Eu si el

Eu și el, Autor: Elena Tudosa  Eu, Tânără, suava copilita, Dulce, frumoasă ca o garofita, Părul abanos, împletit în cosite, Chip bălaior în obraji cu gropite, Buze cărnoase și roșii ca focul, Ochii catifelati, căprui, Pășeam agale-n urma lui, Pentru mine, el era totul. Atât vroiam, să-i fiu aproape, Să-l urmez și-n pânzele albe, Mi-l … Continuă lectura Eu si el

Ne soptim cuvinte ingeresti 

Ne soptim cuvinte ingeresti   Autor Mihaela CD   Din gingasia florilor de mar pudrate cu iubire Si din a Lunii raze ce murmura pe la fereastra Aprindem  parfumate  lumanari  de  regasire Si ne-amintim cu dor de-ndragostirea noastra   Luminile  din focul unduietor cu glas de flaut Ce-nsenineaza instantaneu dorul nemarginit Picteaza vazduhul ce-i al dragostei … Continuă lectura Ne soptim cuvinte ingeresti 

Mi-ai lipsit prea mult fericire

Mi-ai lipsit prea mult fericire, Autor: Elena Tudosa Mi-ai lipsit prea mult fericire, Credeam că-mi lipsești la infinit, Învelește-mă dragul meu în iubire, Mi-a fost frig prea mult timp. Cât de mult mi-a lipsit a ta îmbrățișare, Pierdusem speranța aproape de tot, Îmi închisesem sufletul în uitare, Durerea nu puteam să o mai suport. Of, … Continuă lectura Mi-ai lipsit prea mult fericire

Liniste ori nebunie !

Liniște ori nebunie! Autor: Carmen Pinte E seară și câtă liniște, iubite! Și caldă strălucire în ochii de safir, Petale cu iubire, parfumate, În cupe picurăm doar stropi cu elixir! Entuziasmul clipelor de altădată, Îl retrăim cântând la o chitară, Sunt note ce nu pier niciodată, Ecoul lor inundă mereu câte-o seară! Aceste clipe pline … Continuă lectura Liniste ori nebunie !

Printul meu

Prințul meu, Autor: Elena Tudosa M-ai semănat mereu cu o regină, Dar când mă uit și-ți văd ochii cuminti, Cum își revars-asupra-mi dragostea divină, În ochii mei, te-asemăn unui prinț. Și glasul tău, când îmi răspunde așa duios, La fiecare vorbă dulce-a mea, L-aseman cu acela al unui Făt Frumos, Ce străluce pe cer în … Continuă lectura Printul meu

Nu-ti pot promite … 

Nu-ti pot promite ...  Autor: Mihaela CD   Nu-ti  pot promite,  toata marea albastra Dar iti  promit  sa navigam in doi  pe val Si-o sa-notam alaturi in vesnicia noastra S-ajungem impreuna pan' la al vietii mal   Nu-ti pot promite, cer senin far' de nori Insa dupa orice furtuna o sa vina soare Si iti … Continuă lectura Nu-ti pot promite … 

As vrea doar pentru tine

As vrea doar pentru tine, Autor: Elena Tudosa As vrea ca ploaia care cade, Peste obrajii tai cind plingi, Cind ești cuprins de suparare, În picurii ei, durerea sa ți-o stingi. As vrea din cer cind e senin, Sa nască ploi de curcubeu, Tu sa privești și să-ți alini Dureri, ce fac, ca să stai … Continuă lectura As vrea doar pentru tine

Ultimul vals

Ultimul vals Autor: Loreta Toader Am străbătut durerea prin două anotimpuri Lăsând în urmă toamna cu jalnicele-i ploi Și-am înfierat iubirea în mii și mii de gânduri Privind din depărtare la ziua de apoi Am străbătut cu visul speranțele din zori Și le-am hrănit cu taina ascunsă printre nopți Pe cerul albastru în zborul aripilor … Continuă lectura Ultimul vals

O simfonie de iubire

O simfonie de iubire Autor: Carmen Pinte Mi-ai lăcrimat flori albe la picioare, Cu roua de miresme m-ai legat, Să-ți fiu iubirea veșnic visătoare, Când tu credință mi-ai jurat! 'n-amurgul înserării iubirii i-ai dat glas, O simfonie izvorând din al inimii extaz, În adieri de vise-mi șoptești cuvinte dulci, Le conturezi pe buze atunci când … Continuă lectura O simfonie de iubire

Te-astept pe-aceeasi banca 

Te-astept pe-aceeasi banca  Autor: Mihaela CD   Te-astept  pe aceeasi  banca-n parc Ce martora a fost tainicelor secrete Si frunzele  de tei se rasucesc in arc Dupa  marile iubiri soptesc regrete   Mai stii  ce nerabdator te asteptam? Cu emotii ascunse-n rosii  trandafiri Imaginea-ti pe retina mi-o sculptam Eram topit dupa lucirea-ti din priviri   … Continuă lectura Te-astept pe-aceeasi banca 

Doua paralele

DOUĂ PARALELE Autor: Aurelia Oancă Am fost cândva ca două paralele Ce își duceau o viață pe pământ, Dar a venit un fulger dintre stele Și le-a unit în tainic legământ. În vers s-a răsturnat toată stiința Că paralelele în veci nu se-ntâlnesc, Din slove dulci s-a refăcut ființa Ce a-nvățat cuvântul „Te iubesc!” Neantul … Continuă lectura Doua paralele

Inima de iubit

Inima de iubit, Autor: Elena Tudosa  Nu ești cu mine, sint departe, Și nu-ți simt inima cum bate, Cu palma mea sa ți-o ating, De-ai ști iubite ce mult pling. Căci fiecare bătaie a ei, O simțeam în inima mea, Și cum surideau ochii mei, Cind îmi erai alaturea. Acum eu ma topesc de dor, … Continuă lectura Inima de iubit

Pretul iubirii

Pretul iubirii Autor: Mihaela CD     Ai imbracato-n bani, crezand ca e destul Si rochie cu trena stralucitoare i-ai facut Dar inimii  sarace nu i-ai auzit  protestul Ea plange si regreta ca nu v-ati cunoscut   C-asa e dat, iubire sa nu poti lua pe bani Si de obtii cateva grame de falsa fericire In … Continuă lectura Pretul iubirii

Iubire renascuta 

Iubire renascuta     Autor: Mihaela CD Pictura: Mircea Rustiuc   In clipe tandre de iubire,dragostea ne-am topit Ne-am alipit de fericire  intr-un dor nemarginit Intr-un extaz de amor cu  simtaminte  contopit Cu  pasi  de bucurie si  fericire care ne-au  unit.   De-atata indragostire ne-am pierdut pe-un val Purtati am fost, leganati, pe al dragostei hotar … Continuă lectura Iubire renascuta 

Iubirea lor

  Iubirea lor Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Iubirea ei ... se-ascunde în falduri de mister, fugind cu amintirea din vremea ce-a apus; Iubirea lui ... așteaptă, de dincolo de cer, ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus. Iubirea lor, aceeași, se-ascunde în tăceri și pare liniștită, dar suferă-n pustiu, și simte cum își pierde, treptat, … Continuă lectura Iubirea lor

Imbratiseaza-ma

Îmbrățișează-mă Autor: Teodora Dumitru Îmbrățişează-mă cu inima ta , Caldă ,curată şi bună Şi ține-mă strâns lângă ea, Să simțim primăvara-mpreună! Îmbrățişează-mă cu sufletul tău, Frumos ca o rază de soare Şi ține- mă lângă tine mereu , Să ningă pe noi pomii-n floare ! Ține-mă-n brațele tale cuminți, Şi-alintă-mă cu vorbe blajine, Să fim … Continuă lectura Imbratiseaza-ma

Comoara-n April

COMOARĂ-N APRIL  Autor: Mugurel Puscas Există-o comoară secretă Cu părul roşcat, cu ochi verzi, Păşeşte tăcută, discretă, În irişii ei te dezmierzi. Pătruns-a pe-a vieţii grea punte Când pomii-nfloresc, în April, Într-un sătuleţ vechi, de munte, Minunea de om, un copil. Fetiţei de foc, scânteioară, Cu sufletul pur, mărgărint, Părinţii şi-a ei surioară I-au fost … Continuă lectura Comoara-n April

Te astept frumoasa Doamna

TE AȘTEPT FRUMOASĂ DOAMNĂ Autor: Sandu Chiva  Bună ziua, dragă doamnă Aș vrea să te văd pe seară, Nu ne-am întâlnit din toamnă Și iată...e primăvară. Multă vreme a trecut... Eram la cules de vie. De-atunci vinul l-am băut Nu te-ai mai întors Mărie... Au trecut zile și nopți M-am gândit numai la tine, Nu … Continuă lectura Te astept frumoasa Doamna

