Gabriel Ionescu- AVANTAJELE SENECTUȚII

mituri reale de gabriel ionescu

AVANTAJELE  SENECTUȚII

Autor: Gabriel Ionescu

Acum, ajuns la vârsta senectuții, 

Pot să fiu obiectiv cu mine însumi. 

Vârsta te face totul să-ți asumi, 

Căci în a ne minți, în tinerețe eram Neîntrecuții. 

 

Mai puțin critic și poate mai bun, 

Am devenit când m-am maturizat. 

M-am împrietenit cu mine, m-am autorizat, 

Pe tot ce-n viață n-am avut curaj să fac, să mă răzbun. 

 

Iar vinovat, nu mai ma simt deloc

Și mai fac lucruri, da, mai fac dar nu vă spun, 

Că nu e vorbă care zboară, e scris, rămâne și nu sunt nebun

Și nici nu vreau pe nimeni să provoc. 

 

Am dreptul să fiu și dezordonat dar și extravagant. 

Pot să nu-mi mai fac patul și să mănânc ce vreau. 

Pot să îmi cumpăr lucruri inutile și v-o spun pe șleau,

Chiar nu mai vreau să mai pozez în elegant. 

 

Mulți din prieteni, părăsesc această lume prea devreme 

Și nu apucă libertatea senectuții. 

Mai bine să renunți la avantajele virtuții 

Și mai faci și rabat la Legi și Teoreme. 

 

Nimeni nu te mai ceartă că citești prea mult, 

Nimeni nu îți mai pune lacăt la calculator,

Acum, fac doar ce vreau. Păcat că nu pot să și zbor. 

Mi-am câștigat și dreptul de-a greși. Vrei să-l contești ? Ascult ! 

 

Sigur, destul de des mai uit ce vreau să spun, 

Dar uneori, e chiar mai bine că-i așa.

Ce este important, îmi amintesc. Nimic nu mă va cocoșa, 

Deși decepții am avut, mă fac că uit și mă binedispun. 

 

O inimă ce nu a suferit, e rară, 

Dar este stearpă, nu cunoaște bucuria.

Nu va avea Putere, Înțelegere, Compasiune, chiar Mărinimia, 

Iar Imperfecțiunea, doar fum de țigară. 

 

M-am împăcat cu starea de bătrân. 

Îmi place chiar, persoana care-am devenit. 

Mă bucur și că părul ce-a rămas, a-încărunțit 

Și-s fericit că-mi sunt singur, stăpân. 

 

 Îmi plac și brazdele adânci ce-au apărut pe față. 

Mi-am râs tot râsul și mi-am plâns tot plânsul .

Glumelor, le prind fără vreun efort și sensul.

Am fost și vreau ca să rămân doar pozitiv în viață. 

 

Chiar nu mă mai interesează ce cred alții, despre mine. 

Timpul rămas, n-o să-l petrec plângând.

Voi face tot ce pot iar ajutând, 

Celor ce au nevoie, le voi face bine. 

 

Ca orice lucru viu, o să dispar și eu. 

Timpul rămas, nu o să-l pierd pentru regrete. 

E timpul să mănânci de vrei, numai desert, băiete

Și roagă-te cât poți, lui Dumnezeu. 

 

              Ianuarie 2023 

Mockups-All

Mai citește:

Cv literar-artistic Mihaela CD

COMANDA cartile autoarei Mihaela CD

Clubul GOLD al revistei tiparite

Mihaela CD*Ai grijă de sufletul tău!

Impresii de la dubla lansare autor Mihaela CD -evenimentul Magia Slovelor

AURELIA OANCA-TARAMUL IUBIRII -Iubeste-ma in fiecare anotimp

Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM *Montreal 2023

Invitație de participare la revista numărul 11/2022

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Susțineți proiectul: 6 CĂRȚI PENTRU BIBLIOTECILE DIN ROMANIA !

Mai citește:

Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică

GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!

In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022

A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

Poeţii nu mor niciodată

Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022

Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Ce mai e nou prin librărie?

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-format TIPARIT (SOFTCOVER)

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-a câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -”CARTEA DE POEZII A ANULUI 2022 ”-poezii de dragoste contine 250 pagini color in care veti gasi minunate picturi ale talentatului artist Mircea Rustiuc care au fost o sursa de inspiratie pentru autoarea Mihaela CD. Cumparati aceasta minunata carte in format TIPARIT si veti primi gratuit un semn de carte! Transport gratuit pentru primele 100 de volume comandate!

35,00 CAD

Revista de colecție TIPĂRITĂ nr 9/2022 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 9 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

LA CASA DE NEBUNI format tipărit (softcover)

LA CASA DE NEBUNI este o carte de poezii răzvrătite din suflet si pentru suflet Cartea este tipărita color si conține 262 de pagini. In aceasta carte scriitoarea Mihaela CD va invita sa pătrundeți alături de ea în tainele ”Casei de nebuni”. Primele 100 cărți vor beneficia de transport gratuit ! Comanda acum cartea LA CASA DE NEBUNI în format tipărit și primești și un semn de carte gratuit!

35,00 CAD


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.