Ca o panza de paianjen

CA   O   PÂNZĂ   DE   PĂIANJEN

Autor: Maria  Nedelcu 

Ca-ntr-o pânză de păianjen,gândurile mi le-ai prins,
Inima-mi înfășurată,într-o pânza în abis.
Ca un fluture atras,de lumină-n felinar
Sufletul mi-ai înrobit,mi l-ai pus în buzunar.

Trece viața peste noi,o fereastră s-a închis,
O corabie în ceață,pentru mine ai devenit.
Nu-ți mai văd ochii iubiți și nici zâmbetul pe chip,
Un străin în depărtare,fără suflet,fără gând.

Pânze de păianjen multe,ai țesut neîncetat 
Mi-ai învăluit în ele,sufletul împovărat. 
Sunt o umbră de durere,sufletul îmi e stingher,
Îmi strâng lacrima în pumni,rătăcesc prin univers.

Mă-ascund la tine-n suflet,mă-ascund prin amintiri,
Tu,ești visul de iubire și mă vreau la tine-n sân .
Te aștept de dor nebună,să mă-ascund în ochii tăi,
Rupe pânza de paianjen,lasă-mă că să trăiesc.

Într-un colț de inimioară,eu ți-așez grăbit în taină 
O petală de iubire,un buchet de amintiri…
Să-ți aduci cu drag aminte,de acea ce te-a iubit
Acea frunză tremurândă,printre vise azi plângând.

Tu mereu în miez de noapte,îmi șopteai neâncetat
Că doar eu îți sunt aceea,ce în suflet ți-a intrat. 
Dar uitarea se așterne,voi pleca spre infinit,
Zărilor albastre,pure,le voi spune că te-ai dus 
Să-mi aduci spre amintire,un buchet de flori de câmp.