Caruselul -capitolul 12

caruselul

Caruselul 

roman 

Scriitor:  Aurelia Oanca 

Capitolul 12 

 

CAP. 12
Mi-am pregătit cafeaua de dimineaţă
pentru a mă trezi ca lumea. Eram destul de
somnoroasă în ultimul timp. Probabil
sarcina era de vină. Ea îmi îngroşase şi
talia, făcându-mi burta tot mai vizibilă. Nu
mă deranja acest lucru, acum parcă eram
mai liniştită decât în perioada studenţiei.
Cafeaua aburindă mă invită s-o beau până
era fierbinte. Am acceptat invitaţia ei,
savurând-o şi lăsându-mi gândurile să
călătorească pe unde le era voia. Îmi plăcea
această linişte învăluită de aroma cafelei.
Alex mai dormea. Învăţase toată noaptea.
Bietul meu copil, avea nişte emoţii
îngrozitoare. A învăţat bine şi acum voia să
obţină rezultate la fel de bune, şi pentru el,
şi pentru mine, şi pentru alţii. Când spun
alţii, mă refer la unii colegi, la unii profesori,
la toţi cei care au încercat să-l umilească
de-a lungul timpului. Mă bucură puterea lui,
ambiţia lui. Trebuie să le dovedească şi lor
şi sieşi, că nu este cu nimic mai prejos
decât ei, chiar dacă îi lipseşte numele
tatălui din certificatul de naştere.
Acum, când mai este o zi până la
începerea BAC-ului, este sub o presiune şi
mai mare. Eu sunt alături de el, îl susţin şi îl
ajut cu tot ce-mi stă în putere, în rest stau
cuminte în banca mea, nu-l deranjez cu
nimic.
În timp ce-mi savuram cafeaua, aud
interfonul sunând. M-am ridicat în grabă, ca
nu cumva să-l trezească pe Alex. Oare cine
o fi la ora asta? La întrebare am primit
răspunsul : mama şi tata. Am deschis
repede şi i-am întâmpinat în faţa uşii,
bucuroasă şi neliniştită în acelaşi timp. I-am
sărutat şi i-am îmbrăţişat pe amândoi,
poftindu-i în apartament şi făcându-le semn
că Alex doarme. Au intrat tiptil şi am vorbit
în şoaptă. Am mai turnat cafea în două
ceşcuţe şi ne-am aşezat la masă. Îmi
fusese aşa de dor de zilele când stăteam
toţi trei la o cafea şi la taclale.
-Cum aţi călătorit?
-Bine, scumpa mea, mi-a răspuns
mama.
-Ştiţi ce zi e mâine? am întrebat eu,
încercând să aflu scopul vizitei lor.
-Bineînţeles, spuse tata. Alex are BACul
!
-Deci acesta este scopul vizitei !
-Desigur ! Ai crezut că nu vom fi alături
de voi, draga mami?!
-Mă bucur mami dragă, deşi nu trebuia
să vă deranjaţi.
-Niciun deranj. Voi sunteţi tot ce avem
mai scump pe lume, cum am fi putut lipsi !
-Şi dacă ţi se face rău, ca şi la BAC-ul
meu?
-Să sperăm că nu se va întâmpla asta .
-Tati, tu eşti pregătit? Vei avea de
susţinut două femei, una mai slabă decât
cealaltă.
-Sunt draga tati, şi sper să mai pot face
faţă, deşi au trecut peste douăzeci de ani.
-Nici nu ştiţi cât mă bucur să vă am
alături.
-Şi noi, dragă Corina.
Am mai povestit în şoaptă până ce neam
băut cafelele, apoi i-am invitat în
camera destinată lor, ca să se odihnească.
Eu am făcut un duş rapid şi m-am pregătit
să merg la serviciu. Trebuia să mai rezolv
ceva urgent, apoi voiam să-mi iau câteva
zile libere, pentru a fi cu Alex şi cu ai mei, în
perioada examenelor. I-am pupat pe ai mei
şi am plecat.
Mama cu ochiul ei ager, a observat că
ceva nu este în ordine cu mine, dar pentru
moment nu a spus nimic. Speram să nici nu
o facă. Acum chiar nu aveam nevoie de
dădăceală, de critică, de nimic ce ar putea
afecta în plus starea noastră emoţională.
