Momentul adevǎrului

 de Mihaela CD

In memoria Iubitului meu tată… de ziua ta dragă tată! 

Nu voi uita  nicicând ochii aceia triști ai tatei care plângeau alături de mine. Lacrimi rotunde i se rostogoleau pe obraz, pentru că,  pentru el fusese un șoc mai mare decât a fost pentru mine… acela a fost momentul adevărului.

Am crescut în perioada comunismului, eram în gimnaziu când am fost învătați la școală definiția religiei astfel:”religia este credința greșită a oamenilor din popor care neputând să-și  explice anumite fenomene ale naturii au dat vina pe o divinitate  inexistentă” Nu am uitat-o niciodată, mi-a rămas întipărită în minte pentru că fiind un copil silitor la vârsta aceea  îmi învățam deja  lecțiile singură  fără să pun prea multe întrebări părinților.

Trecusem de perioada întrebărilor puerile iar cele existențiale încercam să nu mi le pun cu voce tare căci așa cum spunea tata înțelesesem că:” chiar și pereții au urechi” și anumite lucruri pur și simplu nu le vorbeam în casă, știam că nu trebuie să întrebăm, deși păreau contradictorii le urmam pur și simplu pentru că așa trebuia să fie.Deși de mică mergeam în fiecare duminică la biserică împreună cu bunicii și cu sora mea, până atunci eu percepeam religia mai mult ca și un ritual decât ca și o credință, nemaivorbind de faptul că era și un loc de întâlnire cu alți copii și bunici.

De câte ori rămâneam să dorm la bunici, bunica îmi spunea seara povești din biblie și mă învăța rugăciuni.Știam că am un îngeraș păzitor și mă rugam la el cu sfințenie în fiecare seară,chiar dacă nu-l văzusem niciodată, pentru că știam de la bunica că el mă va ajuta la nevoie.Pe la 9-10 anișori tot bunica m-a dus la biserica la Prima Împărtășanie care părea un lucru foarte important dar despre care nu aveam voie să spun nimănui și mai ales să nu vorbesc la școală pentru ca așa trebuia să fie.

În mintea mea fragedă mă gândeam că există două lumi  una a bunicilor și una a părinților iar eu eram norocoasă să fac parte din amândouă. Părinții  mei nu mergeau duminică la biserică, intrau rar în biserici la nunți și  botezuri și atunci cu mare grijă să nu fie văzuți și pârâți. M-au dus însă în vacanțe pe la toate mănăstirile din țară și i-am văzut cum îngenunchează și se roagă și cum își fac cruce.Părea bizar că nu vorbeam despre asta… cel puțin nu până atunci… în ziua aceea.

Debordam de veselie, am venit de la școală fericită că am luat o notă de zece la istorie iar tata și-a ridicat ochii din maldărul de  hârtii și dosare  la care lucra acasă și m-a întrebat foarte  senin ”pentru ce ai luat  zece azi?” căci nu era ceva neobișnuit să aduc o notă de zece dar voia să știe care a fost materia, care a fost tema. Iar eu i-am răspuns entuziasmată recitând din memorie de parcă eram pe o scenă cu mulți spectatori, definiția religiei pentru care mă premiase profesoara.Nu mă așteptam să fie la fel de încântat ca și mine, de obicei îmi spunea ”Bravo, hai să te pup’‘ dar de data aceasta a scos un sunet pițigăiat precum o pasăre rănită :”Nuuuu! ”  Am rămas mută, mă uitam la el perplex  nu mai înțelegeam nimic!Si-a  prins capul în ambele palme parcă acoperindu-și urechile și repeta  rănit:  ”nu, nu, nu, de ce mi-ai dat asta Doamne?” Eram uluită, nu îl mai văzusem atât  de trist, de parcă chiar atunci aflase că murise cineva… După câteva secunde în care  și eu am început să plâng, neștiind ce  s-a întâmplat,  m-a luat în brațe  și m-a strâns puternic la piept spunându-mi” nu-i vina ta” Apoi m-am uitat în ochii lui mari din care se rostogoleau lacrimi de suferință și durere nespusă.Atunci am înțeles că el  clacase din cauza neputinței.Prestația mea atât de perfectă în recitarea definiției religiei l-a făcut să se simtă un tată ratat care lăsase regimul comunist să își înfigă tentaculele în mintea  propriilor copii, simțea că tăcând își educase greșit copiii.

De la întâmplarea aceea tata a devenit foarte atent și  extrem de preocupat de ceea ce învăț, ceea ce gândesc și ceea ce cred despre religie, credință și viată, iar în lunile și anii care au urmat am primit  răspunsuri la toate întrebările mele nepuse.Am înțeles că tot ce făcuse până atunci, toată tăcerea lui era menită să ne protejeze pe noi și întreaga familie de ororile regimului comunist, pentru că toate filele de istorie, tot ce trăise în copilărie, confiscarea pământurilor, războiul, strămutările, ocupația străină, i-au lăsat urme adânci și l-au învățat să-și apere cu orice preț familia …dar venise vremea  să aflu adevărul…

Rând pe rând poveștile bunicii au fost înlocuite de poveștile tatei, de învățături  și explicații diverse despre istorie și  lumea strâmbă în care trăim, despre cum a fost creată și  cum este orânduită, despre adevăr și minciună, despre politică și manipulare. Tot el mi-a vorbit despre iubire, despre omenie și demnitate.Tata a fost întotdeauna cel mai bun prieten al meu,  mă iubea infinit și eram lumina ochilor lui.  Prin fiecare lucru pe care-l făcea îmi insufla acea dragoste de oameni, simțul dreptății și altruismul. Tata mă pregătea pentru a păși în viață, într-o lume despre care spunea că e o junglă și în care tot el spunea,că am venit ca să plecăm.Eram tot mai tristă cu fiecare lucru adevărat pe care îl aflam despre lume și viață! Nu puteam să accept că într-o zi va trebui să-mi trăiesc viața mai departe fără el, Zeul meu, omul care mă iubea mai presus de propria lui viată. Și totuși acest lucru s-a întâmplat, dar nu înainte de a-mi transmite toată iubirea din sufletul său și nu înainte de a fi trăit mulți ani frumoși împreună.

Am învățat multe în toți acești ani dar mai cu seamă am aflat că dincolo de tot și de toate avem un Dumnezeu care ne-a creat și care ne îngăduie sǎ viețuim aici pe pământ cu un scop bine definit pentru a dărui ceea ce avem mai frumos în suflet. Lecţiile vieţii pe care le primim fiecare dintre noi au ca şi scop final îndumnezeirea şi pregǎtirea pentru viaţa veşnicǎ….

Mihaela CD

Mai citește:

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Profil Gold: Mihaela CD 

Creatii literare: Mihaela CD

Pictura și Art Design:Mihaela CD

Referinte critice: Mihaela CD

Salut Romanesc din Montreal *emisiunea ta de suflet *din 21 octombrie 2022!

Invitație de participare la revista numărul 11/2022

Cadoul tău pentru revista noastră la ceas aniversar- de 4 ani alături de voi!

Un mare proiect ce se naște dintr-o mare inima : 6 cărți noi pentru a fi donate la biblioteci -proiect al autoarei Mihaela CD

Ce mai e nou prin librărie?

DONEAZĂ  ȘI TU PENTRU CAMPANIA 6 CĂRȚI  ÎN BIBLIOTECILE DIN ROMANIA