Pedeapsa la fericire

  Pedeapsa la fericire Autor: Mihaela CD       Din simtaminte fost-am zamisliti Cu foc si ploi  intesate  de iubire Si-n  margelute de dor  impletiti Ne-am pretins dreptul la fericire   Tu rau curat ce-i lin si-nvolburat Eu foc ce ard calm si-n valvataie Cu ochii-ti mure negre inzestrat Iar eu cu glas ce visu-ti … Continuă lectura Pedeapsa la fericire

Tu esti…eu,

Tu ești...eu, Autor: Loreta Toader Tu, ești o particulă pierdută-n efemer Eu, sunt un gând ce își înalță visul... Tu, un pierdut al timpului de ieri Eu, un zbor albastru- perpetuu mister Tu, ești apusul unei nopți de vară Eu sunt o rază ce-ți zâmbește-n zori Tu, ești o frunză ce-și doinește taina Eu...un infinit … Continuă lectura Tu esti…eu,

Lasa-ma sa-ti ating sufletul  

Lasa-ma sa-ti ating sufletul     Autor: Mihaela CD   Lasa-ma sa-ti ating  sufletul Numai  cu o lacrima  de dor In nopti  infinit  mi-e cantul De dragoste-i purtat in zbor     Sa-ti cant  in vers de  iubire Sa ti se  aseze-n  gand  usor Sa ne-ntalnim  in  nemurire In  dans  fericit  de  fulgusor   Sa-ti cant … Continuă lectura Lasa-ma sa-ti ating sufletul  

Sa prind o stea

  SĂ PRIND O STEA... Autor : Aurelia Oancă Să prind o stea eu tare-aș vrea, Din nemurire să o iau, S-o pun în păr așa ca amintire Și tot ca amintire să o dau, Ființei ce-o iubesc în astă lume, Căci însăși ea-i precum o stea, Trimisă-n dar de Dumnezeu, Să lumineze totul cum … Continuă lectura Sa prind o stea

Aceeasi dragoste

Aceeasi dragoste   Autor: Mihaela CD    Cand noaptea cerne doruri peste noi Ne-mbratisam  pe-a timpului  vioara Dezlantuindu-ne magnetizati  in ploi Ne sarutam timid precum intaia oara   Si ne lasam purtati in val de tinerete Si-i degustam prin patima  parfumul Ne -acoperim cu  voal de frumusete  Si-nfometati ii soarbem clipei fumul   Ne inaltam cantand … Continuă lectura Aceeasi dragoste

Intre

Între Autor: Eugenia Grobnic Între iluzii și dezamăgiri este visul, Între răni și durere este vindecarea, Între trecut și viitor stă prezentul, Între teamă și nesiguranță există curajul, Între depărtări și chemări este speranța și pasul. Pasul ne redă puterea și libertatea De a ne regăsi. Între mine și tine este iubirea. Suntem un întreg, … Continuă lectura Intre

Un porumbel

UN PORUMBEL... Autor : Aurelia Oancă Un porumbel ţi-a dăruit o floare, Trimisă-n dar din inimă, cu dor, Ca tu să-l iei în grijă, altfel moare Căci florile fără iubire-ndată mor. Iar tu să vezi în fiece petală, O parte mică din inima mea, Şi pune-o inimii tale vestală, S-o apere-n furtuni şi vreme rea. … Continuă lectura Un porumbel

Sa nu ma minti ca m-ai uitat 

  Sa nu ma minti ca m-ai uitat   Autor: Mihaela CD   Sa nu ma minti  ca m-ai uitat  Caci iti cunosc a inimii vorbire Si iti observ  si dorul din oftat Si unduirea slovei din soptire   Sa nu ma minti  ca m-ai uitat  Caci noi respiram decat in doi Si-ti stiu si cantecul … Continuă lectura Sa nu ma minti ca m-ai uitat 

Iubire aleasa

IUBIRE ALEASĂ Autor: Aurelia Oancă O floare când mi-ai dăruit Și-n ochi ai pus iubire, Cu buzele m-ai pironit Iar clipa-i fericire, În inimă s-a cuibărit Mesajul din petale, Un zid de dor am construit Zidind vorbele tale. Cu mâna ta m-ai apucat În brațe strânsă tare, Pe frunte tu mi-ai așezat Sărut de neuitare. … Continuă lectura Iubire aleasa

Amprenta iubirii

  Amprenta iubirii   Autor: Mihaela CD Pictura : Mircea Rustiuc    Un timbru pudrat cu iubire,mi-ai lipit Pe-a sufletului meu, jilava  scrisoare, Si-n mari si oceane de dor ,m-ai topit Din  flori  de vis, tu mi-ai facut carare   Tu ai lasat amprenta-n gandul  meu Si-am respirat prin culori de poezie M-ai dezmierdat ,asemeni unui … Continuă lectura Amprenta iubirii

Flori de timp

FLORI DE TIMP Autor : Aurelia Oancă Ești semnul meu de întrebare Și câte zile voi avea, Ești sufletul ce-n mine are Culcuș de aur și de stea. Te voi ascunde-n somn sub gene, Acolo vom privi cum cresc, Petalele de flori perene Ce au boboc în : „Te iubesc!” Voi fi iubirea ta iubire … Continuă lectura Flori de timp

E dimineata iubire

E dimineața iubire, Autor: Elena Tudosa Soarele scurma ușor pamintul, Zorii au apărut, la tine trimit gindul, Să-ți șoptească printr-un sărut, E dimineața iubire, te-ai trezit? Azi am furat o raza de soare, Și ți-o trimit ca pe o alinare, Dorul sa ți-l mingiie și să-ți revii, Bună dimineața, iubire draga inimii. De vei simți … Continuă lectura E dimineata iubire

Sonetul culorilor

Sonetul culorilor Autor:Daniel Vișan-Dimitriu Te-ai arătat ca dintr-o acuarelă, învârtejind în ochii mei culoare pe care curcubeul doar o are, și mi-ai venit, frumoasă și rebelă. Eu te priveam, alunecam pe tine, penel nepregătit de-așa o tușă agilă, colorată și ghidușă, uitând cu fericirea să te-mbine. Te-am desenat, întâi, ca pe-o regină, vrăjit, rapid, timid … Continuă lectura Sonetul culorilor

Printesa din noaptea de azur 

Autor: Mihaela CD   Printesa esti in noaptea azurie dintre ani Cand afara cerne luna  fulgi usori de dor Tu esti mireasa viselor alese de suverani Si-a celui ce te-asteapta cu iubire in odor   Ochii-ti umezi de dor privesc pe fereastra Si inima-ti in piept tresalta in duios enunt Cu gratie plimbi  rochia-ti  de … Continuă lectura Printesa din noaptea de azur 

Noi miraje

  NOI MIRAJE Autor: Aurelia Oancă Iubitul meu cu ochii de azur M-ai recompus din clipe efemere, Croindu-mi trupul după nou contur Ce a cuprins în el vii emisfere. Ai pus în ochi lumină de iubire, În inimă ai pus nouă speranță, Ce se-nfășoară-n tainicele fire Și-i dau vieții nouă importanță. Din zbor de fluturi … Continuă lectura Noi miraje

Licuriciul indragostit

  LICURICIUL ÎNDRĂGOSTIT Autor: Aurelia Oancă Micul Licurici se pare S-a îndrăgostit lulea, De o floare mult prea mare Dar de loc nu îi păsa. Îi cânta seară de seară, Roua nopții i-o ștergea De pe față să nu piară Și în brațe o strângea. Cu lumina lui plăpândă O privea la nesfârșit, Toți prietenii-s … Continuă lectura Licuriciul indragostit

In gara viselor 

In gara viselor  Autor: Mihaela CD   In  gara viselor, astepti acum  un tren Ce n-are sa mai vina azi, ca-i intarziat Priveste orizontul ce-i vesel, in  catren Si nu fii  trista, ca-i un tren ce-a deviat   In trenul  cel auriu ce aduce  fericire Urca-vei  curand, cu motiv intemeiat Vagoanele  ce-s incarcate  cu  iubire  … Continuă lectura In gara viselor 

In umbra mea, tu esti lumina,

În umbra mea, tu ești lumina, Autor:Elena Tudosa În umbra mea, tu ești lumina, Ești floarea din gradina vieții mele, Cea mai frumoasa, mai atrăgătoare, Prin tine-am devenit nemuritoare. Tu ești lumina umbrei mele, Comoara cea mai de preț din toate cele, Ești sensul meu în viata de-a trai, De n-ai fi tu, un nimeni … Continuă lectura In umbra mea, tu esti lumina,

Tangoul  iubirii

Autor: Mihaela CD    Iubite,iti mai aduci aminte oare Primul tango cand l-am dansat? Aveai  pantofi  de lac si-o floare Din ochi,  o clipa nu  m-ai lasat !   Ne  sorbeam  cu priviri  fierbinti In pas dublu, apasat si cadentat   Si-am vazut,ca n-ai stiut sa minti Din gesturi,iubirea fin s-a schitat   Tangoul  in … Continuă lectura Tangoul  iubirii

