Vanda, între dorință și rațiune -fragment -La hotel

59276234_840931639587348_190488637165535232_n

Vanda, între dorință și rațiune

Autor: Mara Popescu Vasilca 

 fragment

La hotel

Mă hotărăsc, traversez strada în stația de taxi. Iau unul spunându-i șoferului la ce hotel să mă ducă. Intru în holul imesului hotel, mă îndrept spre recepție, unde e un grup de persoane care așteaptă să primească cheile de la camere. Recepționerul este în dreapta mea, verifică corespondența. Mă vede, mă salută, îmi spune încet că sunt așteptată în bar. Nu am mai avut timp să întreb cine e, că îmi pusese imediat în mână o carte de vizită și cheia de la camera mea. Cartea de vizită era a lui Andrei. Mi se urcă sângele la cap de emoție și de surprindere, de unde știa el la ce hotel am tras eu? Sunt emoționată, șnepregătită, contrariată. Nu-mi vine să cred. Nu prea știu ce să fac. Să urc prima dată să mă preg sau să intru în restaurant ca să-l văd mai repede. Trec repede prin hol spre restaurant, nu voiam să pierd niciun minut. Intru, e destul de întuneric, nu prea văd bine, sunt în încurcătură, nu prea știu încotro să o iau. Mă opresc, rotesc privirea poate că dau de el. Aproape că nu-mi mai amintesc cum arată și doar nu a trecut mult de când îl aveam în față, sus, acolo pe scenă. Ca pe scena vieții, cocoțat ca să-l văd mai bine.

Nu am timp să mă dezmeticesc, îi simt mirosul, e în spatele meu, aproape și mai aproape, mă cuprinde cu brațele din spate, apoi mă sărută pe gât, aproape de ureche, îi simt respirația pe pielea mea, e incitantă, nerăbdătoare. Lungesc gâtul ca o girafă ca să-i simt sărutul cât mai mult posibil, era minunat. Mă îmbrățișează din nou, mă întoarce cu fața la el mă sărută discret pe colțul gurii, în același loc unde mă sărutase ultima dată. A făcut ce-a făcut și m-a amețit de tot. Îmi ia brațul și-l pune după al lui ca să fie sigur că o să-l urmez în restaurant. Oricum, sunt fericită, pluteam, aș fi mers cu el oriunde, repede, fără atâta ceremonie. Intrăm într-un separeu. Suntem față în față. Imediat ce m-am așezat, mi-a luat genunchii între ai lui. Sunt surprinsă și contrariată, e un mod diferit de a mă simți aproape. Nu le strânge, vrea doar să mă atenționeze că este aproape.

Sunt pierdută. Mă scutur puțin și-mi iau geanta, scot pudriera mică, elegantă cu oglindă. Voiam să văd cum arăt fericită. El îmi acoperă mâna și o închide, invitându-mă să nu o folosesc. Arătam foarte bine, perfectă. Voia să poată citi pe fața mea tot ce se putea întâmpla pe plan emoțional. Să nu mă ascund nici chiar sub un strat fin de pudră care lăsase un miros fin de Chanel, incitant. Mă privește surprins de frumusețea mea în lumina discretă din restaurant. Profită, se aplecă peste masă, mă sărută. Buzele lui sunt fierbinți, senzuale, și ale mele ardeau de dorință și așteptare, eram excitați, nu mai avem răbdare să vină ospătarul.

Andrei se ridică, mă ia de mână, ieșim la ascensor, nerăbdători. Mă ține strâns de mână. Când se deschide ușa ascensorului mă reazămă de oglinda imensă și mă sărută, iar sărutul lui e febril, excitant și ce  gustos… Da, avea gustul ultimului sărut pe care mi-l dăduse pe casa scării ieri dimineață, când alergam la mașină să plec la gară. Atunci nu știam că acel sărut îl voi reavea într-un loc de care habar nu aveam că o să ne reîntâlnim.

Suntem din nou în restaurant, la aceeaşi masă, în aceeaşi poziţie, cu mâinile care se ţineau de parcă ar fi trebuit să între în dans, nu să mănânce. După puţin timp, de data asta, vine ospătarul. Ne priveşte ca şi cum nu ar mai fi văzut oameni fericiţi.

-Pot săservesc? întreabă privindu-ne curios. Notase că plecasem din restaurant și că am revenit. Restul nu este greu de înțeles.

-Da, răspunse Andrei.

Voia să vadă dacă nu cumva eu aş fi vrut să fugim din nou în cameră. Ne privim fix în ochi, râdem pe înfundate. Îmi ia mâna şi o sărută trăgând-o uşor spre el. Eu profit şi-l sărut, puteam să facem orice că tot nu ne vede nimeni.

Ospătarul apare grăbit cu frapiera, cu sticla de şampanie şi două pahare aburite, reci, înalte, elegante, cu o dungă aurită, groasă, sus, acolo unde buzele unor muritori aveau să le atingă şi să lase povestea lor de dragoste, gânduri şi speranţe care poate se suprapun peste altele şi ale altor doritori de frumuseţe, de trăire şi bucurie.  Nu am ciocnit, am ridicat discret paharele, ne priveam, aşteptam să vedem momentul în care va dispărea licoarea dragostei, mesajul lui Bachus în gurile noastre care s-au îmbătat doar cu dragoste, vorbe, mângâieri  şi şoapte de iubire. Am băut tot, până la fund, încet, incitant, părea că ne facem promisiuni că vom mai fi împreună sau poate  că asta voiam să ştim, dacă vom mai fi, dar nu aveam curajul să punem această întrebare.

