atât de
celebru ca și el. Uneori ignoranța este binecuvântare și îți dă o motivare de care
rațiunea nu ar fi capabilă, ca în cazul meu. Nici nu-mi trecea prin cap faptul că a scrie și
compune este o artă care, pe lângă talent, necesită muncă asiduă, și o continuă
practică de o viață. Dar, vom mai reveni asupra acestui subiect. În 1971 am fost
transferat la liceul Ady-Șincai din Cluj, unde, fiind un liceu specializat în limba engleză,
am avut și profesori din Marea Britanie, care ne aduceau reviste și discuri de muzică
rock. În pauze se asculta Led Zeppelin, Deep Purple, Uriah Heep, Grand Funk, etc. Lam
avut coleg de bancă pe (viitorul sculptor) Nicky Kruch, iar, cu 2 ani mai tânăr pe
Mircea Tomuș Jr. (fiul celebrului scriitor/critic literar cu același nume). Plus o întreagă
gașcă de tineri progresiști de ambele sexe, cu care am întemeiat societatea (mai mult
sau mai puțin) secretă APPLE (abreviat de la Asociația Pentru Propășirea Limbii
Engleze, și puiată de mintea lui Tomuș). Mircea, un prieten bun și foarte erudit, era de
asemenea un rocker înrăit, cu numeroase imprimări greu de procurat. Începutul anilor
’70 a fost o perioadă de studiu extrem de intens pentru mine. Pe de o parte studiile
literare din diferite surse, precum revista ”Secolul XX”, care mă inspirau la scris, iar pe
de alta albumele de rock progresiv, foarte ambițioase, elaborate, care începuseră să
apară. Jethro Tull, Ekseption, Yes, Focus, King Krimson, etc. imprimau albume care
provocau ascultătorul să-și ia rolul și misiunea foarte în serios. Cu timpul, poate că
unele s-au dovedit pompoase, cu substanță diluată, un fel de “glume muzicale”. Poate
că arhetipurile rock-ului progresiv (Yes, E,L&P, Genesis, etc.) puteau lua o bună idee și
foarte admirabil, adesea într-un context muzical sofisticat, interpreta-o pe lungimi a
ceea ce părea de zile în șir, fără ca să se repete. Deci trebuia lucrat din greu ca să poți
înțelege, digera, și aprecia aceste lucrări. Îmi amintesc, printre altele, prima dată când
mi-a picat în mână albumul “Tarkus” al grupului E,L&P (Emerson, Lake & Palmer), care
avea niște piese fantastice, pe lângă sunetul ca din altă lume al lui Keith Emerson
(clăparii autohtoni, cu extrem de puține excepții, sunau plictisitor de uniform –
Vermona, Farfissa – sau cei mai echipați, cu sintetizatoare, mi se părea că, paradoxal,
se chinuiau să le facă să sune ca un acordeon). Ingestia acestui album a fost pentru
mine o muncă dificilă, la acea vreme. Dar nu cred că era presupus să fie ușor, nu-i așa?
……………..
Anul 1974 a fost un alt an pivotal pentru mine. Părinții mei lucrau amândoi ca
medici în Tunisia trimiși cu contract de către statul român. Printr-un miracol, ni s-au
acordat vize pentru vizită atât fratelui meu cât și mie, simultan. Stelele erau aliniate,
drumul spre libertate deschis…Numai că trebuia să fim și noi la înălțimea ocaziei, și nu
prea eram. Personal, având acces liber la albumele acelui an (DEEP PURPLE MkIII,
U.F.O, BAD Co, LED ZEP, etc.) și asistând săptămânal la concerte de nume mari
(JAMES BROWN, CHAKA KAHN, IKE & TINA TURNER, etc.) am realizat că eram sute
(dacă nu mii) de ani lumină înapoia acestor artiști, din toate punctele de vedere. În
același timp, în România ‘74, prevedeam oportunități pentru o carieră în stilul muzical
pe care aveam de gând s-o practic, fără prea mari griji. Deci, am decis să-i înștiințez pe
părinți despre planurile mele, care s-au resemnat (adio facultate de medicină și dl.
doctor!) și m-au sprijinit, cu scepticism, în decizia făcută. O altă ghitară, un amplificator
de marcă, pedală whah, microfoane profesionale, au fost “zestrea” cu care m-am întors
în România, spre uimirea generală. A urmat o perioadă de stagii pe la trupele orădene.
MIRAJ și MAGNETON, cu care am făcut primele filmări la TVR, unde m-am împrietenit
cu PETRE MAGDIN, care m-a poreclit “copilul teribil” al rock-ului românesc.
În ’75 am revenit la Cluj și am reluat legătura cu Teo, cu care am fost nedespărțiți
pentru câțiva ani, punând bazele viitorului COMPACT, înființat oficial în 1977. În ’78 am
fost dus la oaste în același timp cu Țâlă Balazs percuționistul trupei. Din armată am
continuat să monitorizez oarecum direcția trupei, care devenise mult prea “comercial
mioritică” pentru gustul meu. De altfel, Teo era total de părerea lui Iuliu Merca, care
între timp lansase SEMNAL M: “tot ce facem trebuie să fie de piață”, un fel de pop