Te chem din nou iubire…

Te chem din nou iubire... Autor: Mihaela CD Pictura : Mircea Rustiuc    Ochii-i inchid  si vad in zari indepartate Fiorii vechi reinviind in tainice amintiri Cu soapte de iubire pictate  intr-o carte Si cu sfioase umbre de tinerete in priviri   Secundele tacute  dormiteaza  inghetate Rememoreaza caldele furtuni de lacrimi Ce inima ne inundau … Continuă lectura Te chem din nou iubire…

Doi pui

  DOI PUI Autor: Aurelia Oancă Doi pui s-au întâlnit într-o grădină, Un pui de om și-un pui de căprioară, În ochii lor plutea pacea divină Chiar dacă se vedeau întâia oară. Puiul de om nu știe pași să facă, De-aceea stă pe iarba verde, crudă, Ieduțul știe pașii și din joacă Atinge puiul și … Continuă lectura Doi pui

Inima de copil

Autor: Mihaela CD   Cu inima-i  de aur  si duioasa O copilita ingrijea de un pisoi Care era orfan  si n-avea casa Scapat fusese parca de razboi   Ca o mama ce iubeste un pui Copila il  oblojea cu mult dor Si il hranea pe puiul nimanui Acolo in casuta ei  cu pridvor   Dar … Continuă lectura Inima de copil

Sa iubesti o femeie

Să iubești o femeie, Autor: Elena Tudosa  Să iubești o femeie în viață nu-i deloc ușor, Dacă pe cerul vieții tale, au plutit numai nori, Să iubești o femeie, trebuie cu-adevărat să fii om, Că -ntr-o clipă din înger, se transformă -n demon. Să iubești o femeie, nu-i simplu dar e minunat, Doar ea poate … Continuă lectura Sa iubesti o femeie

Un anotimp stabil as vrea

  UN ANOTIMP STABIL..AȘ VREA Autor: Sandu Chiva    Iubire, n-ai să pleci când vrei M-ai amăgit atåta timp, Eu nu mai vreau să schimb femei  În funcție de anotimp! Nu poți să intri-n viața mea Atunci când vrei, cånd îți e bine, Să pleci din nou, oricând ai vrea Cånd ești sătulă de iubire! … Continuă lectura Un anotimp stabil as vrea

Caile iubirii

  CĂILE IUBIRII Autor: Aurelia Oancă Izvor de suflet și frumos Am adunat în palme Și le-am dat inimii prinos Când zilele-ți sunt calme. Pe geamul ochilor deschiși Am așezat petale, Din florile unor caiși Ce tremură agale. În colț de zâmbet am sădit, O fragă mai răscoaptă, Ce în sărutul ei grăbit A mai … Continuă lectura Caile iubirii

Florile din inima mea

Autor: Mihaela CD   Petale de  iubire  ce-am adunat  in  inima As vrea cu  sufletul  intreg  sa-ti  daruiesc Ca-i stransa-n buchet  dragostea  sublima Si ma implora arzator sa ti-o marturisesc   Sa-ti daruiesc cu rosii  trandafiri  iubirea Dorul ascuns din  cale si alese margarete Duioasele  azalee sa-ti  mangaie  privirea Si-n vise de  iubire sa plutim  … Continuă lectura Florile din inima mea

Nu ma privi cu ochi straini

NU MĂ PRIVI, CU OCHI STRĂINI Autor: Sandu Chiva  Nu mă privi, cu ochii goi Căci nu mă face fericit, Ceva s-a întâmplat cu noi Dar încă totul nu-i sfârșit. Nu mă privi cu ochii reci Căci totul este minunat, Azi nu te voi lăsa să pleci Nimic cu noi nu s-a schimbat. Nu mă … Continuă lectura Nu ma privi cu ochi straini

La multi ani , printesa mea

La mulți ani prințesa mea! Autor: Elena Tudosa Nu poate soarele sa strălucească, Pe bolta-n cer oricit ar vrea, Să-mi dea liniștea sufleteasca, Cum o faci tu, prințesa mea. Nu poate luna din imensul ceresc, Sa strălucească între stele, Asa cit de frumos azi strălucesc, Ochii smarald ai prințesei mele. Nu pot nici Stelele-n cer … Continuă lectura La multi ani , printesa mea

Femeia

  Femeia Autor:Ştefan Doroftei Doimăneanu Un trandafir pictat în curcubee cereşti, Un crin imperial ce te priveşte regal, Un mac rătăcitor, plin de haruri trupeşti, Sau o floare de colţ înflorind matinal. Iubirea-i e focul ce răneşte şi arde, Cu sufletul topit se aruncă-n sclavie,  Şi de-i înşelată, amorsează grenade, Prăvălind pe netoţi mult venin … Continuă lectura Femeia

Drumul dintre inimi

DRUMUL DINTRE INIMI Autor: Daniel Vișan Dimitriu Iubito, îmi vei fi în brațe, azi:  Apolo - eu, iar tu-mi vei fi vestală  Și, de va fi din templu să decazi,  Pământ voi fi, iar tu-mi vei fi petală. Și te voi strânge-n brațe ca-ntr-un joc,  În care tu – o flacără, eu - jarul,  Vom … Continuă lectura Drumul dintre inimi

Sa nu-mi spui vorbe

Autor: Mihaela CD   Sa nu-mi spui  ca iubirea  se cumpara pe bani Sa nu imi spui  ca pot sa  amagesc a  vietii ani Sa nu-mi spui ca de  vreau pamantul  e patrat Si nu ma ameti  cu vorbe ce nu s-au intamplat   Sa nu imi  spui  ca  tineretea  n-are importanta Si nici ca … Continuă lectura Sa nu-mi spui vorbe

Of ,Valentine

Of, Valentine, Autor: Elena Tudosa  Afara-i lună plină și cerul e senin, Și - a început să bată un vânt spurcat, nebun, Trosneste focu-n vatră, îngândurata îl privesc, Și cu tristețe-n suflet la dânsul mă gândesc, L-astept pe Valentin să-mi vină în pridvor, Că nu-l văd de un timp și mă usuc de dor, Dar … Continuă lectura Of ,Valentine

Cuvinte magice

Cuvinte magice Autor: Carmen Pinte Vântul adie, iubirea e vie, Scântei se aprind între noi, Când, iarna, sufletul reînvie, Flacăra geme prin ploi... Ne ninge cu fulgi de lumină, Prin vise ne cernem iubire, Şoaptele murmură în tihnă, Pe chipuri surâde-a-mplinire...! Sărută-mi, cu soare, privirea, Sărută-mi, în noapte, sclipirea, Sărută, când tremur, și vântul, Sărută-mi, … Continuă lectura Cuvinte magice

A mai ramas un trandafir

Autor: Mihaela CD   Din buchetul roz ce-l aveai in glastra A mai ramas, doar un ultim trandafir El iti sopteste inca de iubirea noastra Cand  sorbeam din al dragostei potir   Acele zile  pecetluite cu dor si  iubire S-au spulberat usor zburand pe rand Din  teancul  gros cu clipe de fericire   Atat a … Continuă lectura A mai ramas un trandafir

Patruzeci  de ani de iubire

Patruzeci  de ani de iubire Cu infinita dragoste  prietenilor nostri  dragi    Autor: Mihaela CD   Trecut-au 40 de ani de  la unirea voastra Si astazi va zambiti, la fel de-ndragostiti Si  va completati la fel a inimii orchestra Si-aveti in ochi  aceeasi  licarire de iubiti   Prin toate valurile  vietii  ati trecut in doi … Continuă lectura Patruzeci  de ani de iubire

Daca o sa privesc viata…

Autor: Violeta Butnariu  Daca o sa privesc viata si o sa astept sa ma zareasca dupa colt...s-ar putea sa am mult,foarte mult de asteptat,Destinul te ajuta doar daca il ajuti.Copilul rebel ce gonea cu o motocicleta avea in spate 4 frati sa o apere,femeia de acum trebuie sa faca efortul de a se apara singura, … Continuă lectura Daca o sa privesc viata…

Tu esti printesa noastra

Autor: Mihaela CD cu infinita dragoste fiicei noastre iubite   Parc-a fost ieri, cand  te tineam in poala Si c-un suras  gingas de inger ne priveai Parc-a fost ieri, cand alergai spre scoala Si cu multa sarguinta si ardoare invatai   Cu fericire vie ne-ai binecuvantat  viata Tu esti printesa noastra si mereu vei  fi … Continuă lectura Tu esti printesa noastra

Galaxia ”Fericirea”

GALAXIA „FERICIREA” Autor : Aurelia Oancă Alintă-mă iubire iarăși, Din flori de măr să-mi faci cunună, Să fim în dragoste tovarăși, Să fim în viață împreună. Să-mi cânți pe strune de vioară, Un vals cum nu s-a mai cântat, Arcușul ei în prag de seară Să uite că s-a-ntunecat. Lumina lunii să-i trimită Pe portativ … Continuă lectura Galaxia ”Fericirea”

Noi

Noi, Autor: Elena Tudosa  Eu sint soarele din zori, Tu luna ce se scalda-n mari, Eu sint curcubeu pe ape, Tu iubirea ce îl soarbe. Eu sint pentru tine clipa, Tu îmi ești mie aripa, Eu sint toata numai dor, Tu îngerul calator. Eu sint astăzi doar durere, Tu-mi ești strop de mingiiere, Eu sint … Continuă lectura Noi

Azi vreau sa vorbim de iubire !