După amiază, când m-am întors de la
serviciu, i-am găsit pe toţi trei stând de
vorbă fericiţi. Alex s-a ridicat şi mi-a ieşit în
întâmpinare.
-Mami ! Nici nu ştii cât mă bucur de
venirea lor.
-Şi eu dragul meu. Vei avea o echipă
serioasă de susţinători.
Privirile suspecte şi întrebătoare ale
mamei m-au deranjat puţin, dar m-am făcut
că nu le observ. Am pregătit o gustărică şi
i-am invitat pe toţi la masă. Pentru cină
voiam să prepar ceva bun şi consistent,
pentru ca Alex să fie în putere a doua zi.
Am ciugulit fiecare câte ceva şi am
povestit una-alta. Alex era extrem de fericit
şi tata la fel. Eu şi mama eram mai tăcute,
mai suspicioase. Mama mă privea
întrebător, eu mă făceam că nu-i observ
privirile, şi aşa a trecut cumva timpul. Dar în
timp ce pregătem cina, mi-a fost imposibil
să mai scap. Nu a mai rezistat şi m-a
întrebat în şoaptă :
-Corina, ce-i cu tine?
-Nimic, ce să fie?
-Văd că te-ai cam rotunjit !
-Trec anii şi pentru mine, nu crezi mami?
-Trec, trec, dar aici cred că este vorba
de altă trecere.
-Uite ce e mami ! Ai dreptate, dar acum
ai putea să mă laşi în pace?
-Până când, draga mea?
-Până după examenele lui Alex. Nu
vreau comentarii, nu vreau scandal,
mă-nţelegi?
-Te înţeleg fata mea. Să ştii că eu oricum
nu-ţi voi face scandal. Este alegerea ta.
-Mă bucur mamă dragă. Ai dreptate,
este alegerea mea, dar să ştii că-ţi voi
explica totul.
-Nimai dacă vrei tu !
-Bineînţeles că vreau, dar nu acum, de
acord?
-Da, Corina mea, de acord.
-Şi te mai rog ceva ! Niciun cuvinţel lui
tati, da?
-Bine, bine. Fii liniştită. Va fi secretul
nostru.
-Mersi mami.
Am sărutat-o pe obraz, apoi ne-am
continuat fiecare părticica ce-o aveam de
făcut, pentru a crea o atmosferă cât mai
plăcută, cât mai calmă. A doua zi m-am
trezit foarte devreme. Emoţiile nu prea m-au
lăsat să dorm, aşa că m-am gândit că este
mai bine să-mi fac o cafea şi să citesc ceva
până se trezesc şi ceilalţi. Când am aprins
becul din bucătărie, era cât pe ce să ţip, dar
am recunoscut halatul tatălui meu, care
stătea cuminte pe un scaun şi medita.
-Ce-i cu dumneata aici?
-Nu am somn, draga tati.
-Te-a obosit prea tare drumul?
-Poate şi asta dar am emoţii pentru Alex
şi pentru tine.
-Pentru mine? De ce?
-Crezi că nu am observat?
-Ce anume, tati?
-Tu ştii că pe mine nu mă poţi păcăli !
-Ştiu tati. Iartă-mă.
-Ai vrut neaparat încă un copil?
-Nu tati, nu am vrut. S-a întâmplat.
-Ce va spune Alex?
-Alex ştie şi este foarte bucuros.
-Şi cine este „el”?
-Acelaşi, tati. Acelaşi „el”.
-Cum ai putut să faci asta, Corina?
-Îţi voi explica altădată, acum nu pot .
-De ce?
-Ştii bine ! BAC-ul lui Alex, ai uitat?
-Ai dreptate, acum BAC-ul este mai
important decât orice.
-Aşa mă gândeam şi eu. Restul
problemelor le vom rezolva după…
-Mamei tale să nu-i spui un cuvât, bine
Corina?
-Bine tati. N-am să-i spun pentru că ştie
deja.
-I-ai spus?!
-Nu. Şi-a dat seama la fel ca şi tine.
-Bun. Deci vom avea un BAC şi nişte
secrete.
-Tati ! Te rog însă, nicio întrebare până
după examene, O.K?
-Da, draga tati.
M-a sărutat pe frunte şi a vrut să se
retragă, dar l-am rugat să stea cu mine la o
cafea. Până am terminat cafeaua, s-a trezit
şi mama, aşa că am băut-o în trei, ca pe
vremuri. După micul dejun a urmat o
pregătire rapidă şi la fel de rapid a fost
drumul spre liceu. Alex ne-a pupat pe toţi,