comercial, în timp ce eu vizam un sunet hard rock, mai agresiv, cu nuanțe “metal”, și
solouri la două ghitări, gen THIN LIZZY, SCORPIONS.
Așa că, în ’79, după ieșirea din armată, am avut și acceptat o ofertă din partea
grupului orădean METROPOL. Ca și mine, doreau să evolueze. Din limba maghiară, în
care aveau deja înregistrări și discuri, vroiau să imprime în limba română, iar stilistic, de
la un fel de country rock să treacă la un heavy rock, pe aceleași coordonate cu mine.
Ca trupă existau de peste 10 ani, cam tot de atâta vreme de câtă scriam și
compuneam și eu. Câțiva ani buni de când ne făcusem fiecare debutul la înregistrări,
ascuțindu-ne îndemânarea, învățând arta de a crea, și strângând compoziții. Am pus
toate influențele muzicale la un loc, și, după o vară petrecută concertând seară de
seară la “Cupolă” la Costinești, am intrat în unicul studio din acea vreme din România,
și cu ajutorul regretatului Fredy Nrgrescu (“Nea’ Fredy”) am imprimat și scos pe piață
albumul “Metropol 3”, un album de rock adevărat, după părerea mea. Cred că mulți sau
întrebat: “de unde naiba a ieșit albumul acesta?” Dar așa se întâmplă când pleci
flămând în căutarea unui sunet nou. Am adus o muzicalitate care nu exista încă, cu o
nouă prospețime, chiar înainte ca stilul “punk” și “new wawe” să explodeze în
România. Îmi place să cred că am fost într-un fel prevestitorii valului NWOBHM (New
Wave Of Brithsh Heavy Metal). IRON MAIDEN au scos primul lor album în 1980 iar
METALLICA & Co, nu erau încă nici măcar sub radar. De asemenea cred că am deschis
urechile multora (după concertele vândute cu luni înainte). Au crezut că era o muzică
venită din altă lume – și într-un fel așa era!
1980 a început o decadă plină de schimbări rapide. Pentru METROPOL a fost un
an plin de turnee pline de succes. Devenisem trupa “cea mai tare din parcare”, dar, ca
și merele de aur, prea multe te trag în jos. Virányi Attila se pregătea să emigreze, părinții
mei ceruseră azil politic în Canada… Din interior, viitorul trupei era chestionabil. Mi se
părea că rămăsesem singurul “flămând” din punct de vedere muzical, în timp ce ceilalți
3 aveau toți alte priorități. Timp de pierdut nu aveam, dacă vroiam să mai imprim un
album îmi trebuia o echipă de “flămânzi” ca și mine, cu o idee salvatoare. Așa că după
ce mi-am dat preavizul de două luni la METROPOL, am asamblat o nouă trupă cu Țâlă
Balazs (ex-COMPACT, percuție), Biga Gabor (ex- METROPOL la bass și voce) și Joe
Balogh (ex- STATUAR la ghitară). Idea de milioane a fost că una din piesele compuse
de mine de pe “Metropol 3” se chema “Metrock”. Am decis să numesc noua trupă
METROCK iar pe primul afiș să-l intitulăm “De la METROPOL la METROCK” cu
fotografia noului grup firește. Discutabilă geniala idee dar în circumstanțele acelea,
singura mea opțiune. Și, în marea schemă a lucrurilor, METROCK (mă refer la trupa
originală!) a fost o trupă efemeră. Poate nu este un nume menționat când se vorbește
de “who is who” în rock-ul românesc. Și totuși, pentru o scurtă perioadă de 18 luni
(ianuarie 1981/ august 1982) super-grupul orădean a bătut toate recordurile anterioare
din rock-ul românesc: 2 albume (3 piese pe compilația “Rock 5” și albumul “Castelul
de nisip”), multiple piese care au atins locul 1 în topurile naționale (“Săptămâna”,
“Tribuna”, etc.), turnee vândute anticipat, și concerte cu ușile închise, plus o reședință
de o vară (1981) la mult râvnita Cupolă, din Costinești. Am creat un precedent, dacă nu
menționat, niciodată duplicat în istoria rock-ului românesc! Those were the days! Cu 3
din cei 4 membri cu actele depuse pentru plecarea definitivă din R.S.R, singura
“înregistrare” la televiziune a fost la emisiunea “Reflector” din vara lui ’81 de la
Costinești. Menită să ne ridiculizeze, trupa apărând necenzurată, în toată “regalia” rock
și cu panașul vizual (explozii, fum, etc.) emisiunea ne-a făcut cea mai bună reclamă
posibilă, adeverind cuvintele lui Gene Simmons (KISS): “nu există reclamă proastă,
numai RECLAMĂ!”.
Și cu aceasta cariera mea de rocker în România comunistă a luat sfârșit. La 17
august 1982 m-am renăscut în Canada, țara mea de adopție. Aveam 27 de ani (vârsta
la care un rocker respectabil trebuia, conform tradiției – Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim
Morisson – să dispară din această lume, devenind o icoană veșnic tânără), și într-un fel
Marius Luca cum era cunoscut a dispărut brusc de pe scena rock-ului românesc.” ….