-Mâine vii? Vanda îl priveşte serios şi confirmă.

L-am privit curios și am confirmat. Am mâncat bucurându-ne de noi, de gustul bucatelor şi de seara petrecută împreună. Apoi, Andrei m-a condus la ascensor, tandru şi gânditor. Când s-a deschis uşa, îmi sărută mâna şi mă invită să intru. Mă întorc, văd că el rămase nemişcat în faţa uşii care se închide. Atunci am avut o stare de disperare. Nu mă aşteptam. Toată seara nu am discutat nimic despre noi, dacă o să mai fie un mâine sau dacă măcar merită sau nu să  mai sper. Intru în camera care emana mirosul nostru, patul care păstra urmele noastre, noi care ne-am dăruit acolo, şi el, patul, ne-a primit. Mă aşez în fotoliu, mută, cu mintea şi sufletul golite deodată de lipsa prezenţei lui. Nu mai am vlagă, mintea mea a rămas blocată, nu am un răspuns, nu ştiu ce-i cu mine. Aş fi vrut să urlu de disperare dar nu am putere. Nu-mi vine să cred. Mă întreb de ce? Cum de a plecat aşa, fără nicio explicaţie. Speram că e o glumă, că se întoarce. Aştept nemişcată, inertă, să se întâmple ceva.

Într-un târziu, cineva bate în uşă. Sar, mă reped să deschid crezând că e el. Dar nu e aşa, e un comisionar cu un buchet de trandafiri roz, un buchet mic şi mai e o pungă mică, argintie, cu o fundiță albastră. Semnez de primire, arunc buchetul pe pat dispreţuitor, bag mâna în pungă, găsesc o cutie, o desfac cu nerăbdare. Este o brăţară de aur, confecţionată din două lanţuri fine încolăcite: unul mai gros şi unul mai subţire. La încheietoare, un pandativ mic, cu un rac. Mă gândesc că poate vrea ca relaţia să evolueze, să se transforme în ceva serios. Ştiu că două brăţări simbolizează ziua şi noaptea, întunericul şi lumina, binele şi răul. Vrea oare să mă pregătească pentru o relaţie sau e doar un gest frumos, fără niciun mesaj?

Mă uit mai bine la pandativul care avea în relief un frumos rac. Na, asta ce-o mai fi? Îl  întorc pe toate părţile, adică pe cele două, pe ambele, acelaşi rac. Înseamnă că e născut în zodia racului.

-Ca şi Radu. Dacă o fi şi ăsta ca el, m-am pricopsit.

Pun brăţara la locul ei în cutie, o las pe servanta din faţa oglinzii. Iau buchetul. Mă uit la el şi parcă îmi pare rău să las trandafiraşii roz să se ofilească, aşa că mă duc în baie şi umplu vaza mică în care îi pun de data asta cu mai multă atenţie. Sesisez că sunt parfumați, miroseau a el, descoper un plic mic, roz, cu floricele pe care scrisese cu litere de tipar, “Pentru tine, Vanda!”. Îl deschid cu mare grabă, voiam să văd dacă a scris ceva care să-l scuze, mâinile îmi tremură de emoţie şi nerăbdare. Nu mă aşteptam la cine ştie ce. În sfârşit citesc, “M-am retras ca să visez la tot cea fost.”

-Bravooo!! Visează, visează tu. Şi eu ce să fac? Să stau cu ochii în tavan şi să mă gândesc la tine?

Vorbesc singură. Sunt nervoasă. Mă simt ca după o luptă pierdută. Eu, care credeam că nimeni şi nimic nu va reuşi să mă pună în situaţii similare. Eu, Vanda, care credeam că ştiu cum şi ce trebuie să fac ca să înving, să fie aşa cum şi când vreau eu. Eu şi iarăşi eu. Asta era deviza mea de când am ratat căsătoria cu Radu. Dar realitatea este alta. Nu depinde numai de mine. Nu-mi rămâne decât să am răbdare, să văd ce va mai fi şi dacă voi fi în măsură să merg mai departe.

 

MPV-Dragostea (1)

Următoarele cărți au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Googleplay, Apple – book,  Barnes & Noble.

       Vanda, între dorință și rațiune

       Nora, în căutarea identității

        Paula, împlinire târzie

        Catia, gustul amar al trădării

        Ursula, o mamă judecată de copii

        Bianca, printre castele de nisip.

        Stăinii

oferta 3+1

Mai citeste : 

Profil Gold: Mara Popescu Vasilca

DĂRUIEȘTE CA SĂ FII DĂRUIT!

Florin Caprar despre romanul Bianca, printre castele de nisip de Mara Popescu Vasilca

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Măiestria de a stârni emoții-Lacrimioara Iva -recenzie-Nora, in cautare identitatii-Mara Popescu Vasilca

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.