ne-a spus să-i ţinem pumnii, apoi a intrat.
Noi ne-am aşezat pe o bancă, tăcuţi şi
tremurând de emoţii. Simţeam că tot micul
meu dejun, făcea naveta de la stomac în
sus pe esofag şi viceversa. Îmi era teamă
că am să vomit.
-Tati, te rog să te duci să cumperi o
sticlă cu apă.
-Ţi-e rău, Corina?
-Puţin. Poate că un pic de apă mi-ar
face bine.
-Poftim apa .
-Ai luat de acasă? Ce bine-mi pare.
-Draga tati, eu nu sunt la primul BAC, ai
uitat?
-Nici eu, doar că acum sunt de cealaltă
parte a barei.
-Aşa este, fata mea. Acum eşti mai
bine?
-Puţin. Mulţumesc mult.
-N-ai pentru ce !
M-am calmat puţin, apoi ne-am cufundat
în linişte, în tăcere şi aşteptare. După vreo
jumătate de oră, a apărut cineva, care
reuşise să afle subiectele, şi ne informa pe
rând pe fiecare. Ştiam că Alex este pregătit,
dar emoţiile pot să te blocheze uneori.
Nu-mi rămânea decât să aştept şi să sper
că fiul meu este puternic şi nu se va lăsa
dărâmat.
Stăteam pe bancă, tăcuţi şi gânditori.
Tata se aşezase între noi două, pentru a ne
proteja, ca o pasăre sub aripile ei. Timpul
parcă se oprise, iar inimile noastre băteau
cu putere, încercând să-l trezească, să-l
pună în mişcare. Mâna tatălui meu, mă
apăsa uşor pe umăr, încercând parcă să-mi
aline oful sufletului. Îmi făcea bine prezenţa
lor, mă simţeam protejată, încurajată fără
cuvinte. Deşi credeam că sunt puternică,
am constatat că atunci când este vorba de
fiul meu, mă pierd, am nevoie de sprijin.
Până acum l-am găsit în interiorul meu, dar
se vede că timpul l-a cam subţiat. Mi-ar fi
prins bine un bărbat alături de mine. Mama
s-a putut baza pe tata în orice împrejurare,
pe când eu a trebuit să lupt singură. Un val
de furie m-a cuprins din nou, gândindu-mă
la cel căruia îi datoram acest lucru.
Am închis ochii şi am stat aşa o bucată
de vreme. Voiam să oblig lacrimile să stea
cuminţi, acolo în locuşorul lor, dar câteva tot
au reuşit să alunece printre pleoape,
prelingându-mi-se pe obraji. Am vârât mâna
în buzunar pentru a-mi lua batista până nu
m-ar fi observat ai mei. Prea târziu însă. O
altă mână şi o altă batistă, mi le ştergea.
Am recunoscut parfumul şi atingerea acelei
mâini, dar parcă îmi era teamă să deschid
ochii. Mi se părea un vis şi-mi doream ca el
să continue, dar m-a trezit întrebarea tatălui
meu.
-Cine sunteţi dumneavoastră?
-Bună ziua. Eu sunt Mihai Iuga, prietenul
Corinei !
-Mihai ! Ce bine-mi pare că ai venit ! am
spus eu, sărindu-i în gât şi sărutându-l.
Ai mei ne-au privit fără un cuvânt. După
câteva minute de îmbrăţişare, ne-am revenit
puţin, realizând unde ne aflam de fapt.
Toate privirile erau aţintite asupra noastră.
Parcă spărsesem gheaţa tăcerii ce se
formase în curtea şcolii. Ne-a fost jenă la
amândoi, aşa că ne-am aşezat cuminţi pe
bancă şi am vorbit în şoaptă.
-Mami, tati ! El este Mihai…
-Asta am aflat deja, draga tati !
-Ştiu, dar ce n-aţi aflat, este faptul că el
este tatăl lui Alex.
Mama şi tata au rămas fără cuvinte.
Parcă un duş rece ar fi căzut asupra lor. Nu
ştiam ce să fac? Ce să spun? Eu eram
nemaipomenit de fericită, dar ei …
Tata a fost cel care s-a deşteptat primul
din acea stare de amorţeală dureroasă,
care ne-a cuprins pe toţi.
-Deci nepotul meu are un tată !
-Da, domnule Bratu, şi îmi pare rău că
nu ne-am cunoscut atunci când trebuia.