Marius Luca 

 
mk_OM-CN-BCe-NA

 

Mai citește: 

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Gheorghe Gheorghiu invitatul emisiunii SALUT ROMÂNESC DIN MONTREAL

VASILE BELE -SEMNAL EDITORIAL. ANTOLOGIA GALAXY. AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI VOL 2

Leonid Șaramet-DRAGOSTEA PIERDUTĂ

DACĂ DRAGOSTE NU E NIMIC NU E -Gheorghe Gheorghiu revine la Montreal de Valentine’s Day!

INVENTAREA „IADULUI” ȘI AL „RAIULUI” MIJLOACE DE A EDUCA OMUL DE LA ÎNCEPUTUL CREȘTINISMULUI PÂNĂ ÎN PREZENT-Al Florin Tene

Abonamente 2023 la revista de colecție POEZII PENTRU SUFLETUL MEU

SUSTINE SCRIITORUL ROMAN!  Cultura se pastreaza prin scriitura!

Ce mai e nou prin librărie?

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Născut pentru a fi (alt)cineva/Born to be someone(else)-FORMAT TIPĂRIT(softcover)

Născut pentru a fi (alt)cineva/Born to be someone(else)-este o carte bilingvă de aforisme, reflecții, versuri și enunțuri motivaționale ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD. Imprimată full color conținând imagini extraordinare, cartea te va cuceri pe loc datorită pozitivismului pe care îl degajă. Autoarea va oferă gratuit un semn de carte și livrare gratuită pentru comenzile făcute înainte de 31 decembrie!Comandă acum cartea care te va ajuta să iți descoperi forțele ascunse!

55,00 CAD

Blessing and Torment -în limba engleză- FORMAT ELECTRONIC (ebook-pdf)

Blessing and Torment- este un volum de poezii din suflet si pentru suflet al autoarei Mihaela CD, care reprezinta o traducere din limba romana în limba engleza și o adaptare a cărții de poezii Binecuvântare și chin. Volumul conține 250 de pagini imprimate color. Comanda acum volumul Blessing and Torment în format electronic(ebook) și vei primi cartea ta în email în mai putin de 24 de ore. In plus vei primi gratuit din partea autoarei încă o carte în format electronic (pdf) pentru comanda ta făcuta înainte de 31 decembrie. Mai ieftin mai rapid, mai ecologic!

20,00 CAD

BINECUVANTARE SI CHIN( softcover)

Volumul de debut al autoarei Mihaela CD ne ofera un vast buchet de sentimente parca traindu-si viata prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, 250 pagini, structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara acum si vei primi in dar un semn de carte si un cupon de reducere de 30% la urmatoarea carte.

35,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.