Azi vreau sa vorbim de iubire! Autor: Violeta Butnariu  Mi-e dor de iubirea pură,fără bariere,fara interpretari si sub lupa etichetarilor!Doar sa iubesti si atat!Sa prinzi in mana ta alta mana si sa simti cum mana transpiră de emoție!Sa simti cum volumul vocii ti se diminuează subit ca sa nu rănește cand tonul e ridicat,Sa vrei … Continuă lectura Azi vreau sa vorbim de iubire !

Ti-ascult inima cum bate

Ți-ascult inima cum bate, Autor: Elena Tudosa  Mi-am trecut în treacăt palma, Peste inimioara ta, Și fiori mă trec de-a valma, Și mă simt anapoda, Inima-mi parca nebună, A luat-o la galop, Parcă chiar ar vrea să-ți spună, Te iubesc și mult de tot, Te cuprind apoi în brațe, Și cu ochii aplecați, Iti spun:vreau … Continuă lectura Ti-ascult inima cum bate

Zavorul inimii  

Zavorul inimii   Autor: Mihaela CD   In inima  aprinsa-mi  e iubirea Ca-n povesti parca-i fermecata In lanturi de otel mi-e privirea Si-n gratii dragostea e ferecata   Cu zale de vise si lacrimi amare Blocatu-i  al  inimii sacru zavor Si-n  ganduri  pitite-n  calimare Plange  iubirea  umpluta  de dor   In nopti de iubire  tainic  … Continuă lectura Zavorul inimii  

Nu vreau sa pleci

NU VREAU SĂ PLECI Autor: Sandu Chiva  De ieri tu ai ales alt drum Și ai plecat nepăsătoare, Fără să te gândești nicicum Ce va fi-n ziua următoare. Nu crezi că o să-ți fie dor De amintirile de-o viață? Nici mie nu-mi va fi ușor Când voi fi singur dimineață. Dar tu cum crezi că … Continuă lectura Nu vreau sa pleci

Intamplare de asta vara

INTAMPLARE DE ASTA VARA ! Autor: Sandu Chiva  - ,,Dă-mi mândruţo gura ta" ! -Nu-ți dau bade! De ți-oi da , Să aduni tu fanul tot.. Să-l aduni că nu mai pot ! Mă muncești de pe la șase Îmi spui s-adun fânul tot ? Lasă-mă Bădiță-n pace. Obosesc și nu mai pot. - Mândruliţa … Continuă lectura Intamplare de asta vara

Emotii

Emoții, Autor:Loreta Toader Azi, ți-am sărutat sufletul Și dorul inimii nostalgic, Brațele mele ți-au îmbrățișat Iubirea timpului magic. Ți-am atins privirea, Cu zâmbetul ochilor mei, În căușul palmelor am strâns, Roua mărgăritarilor din ei. Te-am căutat în emoții, Știindu-te-n inima mea , Valul albastru al mării, Îngână iubirea din ea. Ți-am îmbrățișat visul, Idealului tău … Continuă lectura Emotii

Rapsodia inimii cu doruri  

Rapsodia inimii cu doruri Autor: Mihaela CD   Dorurile  marmorate,  toate s-au aliniat Dorind  sa cante  intr-a  inimii  simfonie Si-n tonusuri muzicale  alternate  variat  Au decis la final sa realizeze o rapsodie                                In teme populare,dorul de tara si neam Cu patos striga ca el vrea sa fie dirijorul Concert in Re major strapuns … Continuă lectura Rapsodia inimii cu doruri  

Ma imbrac in primavara

Mă îmbrac în primăvară , Autor: Teodora Dumitru   Pune-mi iubitul meu, pe cap, o cunună, Din flori timpurii...toporași , ghiocei , Împletește-o cu raze blânde de lună , Și praf de stele , un pic , dacă vrei ! La gât ,aș vrea să-mi pui colier , Din flori parfumate , brebenei, viorele ... … Continuă lectura Ma imbrac in primavara

Gandul

Gandul Autor: Elena Tudosa  A suflat aseară vintul, Chiar asa prin parul meu, Aducindu-mi iară gindul Și-acum mor de dorul tău. Era liniștit aseară, Nu bătea ca un turbat, Dar mi-e inima amara, Fiindca ai trecut prin sat, Asteptam sa te opresti, Numai un minut macar, Un sărut să-mi daruiesti, Însă a fost în zadar. … Continuă lectura Gandul

Lumina sufletului

LUMINA SUFLETULUI Autor : Aurelia Oancă Nu știu de când, nici până când, Știu doar atât, cât voi trăi, Lumina sufletului meu Ești tu iubire, și-ai să-mi fii. Oricât aș colinda prin lume, Oricâți frumoși ochi voi vedea, Doar ochii tăi îmi pun în suflet Scânteia ce din mine bea. Cu pași de dragoste voi … Continuă lectura Lumina sufletului

Iubirea…

Iubirea... Autor:  Loreta Toader Pictura: Alexandru Darida   Iubirea este în fiecare gest este așa,ca un fel de manifest mai amplu sau lipsit de interes iubirea este al vieții univers E visul sau speranța unui dor nebunesc toate într-o iluzie,visez trăiesc și iubesc cu versuri de-alint ce nu se dezmint pe aripi de fluturi iubirii înalț cânt … Continuă lectura Iubirea…

Visul meu de vis …  

  Visul meu de vis ...   Autor: Mihaela CD   Azi noapte tu mi-ai aparut in vis Oh si cat de mult m-am bucurat Eram aievea  in visul meu de vis Si  petreceam  timp  nemasurat   Nu-mi amintesc de ale tale riduri Si nici atat, de  parul  tau cel  alb Erai fericit prin a nemuririi … Continuă lectura Visul meu de vis …  

Cheia sufletului

Cheia sufletului Autor: Elena Tudosa  Cine sint eu, cine ești tu Mi-ntreb și astazi sufletu' Cine ești tu, cine sint eu, De-ai redeschis sufletul meu. Sint fericita-n preajma ta Și fericit-oi fi mereu, Ai reușit să mi deschizi inima Ești cheia sufletului meu. În suflet Cind tu mi-ai patruns Nu mai zvicnea nici o scinteie, … Continuă lectura Cheia sufletului

Aniversare-n Rai     

Aniversare-n Rai    Autor: Mihaela CD In memoria iubitei noastre Anya   Azi, esti aniversata, sus in Rai Iubita   Anya,  scumpa  mama, Ca n-ai putut AICI, sa mai stai Si ne privesti azi dintr-o rama   Mi-e dor de glasul  tau cel cald As da averi sa pot sa-l mai aud Si amintirile-n lacrimi  le … Continuă lectura Aniversare-n Rai     

Sufletul nu stie legea uitarii

Sufletul nu știe legea uitării Autor: Eugenia Grobnic   Sufletul nu are timp,nu are număr, Simte,vibrează ca-n anii tinereții Și de e trist,ar vrea s-atingă un umăr, S-ascundă plânsul,simțind mâna tandreții.   Cât aș vrea să pun în lacăte trecutul, Să uit greșeli,ce urme hâde au lăsat! Să pot începe iarăși cu începutul, Să n-am … Continuă lectura Sufletul nu stie legea uitarii

Nimic nu-mi datorezi

Nimic nu-mi datorezi  Autor: Mihail Janto Când nopțile iar sufletu-mi strâpung, sper să te-ntâlnesc din nou în viață, căci clipele rămase nu-mi ajung, stând cu mine însumi, față-n față.   Aș vrea să-ți cer în brațe să mă strângi, stiu că-ți dorești, nu te grăbi să pleci! În două jumătăți de vrei să plângi, și … Continuă lectura Nimic nu-mi datorezi

Poarta spre inima mea

POARTA SPRE INIMA MEA  Autor:Mugurel Puscas Există o poartă secretă,  Cuvântul condeiului meu,  Păşeşte, iubito, discretă, Te-aştept cu un stih, la antreu. Ea are canaturi din pagini, Poeme ce-n dar ţi le-am dat, Tivită-i cu rime pe margini, Iar pragu-i din vers fermecat. Priveşti versatilă, timidă, Ai trece... Nu ştii cum să faci !... De … Continuă lectura Poarta spre inima mea

La nunta ta …

Autor: Mihaela CD La nunta  ta  aveai  in voal  sclipiri In ochi zarit-am iubirea din priviri In  trena-ti de dragoste imaculata Se  observa fericirea  impregnata Si inima iti salta vesela  de fericire Privind  inspre norocosul tau mire   Dansau in aer sentimente de amor Emotii de iubire  si lacrimi  de  dor, Si floarea firava din … Continuă lectura La nunta ta …