-Şi mie, domnule Mihai. Alta ar fi fost
viaţa noastră şi a Corinei, dacă s-ar fi
întâmplat atunci, acest lucru.
-Merit tot ce-mi spuneţi şi am să încerc
să repar greşeala din trecut.
-Cam greu şi cam târziu, nu ţi se pare?
-Da, este adevărat, dar nu imposibil.
-Şi Alex? Ce va fi cu Alex?
-Va fi totul bine, veţi vedea.
Tata era din ce în ce mai furios. Am pus
mâna pe mâna lui, încercând să-l calmez.
S-a uitat la mine cu o privire pe care nu o
mai văzusem niciodată la el. A început
să-mi fie teamă.
-Tati, calmează-te ! Totul va fi bine şi cu
Alex şi cu mine.
-Şi nouă de ce nu ne-aţi spus nimic?
-E o poveste mai lungă, am să v-o spun
acasă. Acum te rog să te calmezi.
Şi-a scos cutiuţa cu medicamente, a luat
o pastilă pe care a înghiţit-o cu puţină apă.
Mama îl mângâia pe frunte, încercând să-l
potolească. După câteva minute, s-a liniştit
şi a stat lipit de mama, în tăcere şi cu
privirea pironită pe vârful pantofilor. Aşa
l-am aşteptat pe Alex, care a apărut după
puţin timp. Când l-a văzut pe Mihai, a fugit
spre noi şi i-a sărit în gât, îmbrăţişându-l cu
putere.
-Tată, ce bine-mi pare c-ai venit !
-Cum aş fi putut lipsi de la BAC-ul fiului
meu?
-I-ai cunoscut pe bunicii mei?
-Da, fiule. Dar ia spune-mi, ai ştiut?
-Eu zic că da. N-a fost foarte greu.
-Mă bucur.
Mihai l-a îmbrăţişat încă o dată, apoi fiul
meu a venit la mine şi la bunicii lui. Ne-a
sărutat pe rând, dar şi-a dat seama că ceva
nu este în ordine.
-S-a întâmplat ceva? Ce-i cu voi?
-Nu mare lucru, nepoate. Am aflat acum
câteva minute că ai şi tu un tată.
-Şi atunci de ce sunteţi trişti? Eu sunt
foarte bucuros pentru asta !
-Te credem puiule, dar…
Mama nu a mai putut să continue.
Lacrimile au făcut-o să-şi înghită nodul din
gât şi să tacă.
-Buni, să nu fii geloasă ! Eu vă iubesc la
fel de mult !
-Nu sunt geloasă, sunt doar surprinsă.
-Acum gata, vă rog să fiţi fericiţi pentru
mine.
-Ai dreptate, fiule.
L-am luat la braţ şi i-am invitat pe toţi să
ne urmeze. Mama şi tata au venit tăcuţi în
urma noastră, iar Mihai a încheiat plutonul.
Se simţea prost, dar trebuia să vadă câtă
suferinţă a provocat, cu iresponsabilitatea
lui din trecut. Îmi era teamă că părinţii mei
nu-l vor accepta, şi asta m-ar fi durut foarte
tare, mai ales acum când mai vine un copil.
Bieţii mei părinţi. Acum şi eu mă simt o
iresponsabilă, dar nu am ce face, nu mai
pot da înapoi.
Mihai a încercat să înveselească puţin
atmosfera, aşa că ne-a invitat să luăm
masa la un restaurant. Eu şi Alex am
acceptat imediat, dar părinţii mei au ezitat.
-Vă rog din suflet să veniţi, a spus Mihai.
Ştiu că sunteţi supăraţi pe mine, dar va
trebui să mă iertaţi.
-Te vom ierta, a spus tata, dar să ştii că
o facem doar pentru fiica şi nepotul nostru.
-Deocamdată nici nu vă cer mai mult.
Totul se va rezolva şi vom fi în curând o
familie, o familie mare.
-Sperăm, spuse într-un târziu mama.
Am plecat cu toţii spre restaurant. Alex
era în culmea fericirii, pentru faptul că-l
avea şi pe tatăl său alături.
-Ţi-am pus o bulină albă în cutiuţa
sufletului meu, tati!
-Îţi mulţumesc fiule.
Mihai ne-a cuprins pe amândoi cu
braţele lui puternice şi ne-a sărutat.
-Nici nu vă puteţi închipui cât vă iubesc.
Apoi s-a aplecat spre burta mea, a
sărutat-o şi a spus :
-Şi pe tine, fiule !