Pe muzica vietii

PE MUZICA VIEȚII Autor: Aurelia Oancă Ca floarea albă vreau să fiu, iubite, Cu zâmbet pur creat de Dumnezeu, Ce prin petale dragostea-și trimite Și tot ce poart-acum sufletul meu. Din vise-am adunat mii de buchete, În taina albă eu le-am îmbrăcat, Petalele de fluturi sunt cochete Și tremură în vântul parfumat. Tu să mă … Continuă lectura Pe muzica vietii

Ultimul suras

Ultimul suras  Autor:Mihail Janto  Iubirea pradă amintirii,    e soarta noastră de acum,    să nu plângi clipa despărțirii,    nici pașii vieții pe alt drum.      Rămâi așa ca altădată,    precum erai când te-am iubit,    de-ar fi să te-ntâlnesc odată,    o clipă-aș fi iar fericit.      Și dacă vrei, te-ntorci chiar … Continuă lectura Ultimul suras

De m-ai iubi …

DE M-AI IUBI... Autor: Aurelia Oancă De m-ai iubi, m-ai căuta prin lume Și mi-ai aduce sufletul în dar, Ai arunca în neguri vechi cutume Și ai zidi iubirii nou altar. De m-ai iubi, mi-ai face chipul tainic Din flori, din frunze plete mi-ai compune, Un zâmbet de la soarele cel falnic Mi-ai așeza pe … Continuă lectura De m-ai iubi …

Oful  inimii  

Autor: Mihaela CD   Tipa si taci,tine-ti inima oful tacut Plange si canta intr-un refren mut Fii  stapana si sclava  aceluiasi  tel Uita si iarta ce sta-n sufletul rebel   Doineste  si striga  sarmana inima Ca nimeni nu iti gaseste vreo vina Lasa-ti durerea s-adoarma treptat Ingroapa si-nvie acum dorul  uitat   Inima , fierbinte … Continuă lectura Oful  inimii  

Nu pleca…

Nu pleca... Autor: Angela Adriana  Marinescu    Am privit, cu întristare, către cerul înstelat Şi-n lumina nopţii clare, sufletul mi-am aşezat. Doamne, câtă disperare, cât regret şi neputinţă Când vezi viaţa cum dispare, ca o candelă aprinsă Care pâlpâie-n tăcere şi-o auzi,totuşi,cum strigă ! Şi ai vrea să opreşti vântul, ca nu  cumva să o stingă. … Continuă lectura Nu pleca…

Tandem sentimental

Tandem sentimental, Autor Elena Tudosa    Vii și pleci iubire tu, Nu mai știu ce e cu noi, De dor plinge sufletu' Dar cind te-ntorci, înapoi, Zimbesc iar că-s bucuroasa, Mi se schimba a mea fire, Cu dragostea ta frumoasa, Îmi pictezi sufletu'n iubire. Îmi dispare gelozia, Tu ma faci de ea sa uit, Și … Continuă lectura Tandem sentimental

Nu poate nimeni

Nu poate nimeni, Autor: Elena Tudosa Nu poate nimeni ca să știe, Ce este acum în sufletul meu, Nici vintul care sufla cu tarie, Nu-mi poate împrăștia dorul greu. Nici norii negri care pling, Nu pot iubite ca să stingă, Dorul ce-am reușit sa string, Căci pin'la tine-i cale lunga. Nu poate nimeni sa ma … Continuă lectura Nu poate nimeni

Sarut mana , mama!!!

Sărut mâna, mamă !!! Autor: Angela Adriana  Marinescu    Mamă, suflet minunat, astăzi este ziua ta Şi-ţi urez, ca-ntotdeauna, “La mulţi ani, mămica mea!” Inima îmi este plină de tot ce mi-ai insuflat: Dragoste, respect, credinţă, să fiu om adevărat.                                                                 Nu încape în cuvinte tot ce aş avea să-ţi spun Viaţa începe cu tine, … Continuă lectura Sarut mana , mama!!!

Femeia

FEMEIA Autor: Aurelia Oanca  Femeia e mamă, e fiică, e dor, Femeia e-n tot şi în toate. Bărbaţii o poartă în sufletul lor, Nimic fără ea nu se poate. Cheia vieţii Dumnezeu a construit, Dintr-o coastă, o femeie. Şi-atunci când a isprăvit, El i-a zis :" A vieţii cheie". De acelasi autor:  Martisor Mare artist … Continuă lectura Femeia

Drumul  catre fericire

Autor: Mihaela CD     Drumul care ducea  catre  fericire Avea parfumul si urma pasilor tai Il am si-acum pastrat in amintire Cand tanara bateam pe-a sale cai   Pictat  in  vii culori de  sentimente Si-mpodobit cu  ghirlande  de flori Cararea inimii  in  fragede torente Avea impregnati bujori in obrajori   Verdele  crud  al  tineretii-n floare … Continuă lectura Drumul  catre fericire

Primul ghiocel

Primul ghiocel Autor;Teodora Dumitru În căușul palmei mi-ai pus un ghiocel, Au trecut de-atunci ,multe primăveri , Și-ncet mi-ai șoptit "Tu semeni cu el " Stau și mă gândesc ,parcă a fost ieri ! Ghiocelul gingaș, l-am pus la ureche , Tu mi-ai spus încet, cu ochi blânzi și buni , Ești așa frumoasă, fără … Continuă lectura Primul ghiocel

Te rog

Te rog, Autor :Elena Tudosa Ești iubite a vieții mele culoare, Saruta-ma te rog, cu ardoare, Alinta-ma și dă-mi curaj Cu tine viata e un miraj. Iubește-mă te rog, ține-ma strins, Imbratiseaza-ma cu patima, Reda culoarea-n ochii mei ce-au plins, Aprinde-mi iar focul Iubirii-n inima. Iubește-mă te rog, iubite pin'la luna Pina la stele în … Continuă lectura Te rog

Invinge-ti teama

ÎNVINGE-ȚI TEAMA Autor : Aurelia Oancă Când inima ți-e plină de iubire Și gândul tău de doruri inundat, Nu poți fugi din calea ei, de teama Că s-ar putea să suferi ne-ncetat. A-ți asuma această grea povară Dar care are clipele ei dulci, Este frumosul dat în astă viață, Altfel de ce ai vrea să … Continuă lectura Invinge-ti teama

Atinge-mi iernile din suflet

Autor: Eugenia Grobnic Atinge-mi tristețile în iarnă, Nori de plumb zăpezile să cearnă, Și ceru-nveșmântat în negru strai Stinge-n beznă al stelelor alai. Ascultă o clipă lângă mine Copacii frângandu-se-n suspine, Neaua-acoperă trecute brume, Lăsând umbra albă peste lume. Tristă-i dogoarea lemnului arzând, Copacii goi îngână lăcrimând, Doinesc cu dor de frunza verde-n crâng, De … Continuă lectura Atinge-mi iernile din suflet

Un rasarit

Un răsărit, Autor: Elena Tudosa Eu și tu mina în mina, Pe un drum necunoscut, Ce-l străbatem impreuna Cu-al iubirii răsărit. Ochii mei care-au jelit, Și erau străini și goi, Azi privesc spre-un răsărit, De Cind sintem amindoi. Răsărit e Și-n inima mea, De dragul tău se-nfioara, Și de fericire curge lacrima, Cind pe obraji … Continuă lectura Un rasarit

Antiromantica

Antiromantică Autor: Ştefan Doroftei Doiumăneanu Nu mai e loc în lume pentru iubiri galante Pe treptele iubirii se urcă tot mai rar Dacă curtezi o fată te-alegi cu stări jenante Dacă nu vede-n tine un falnic armăsar. Un cont plin de zerouri aduce mulţumire... De unde romantism în nopţile cu lună E mai aproape patul … Continuă lectura Antiromantica

Pe un peron

Autor: Teodora Dumitru   Pe un peron pustiu de gară,  Eram doar noi ,era tarziu... Ți-am spus a nu știu câta oară,  Să nu-mi laşi sufletul pustiu ! Un tren venea din depărtare, Şi şuiera a jale-n vant, Simțeam că inima mă doare , Mă laşi şi vei pleca curând! Oprește trenu-n gara tristă,  Cu … Continuă lectura Pe un peron

Ana

Ană Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu De-atât alean abia mai prididesc, Ană te-aştept, vino degrabă, Să-mi dai puteri ca să îţi dăruiesc Iubirea mea ca pe-o podoabă. Pe tine n-am de gând să te zidesc În nici un dom, în nici o turlă, Dar un castel pe lună-ţi construesc S-auzi cum clopotele urlă. N-am să te-mbrac … Continuă lectura Ana

Sarutul

SĂRUTUL Autor: Mugurel Puscas Ascult cum fremătă copacii Sub verde crud, ameţitor, Vag, cerul se încrunt-a ploaie, Noi doi ne sărutăm pe-un nor. Privesc cum freamătă copacii, Ramuri se arcuiesc sublim, Sărutul nostru-i fără margini, Nu este timp să ne oprim. Lin, transcendând furtuni sau soare, Din viitor înspre trecut, Vibrând, cu bucuria vieţii, Voi … Continuă lectura Sarutul

Sa furi o stea si-un colt de luna

Sa furi o stea și-un colt de luna, Autor: Elena Tudosa  Eu te aștept în dosul lunii, Sa vii sa ne iubim precum nebunii, Căci te doresc prea mult baiete, Vino, și îmi presară stele-n plete. Prin pletele-mi stralucitoare, Sa vezi tu raza lunii care, Va reuși sa se strecoare, Atunci când ma iubești cu-ardoare. … Continuă lectura Sa furi o stea si-un colt de luna

La majoratul tau

    Autor: Mihaela CD Cu infinita  dragoste nepotului nostru iubit   Parca  ieri   erai   de-o  schioapa Te alintam  si-n  brate  te tineam Azi viata  de major o  sa-nceapa Si te sarbatoreste intregul neam   In suflet pastram sfinte legaturi Si inima sa planga in piept vrea Ca  n-am putut sa-ti fim alaturi Si regretam … Continuă lectura La majoratul tau

Sunetul  dragostei    

Autor: Mihaela CD   Al  dragostei sunet  de  pianina L-am inventat  mergand  in doi Eu noapte treaza si tu zi senina Ne adoram  cu sufletul  din noi   Arpegii-n doi cantate pe o clapa Asa sunat-a  a noastra  romanta Eu foc viu si  tu o cristalina  apa, Am dat  iubirii , calda rezonanta   Viselor … Continuă lectura Sunetul  dragostei    

Ultimul festin

ULTIM FESTIN Autor: Mugurel Puscas Nu întreba nimic... Stai lângă mine!... Tăcerea să ne mângâie în zori, Privirea mea să răscolească-n tine Păcate vechi, resentimente noi. Nu întreba nimic... Uite cum plouă!... Stropi reci, amorfi, prelinşi pe tâmpla ta, Răstălmăcesc ale iubirii patimi, Străină eşti... Nu te mai simt a mea. Eşti tristă, ştiu... Nu … Continuă lectura Ultimul festin

Fara hotare

FĂRĂ HOTARE Autor: Aurelia Oancă Aș vrea iubite să pătrund În casa sufletului tău, În colț de pace să m-ascund Cu tine să mă porți mereu. Să-ți fiu lumină când petreci O noapte mai întunecată Și bucurie pe poteci, Și zâmbet, floare de mușcată. În lacrimă să te mângâi Când jalnic sufletul îți plânge Și … Continuă lectura Fara hotare

Din ochi lumina

DIN OCHI LUMINA... Autor : Aurelia Oancă Din ochi lumina mea se cerne, Peste-al tău chip iubit și drag Și peste ochii tăi așterne Covor de dragoste în prag. Îți dăruiesc în ceasul serii, Cuvintele-mpletite-n aur, Strălucitoare precum merii Ce-s costruiți de-un meșter faur. În miezul lor voi pune miere Și le voi tăvăli prin … Continuă lectura Din ochi lumina

Sunt un romantic incurabil

SUNT UN ROMANTIC INCURABIL Autor: Sandu Chiva  Sunt un romantic incurabil Un om mereu îndrăgostit, Sunt cetățeanul caritabil La toți iubirea o transmit. Sunt călătorul printre stele Rătăcitor prin Galaxie, Dar în nici una dintre ele Nu simt atâta bucurie. Sunt un galant cuceritor Redutele nu-mi stau în cale, Cu zâmbetul fermecător Culeg nectarul din … Continuă lectura Sunt un romantic incurabil

Reintoarcere

Reîntoarcere Autor: Eugenia Grobnic Te întorci către mine și pleci, Mă întorc către tine plângând, Mă iubești în tăcere,dar treci Te urăsc,te iubesc așteptând. Te întorci doar la mine mereu, Te mângâi atunci când ești singur, Mă urăști când îți calc visul tău Și noaptea sihastră ți-o tulbur. Și iar pleci și te-ntorci căutând Chipul … Continuă lectura Reintoarcere

Destinatie Paradis

Destinație Paradis Autor: Elena  Tudosa  Ma trec iubite fiorii, Pina-n ziuă cind vin zorii, Căci ma stringi la piept mereu, Ma topesc de dragul tău. Ma alinți și ma săruți, Cind in ochii mei te uiți, Tresar toată și ma pierd, Linga tine ma dezmierd. O printes-asa ma simt, Apoi tandru te alint, Iti vorbesc … Continuă lectura Destinatie Paradis

Sa nu-mi pleci niciodata

  SĂ NU-MI PLECI, NICIODATĂ !  Autor: Mugurel Puscas Să nu pleci niciodată ! Să nu-mi pleci ! Vreau să te am la pieptul meu, pe veci ! Sunt mângâiere, sunt cuvânt, sunt scut, Nu e destul ? Ce ţi-ai dori mai mult ?... În primăveri sau în decorul alb, Ai locul tău în mine, … Continuă lectura Sa nu-mi pleci niciodata

In ochii tai negri vad iubirea

Autor: Mihaela CD         In ochii tai negri , oglindita-ti vad iubirea In  fluvii si oceane  de amor se  limpezesc Si-n somn simt ca ma mangai cu privirea Si-ti simt iubirea-n gand cand ma trezesc   Ochii tai negri  de care m-am indragostit A lor  iubire  mi-au  marturisit  neostenit Doi  trubaduri ce inganau … Continuă lectura In ochii tai negri vad iubirea

Seductie

Seducție Autor: Elena  Tudosa  Cind ma uit în ochii tai, Peste tot ma ard scintei, Iara inima-mi gingasa, De dorința-i patimasa. Te sarut, îți spun dulci șoapte, Însă Cind te am aproape, Singele-mi pulseaza-n vene, Trupul într-un freamăt geme, Închid ochii și dorind, A ta dragoste în schimb, Capu-n miini eu ți-l cuprind, Te sarut … Continuă lectura Seductie

Doamna!

DOAMNĂ !.. Autor: Mugurel Puscas Doamnă !... Undeva, cândva, Se va întâmpla ceva... Trupuri tandre s-or lua, Dar cald, unul altuia. Trup de miere voi gusta... Buzele ţi-oi săruta, Sfârcuri lin voi mângâia, Pântec s-a înfierbânta. Trup prelung de crisalidă, Voi prelinge-ntr-o clepsidră, Bob cu bob, să gust uşor, Spre extaz să-l port în zbor. … Continuă lectura Doamna!

Tineretea-n doi

TINEREȚEA-N DOI Autor : Aurelia Oancă Pornit-am pe un drum ce duce-n iarnă, De mână prinși și dragoste purtați, Deși avem a bătrâneții haină, În suflet suntem tineri și curați. Pășim timid pe frunzele uscate, Ne doare rana toamnei pe pământ, La fel și toamna noastră, drumuri bate Ni-s pletele pudrate cu alb vânt. Dar … Continuă lectura Tineretea-n doi

Imi spui ca ma iubesti ca la-nceput

Autor: Mihaela CD    Imi spui ca ma iubesti ca la-nceput Ma-ntreb  de-mi vezi  pe  fata ridul Caci sa-l acopar, nu m-am priceput Si-am lasat viata  sa-si puna oxidul   In par mi-au  aparut  fire de-argint Ce  se-nmultesc  sfioase  an  de  an Tu ma cuprinzi  in brate  c-un alint Si-alerg  dinnou intr-al tineretii lan   … Continuă lectura Imi spui ca ma iubesti ca la-nceput

Nemuritoarele  slagare de iubire

Autor: Mihaela CD                  Perlute de iubire  in mugurii vorbelor Pe aripi de cupidon  zburda -n simtire Puf  de  melancolie  in  colivia  viselor Se-ngemaneaza intr-o dulce asfintire   In  casa  iubirii  de  flori  vin sa cante Si-n  dans nuptial  implinesc  bucuria Plutind in vals divin, inima sa incante … Continuă lectura Nemuritoarele  slagare de iubire

Maruca

Măruca Autor: Stefan Doroftei  Doimaneanu   (la nașterea nepoatei mele)   Pe file de timp așteptarea zâmbește S-a ivit din neant un înger de fată, Avidă de lume la viață privește Un drum are-n față și-un dor să-l străbată.   Pornește vulcanic și sună cu glasul Cu scâncet și gânguri, cu foame și sete, Alungă tristețea … Continuă lectura Maruca

Femeie

Autor :Mugurel Puscas    Ce eşti, femeie ?... Totu-mi eşti !  Patimă, vis şi mângâiere... Cu mersul lin, pe căi cereşti, Păşeşti prin gândurile mele. Cu chip frumos şi obosit De-atâtea adieri de gheaţă, Eşti dulce înger la zenit, Rătăcitor pe căi de viaţă. Ai ochii verzi şi visători, Privirea ta-i lumină dulce... Te-aş ridica … Continuă lectura Femeie