O tristeţe adusă din trecut sau o doză de
gelozie, i-a făcut pe părinţii mei să se
oprească. Era prea mult pentru ei.Tata a
devenit livid, apoi l-am văzut cum se clatină,
după care a urmat prăbuşirea. Fericirea
noastră, veştile primite, l-au dat gata. Mihai
ne-a dat la o parte şi s-a aplecat deasupra
lui, încecând să-i acorde primul ajutor.
Constatând care este problema, a dat
telefon după ambulanţă, care a venit în
câteva minute. L-au urcat pe tata în maşină,
iar Mihai l-a însoţit la urgenţă. Eu, mama şi
Alex am rămas fără cuvinte. După câteva
minute ne-am revenit şi am considerat că
cel mai bun lucru, era să mergem acasă.
Am gustat ceva, dar gândurile noastre erau
la tata. Am aşteptat telefonul lui Mihai, care
întârzia, făcându-ne să fim din ce în ce mai
agitaţi. A apărut însă el, după vreo oră,
obosit, îngrijorat, dar cu veşti relativ bune.
Tata făcuse un preinfarct, dar cu o îngrijire
adecvată se va putea reface. A mâncat
ceva, apoi ne-am retras fiecare în camera
noastră pentru a ne odihni puţin. Au fost
prea multe emoţiile zilei, prea multe
evenimente care ne-au zguduit pe fiecare,
într-un fel sau altul.
În zilele următoare, îl conduceam pe
Alex la examene, apoi mergeam toţi trei la
spital. Tata îşi revenise puţin, dar încă se
vedeau urmele suferinţei. Mihai a fost
alături de el şi de echipa de medici care-l
îngrijeau. Părinţii mei, au început să prindă
drag de el. Asta mă încânta şi-mi dădea
speranţă că totul va fi bine. În timp ce Mihai
se ocupa de tata, eu îi povesteam mamei
mele despre cele ce s-au întâmplat în
ultimele luni şi despre ceea ce urma să se
întâmple.
-Sper să fie totul bine, fata mea. Ai şi tu
şi Alex dreptul la asta.
-Îţi mulţumesc pentru înţelegere,
mămica mea dragă.
-Şi nouă când aveai de gând să ne
spui?
-N-am găsit momentul potrivit şi
adevărul este că îmi era şi puţin teamă.
-Teamă?! De noi?!
-Da, mamă. De voi şi pentru voi ! Vă
iubesc şi vă respect foarte mult, de aceea
nu aş fi vrut să vă supăr cu nimic.
-Dar noi nu suntem supăraţi pe tine !
-Pentru trecut ştiu, dar pentru ce am
făcut acum?
-E drept că ne-a cam surprins, dar şi
asta se poate înţelege.
-Ştiu, dar vezi cum a reacţionat tata? De
asta mi-a fost teamă, pentru sănătatea
voastră.
-Acum gata, nu mai are rost să ne
chinuim. Alex este cel care contează pentru
moment, restul se va rezolva.
-Mulţumesc mami. Vom avea grijă de el
şi de noi în acelaşi timp.
Tata a rămas în spital vreo zece zile,
după care a fost transportat cu o
ambulanţă, până acasă. Eu, Alex şi Mihai
am dus-o pe mama, apoi ne-am întors la
Braşov. Urmau să se comunice rezultatele
la BAC şi toţi le aşteptam cu emoţie.

VA URMA

Va dau intalnire tot aici in paginile revistei ”Poezii pentru sufletul meu” in fiecare zi   pentru a descoperi cate un episod din romanul CARUSELUL!

Despre  autoarea Aurelia Oanca

Comanda cartile Aureliei Oanca direct de la autor!

Pagina Aurelia Oancã

Lectie de iubire adevarata*romanul Caruselul

Nu pierde nici un capitol din romanul CARUSELUL

Caruselul -capitolul 6

Caruselul -capitolul 7

Caruselul -capitolul 8

Caruselul -capitolul 9

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT ELECTRONIC (ebook)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 25 dolari canadieni.

25,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.