Elogiu

  Autor: Elena Tudosa   E viata mea frumoasa poezie Și tu ești sufletul din ea, Inimii mele ești magie Tu cu o simpla mingiiere, Îmi iei puterea de a ma apara. Tu, ca un drog ma ametesti, Cu ochii tai verzi ca smaraldul Și-n suflet știi să îmi daruiesti Și marea albastra și neantul. … Continuă lectura Elogiu

Patima iubirii

Autor: Mihaela CD      Intr-o  minunata   zi   de   vara I-am   oferit   iubirii   gazduire In   suflet   ne   plutea   usoara In   aburi  dogoriti  de  fericire   Si-n   cantec   mirific  de   flaut Romanta   a   gingaselor   flori Imbujorati  c-un   aer   precaut Ne-am  daruit  in  ale ei  culori   Si-n  arzande   candele  de   dor Fiori de patos ne topeau  … Continuă lectura Patima iubirii

Paseste prin inima ta

PĂŞEŞTE PRIN INIMA TA  Autor: Mugurel Puscas   Păşeşte prin inima ta, Desculţă, pe pajişti de dor, Ai chipul frumos, nimb de stea, Dă-i visului aripi de zbor. Păşeşte prin sufletul tău, Acolo sunt eu să te am... Voi fi lângă tine, mereu, Sunt scut, sunt iubire, sunt ram. Te ung cu balsam de cuvânt, … Continuă lectura Paseste prin inima ta

Prima iubire

Autor: Gabriel Ionescu    Se zice des, prima iubire nu se uită niciodată, La cel statornic, n-are cum. Rămâne numai  ea. E ca-n povești, când un băiat e-ndrăgostit de-o fată, In lumea asta, nu mai este altcineva.   Ea, Prima dragoste nu moare, dar se poate ofili. Cu siguranță ea-i curată. Face lumea  fericită. Ea … Continuă lectura Prima iubire

Valsul fulgilor de zapada

VALSUL FULGILOR DE ZĂPADĂ  Autor: Mugurel Puscas La geamul tău bezeaua-ţi dulce, Zbor tainic, desuet salut, Adie lin, gingaş aduce Căușul palmei să-l sărut. Ochi de fereastră ne desparte, Priveşti cum ninge pe alei, Ferite jinduri, de departe, Mi-aprind în inimă scântei. Un acordeon... Ce feerie ! Afară cântă-un saltimbanc, A iernii tandră elegie... Hai, … Continuă lectura Valsul fulgilor de zapada

Eu te-am iubit

  Autor: Sandu  Chiva    Eu nu ți-am spus, n-am vrut să știi Că te-am iubit fără speranțe, Ți-am scris chiar multe poezii Atunci în scurtele vacanțe. La geamul tău, pe înserat Treceam atât de des, Eu multe flori am adunat Doar ție ți-am cules. N-am îndrăznit ca să îți dau O floare nici în … Continuă lectura Eu te-am iubit

Nu plange

NU PLÂNGE Autor: Aurelia Oancă Nu plânge inimă de mamă, Ascunde-ți lacrima și taci, Nu da întregii lumi de seamă, Ești o ființă care faci, Lumină-n casa ta de suflet, Cu zâmbetul pictat pe chip, Aruncă-ți dorul în răsuflet De vânt amar dus în nisip Ce-i risipit pe mal de mare De valul ei mereu … Continuă lectura Nu plange

Iubire rătăcită

  Iubire rătăcită Autor: Mihaela CD        In  sclipiri  de  raze  violete de  amurg Doi   foști   îndrăgostiți ,  pe-un  litoral Iubirii i-au  dat întâlniri de dramaturg Si-au început cu ea un dialog regizoral   De  ai  uitat cumva  a  noastră  adresă, Noteaz-o,  te   rugăm!  Să nu  greșești! C-avem  o   urgentă , dorință  expresă, Inimile  zdrențuite, să ni … Continuă lectura Iubire rătăcită

Of, inima

  Autor: Elena Tudosa    Sa nu plangi inima as vrea, Iubire nimănui sa nu-i cerșești, Ești prea gingasa, iar dacă ai vrea, Te rog, sa nu ma chinuiesti. Sa nu aștepți nimic și niciodată, Nu e de tine ca să suferi din iubire, Cin'te dorește, va veni îndată, Va fi strajerul tău si-n nemurire. … Continuă lectura Of, inima

Amorasul zglobiu

AMORAŞUL ZGLOBIU  Autor: Mugurel Puscas   Azi-dimineaţă un amoraş, în şagă, A poposit la mine în oraş, Fără zăbavă a-nceput să tragă Din tolba lui cu doruri în relaş. Pe aripi cu iubiri fremătătoare S-a pripăşit la geamul meu, discret, A pregătit săgeata otrăvitoare, Viclean, din zbor, mi-a-nfipt-o, lin, în piept. Am râs şi-am zis … Continuă lectura Amorasul zglobiu

Scrisoare peste timp

Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Nepoatei mele Mara de ziua ei Eşti mititică draga mea nepoată Încă nu ai puterea să discerni Dar va veni o zi când vei fi aptă Răul de bine, cu gândul să îl cerni. Aş vrea să ştii că mi-am dorit o fată Încă de când mi-am prins inel pe deget, … Continuă lectura Scrisoare peste timp

Esti…

EȘTI..... Autor: Mircea Trifu Iau din noapte o zi și din ziuă abisuri, La uscat ți le-ntind, despletite în păr, Aprind focul iubirii în soba de visuri, Cu o verde scânteie înflorită, de măr. Palmele-mi storc peste sânii tăi rumeni, Ești ca o sedusă-ntr-un vis ce-am ales, În noaptea de patimi, neștiută de nimeni Sărutarea-mi … Continuă lectura Esti…

Numai noi doi …

    Autor: Mihaela CD            Sunt  mii   de   indragostiti  in  lume Ce-si   fac  vise   in    acest  moment Sunt   mii   de   similaritati   anume   Ce-s   date  de  un  singur sentiment   Mii  de  indragostiti   se  sarut-acum Si cateva mii de flori in dar  se-ofera Se-aseamana    perechile    oarecum  Insa … Continuă lectura Numai noi doi …

Daca vrei …

Dacă vrei... Autor: Teodora Dumitru   Dacă vrei să mă mai cauți și de mine-ți este dor, Caută-mă în iarba crudă ,lângă tainicul izvor. Eu, te aștept în nopți cu stele și în zilele cu soare , Lângă clipocitul apei , poposind în iarba mare . Când îți vine doru- n suflet și nu te … Continuă lectura Daca vrei …

Ninge divin…

  Autor: Mugurel Puscas   Doi fulgi de zăpadă... Ce iarnă măiastră ! O dalbă naiadă E dragostea noastră. Păşind pe omături Prin vremi troienite, Doi îngeri alături Ca două cuvinte. Celesc amalgam, Blând inimi vrăjește, Un " te ", lud balsam, Plus " iubesc ", ce unește. Prin iarna ca-n basme În strai de … Continuă lectura Ninge divin…

Sarutul

SĂRUTUL Autor: Gabriel Ionescu    Ca multe alte lucruri, ce le oferă viața, Sărutul este darul, ce îl primim de mici, Căci prima dată Mama, când îi zărește fața, Sărută copilașul. Și-n vile și-n chirpici.   Sărutul. Ce-i sărutul ? O formă de iubire, Atingeri diafane sau fulger pătimaș, El poate fi deasemeni și tristă … Continuă lectura Sarutul

Comoara  taticului

Autor: Mihaela CD     Eu si  mamica ,  azi  ne-am   gatit Suntem  precum   doua   surioare Surpriza   taticului   i-am pregatit Ca-i ziua lui , e mare  sarbatoare !   Am   imbracat    bluzite   roz  la   fel Si trandafiri  in par ..si eu si  mama Taticului o sa-i cantam  un cantecel Repetat pe furis, sa nu-si dea seama! … Continuă lectura Comoara  taticului

Povesti nescrise …

Poveşti nescrise... Autor : Teodora Dumitru  Am scris pe un petec de cer luminat , O poveste de dor de care n-am uitat ! Dar un nor răzleț ,cu stropii mari şi reci , A şters povestea mea , păstrată ani întregi ! Pe frunzele de toamnă am scris poveşti de dor , Dar s-au … Continuă lectura Povesti nescrise …

Ti-am impletit un vis

ȚI-AM ÎMPLETIT UN VIS Autor: Mircea Trifu Îți învelesc cuvintele-n secrete, Și le ascund pe cerul ne-nțeles, Se vor preface-n tinere comete, Citindu-le doar cel ce te-a ales. Abia atunci voi povesti de tine, De cum erai și cât durea sa fii, Erai poemul ce sorbea din mine Mări de cerneală și fotografii. Acum când … Continuă lectura Ti-am impletit un vis

Puf de nor

Puf de nor Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu Pe prispa mării îmi aşez o pernă Plină cu fulgi din valuri înspumate, Adorm purtat pe braţe de-o sirenă Şi-n alintări de nimfe răsfăţate. Pe plai de vis reântâlnesc iubirea Şi-o prind în clipa nopţii cu cătuşe, Nu vreau s-o pierd să-mi răstignesc privirea Pe cruci de dor … Continuă lectura Puf de nor

Frunze in toamna

FRUNZE ÎN TOAMNA Autor: Gabriel Ionescu  Iubita mea, din totdeauna și de azi , E-o Toamnă lungă , ca și viața noastră, Mi-ar place să te plimb și pe sub brazi, Îmi place  să-ți aduc, Toamna cu flori, în glastră. Și când te plimbi pe stradă, sub copaci, Aș vrea să fiu o ramură  îndrăgostită, … Continuă lectura Frunze in toamna

Copacul suveran al iubirii

Autor: Mihaela CD          Esti trunchi solid  si eu ti-s  verde ramura Ce  m-arcuiesc si inverzesc de  al  tau dor Ardem ca seva prin tulpinile ce murmura In codrul adorat ce-i al iubirii  ambasador   Si-n freamatul  hoinar  de  raze   aramii Ne  daruim  pur  iubirea   providentiala Si ne-mbatam de-amor in  ciuda  vremii … Continuă lectura Copacul suveran al iubirii

Ceapa

Autor: Gabriel Ionescu   Iubitule, ești ceapa vieții mele, De când te știu, mă faci să plâng mereu Și nu te toc, nu-ți zic de toate cele Și totuși plâng. De ce Iubitul meu ?   Așa cum plâng, când Mama toacă ceapa, Prezența ta, mă face doar să plâng. Deși te-aș bea, cum bea-nsetatul … Continuă lectura Ceapa

Februar

  FEBRUAR  Autor : Mugurel Puscas Caducă iarnă peste toate, Peste păduri, amor sau lumi... Zăpada sufletului, mată, Sufocă doruri, vis, genuni. O simfonie e zăpada, Un mit străvechi, imaculat, E iarnă ludă, amăgire, Iubirea? Vis de ger, furat! Păşesc într-un decor de umbre, Te caut, te doresc... Te simt! Se-ntorc vernale, tandre clipe, Topind … Continuă lectura Februar

Cabana iubirii

Autor: Mugurel Puscas   În zori... E timpul să-mi revăd iubita, E vremea să mă-ntorc din nou în munţi, Să bat cu pasul drumuri neumblate, Să redeschid ale vieţii punţi. M-aşteaptă munţii codrilor sihaştri, M-aşteaptă puşca atârnată-n cui, Cabana neştiută a iuibirii, În prag? Iubita mea şi-a nimănui... Vechi călător să calc vremelnicia, Să redevin … Continuă lectura Cabana iubirii

O mare de nisip

O MARE DE NISIP Autor: Mircea Trifu Stau aici și mă gândesc la mine, Încerc să aflu ce-am avut în minte De n-am făcut o albie din tine, Să-mi curgă lava dulcilor cuvinte. Și inima mi-o simt cum se albește, De nu mai bate iar în pieptul tău, E-atâta iarnă-n ea, dar se topește, Că-n … Continuă lectura O mare de nisip

Femeia si barbatul creeaza un intreg

FEMEIA ŞI BĂRBATUL..CREEAZĂ UN ÎNTREG Autor: Sandu Chiva  Tu ești acea femeie, ce tainic mă iubește Tu ești acea femeie, ce tainic mă dorește, Tu ești acea femeie ce veşnic mă frământă Doar tu poți fi femeia, ce zi de zi mă-ncântă. În tot ce faci cu mine, emani numai plăcere Chiar dacă după aceea, … Continuă lectura Femeia si barbatul creeaza un intreg

Ziua destinului

ZIUA  DESTINULUI Autor : Gabriel Ionescu    În ziua-n care te-am văzut. E ziua-n care mi s-a scris Destinul, Până atunci eu n-am avut trecut, Și nu știam că-n lume-i și Festinul.   Un Coup de foudre poate exista, Și pentru asta pot depune mărturie, Oricâte sfaturi, oricine ți-ar da, Tu faci așa cum inima … Continuă lectura Ziua destinului

Saruta-mi ochii …

Autor: Teodora Dumitru   Sărută-mi ochii care-au plâns , De dor și de durere , Și ține-mă în brațe , strâns, Și alintă-mă-n tăcere ! Sărută-mi mâna ce-a trudit , Trecând prin anii vieții, Și lasă-mă să te alint , Ca-n anii tinereții ! Sărută-mi tâmpla-n care eu , Am strâns ninsori de-o viață , … Continuă lectura Saruta-mi ochii …

Iubeste!

Iubeşte!  Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu   Călcând pe potecile gândurilor M-a înţepat un cuvânt Ce tocmai răsărise Pe răzorul atât de bătătorit Al tăcerii: Iubeşte! Era ca un spin,  Ce se afla permanent  În calea mea Dar care îşi cam pierduse Răbdarea, Tot aşteptând pe lujerul mâhnirii. Şi totuşi, Privindu-l cu îngăduinţă Am înţeles că … Continuă lectura Iubeste!

Noi

NOI Autor: Mugurel Puşcaş Lângă mine te simt De-o veşnicie, Femeie a sufletului meu renăscut... De departe te-ai intors şi vei rămâne, În fiece zi, Lângă mine, mereu... Nu vei scăpa de blestemul iubirii! Nu vei putea pleca niciodată! Lanţurile vor fi grele şi dulci, Te vor obosi deseori şi te vei întreba : " … Continuă lectura Noi

Visul stelutelor de mare

Visul stelutelor de mare Autor: Mihaela CD      Stelutele  de  mare, pe-un   fund   de  ocean Se-asteapta  sarutate de a  valului  unduire Caci  stiu  secrete  nevazute   prin   ochean Mistere ingropate in a nisipului  tagaduire   Iubire-si declara in versuri desarte in gand Se-mbata, se-ngana,se-alinta si tac prelarg Si  chicotesc  fericite  intr-o  boare  de vant Li-s … Continuă lectura Visul stelutelor de mare

Minunea ochilor albastri

Minunea ochilor albaştri Autor: Gabriel Ionescu    Minune vie a ochilor albaştri, Smaralde, perle, viaţă, poezie, A minţii mele dragă nebunie, Sunt pe pământ, sau înălţat la aştri ?   Mă pierd de tot când mă cufund în ei, Nu mai văd lumea, nu mai văd nimic, Mă micşorez ca un atom, mic,mic. Mă-nbată doar … Continuă lectura Minunea ochilor albastri

Ma-ntorc in munti

MĂ-NTORC ÎN MUNŢI Autor: Mugurel Puşcaş Când apa cerne timpul peste praguri Şi freamătă copacii-ncetişor, Eu te aştept să vii înspre-nceputuri... În munţii inimilor fără dor. Sub roua dimineţii zac ruine, Suflete vechi se plimbă prin păduri, Se caută transcedental destine, Ferindu-se de-a lumii rele guri. E verde totul... Fumul se înalţă, Cabana ascunsă e … Continuă lectura Ma-ntorc in munti

Al nostru rasarit

AL NOSTRU RĂSĂRIT Autor: Mircea Trifu Pe vârfuri mă ridic și ochii ți-i aprind Ca două lumânări ce nu vor să se piardă, În marea de obraji, ninsoarea stă cerșind, Căci ploile de lacrimi întârzie s-o ardă. Alintă-n moară, piatra, boabele de soare, Lumina ce se scurge pe-o gură fără glas, Parcă-i privirea mamei în … Continuă lectura Al nostru rasarit

Lasa-mi iubirea

Lasă-mi iubirea Autor: Mihail Janto   Lasă-mi iubirea pe pleoape și-amprente născute din noi, lasă-mi o clipă din toate, să cadă în picuri de ploi.   Lasă-mi și gustul din tine, iubirea-n raze de soare, ștergem din suflet suspine, timpul ce-adesea mă doare.   Lasă-mi sărutul pe buze, fluturi promişi în cuvinte, uită să-mi ceri … Continuă lectura Lasa-mi iubirea

Iar e umbra pe tarm

  IAR E UMBRĂ PE ȚĂRM Autor: Mircea Trifu Ți-amintești de copacul sub apriga ploaie, Dar de insula ta, ce din umbre-am croit-o? Ca un gând părintesc, prefăcut într-o foaie, S-a întors lângă mine, după tine, iubito! Ce cuvinte pe coală să-i scriu, să rămână? Mi-este fruntea de-asfalt pe obrajii nerași, De va prinde în … Continuă lectura Iar e umbra pe tarm

Femeia , Zeita  amintirilor din viitor

Femeia , Zeita  amintirilor   din  viitor Autor: Mihaela CD            Zeita  este  din   vremuri  vechi  femeia Un  simt  are  in   plus  fata  de   barbat Cu  ochii  mintii  poate  vedea  scanteia Si  are-un   fler  proverbial,  de  acrobat   Simtamantului   nu-i  poate   da   nume De-i  un   vis  ori al saselea  simt  cizelat   … Continuă lectura Femeia , Zeita  amintirilor din viitor